Imprimanta "moare, dar nu se predă"! Sau nu moare deloc?!

แชร์
ฝัง
  • เผยแพร่เมื่อ 23 ธ.ค. 2024

ความคิดเห็น • 222

  • @MihaiKrieger
    @MihaiKrieger 9 หลายเดือนก่อน +11

    9:40 - cel mai senzațional pun pe care l-am auzit în mult timp. Mulțumesc, mi-ai făcut ziua.
    Că sa nu mai spun, clipul este absolut demențial.
    Am lucrat acum ceva timp pentru o companie mare cu pretenții. Totul era căpșuni cu frișcă, până le murea o imprimantă undeva. După care se dezlănțuia jihadul peste IT dacă nu putea vreun nenicel în vreun depozit de prin India să printeze.

  • @gabrielgeorgescu9937
    @gabrielgeorgescu9937 9 หลายเดือนก่อน +2

    Sunt tehnician service și ma ocup de aceste periferice. Pot sa spun ca sunt pasionat de ceea ce fac și mi-a plăcut mult clipul . În legătură cu marca Brother , eu sunt mulțumit de ele deoarece se repara relativ ușor (costurile nu sunt chiar mici), se dezasambleaza foarte ușor, iar consumabile se înlocuiesc intuitiv. Din punctul meu de vedere după Epson, Brother sunt cele mai bune multifuncționale cu CISS.
    Ca și preturi de reparatie, gen mentenance kit, cele mai accesibile sunt cele de la HP și Canon.
    Una peste alta imprimantele și multifuncționalele , iar pentru marile corporații "copiatoarele" gen Konica minolta sunt indispensabile.
    Succes în continuare.

  • @vladpauliunian6458
    @vladpauliunian6458 9 หลายเดือนก่อน +1

    Ultima data cand ai prezentat imprimante Brother m-ai convins si am cumparat una. De atunci o folosesc aproape zilnic si e una din cele mai bune investitii facute.

  • @SuperAngelofglory
    @SuperAngelofglory 8 หลายเดือนก่อน +2

    Discuția despre nemurirea printului îmi amintește de o chestie de acum câțiva ani: participam la un curs de biblioteconomie organizat de Universitatea Babes-Bolyai și la secțiunea despre arhivare doamna profesoară cu care făceam cursul ne-a povestit că Biblioteca Centrală Universitară a UBB avea un parteneriat cu o bibliotecă din Elveția. Și când au discutat cu partenerii lor elvețieni despre cum ar putea arhiva cel mai bine documentele digitale (unitate optică, unitate de memorie, cloud) elvețienii au răspuns, spre uimirea românilor:
    "Sunt mai multe opțiuni, dar nu uitați să le și printați!”

    • @afctin
      @afctin 8 หลายเดือนก่อน

      😀😀🤣

    • @mindricangabriel553
      @mindricangabriel553 8 หลายเดือนก่อน +1

      Corect raspunsul! Am ura pe hirtii si printuri asa ca am scanat la greu. Dupa citeva update-uri unele fisire nu au vrut sa se mai deschida . Si cum printul l-a aruncat , mi-am muscat mina.....

  • @vladmesca4434
    @vladmesca4434 9 หลายเดือนก่อน +5

    Salut! In 2014 am achizitionat de pe emag cu 500 lei o multifunctionala ce o folosesc pentru acasa, o multifunctionala Samsung Xpress 2675f . Sunt multumit si in ziua de azi de ea! E laser, e cu feed-er, scaneaza... doar ca mai face figuri din cand in cand din cauza driverelor. Am folosit-o pe Windows 7/8/10/11, MacMini M2. MI-as fi dorit ca in anumite situatii sa imprime pe ambele parti si sa scaneze pe ambele parti deodata. Fiind o imprimanta cu ceva vechime, nu poti avea pretentii. isi face treaba ! Toate cele bune !

  • @paullacatus8975
    @paullacatus8975 9 หลายเดือนก่อน +26

    Accesoriul obligatoriu al imprimantei, ștampila, o mai aveți?

    • @leonardleonard890
      @leonardleonard890 9 หลายเดือนก่อน

      Nu mai e obligatorie stampila😁

    • @paullacatus8975
      @paullacatus8975 9 หลายเดือนก่อน +1

      @@leonardleonard890 nu e obligatorie dar e in sufletul poporului ! Ce însemna să ai o ștampilă rotundă și să semnezi peste …. Altfel te vede lumea …

    • @leonardleonard890
      @leonardleonard890 9 หลายเดือนก่อน

      @@paullacatus8975 din punctul asta de vedere, da, clar.ai 100% dreptate

    • @razvanlex
      @razvanlex 8 หลายเดือนก่อน

      @@paullacatus8975 Pentru firme nu e obligatorie, anumite profesii o au prevazuta in lege, de exemplu.

  • @lungusebi5311
    @lungusebi5311 9 หลายเดือนก่อน +3

    Salutare Dan, apreciez tot ceea ce faci pentru comunitate și vin cu o ideie de clip ce mi-ar plăcea să o văd aici pe Zona, mai exact achiziția RED de catre cei de la Nikon 😅

  • @andreibogdan2508
    @andreibogdan2508 9 หลายเดือนก่อน +33

    sotia mea este contabil si i-mi doresc sa fiu chel ca sa nu mai am apucaturi sa-mi smulg paru din cap cand aud "ia vezi tu ce are imprimanta"

    • @DanCadar
      @DanCadar  9 หลายเดือนก่อน +14

      😂😂😂Genial! Si a mea imprima mult. Stiu ce zici.

    • @buggy89
      @buggy89 9 หลายเดือนก่อน

      😂

    • @intservpunctro
      @intservpunctro 9 หลายเดือนก่อน

      deaia iti inchiriezi o imprimanta. nu iti mai bati tu capul cu ea 😉

    • @mishuvv
      @mishuvv 9 หลายเดือนก่อน

      Înainte de a te mai lamenta mai bine recitește gramatica limbii române!!! 😢😢

    • @andreibogdan2508
      @andreibogdan2508 8 หลายเดือนก่อน

      te las pe tine , ca ai mai mult timp ca sa cauti greselile altora decat pe ale tale.@@mishuvv

  • @alinconstantingoga
    @alinconstantingoga 9 หลายเดือนก่อน +1

    Eu folosesc de vreo 2 ani numai imprimante de la canon, 3 la numar. Inainte eram pe HP dar era un chin legat de drivere si program in sine. Le-am si atuncat, nici nu m-am obosit sa le vand la altcineva care la randul lui sa se chinuie cu ele. Canon functioneaza top de ani buni. Si da, pe cerneala cu rezervor. Nu sre rost pentru home sa imi iau cu laser. 😊

  • @tiberiupopescu238
    @tiberiupopescu238 9 หลายเดือนก่อน +21

    Nu inteleg de ce ai cumpara pentru acasa un multifunctional laser alb/negru cu un toner care costa 350-400 Ron/ 3000 pagini, cand un multifunctional color Brother are o cerneala negra la 45 Ron/ 6500 pagini si avantajul ca poti printa color?!

    • @marcu_ionut_7
      @marcu_ionut_7 9 หลายเดือนก่อน +7

      Eu folosesc brather L2712DW pentru ca printez rar și dacă as folosi ceva pe ciss se usucă capul de printare

    • @marcu_ionut_7
      @marcu_ionut_7 9 หลายเดือนก่อน +3

      Și că eu am găsit tuner compatibil pe internet cu cip la 30 de lei

    • @tiberiupopescu238
      @tiberiupopescu238 9 หลายเดือนก่อน +3

      Imprimantele Brother cu cerneala au un "self clean" periodic o data la cateva zile pentru capul de printare, poti sa nu printezi nimic cu ea 2-4 saptamani si nu pateste nimic atata timp cat nu ai scos imprimanta din priza.

    • @alxo911
      @alxo911 9 หลายเดือนก่อน +3

      Pt ca gasesti toner compatibil la 50-60 lei

    • @nls3081
      @nls3081 9 หลายเดือนก่อน

      @@tiberiupopescu238 esti sigur ?

  • @alexeremia
    @alexeremia 9 หลายเดือนก่อน +5

    Salut. Nu stiu daca ma insel, dar nu cred ca are ceva de a face banda cu care te conectezi la retea, daca e 2.4, 5 sau prin lan. Esti in retea, deci poti sa vezi dispozitivele 2,4 in cazul asta. Asta fiind un protocol foarte utilizat de catre dispozitive care nu trebuie sa transporte o cantitate mare de date (nu au nevoie de latime de banda, ca un video 4k, etc...) Tocmai de acea, robotii aspirator, senzorii, imprimatele, etc... se conecteaza la 2,4 Ghz. Video de calitate, cum deja ne-ai obisnuit! Bafta !

    • @Winnetou17
      @Winnetou17 9 หลายเดือนก่อน

      Cred că depinde de router dacă face "bridge-ul" între rețele. Acasă am fost destul de suprins (plăcut) să văd că a mers de pe 2.4 pe 5, deși credeam și eu că nu se poate (laptopul era pe 2.4 GHz, hosta un site, și l-am putut accesa de pe telefon, contectat la rețeaua de 5 GHz). Totuși n-am investigat cum de merge, doar am fost fericit că mi-a mers atunci (oricum nu era mare lucru să trec și pe telefon pe 2.4 GHz).

    • @BOB-eb8xz
      @BOB-eb8xz 9 หลายเดือนก่อน +1

      @@Winnetou17 Cam toate routerele din secolul asta fac asta, si in cazul meu telefonul se conecteaza aleatoriu la oricare din cele doua retele dar imi vad oricand toate dispozitivele conectate.

    • @razvanlex
      @razvanlex 8 หลายเดือนก่อน

      Problema apare in principal la configurarea initiala, lucru valabil pentru orice produs pe care incerci sa-l conectezi, fie ca este priza smart sau banda luminoasa. Recent majoritatea router-elor (si mai ales al mesh-urilor care nu aveau aceasta functie) au optiunea de dezactivare a benzii de 5 GHz care ajuta la o instalarea fara probleme a acestor produse. Alta varianta ar fi sa ai telefonul/laptop-ul conectat la banda 2,4 GHz ceea ce e mai greu de realizat.

  • @valentinmihaicaragheorghie4574
    @valentinmihaicaragheorghie4574 9 หลายเดือนก่อน +3

    În februarie 2024, am pensionat vechiul multifuncțional HP , pe care l-am înlocuit cu...Brother 2712DW. Mi s-a părut cea mai bună soluție și cea mai economică pe termen lung.

    • @diritabianca
      @diritabianca 9 หลายเดือนก่อน

      Si eu o folosesc tot brather MFC L 2712 DW singurul dezavantaj e că nu are scanare Duplex.

  • @Ymhotep
    @Ymhotep 9 หลายเดือนก่อน +3

    Dane, io folosesc o HP LaserJet Pro MFP M428fdw in birou și vreo 10 M501dn la facturare. De la început am folosit DOAR cartușe compatibile, fiind MULT mai economic așa. Ca să dau un ex, un cartuș CF287x de 18.000 de pagini îl iau cu 200 lei, în timp ce originalul sare de 1.000, la o tură de cartușe economisesc de o imprimantă nouă …

  • @pirvanovidiu8924
    @pirvanovidiu8924 9 หลายเดือนก่อน

    Mi-a placut mult clipul !!!!!!!! Felicitari !!!!!!!!!

  • @m.marian4672
    @m.marian4672 9 หลายเดือนก่อน +3

    Faina prezentarea si imprimantele de la "fratelo"👌
    Cel mai mult mi-a placut replica "laser brother" sau laser frate cum era in reclama aia veche.
    Apoi toata ideea de firma japoneza de imprimante m-a dus cu gandul la o alta companie asemanatoare si anume Konica Minolta.
    🤜✌Bafta voua!

    • @ContraVsGigi
      @ContraVsGigi 9 หลายเดือนก่อน

      Si mai au japonezii: Canon, Epson, Kyocera.

  • @andreinegraru95
    @andreinegraru95 9 หลายเดือนก่อน +1

    15:18 consumabilele nu sunt garantate ca tin numarul acela de pagini ci sunt estimate. Lucrez in domeniu, crede-ma

    • @adamgrecu7450
      @adamgrecu7450 9 หลายเดือนก่อน

      Te credem, cum sa nu...Faza este ca toate chestiile astea (pagini estimate), chiar sunt niste estimari pe care le tot auzim la tot pasul. Depinde cine zice si in ce scop., stiind foarte bine ca in calculul acestora intra o multime de variabile - si nu ma gandesc numai la discutia de fata. Dumneata ai dreptate, mai ales ca lucrezi in domeniu.
      De altfel foarte buna prezentarea lui Dan !

  • @Winnetou17
    @Winnetou17 9 หลายเดือนก่อน +24

    Toate-au fost la timpul lor, ceva exagerat
    Anii au trecut în zbor, și lumea le-a uitat
    Da da!

    • @afctin
      @afctin 8 หลายเดือนก่อน +1

      👏

  • @alinalexandru6001
    @alinalexandru6001 9 หลายเดือนก่อน

    Sunt fotograf, acasă am una, la job am minim două, m-a mâncat să și spun că am mai pus mâna pe așa ceva la viața mea, acum mă ocup eu de ele, care fac figuri mai ceva decât un catâr, imprimantele sunt mai pretențioase decât industria aero-spațială, băi nene.

  • @sorin5713
    @sorin5713 9 หลายเดือนก่อน +8

    ca intotdeauna nenea DAN , stima si respect . la noi in ROMANIA , TEHNOLOGHIA este sublima dar.................LIPSESTE CU DESAVARSIRE.........😁😁😁🙏👍

  • @ghiocaflorin
    @ghiocaflorin 9 หลายเดือนก่อน

    Eu am un HP DeskJet Ink Advantage 5575 cu cerneală și sunt mulțumit de ea! o sera faină domnule Dan!

  • @aliosaserioja5840
    @aliosaserioja5840 9 หลายเดือนก่อน

    Salut, ce tip de imprimanta ar fi mai indicata pentru stickere pe un material lucios gen plastic

  • @aygun01
    @aygun01 8 หลายเดือนก่อน

    După ce am urmărit recenziile lui Dan am zis sa încerc si CISS Brother dar si Laser.
    Asta după vreo câțiva ani de Kyocera si Lexmark.
    Kyocera 2040DN are dublu scaner ( adică unul pe ADF si cel de pe “sticla”) ceea ce îmi permite scanare duplex la o singura trecere. Lexmark 310MX si 410MX, pe de alta parte au tonerele la 135RON bucata la 10k. Așa ca uiți sa îl mai schimbi. Unitatea de imagine undeva de 30.000 de printuri iar kitul de mentenanța ( cuptor, rola tractoare …… ) pe la 60.000 de printuri. Așa ca te cam plictisești după atâtea printuri. Si Da, au preturi decente pentru chestiile astea.
    Voi mai experimenta cu Brother însă ce îmi place la cele CISS este funcția de self-cleaning. Pe langa faptul ca nu pierzi presiunea in “țevi” nici nu se întâmplă să rămâi cu tuș uscat pe nozzle.

  • @davidalx986
    @davidalx986 8 หลายเดือนก่อน

    Cum se numește filmul de care ai adus vorba ?

  • @Bogdan-ml6hc
    @Bogdan-ml6hc 9 หลายเดือนก่อน

    Am un epson L3251 cumpărat in 10/2022, iar în afară de un caz izolat când mi-a "mâncat", la propriu, o pagină dintr-un curs și in altul când a uitat de culoarea magenta (necesitând o curățare intensă a capului de imprimare) nu am avut probleme cu ea. Tind să precizez că am imprimat doar vreo 1200-1300 de pagini alb-negru+color, dar deja m-a scutit de plata a ~300 de Ron folosindu-mă doar de tonerul din cutie, decât dacă ar fi trebuit să le scot de la xeroxul facultății.

  • @dany2685
    @dany2685 9 หลายเดือนก่อน +1

    eu recent mi am cumparat google nest. Am becuri pe voice command si prize smart cu program si planuiesc sa mi iau termostat sa mi setez temperatura prin google assistant. Nu mi se par degeaba. Mi se par chiar folositoare

  • @dansaghin1
    @dansaghin1 9 หลายเดือนก่อน +3

    Brother e cam top la imprimante laser fara pretentii si cu un cost mic pe imprimare.

  • @fountainpencollection
    @fountainpencollection 9 หลายเดือนก่อน +1

    Eu unul am o multifuncțională laser de la Xerox un Work Centre 3025 pe care o folosesc pentru printuri alb negru si pentru scanare de documente iar pentru printuri color , fotografii dar si pentru scanare de documente folosesc o multifunctionala de la Epson un L3210 Tank , mai am si o imprimanta pentru etichete de la Brother, un QL-800.

  • @vSilviu
    @vSilviu 9 หลายเดือนก่อน

    Despre imprimare pe abonament?
    In calitate de utilizator caruia i se usuca in imprimanta cartusele (da, le pui pe servetel umed si speri sa mai mearga putin) pot sa spun ca nu mai sunt asa impotriva. La HP ai pe la 160 ron o multifunctionala color, care vine cu 2 cartuse si 6 luni de abonament la printare pentru vreo 200 de pagini pe luna. Dupa 6 luni, vinzi imprimanta pe olx cu 80 de lei si iti cumperi alta. Poti sa vinzi si cartusele cu 100 ron daca ai rabdare pana ajung prin curier cele de la abonament.

  • @leonida-alexandrudiaconu8660
    @leonida-alexandrudiaconu8660 9 หลายเดือนก่อน +1

    Lucrez in IT de 15 ani. Am instalat catralioane de imprimante. Am inceput de prin liceu de cand reparam si instalam tot felul de pc-uri si accesorii. Ce pot sa spun este ca la noi in birou avem doua imprimante. Un laser hp si un ciss tot hp. Nu cred ca a existat o data la care sa functioneze ambele pe toate laptopurile din birou. Mereu trebuie sa stau sa setez, sa instalez, sa dezasamblez… cate una dintre ele. Sincer consider ca imprimanta e blestemul oricarui ITst 😂😂😂

  • @BogdanTabarcea
    @BogdanTabarcea 9 หลายเดือนก่อน +1

    În țara unde încă mulți merg la veceu în fundul curții iar majoritatea (de la vlădică la opincă) e rezistentă la evoluție și schimbare, o să mai treacă mult pînă dispare imprimanta. Dar ea va dispărea. Nu definitiv, asta e clar. Dar va ajunge precum sunt obiectele de colecție: rară, scumpă și folosită numai la evenimente speciale și ca să te dai mare. La mine nu doar că nu s-au înmulțit imprimantele dar și asta unică pe care o am e mai mult de mobilă de vreo 2 ani cînd am renunțat definitiv la a mai imprima facturile, principalul motiv pentru care o luasem. Fiind un laser multifuncțional singura ei utilizare principală a devenit scanner-ul.

    • @mateialexandrucoltoiu7207
      @mateialexandrucoltoiu7207 8 หลายเดือนก่อน

      Mai degrabă rară, prețurile au tot scăzut. Pe de altă parte imprimanta are mare viitor la perosnalizări.

  • @Zumpster
    @Zumpster 9 หลายเดือนก่อน +21

    Undeva Gutenberg zâmbește.

    • @afctin
      @afctin 8 หลายเดือนก่อน +1

      Sigur in RAI Domnul Gutemberg zambeste 🙂.

  • @tetrafoot
    @tetrafoot 9 หลายเดือนก่อน +1

    Folosesc un Epson L3160 de 4 ani in mod "casual", si n-am avut probleme cu ea deloc. Culorile inca nu necesita schimb, doar negru am completat la vre-o 3 ani d la achizitie.

  • @CCP_Xyed
    @CCP_Xyed 9 หลายเดือนก่อน +1

    Variantele astea au DRM in sensul in care nu mai functioneaza daca bagi un toner 'la liber', in loc de oficial 'brother' ?

  • @casiroman2235
    @casiroman2235 9 หลายเดือนก่อน +1

    Eu am un Epson L6276 care il am in camin. Am dat pe el cam 1400 de lei, si il am de vreo 9 luni. Am facut bani din imprimat de vreo 3 ori valoare imprimatei si ma declar total multumit. Pot sa zic ca am printat pe el undeva la 6000 de pagini, folosesc functia de email print, remote scan, scan to cloud, absolut toate, si pot sa zic ca pentru mine a devenit un side business.
    Uneori are probleme cu printul, in special cand folosesc aplicatia imprimatei, dar daca folosesc functia de print de la samsung, nu are nici o erroare.

  • @dariusduta8199
    @dariusduta8199 9 หลายเดือนก่อน +3

    Mulți am trece pe un Kindle dacă am putea găsi toate titlurile care ne interesează și mai ales să le găsim în limba română
    Pentru moment cititul digital are o ofertă limitată pentru a putea atrage masele mari din librării..

    • @nls3081
      @nls3081 9 หลายเดือนก่อน

      exact. pur si simplu, doresc sa cumpar carti clasice mai vechi traduse in romana, si nu exista.
      Noroc cu grupurile care se ocupa de scanare si de "distributie", dar uneori rezultatele sunt pline de greseli, daca esti mai pretentios la gramatica, iti vine sa vomiti.

    • @Ammon-Ra
      @Ammon-Ra 9 หลายเดือนก่อน

      Eu personal citesc digital pe kindle in engleza sau poate germana de ani de zile...

  • @DanutPaul
    @DanutPaul 9 หลายเดือนก่อน

    Cand am descoperit acest canal eram convins ca esti Cristi Brancu 😂😂😂 gemeni, efectiv!

  • @ryandhouse9778
    @ryandhouse9778 9 หลายเดือนก่อน

    Cea mai buna imprimanta de birou este multifunctionala B215 de la Xerox, se resofteaza simplu si tiparesti cu ea foarte aproape moca. Din pacate nu se mai fabrica dar cine are stie ca merge o suta de mii de printuri fara probleme ba chiar mai mult mult mai mult!

  • @alexandrubogdanradu8066
    @alexandrubogdanradu8066 9 หลายเดือนก่อน

    Spor in toate!!!

  • @doreliuliancioaca6867
    @doreliuliancioaca6867 9 หลายเดือนก่อน

    Un nou episod bine documentat. Eu un u am 2 pe cerneala si una pe laser la birou. Acasa una pe cerneala. 10-3 pentru cea laser frate!

  • @AlexMotan1
    @AlexMotan1 9 หลายเดือนก่อน

    21:36 "Laser, frate" 😀
    Avem acasa un Color HP LaserJet Pro MFP M479fdw si suntem super-incantati de ea.
    Am avut multiple imprimante de la mijlocul anilor '90. De la mici si portabile la multifunctionale. Toate cu cerneala.
    Am incercat variante cu cartus de 3 culori, sau cerneluri separate. Cartuse originale, ne-originale, reumplute de unii la firma sau reumplute de mine acasa.
    Toate invariabil fie se terminau repede, fie se uscau, fie se strica capul de imprimare.
    De cand cu laserul, toate aceste frustrari au disparut. Mai am in alta parte o imprimanta tot HP Laser Color, la care printez cam de trei-patru ori pe an. Porneste "la sfert" si printeaza brici de fiecare data.
    Laser color all the way, baby!! 😄😁

  • @danm94
    @danm94 9 หลายเดือนก่อน +1

    Cred că producătorii de imprimante sunt unul din cei mai mari poluatori ai planetei pur și simplu din lăcomie. Cum e posibil în 2024 să îți convină să arunci o imprimantă luată cu un an în urmă la gunoi pentru că nu mai este rentabil să o alimentezi? Trebuie să mă dau peste cap ca să o fac să accepte tonere de terță parte pentru că consumabilele sunt tot mai scumpe și cu ce plătesc în câteva luni de utilizare îmi iau un model nou...

  • @bdwebdesignwien
    @bdwebdesignwien 9 หลายเดือนก่อน +1

    Salutare, nu inteleg de ce se cer atat de multe documente printate in Romania. In Austria am o firma cu 4 domenii de activitate, inclusiv contabilitate. TIn sa precizez ca peste 85% din documente le am in format digital. La mine arhiva pe ultimii 8 ani cuprinde incredibilul numar de 20 de bibliorafturi.... deci ma repet arhiva pe 8 ani a undei firme cu 4 domenii de activitate, care emite cam 80 -- 100 de facturi pe luna. In cazul lor, 99% sunt digitale (atat cele emise de mine, cat si cele pe care le platesc si eu), relatia cu Fiscul si asigurarile sociale, este lal fel 90% in format digital. Contractele cu clientii le fac la fel, digital. Totul salvat ordonat pe un serviciu cloud. Ma gandesc si la un NAS, dar sunt inca in documentare. In aceste conditii, sa folosesc servicii print as a service? Nici gand. Am o imprimanta HP Laser.Am mai avut HP si sunt foarte multumit de ele. Am mai avut Canon, Lexmark si Dell. Toate laser. Acasa nu am imprimanta, la birou doar una.
    Este destul de greu sa scapam de imprimante... este nevoie de ele, si va fi mult timp de acum inainte.
    Toate cele bune!

    • @comunicatiisitehnologiainf5208
      @comunicatiisitehnologiainf5208 8 หลายเดือนก่อน

      pentru ca ...Romania.
      An de an volumul de hartie tiparita creste. Registre de evidenta a activitatii, registre de evidenta a ..celorlalte registre!
      An de an mai multe controale care cer tone de copii dupa diverse documente. Bleah!

  • @bogdanhorga9545
    @bogdanhorga9545 9 หลายเดือนก่อน

    Laser frate ,n are AI, nașpa😅😂😂😂😂😂

  • @mariuseugenfenchea3204
    @mariuseugenfenchea3204 9 หลายเดือนก่อน

    Cand eram Erasmus in Dijon - proful meu de la Universitatea Politehnica mi-a spus sa nu vin doar cu back-up pe CD/DVD asa cum era in 2006 ci sa scot si la imprimanta ca vorba aia "uita-te la papirusurile egiptene ca si dupa mii de ani rezista" deci avem nevoie si de imprimanta.
    Folosesc un Canon MP 160 si un HP multifunctional ambele mai vechi de pe vremea cand nu aveau wireless la partea consumer.
    Nu vad normala nicio subscriptie le reincarc pe astea cu cerneala pana le iau dracii, mai nou la HP trebuie sa am grija ca desi veche tot face figuri si mai trebuie resetat counterul ca ma trimite sa imi cumpar cartuse noi. Sa ma lase toti cu subscriptiile si tot felul de oferte vreau sa scot doar texte nu sa fac inginerie, daca am nevoie de cartuse noi o decid eu.
    Canon-ul este si mai cu mot - nu scaneaza pana nu are cartuse asa ca i-am rescris Eprom-ul numai d eal naibi ca sa ma lasa in pace cu erorile astea idioate.

  • @florinf81
    @florinf81 8 หลายเดือนก่อน

    Pai si daca sunt pe bada diferita de WiFi nu sunt tot in aceasi retea???? Nu am inteles aici cum vine treaba. :)

  • @NicusorGheorghe
    @NicusorGheorghe 9 หลายเดือนก่อน +1

    Exemplul cu răsfoitul carții rusești a fost cu tâlc?

  • @valentin333
    @valentin333 9 หลายเดือนก่อน

    Că sa imprimi pe folie de transfer termic ( ptr.cablaje) ce e mai bun,laser dau cerneală?

    • @mateialexandrucoltoiu7207
      @mateialexandrucoltoiu7207 8 หลายเดือนก่อน

      Laser. Cablaje făceam încă de acum 20 de ani pe laser și precizia e imbatabilă.

    • @valentin333
      @valentin333 8 หลายเดือนก่อน

      @@mateialexandrucoltoiu7207 Mulțumesc

  • @_GodOfDevils_
    @_GodOfDevils_ 9 หลายเดือนก่อน +3

    Când vei imprima un video cu Xiaomi 14 și 14 Ultra

  • @gtcristi
    @gtcristi 9 หลายเดือนก่อน

    OK, MFC-L2922DW este așa de nou încât pe pagina Brother.de nici măcar nu exista! Are careva dimensiunile (lungine x latine x inaltime) ?

  • @afctin
    @afctin 9 หลายเดือนก่อน

    Multumesc pentru informatii si filmulet.
    Folosesc o imprimanta cu cerneala care are si scaner si fax, nu prea merge pe WI_FI si i se "usuca" cam repede cartusele cu cerneala.
    Imprimarea ca serviciu nu e OK
    Cu stima
    Antonio

    • @BraveAndSoul
      @BraveAndSoul 9 หลายเดือนก่อน

      Brother DCP-T426W Inkjet nu ai incercat asta inca. Nici nu se pune poblema de uscare a cernelii. Dar are avantajul ca nu are cartuse ci lacasuri unde umplii cu cerneala. Iar W-Fi lucreaza always pentru ca am conectat imprimanta prin WPS la Router si indiferent ca folosesc de pe telefon sau laptop sau PC cu Aplicatia Brother Wi-Fi merge oricand fara probleme

    • @afctin
      @afctin 8 หลายเดือนก่อน +1

      ​ @Limp-Bizqit Multumesc pt informatii Cu stima, Antonio

    • @BraveAndSoul
      @BraveAndSoul 8 หลายเดือนก่อน

      @@afctin cu mare drag si sper sa iti fie de Folos 🤗 daca te pot ajuta cu ceva doar scrie-mi privind aceasta Imprimanta sau alte detalii legat de ea

    • @afctin
      @afctin 8 หลายเดือนก่อน +1

      @@BraveAndSoul Multumesc

  • @tudorpalela4729
    @tudorpalela4729 8 หลายเดือนก่อน

    Cand am facut card de credit am primit (si semnat) la banca un teanc mare de hartii.
    Cat despre imprimante laser... lumea vrea sa aiba acasa si color, ori astea laser au preturi foarte mari. Asa ca tot cerneala ramane o varianta mai buna.

  • @wasparg
    @wasparg 7 หลายเดือนก่อน

    cand o discutie si despre imprimantele 3D?

  • @CodrinDonciu
    @CodrinDonciu 9 หลายเดือนก่อน +1

    "7 imprimante" weird flex but ok 💀

  • @alexandruirimescu8143
    @alexandruirimescu8143 9 หลายเดือนก่อน

    Laser, frate!! 🎉🎉🎉

  • @boldissilviusilviu7899
    @boldissilviusilviu7899 9 หลายเดือนก่อน

    Sincer îmi place mirosul ăla de carte nouă .De cerneală tipărită .

  • @Al3czund3r
    @Al3czund3r 9 หลายเดือนก่อน

    Cortana e in serialul Halo...deci a ajuns bine. 😄😆🥴👌

  • @Bejula
    @Bejula 9 หลายเดือนก่อน +2

    Folosesc cu drag un canon G2400 cu ciss de vro 5 ani , merge unsă până când ai de imprimat ceva important, atunci o găsește dracii 😂😂😂.

  • @AdrianSandu_d
    @AdrianSandu_d 9 หลายเดือนก่อน

    Nu-i asa. Eu am un MFC-L88650cdw de ... 8 ani? Dupa timp si bani dati pe cerneala care mai apuca sa se uste... si tot felul de update-uri care le-au facut mai proaste, achizitia asta de brother a fost probabil una din cele mai bune idei!

  • @spineshivers
    @spineshivers 9 หลายเดือนก่อน

    Un avantaj nementionat la Brother e ca poti lua tonere mult sub preturile din video, ca nu sunt originale Brother. Dar merg fara probleme si au aceeasi calitate. Merita mai ales la multifunctionalele color, unde ai patru tonere, nu unul. La HP de exemplu nu poti face asta. Daca nu e original HP, nu il recunoaste imprimanta. Bine, iei cipul de pe tonerul vechi, dar de ce sa iti bati capul? Foarte bun clipul, as vrea un review de genul si pentru Brother color.

    • @beniamindumitru9164
      @beniamindumitru9164 9 หลายเดือนก่อน

      Depinde de hp eu am unul mai vechi(2014-2016) și nu am folosit vro data un toner original

    • @spineshivers
      @spineshivers 8 หลายเดือนก่อน

      @@beniamindumitru9164 Nu vorbesc de cele mai vechi. Astea produse dupa 2020 asa sunt.

  • @gheorghepretenaru2945
    @gheorghepretenaru2945 9 หลายเดือนก่อน +1

    am o imprimanta laser in debara si daca-ti vine sa crezi si-un scanner, banuiesc ca am apucaturi de de hoarder, nu-mi vine sa arunc nimic frate... ma simt asa, un fel de colectionar cand ma uit la toate telefoanele pe care le-am utilizat din 2000 incoace 😁

  • @leilachivu1257
    @leilachivu1257 8 หลายเดือนก่อน

    Eu am un Brother din mai 2017, modelul DCP-J105. Nu se mai fabrică... Nu a fost niciodată în service, nu s-a stricat nimic la ea, cartușele sunt relativ ieftine, în jur de 35-40 lei bucata și țin cam 2400 pagini negru și 1200 color. Imprim cam 500-700 de file lunar... Nu s-a uscat niciodată, dar nu o scot din priză și își face singură curățarea. Ce nu îmi place la ea: nu imprimă și nu scanează față-verso automat. Eu sunt foarte mulțumită de ea, este extrem de fiabila. Cele laser au totuși un preț prohibitiv al tonerelor, cel puțin pentru mine

  • @s2pok
    @s2pok 8 หลายเดือนก่อน

    O imprimanta (unica si laudata/hulita - dupa caz): Konica Minolta BizHub color din seria C2xx - mai veche, dar "calul de bataie" a intregii firme (mica dar cu cerinte de printare destul de mari)

  • @zoli9457
    @zoli9457 9 หลายเดือนก่อน

    tu si vesnicele tale probleme cu printere, hai ca-i misto video-ul asta ! 😂😂😂

  • @raduradu1289
    @raduradu1289 9 หลายเดือนก่อน +4

    Imprimanta laser emană în timpul funcționarii:
    Particule de toner: tonerul în sine este o pulbere fină formată din particule de plastic și diferiți pigmenți. În timpul imprimării, aceste particule ajung în aer, în special dacă imprimanta nu este bine întreținută sau dacă există o scurgere de toner. Inhalarea acestor particule este dăunătoare. Compuși organici volatili (COV): Unele formulări de toner conțin COV, care sunt gaze eliberate în timpul procesului de imprimare. Acestea pot irita ochii, nasul și gâtul și pot contribui la problemele de calitate a aerului din interior.
    Din aceste motive, utilizarea imprimantelor laser este nerecomandata in in spitale, scoli, gradinite si persoane cu alergii respiratorii si in birouri cu ventilatie necorespunzatoare

    • @virgiljulean2799
      @virgiljulean2799 9 หลายเดือนก่อน +1

      Cam prea sensibilă lumea. Eu care lucrez într-o turnătorie unde se toarnă cca. 400 to. de aluminiu zilnic, ce să mai zic? 🤔

    • @raduradu1289
      @raduradu1289 9 หลายเดือนก่อน +1

      @@virgiljulean2799 Va urez multa sanatate daca chiar lucrati in turnatorie. Eu personal cunosc 2 familii care aveau imprimanta laser veche in camera copilului, si acum au probleme de sanatate.

    • @virgiljulean2799
      @virgiljulean2799 9 หลายเดือนก่อน

      @@raduradu1289 Mulțumesc, la fel!

    • @m.marian4672
      @m.marian4672 9 หลายเดือนก่อน +1

      Bine de stiut dar sa nu exageram, nu cred ca majoritatea lucreaza într-o tipografie sau imprima milioane de pagini zilnic deci impactul asupra sanatatii e nesemnificativ. Daca avem grija doar sa mai si aerisim uneori chiar nu avem de ce sa ne facem griji. Ceea ce vreau sa spun e sa nu facem din tantar armasar sau sa exageram cum faceti dumneavoastra.

    • @Winnetou17
      @Winnetou17 9 หลายเดือนก่อน

      Interesant. Am căutat pe wikipedia, la VOC (volatile organic compounds) n-am găsit nimic despre printere, dar la articolul despre "Laser printing" a fost o secțiune mică în care s-a menționat de acești compuși. Aparent unii de la o asociațien numită German Social Accident Insurance au făcut o investigație fix pentru asta și n-au găsit vreo dovadă că ar fi fost vreun efect de la acești compuși (care sunt în multe lucruri, cum ar fi și în parfumuri și vopsele, dar și efectiv plante. Nu toți sunt dăunători). Bine, investigația a fost făcută în 2013 doar pe 52 de persoane, deci n-aș zice că e atât de concludentă, dar măcar nu e chiar motiv de panică.
      Știind asta, ținerea departe de copii, sau oameni cu probleme respiratorii, și avut grijă să fie într-o încăpere bine ventilată, astea n-au cum să strice.

  • @florinmarin8662
    @florinmarin8662 8 หลายเดือนก่อน

    Mai nenea Dan, ar fi interesant daca v-ati gandi la content in format 18:9.. crossed my mind in timp ca ma uitam umil dupa telefon la videoclip.
    Multa bafta!

  • @boldissilviusilviu7899
    @boldissilviusilviu7899 9 หลายเดือนก่อน

    Care este mai bună cu laser sau cu tuș pentru acasă ?

    • @mateialexandrucoltoiu7207
      @mateialexandrucoltoiu7207 8 หลายเดือนก่อน

      Tuș ciss dacă nu vrei viteză. Te țin ani de zile cernelurile și-s ieftine ca braga.

  • @atitus87
    @atitus87 9 หลายเดือนก่อน +1

    Mai mult de o pagina nu pot citi de pe un ecran. Ma obosește la culme. Textul digital nu are... suflet. E ca și cu ai face s*x prin video call vs pe bune. Nu poți virtualiza totul... adică poți... dar își pierde esența...

  • @qbooge
    @qbooge 9 หลายเดือนก่อน +3

    cea mai simpla comanda "print" cu cele mai multe erori de la i386, cyrix si pana la i9 cu 24 nuclee 🤣

  • @catalinvasile461
    @catalinvasile461 9 หลายเดือนก่อน

    Legat de chestia cu imprimarea ca nu este chirurgie pe creier: intr-un fel este chirurgie pe creier. Insine echipamentul este mult mai ieftin fata de cat a costat R&D-ul. Din acest motiv s-au chinuit din prima sa-ti bage pe gat tonere care sa fie doar ale lor. Chiar si cele mai ieftine imprimante sunt foarte complexe inginereste. Nici eu nu sunt de acord cu printing as a service si blocarea oamenilor in tonere de brand, dar din cate stiu realitatea legata de complexitatea dispozitivului sta altfel, chiar daca deja avem notiunea de imprimante de decenii intregi.

  • @theno3554
    @theno3554 9 หลายเดือนก่อน +2

    Dar casti cand mai testezi? Iti recomand sa incerci si Shokz, un brand americano-chinezesc care a fost printre primele care s-a ocupat cu tehnologia bone conduction.
    Despre ROMuri Custom si Rooting, cand ne povestesti? Peripetiile cu Nexusul..

  • @albertodaniel2776
    @albertodaniel2776 9 หลายเดือนก่อน

    Dane, eu zic sa faci o serie întreaga de clipuri pentru poveștile cu imprimantele😂

  • @boldissilviusilviu7899
    @boldissilviusilviu7899 9 หลายเดือนก่อน

    E ca și cum luptăm luptăm și câștigăm😂😂

  • @cadouri-prdprint
    @cadouri-prdprint 9 หลายเดือนก่อน

    Eu folosesc 2 imprimante mai vechi care au tonere de cate 20.000 pagini, una HP 4200 si una Hp 4250 :) Sunt ele mai vechi dar inca merg bine.

  • @AtanasiuRazvan
    @AtanasiuRazvan 8 หลายเดือนก่อน

    De cand am imprimanta Brother (1,5 ani) am uitat ce sunt alea probleme de conexiune, erori, etc., pur si simplu merge tot timpul de pe toate pc-urile si smartphonurile legate la retea fara niciun fel de problema. Rip HP, Epson care mi-au mancat zilele ani de zile, cu cate "n" softuri, erorori, preturi aberante de tiparit (la unele)!

  • @raimundapostu148
    @raimundapostu148 9 หลายเดือนก่อน

    Bun😊

  • @Komb-Titus
    @Komb-Titus 9 หลายเดือนก่อน

    O idee de video ar fi despre Stampile. Imprimi un document, trebuie si stampila. Imprimanta si stampila sunt doua chestii care nu au moarte.

  • @KEEVVY
    @KEEVVY 9 หลายเดือนก่อน

    A trecut si perioada de studii dk n-am apucat sa iau nu-i mai simpt nevoia, probabil dk parintii luau una la vremea potrivita as fi facut bani cum faceau 1-2colegi in loc sa dau, acum oricum un xerox este peste tot, poate mai bine un printer plastic

  • @Athosguild
    @Athosguild 8 หลายเดือนก่อน

    Daca nu spui nimic despre
    Sony A9 III tot degeaba !

  • @TELLER1
    @TELLER1 9 หลายเดือนก่อน +1

    sa intrebat cineva vreodata cate tricouri are dan? :)))

    • @Dobre_Bogdan
      @Dobre_Bogdan 9 หลายเดือนก่อน +1

      Raspuns, toate.

  • @tehnic1452
    @tehnic1452 8 หลายเดือนก่อน

    DADF mai are vreuna ?

  • @NihilsineDeoo
    @NihilsineDeoo 9 หลายเดือนก่อน

    Am Canon Pixma G4000 Wireless All-in-One Color Inkjet Printer poate o schimb cu una din astea

  • @63Jax
    @63Jax 9 หลายเดือนก่อน

    Falx Dacic se numeste sabia dacica, aia de care ai spus tu e ca o secera, dar adaptata pt lupta.

  • @Chronos36
    @Chronos36 9 หลายเดือนก่อน

    Eu mi-am luat teapa cu un inkjet de la HP, scrie 300 pagini pe cartus dar defapt sunt vreo 10 pagini maxim 15.

  • @guzgaovidiu
    @guzgaovidiu 9 หลายเดือนก่อน

    Un bizhub color ar reduce numărul de 5 imprimate la 1 pe nivel.

  • @tomcris2007
    @tomcris2007 9 หลายเดือนก่อน

    Folosesc un multifunctional Canon G3415 cu sticlele de cerneala la purtator, si o antichitate de Samsung ML-1665 ambele cu drivere locale si fara conturi si abonamente. Initial am avut un xerox docuprint p8e pe care il pensionara microsoftul si placile de baza moderne fara port paralel(daca il leg de orice pc cu lpt1 si linux, merge fara probleme si in ziua de azi ). Nu vreau abonamente sa imprim 10-50pagini/luna.

  • @catalinvasile461
    @catalinvasile461 9 หลายเดือนก่อน

    Scenariul cu de ce nu-mi gasesc imprimanta ca eu sunt pe 5GHz si imprimanta e pe 2.4GHz nu e tocmai corect. Indiferent pe ce banda esti, esti in acelasi LAN. Sau te referi ca folosesti un hot spot sa interactionezi cu imprimanta?

  • @player-dk3lh
    @player-dk3lh 9 หลายเดือนก่อน

    16:25 Romanul pe stil mafiot zice sa o luam pe persoana fizica si o bagam in firam pastrand bonul :)

  • @defect135
    @defect135 9 หลายเดือนก่อน

    Epson ecotank 7500 pagini cu un plin. A trecut un ani si am consumat jumatate. 😅

  • @marchizu4992
    @marchizu4992 9 หลายเดือนก่อน

    Eu care doar ce mi-am luat un HP pentru home use 😀 wifi, bluetooth și NFC..... Că m-am saturat să folosesc una din cele 7 mari doar ziua la muncă 🤣

  • @Komb-Titus
    @Komb-Titus 9 หลายเดือนก่อน

    Tocmai mi-am dat seama ca puteam sa cumpar o imprimanta pe laser color, dar e prea tarziu ca deja mi-am luat una pe cerneala pe sistem CISS...

  • @BEXITER
    @BEXITER 9 หลายเดือนก่อน +6

    Canon + Ciolacu = Love

  • @acrylico21
    @acrylico21 9 หลายเดือนก่อน

    factuuuuuuri!

  • @flavi1989
    @flavi1989 9 หลายเดือนก่อน

    alb frigider nu inspira ceva mai cu mot sincer :) vezi si de la HP un model LaserJet Pro MFP 4302 si mi se pare mult mai actual modelul in rest ca tehnologie sunt cam la fel

  • @CutiaCuDeToate
    @CutiaCuDeToate 9 หลายเดือนก่อน +1

    Imprimanta nu moare, ca trebuie sa printam material fizic.

  • @buniculflorin
    @buniculflorin 9 หลายเดือนก่อน

    Un Epson LX-300? Eu folosesc ceva imprimantă laser Samsung care deja are 10 ani de când a fost achiziționat, laser pentru că folosesc imprimanta în mod clar și nu vrem să se uite cerneala în ea

  • @dandare3627
    @dandare3627 9 หลายเดือนก่อน

    Am 2 Brother cu CISS inca functionale isi fac treba la fel ca una laser

  • @lauraelenastroia3081
    @lauraelenastroia3081 9 หลายเดือนก่อน

    La câte hārțogarii avem de făcut nu vom scăpa de wle prea curând.

  • @Leonard25
    @Leonard25 8 หลายเดือนก่อน +1

    👇Vrem review la REALME 12 PRO +

  • @ditoiuc
    @ditoiuc 8 หลายเดือนก่อน

    Acum 10 ani ma ducceam la contabila cu un dosarel.Chilotei de facturi.
    De 1 an dau pe mail DOAR pdf-uri. Mai taie din ele, da-le dreacu ca nu e chiar asa rau. Volumul de print scade

  • @jidanum1
    @jidanum1 9 หลายเดือนก่อน

    frate cred ca inprimanta va mai trai mult si bine , cel putin in germani orice se inprima si cred ca majoritatea au o inprimanta acasa