Salut Razvan, Lectia invatata azi: scos toate vietuitoarele, plantele, golit toata apa, scos substratul, curatat geamurile... practic, lipit ca si cum ar fi nou. Jos palaria ca ai avut vointa sa arati asa ceva!
Felicitări Razvane pentru munca de chinez și răbdarea de care ai dat dovadă până la finalul lucrării. Nu știu de ce, dar, parcă am avut un feeling că nu va fi o reparație ușoară având în vedere că e un bazin cu volum foarte mare de apă. Mă bucur enorm de mult că reparația a reușit și acvariul e din nou funcțional. Îți mulțumim că ne inspiri și ne motivezi pe noi, acvariștii. Așteptăm cu nerăbdare update-uri cu privire la bazin.
Te-ai descurcat până la urmă. Se vede prin toate postările tale că ..." nevoia te-a învățat multe". Mergem mai departe 🤷. Felicitări pentru postare. A meritat să urmăresc.
Dragă Răzvan, eu as fi lipit pe exterior și acel cornier de aluminiu pentru ranforsare mecanică. În 20 de ani algele si bacteriile pătrund între sticlă și silicon mai ales dacă sticla n-a fost "sterilă". Am pățit-o atât cu acvarii mici cât și cu unele mai mari (nu chiar cât al tău😀). Siliconul de baie, ăla cu antimucegai ține mai bine la dezlipire biologică (eu îl las cu apă fără pești/plante câteva săptămâni plus schimb de apă)
@@CasaCuAcvarii Va ține cu siguranță! Eu ziceam că după 20 de ani orice acvariu lipit cu silicon își arată slăbiciunile din motivul amintit. Unii îi spun decolare biologică, dezlipire datorată biofilmului. Ape limpezi să ai! La Mulți Ani!
As fi pus si o dunga de sticla opaca la exterior, just in case. Daca este sa se infiltreze pe viitor picaturi trebuie iar sa golesti bazinul ca sa pui si pe exterior o intaritura. Erau costuri mici , puteai cred ca sa pui o banda de sticla mai subtire la exterior. Mascai in felul asta si intariturile le interior anterioare. Poti sa o pui si ulterior, decat sa astepti sa se infiltreze pe viitor.
Buna ziua. Doresc va rog un video despre cimitir grupam peștii în acvarii. Am zebre, bomboanele, ceva din cei cu ventuza și alți câțiva care nu mai știu numele lor. Îmi plac salarii și caroserii. Am înțeles ca nu pot fi ținuți la un loc ..... cam în ideea aceasta doresc sa vad un video. Ce specii de pești pot fi grupate. Și ce tip de lemn din natura pot introduce în acvariu pentru decor. Cele din magazin îmi par exagerat de scumpe. . Mulțumesc.
Buna ziua, contra formarii acelei "burti" (formata datorita volumului mare de apa), se poate aplica straiful si mai aproape de buza acvariului sau doar asa, la baza, cum ati procedat dvs? Am un acvariu de 160L si daca il umplu mai mult de jumatate, se formeaza burta in laterale si imi este teama ca va ceda sticla/lipitura
Și eu sunt curios, am petrecut câteva cutremure printre acvarii și afară de niște apă sărită din acvarii, nimic. Dacă ar fi mai puternic de atât... poate că un raft căzut ar fi ultima mea problemă...
Eu zic ca s-a dezlipit de la presiunea inegala de pe fundul acvariului, s-a dezlipit pe partea unde fundul e partial suspendat, a postat pe yt si liviu varciu o problema similara dar la el problema a fost o cascada mare care iesea din apa si toata greutatea era pe un colt.
Excelent, omule! Nu știu dacă aș fi avut tăria de caracter să mai stau cu el în casă, chiar și după reparație... 😅 Dar ai dat dovadă de încrederea în sine care vine doar cu experiența acumulată în mulți ani de acvaristica. 👍 Sper că sunteți ok, și vei reveni cu un nou upload. 🤘
Stiu ca nu-i chiar despre topiul tau ,dar am o intrebare , un acvariu nu curge asa dintr-odata , adica la inceput picura si dupa isi da drumul, adica mai rar se intampla sa te culci si sa te trezesti cu el in casa.
Mersi, nu, m-am ocupat doar de latura din față. Ar fi trebuit sa scot tot substratul din el, să refac tot. Poate am noroc și nu mai curge și prin alte părți.
Când se întâmplă chestii din astea ii foarte nasol .mai ales la bloc,tre sa acționeze rapid.Astai cel mai negru coșmar al acvariștilor.sa îți curgă acvariul
Chiar ieri mă uitam la un video mai vechi...îmi place când lucrezi la acvarii...de fapt îmi place tot ce faci...succes in continuare!!!
Oho ce bine postezi tot mai des 🙏🏻👏👏👏👏👏bravo și felicitări 🎉 pentru tot ceea ce faci Răzvan 😇
Felicitari ai rezolvat cu brio!! Asteptam noi vloguri !!! 👍👍👍
Mulțumesc, se lucrează la următoarele.
@@CasaCuAcvarii Cu placere!! Asteptam noi vloguri,dar si mai multa comunicare ! Succes in continuare!💪
Salut Razvan,
Lectia invatata azi: scos toate vietuitoarele, plantele, golit toata apa, scos substratul, curatat geamurile... practic, lipit ca si cum ar fi nou.
Jos palaria ca ai avut vointa sa arati asa ceva!
Dacă nu am avut încotro...
Fain si clipul ăsta. Putea sa fie si mai lung fara probleme... ma relaxează să te văd lucrând. Keep up the good work!
Felicitări Razvane pentru munca de chinez și răbdarea de care ai dat dovadă până la finalul lucrării. Nu știu de ce, dar, parcă am avut un feeling că nu va fi o reparație ușoară având în vedere că e un bazin cu volum foarte mare de apă. Mă bucur enorm de mult că reparația a reușit și acvariul e din nou funcțional. Îți mulțumim că ne inspiri și ne motivezi pe noi, acvariștii. Așteptăm cu nerăbdare update-uri cu privire la bazin.
Mersi mult, o să vină update-uri că mă apuc să refac gloria plantelor de odinioară.
Hai cu #22!!!!
Bună treabă ! Super fain ! Multumim mult ! Mare incurajare !
20 de ani ... Vetetan !! 🎖🏅🥇🥈🥉🏆 !
🐠🐟✨️✨️✨️✨️✨️
Multumesc si eu de aprecieri! 😁
Tine-o tot asa! 🎉👌
nu știu dacă ști dar ești best vloger ever I seen. imi plac filmările voastre
Ai avut un pic de lucru nu glumă 😁😁😁🙋 te salut Răzvan un om deosebit
Salutări 😁
fain
Ai avut treaba
Te-ai descurcat până la urmă. Se vede prin toate postările tale că ..." nevoia te-a învățat multe". Mergem mai departe 🤷. Felicitări pentru postare. A meritat să urmăresc.
Deci? Mai trăim? Mai trăim? 😊. Adică... Mai postăm și noi ceva pentru urmăritori 😁?
Vara e mai greu, dar vara a trecut.
Dragă Răzvan, eu as fi lipit pe exterior și acel cornier de aluminiu pentru ranforsare mecanică. În 20 de ani algele si bacteriile pătrund între sticlă și silicon mai ales dacă sticla n-a fost "sterilă". Am pățit-o atât cu acvarii mici cât și cu unele mai mari (nu chiar cât al tău😀). Siliconul de baie, ăla cu antimucegai ține mai bine la dezlipire biologică (eu îl las cu apă fără pești/plante câteva săptămâni plus schimb de apă)
Eh dacă mai ține 20 de ani ce am făcut, eu sunt mulțumit.
@@CasaCuAcvarii Va ține cu siguranță! Eu ziceam că după 20 de ani orice acvariu lipit cu silicon își arată slăbiciunile din motivul amintit. Unii îi spun decolare biologică, dezlipire datorată biofilmului. Ape limpezi să ai! La Mulți Ani!
As fi pus si o dunga de sticla opaca la exterior, just in case. Daca este sa se infiltreze pe viitor picaturi trebuie iar sa golesti bazinul ca sa pui si pe exterior o intaritura. Erau costuri mici , puteai cred ca sa pui o banda de sticla mai subtire la exterior. Mascai in felul asta si intariturile le interior anterioare.
Poti sa o pui si ulterior, decat sa astepti sa se infiltreze pe viitor.
Momentan nu se infiltrează nimic. Am in continuare această opțiune, în caz de ceva.
👍👍👍
like my bro.
Buna ziua. Doresc va rog un video despre cimitir grupam peștii în acvarii. Am zebre, bomboanele, ceva din cei cu ventuza și alți câțiva care nu mai știu numele lor. Îmi plac salarii și caroserii. Am înțeles ca nu pot fi ținuți la un loc ..... cam în ideea aceasta doresc sa vad un video. Ce specii de pești pot fi grupate.
Și ce tip de lemn din natura pot introduce în acvariu pentru decor. Cele din magazin îmi par exagerat de scumpe. .
Mulțumesc.
Bună ziua, ar fi un video destul de complex, sunt multe variante de a combina pești în acvarii...
Aștept sa postezi ca după episoadele the witcher 😂
După plecarea lui Cavill nu știu cât Witcher o sa mai fie...
mai asteptam si noi continut ceva de la tine
Vine.
No comment!! 💯💯
Ridicam algoritmul❤
Razvane! Mai filmează ceva frate. Așteptăm conținut.😊
Vara e mai complicat cu timpul, dar trece imediat și revenim.
Buna ziua si felicitari ptr realizarea vlogului.
Unde se mai tine targul duminical de pesti in CONSTANTA ?
Mulțumesc, pentru moment nu prea mai avem târg duminical.
Salut , nu inteleg ceva , de ce nu ai intins siliconul ..?
Pentru că nu mă ajută siliconul din afara lipiturii, mă bazez pe ce este între geamuri.
Mai ai acvariul Marea Neagra?
E pe poziție, tot sper să am timp sa prind niște guvizi
Ce inaltime si grosime are sticla acvariului? Ai idee? Mult succes in continuare!!
Mersi, acvariul are 50 cm înălțime, geamul e de 10 mm grosime.
@@CasaCuAcvarii pentru un acvariu de 200 cm lungime 60 latime si 80 inaltime, ar fi suficienta sticla de 15 mm?
@@CasaCuAcvarii care straifuri crezi ca ar fi necesare?
Buna ziua, contra formarii acelei "burti" (formata datorita volumului mare de apa), se poate aplica straiful si mai aproape de buza acvariului sau doar asa, la baza, cum ati procedat dvs? Am un acvariu de 160L si daca il umplu mai mult de jumatate, se formeaza burta in laterale si imi este teama ca va ceda sticla/lipitura
Ca sa nu se curbeze geamul trebuie lipit sus, aproape de buză. Dar și acolo e un pic de tehnică, are importanță cum este lipit.
Ce silicon se foloseste ptr acvari?
Orice tip de silicon,sau trebuie unu special?
As dori sa cumpar si eu,daca îmi recomandati de unde pot cumpăra
Silicon special pentru acvarii, sunt mai multe firme care fac, Dow Corning, DenBraven, Bison, etc
Ce -ar putea sa se intample in casa cu acvarii la un cutremur mai puternic ?
Și eu sunt curios, am petrecut câteva cutremure printre acvarii și afară de niște apă sărită din acvarii, nimic. Dacă ar fi mai puternic de atât... poate că un raft căzut ar fi ultima mea problemă...
Salut!!
Ce s-a mai întâmplat cu acvariul biotop/marin pe care l-ai făcut cu resurse din Marea Neagra?
Succes în continuare!!
E tot acolo, e limpede, așteaptă să am vreme să mă ocup de el.
Eu zic ca s-a dezlipit de la presiunea inegala de pe fundul acvariului, s-a dezlipit pe partea unde fundul e partial suspendat, a postat pe yt si liviu varciu o problema similara dar la el problema a fost o cascada mare care iesea din apa si toata greutatea era pe un colt.
Se poate, nu zic nu. Important e să țină noua lipitură și să vedem dacă apar probleme și în alte locuri.
Excelent, omule! Nu știu dacă aș fi avut tăria de caracter să mai stau cu el în casă, chiar și după reparație... 😅 Dar ai dat dovadă de încrederea în sine care vine doar cu experiența acumulată în mulți ani de acvaristica. 👍 Sper că sunteți ok, și vei reveni cu un nou upload. 🤘
Pentru barba neagra mai bine schimb acvariul sau exista o solutie mai buna?este foarte avansata deja
Dispare de la sine dacă se face curățenie. Aș începe cu niște teste de apă, cel mai probabil este poluare în acvariu.
@@CasaCuAcvarii 😉hai să nu zicem poluare, dar clar o concentrație ridicată de fosfați din hrana comercială.
se putea folosi un heatgun 😄....mai scadeai consumul de hartie igienica
Îmi e frică să aplic temperatură mare pe geamuri vechi...
Salut,ceva păreri cum scap de alga bba
E discuție lungă, dar pe scurt, cel mai probabil acvariul este prea poluat.
Salut! Stiu ca nu are legatura cu videoclipul, dar sunt curis, ce volum si ce dimensiuni are bazinul lui Sebi( pufferul fahaka)?
Salut, e un bazin de 80x35x45, vreo 100 de litri. Teoretic mult prea mic, dar face parte dintr-un sistem de 2000 de litri.
Am inteles, eu am ceva specii mai mici, Dichotomyctere ocellatus si pao leirus, pentru fahaka din ce m am documentat e nevoie de minim 400l
Stiu ca nu-i chiar despre topiul tau ,dar am o intrebare , un acvariu nu curge asa dintr-odata , adica la inceput picura si dupa isi da drumul, adica mai rar se intampla sa te culci si sa te trezesti cu el in casa.
Da, dar am auzit de situații când s-a desfăcut geamul dintr-o dată. De regulă dacă e lipit prost.
Eu zic... a facut burta la mijloc masa suport si de aceeia a cedat siliconul . Pune o rigla metalica si verifica
Nu a făcut burtă, am semne date de când am montat suportul, nu s-au deplasat nici un milimetru.
Poza cu acvariul scos pe geam la o mutare in trecut 😃 asta ii ? Spor la treaba si pana in 2045 sper sa nu mai ai probleme cu el 😉
Nu, e cel de 3 metri, din stânga lui.
Exista Silicon de la sika care lipește pe apa sau in apa
Nu am încercat, dar îmi vine greu a crede că ar lipi prea bine...
Dacă vreți degresant pentru treburi dinastea folosiți spray de frâne, se evapora în câteva secunde și lasă totul uscat-os
Folosesc așa ceva, dar la motocicletă, nu știu dacă nu lasă ceva toxic în urmă...
E toxic. Capilaritatea poate juca feste urate.@@CasaCuAcvarii
Ne place munca de chinez într-un ceas bun și sati na mai mult de 20 ani
Să vedem, revin peste 20 de ani cu update.
Sper ca daca tot l ai golit,ai dat un silicon oe celelalte laturi ,nu ? Faina meserie ,nici nu se poate zice că lucrezi !!!spor sa ai .
Mersi, nu, m-am ocupat doar de latura din față. Ar fi trebuit sa scot tot substratul din el, să refac tot. Poate am noroc și nu mai curge și prin alte părți.
ce faci razvat iar ai luat pauza
sau freci iar menta 😂😂😂
Am frecat ceva mentă, miroase plăcut pe la acvarii...
cam demult nu ne ai mai încântat cu un video . te rog să iei măsuri !
Done.
Se pare că vrei să ne alinți. Un video la 7 zile...😁
O variantă de cârpire rapidă e acea bandă adezivă chinezească din reclame.
Nu crede tot ce vezi în reclame.
@@CasaCuAcvarii nu cerd, dar...
Cred cã mai repede si sigur ,il făceai din nou…..
Mai sigur da, mai repede nu.
Atunci, cand ai 200 l, deasupra capului ...
De ce nu îl desfaci de tot, și îl faci cum trebuie ?
Pe scurt, de lene...
@@CasaCuAcvarii O data și o data, tot va trebui ...
😂😂😂😂😂😂😂😂😂
Când se întâmplă chestii din astea ii foarte nasol .mai ales la bloc,tre sa acționeze rapid.Astai cel mai negru coșmar al acvariștilor.sa îți curgă acvariul
Se mai întâmplă, trebuie acționat repede și în general se rezolvă cu un pic de muncă.