Binecuvantarile celor adormiti

แชร์
ฝัง
  • เผยแพร่เมื่อ 12 ม.ค. 2025

ความคิดเห็น • 136

  • @georgemicu5167
    @georgemicu5167 3 ปีที่แล้ว +16

    Bine eşti cuvântat, Doamne, învaţă-ne pe noi îndreptările Tale.
    Ceata sfinţilor a aflat izvorul vieţii şi uşa raiului; să aflu şi eu calea prin pocăinţă. Eu sânt oaia cea pierdută, cheamă-mă, Mântuitorule, şi mă mântuieşte.
    Bine eşti cuvântat, Doamne, învaţă-ne pe noi îndreptările Tale.
    Cei ce pe Mielul lui Dumnezeu aţi mărturisit şi aţi fost junghiaţi ca nişte miei, fiind mutaţi la viaţa cea neîmbătrânitoare şi pururea veşnică, sfinţilor; Aceluia cu deadinsul, mucenicilor, vă rugaţi, să ne dăruiască nouă dezlegare datoriilor.
    Bine eşti cuvântat, Doamne, învaţă-ne pe noi îndreptările Tale.
    Cei ce aţi umblat pe calea cea strâmtă şi cu chinuri, toţi cei care în viaţă crucea ca un jug aţi luat, şi Mie Mi-aţi urmat cu credinţă, veniţi de luaţi darurile, care am gătit vouă, şi cununile cereşti.
    Bine eşti cuvântat, Doamne, învaţă-ne pe noi îndreptările Tale.
    Chipul slavei Tale celei negrăite sânt, măcar deşi port rănile păcatelor; miluieşte zidirea Ta, Stăpâne, şi o curăţeşte cu îndurarea Ta şi moştenirea cea dorită dăruieşte-mi, făcându-mă pe mine iarăşi cetăţean al raiului.
    Bine eşti cuvântat, Doamne, învaţă-ne pe noi îndreptările Tale.
    Cel ce cu mâna dintru nefiinţă m-ai zidit şi cu chipul Tău cel dumnezeiesc m-ai cinstit, iar pentru călcarea poruncii iarăşi m-ai întors în pământ, din care am fost luat, la cel după asemănare mă ridică, cu frumuseţea cea dintâi iarăşi împodobindu-mă.
    Bine eşti cuvântat, Doamne, învaţă-ne pe noi îndreptările Tale.
    Odihneşte, Dumnezeule, pe robii Tăi, şi-i aşează în rai, unde cetele sfinţilor, Doamne, şi drepţii ca luminătorii strălucesc; pe adormiţii robii Tăi odihneşte-i, trecându-le lor toate greşealele.
    Slavă..., al Treimii:
    Pe o Dumnezeire în trei străluciri, cu dreaptă credinţă să O lăudăm, strigând: Sfânt eşti, Părinte, fără de început; Fiule, Cel împreună fără de început, şi Duhule cel Dumnezeiesc; luminează-ne pe noi, care cu credină slujim Ţie, şi ne scoate din focul cel de veci.
    Şi acum..., al Născătoarei de Dumnezeu:
    Bucură-te, curată, ceea ce ai născut pe Dumnezeu cu trup, spre mântuirea tuturor, că neamul omenesc a aflat mântuire prin tine. Şi noi să aflăm raiul, Născătoare de Dumnezeu, curată şi binecuvântată.
    Aliluia, Aliluia, Aliluia, Slavă Ţie, Dumnezeule (de trei ori).

  • @valentinaarsenoiu9309
    @valentinaarsenoiu9309 6 ปีที่แล้ว +18

    Pomeneste Doamne pe ce-i adormiti intru Imparatia Ta!Amin!

  • @mariapupaza653
    @mariapupaza653 2 ปีที่แล้ว +5

    Doamne Iisuse iartă păcatele la ce i adormiți mulțumesc Doamne Amin !

  • @nutadoroftei1231
    @nutadoroftei1231 5 ปีที่แล้ว +17

    Doamne ierta păcatele celor adormiți si așează sufletelle lor în loc de verdeață unde nu este suferinta Ami n multumim

  • @andreearosca8763
    @andreearosca8763 4 ปีที่แล้ว +5

    Odihnește l Doamne pe soțul meu Gheorghe sii iartă i lui păcatele cu voie si fără de voie!Amin

  • @miriams1212
    @miriams1212 2 ปีที่แล้ว +5

    Mulțumim din suflet, toate cântările ne apropie de Dumnezeu și unii de alții, ne întăresc în greaua lucrare.

  • @ciobanugeorgyjoadelina1608
    @ciobanugeorgyjoadelina1608 6 ปีที่แล้ว +24

    Odihna Vesnica..Dragii Mei Parinti..Va Iubesc ...Divinitatea voastra ...Va simt Mereu aproape.....Toti Ingerii Sa va fie In Preajma Voastra ..Va Iubesc...😭😭😭😭😭😭😭😭😭😭😭😭😭😭😭😭😭😭😭😭😭😭😭😭😭😭😭😭😭

  • @nextandrei7817
    @nextandrei7817 3 ปีที่แล้ว +6

    Binecuvântat ești, Doamne învață-ne pe noi îndreptările Tale.
    1. Ceata sfinților a aflat izvorul vieții și ușa Raiului; să aflu și eu calea prin pocăință: eu sunt oaia cea pierdută; cheamă-mă, Mântuitorul meu, și mă mântuiește.
    Stih : Binecuvântat ești, Doamne...
    2. Cei ce pe Mielul lui Dumnezeu ați mărturisit și ați fost junghiați ca nițte miei, fiind mutați la viața cea neîmbătrânitoare și pururea veșnică, sfinților, Aceluia cu dinadinsul, mucenicilor, vă rugați să ne dăruiască nouă dezlegare datoriilor.
    Stih : Binecuvântat ești, Doamne...
    3. Cei ce ați umblat pe calea cea strâmtă și cu chinuri, toți care în viață Crucea ca jugul ați luat și Mie urmatu-Mi-ați cu credință, veniți de luați darurile ce am gătit vouă și cununile cerești.
    Stih: Binecuvântat ești, Doamne...
    4. Chipul slavei Tale celei negrăite sunt, deși port rănile păcatelor; miluiește zidirea Ta, Stăpâne, și o curățește cu îndurarea Ta și moștenirea cea dorită dăruiește-mi, făcându-mă pe mine iarăși cetățean al raiului.
    Stih: Binecuvântat ești, Doamne...
    5. Cela ce cu mâna Ta dintru neființă m-ai zidit și cu chipul Tău cel dumnezeiesc m-ai cinstit, iar pentru călcarea poruncii iarăși m-ai întors în pământ din carele am fost luat, la Cel după asemănare mă ridică și cu frumusețea cea dintâi iarăși împodobindu-mă.
    Stih: Binecuvântat ești, Doamne...
    6. Odihnește Dumnezeul nostru cu drepții pe robii tăi și ii așează în Rai, acolo unde cetele sfinților Doamne și drepții ca luminătorii strălucesc; pe adormiții robii tai odihnește-i, trecându-le lor toate greșalele
    Slavă... a Treimii:
    Pe o Dumnezeire în trei străluciri cu bună credință să o lăudăm strigând: Sfânt ești, Părinte fără de început, Fiule Cel împreună fără de început și Duhule cel dumnezeiesc; luminează-ne pe noi, care cu credință slujim Ție și ne scoate pe noi din focul cel de veci.
    Și acum... a Născătoarei de Dumnezeu:
    Bucură-te, Curată, ceea ce ai născut pe Dumnezeu cu trup spre mântuirea tuturor, căci neamul omenesc a aflat mântuire prin tine, și noi să aflăm raiul, Născătoare de Dumnezeu curată și binecuvântată.

  • @valentinavartic331
    @valentinavartic331 4 ปีที่แล้ว +7

    Bine eşti cuvîntat,Doamne.
    Învaţa-ne pre noi îndreptările Tale...
    Pomeneşte-i,Doamne ,pe toţi adormiţii -robii Tăi,odihneşte-i în Împaratia Cerurilr.
    Amin.
    Sfinţi parinţi,multa sanatate,înţelepciune sa va dea Mîntuitorul Iisus Hristos,Domnul nostru.
    RMoldova.
    Slavă Ţie,Dumnezeule!!!

  • @opreaelena1754
    @opreaelena1754 3 ปีที่แล้ว +9

    Odihnește Pe tatăl meu Aurel ,si iartai lui păcatele.A murit nespovedit.😭😭😭

  • @elenaelena1475
    @elenaelena1475 ปีที่แล้ว

    Bine esti binecuvintat Doamne. Invatane pre noi indreptarile tale 🙏🙏🙏⛪

  • @patrutviorel6065
    @patrutviorel6065 12 ปีที่แล้ว +11

    Sa Ierte Dumnezeu si sa-l odihneasca an ceata dreptilor

  • @florinciocanel551
    @florinciocanel551 11 ปีที่แล้ว +17

    Minunat este Dumnezeu intru sfintii sai!!!

  • @OrSeNzz
    @OrSeNzz 11 ปีที่แล้ว +31

    Mi se face pielea de gaina :)) foarte frumos ! Laudat fie Domnul !

    • @M33838
      @M33838 2 ปีที่แล้ว +3

      Darămite în cer, acolo cum o fi de frumos?

  • @vasilebleanda9876
    @vasilebleanda9876 3 ปีที่แล้ว +7

    Eu am devenit cântăreț de când a decedat tata dzeu sa ii odihnească pe cei adormiți intru domnul😭😭

  • @pipirigcaransebes
    @pipirigcaransebes 5 ปีที่แล้ว +8

    Veșnică pomenire ..Eroilor neamului omenesc căzuți pe câmpul de luptă pt aparari tari noastre strămoșești . 13.10.2019 indiferent ca suntem bogați sau săracii ..dreptul sau păcătosul.totii plecam de pe acest pământ unii mai devreme altii mai tarziu.nimenii Nu stie ceasul cand viata brusc se opreste in loc.

  • @florinantoce2274
    @florinantoce2274 2 ปีที่แล้ว

    Cele mai frumoase voci și binecuvanta ești doamne îmi place apreciez

  • @florincostache5483
    @florincostache5483 4 ปีที่แล้ว +11

    Asta o dedic Tatalui meu😭😭😭❤

  • @luminitamarin8826
    @luminitamarin8826 6 ปีที่แล้ว +31

    POMENEȘTE-I DOAMNE,PE TOȚI CEI ADORMIȚI ÎNTRU ÎMPĂRĂȚIA CERURILOR!😓😓😓😓😓😓😓😓😓😓😓😓😓😓😓😓😓😓😓😓

  • @florentinaoprea6768
    @florentinaoprea6768 2 ปีที่แล้ว

    DOAMNE DOAMNE CERESC IARTA NE si ne MILUIESTE !💜🙏

  • @leonteistrate6929
    @leonteistrate6929 3 ปีที่แล้ว +1

    Nu vreau să mai ascult...,, DAR TREBUIE ''caci această cantare mi se va canta si mie. Sa cantat la toti adormiti. DUMNEZEULE,, IARTĂNE PE TOTI PE TOȚI MURITORI . IARTO SI PE MAMA MEA. CACI TU STII CATE PACATE ARE.

  • @costinesti-fd2to
    @costinesti-fd2to 7 ปีที่แล้ว +17

    doar de moarte suntem siguri pe lumea aceasta

  • @edipanoiu2477
    @edipanoiu2477 5 ปีที่แล้ว +5

    Doamne cat de frumos canta.Nu am cuvinte. Sublim

  • @florinantoce2274
    @florinantoce2274 2 ปีที่แล้ว +5

    Iartă doamne păcatele celor adormiți și-i așează în locuri de odihna in locuri de verdeață unde nu este durere nici întristare nici suspin și viața fără de sfârșit odihnește doamne sufletele celor adormiți

  • @nelaboncan3611
    @nelaboncan3611 3 ปีที่แล้ว +5

    O dedic sufletului meu drag şi bun care a plecat la domnul acum o saptamana la numai 42 de ani , odihnă veşnică sufletul meu pereche 🙏🙏🙏🙏💔💔💔💔💔

    • @iustinpetrisor5951
      @iustinpetrisor5951 ปีที่แล้ว

      Gândește-te ca e întrun loc mai bun acum. El/Ea ar vrea sa treci peste. Domnul sa o odihnească

  • @elenaborlea
    @elenaborlea ปีที่แล้ว +1

    Mulțumesc și Dedic această rugăciune, tatălui meu de suflet Nicușor, despre care am aflat astăzi că a plecat. Crezul spune, că se va întoarce. E în jurul meu. E prietenul meu. Și tatăl maestrei mele.

  • @bobodj1520
    @bobodj1520 2 ปีที่แล้ว +2

    Pentru adormita roaba ta Veronica Ionica, decedată în urma unui accident de mașină. Doamne, iartă-i toate păcatele, odihnește-o în pace și așează-i sufletul în loc luminat, alături de îngeri! 😢😥

  • @ionutcutic4100
    @ionutcutic4100 8 ปีที่แล้ว +22

    Dumnezeu sa va binecuvinteze ,si pe cei adormiti sa ai odihneasca an pace ,vesnica lor pomenire.

    • @M33838
      @M33838 2 ปีที่แล้ว

      ASA vom ajunge toți.
      Dar important dacă în iad cu diavolul sau în rai cu Dumnezeu.
      Sa lăsăm păcatele și sa ne spovedim, împărtăsim și sa mergem duminica la biserica, asa ne vom mântui mai ușor.

  • @danielaanca8973
    @danielaanca8973 10 ปีที่แล้ว +19

    superb!!! vocile sunt atat de fumoase..cantarile sun t angelice datorit vocilor lor, multumim!!!

  • @ionutmirel6070
    @ionutmirel6070 12 ปีที่แล้ว +26

    ACEASTA SLUJBA O DEDIC DIN SUFLET FOSTULUI COLEG SI PRIETEN CARE SA STINS DIN VIATA ACUM SASE ORE IN URMA CU APROXIMATIE ERA TANAR 36 DE ANI DUMNEZEU SAL IERTE

  • @elenatipa6400
    @elenatipa6400 ปีที่แล้ว +1

    Doamne iartai pe toti cei plecati de langa noi tata bunic !

  • @pipirigcaransebes9359
    @pipirigcaransebes9359 11 ปีที่แล้ว +20

    In aceste cantari a binecuvantarile mortilor este si vocea Protosinghelui Chiril Slujitor la Catedrala Patriarhala

  • @savromx4230
    @savromx4230 6 ปีที่แล้ว +14

    Ce minunat e! Slava lui Dumnezeu!

    • @stefansandu8267
      @stefansandu8267 3 ปีที่แล้ว

      Biserica nu

    • @CostinEllis
      @CostinEllis ปีที่แล้ว

      ​@@stefansandu8267la sectanți e doar lălăială unde îi saltă diavolul.

  • @alinabotan511
    @alinabotan511 7 ปีที่แล้ว +8

    Doamne ajută !

  • @18Myhay
    @18Myhay 12 ปีที่แล้ว +10

    este foarte frumos
    pentru suflet

  • @cristinafierbinteanu282
    @cristinafierbinteanu282 2 ปีที่แล้ว +3

    Dumnezeu să îi ierte pe părinții mei dragi, Alexandru și Alexandra, pe fratele meu Emil-Clement, să le ierte toată greșeala cea de voie și cea fără de voie , să îi așeze în loc cu verdeață unde nu este durere, întristare și suspin ci viață fără de sfârșit, împreună cu tot neamul lor cel adormit!Minunate voci, vă mulțumesc!🙏🙏🙏

  • @leonteistrate4812
    @leonteistrate4812 2 ปีที่แล้ว +1

    Aveți grijă la cuvântul lui Dumnezeu !!!!!!

  • @elenaelena1475
    @elenaelena1475 ปีที่แล้ว

    Doamne odihneste pe toti cei adormiti si iarta le lor toata greselele lor facute cu voie s au fara de voie ,si dui in loc cu verdeata si lumina vesnica

  • @cristiangaby8615
    @cristiangaby8615 6 ปีที่แล้ว +4

    Doamne ajuta

  • @stefansontica9121
    @stefansontica9121 ปีที่แล้ว

    Amin si DOAMNE ajuta Maică Sfântă și bună

  • @romania4098
    @romania4098 4 ปีที่แล้ว +4

    Foarte frumos!

  • @garbeaioan5068
    @garbeaioan5068 7 ปีที่แล้ว +6

    Foarte Frumos !

  • @112andreea
    @112andreea 13 ปีที่แล้ว +6

    foarte frumoase sunt binecuvantarile mortilor si chiar si corul biserici

  • @olariudaniel9821
    @olariudaniel9821 2 ปีที่แล้ว

    Dumnezeu să-i ierte pe părinții și bunicii mei.

  • @costineldominte5169
    @costineldominte5169 4 ปีที่แล้ว +2

    😥😢 .♥️Sublim! Doamne Ajuta ❤️!!! 🙏🙏

  • @corinarodicakaczor5299
    @corinarodicakaczor5299 4 ปีที่แล้ว +1

    Foarte frumos am si pe tata si fratele meu decedati foarte frumos slujba

  • @CostinGheorghe-tv4mc
    @CostinGheorghe-tv4mc ปีที่แล้ว

    Dumnezeu sa i ierte

  • @palfirobert8429
    @palfirobert8429 8 ปีที่แล้ว +14

    Sant clopotar cam toata ziua la biserica dar asa voce rar!!!

  • @styvenu01
    @styvenu01 12 ปีที่แล้ว +5

    super frumoasa cantare big
    likeeeeeeeeeeee

  • @mariananeculaita927
    @mariananeculaita927 6 ปีที่แล้ว +4

    Amin.

  • @danielpopa9209
    @danielpopa9209 11 ปีที่แล้ว +5

    dumnezeu sal ierte si sal aseze in rand cu dreptii

  • @iuliansiatat1441
    @iuliansiatat1441 12 ปีที่แล้ว +6

    foarte frumos

  • @slobodeanusilvia9875
    @slobodeanusilvia9875 3 ปีที่แล้ว +1

    Deși e din slujba înmormântării, foarte frumos canta preotul și corul catedralei patriarhale!

  • @sfandrei3963
    @sfandrei3963 10 ปีที่แล้ว +17

    foarte frumos misa facut pelea gaini

    • @Andrew.31
      @Andrew.31 5 ปีที่แล้ว +1

      Sf Andrei Pelea:)))) Pielea!* mi s-a*

    • @ioanoctavian7692
      @ioanoctavian7692 5 ปีที่แล้ว +1

      @@Andrew.31 Gândul contează

    • @RyanGosling5176
      @RyanGosling5176 5 ปีที่แล้ว

      @@Andrew.31 s-a gresit

  • @0006alexandra
    @0006alexandra 12 ปีที่แล้ว +5

    ce frumoos !!!!!!

  • @AAcosso
    @AAcosso 13 ปีที่แล้ว +3

    foarte frumos bv baieti

  • @cristiancarpfish4359
    @cristiancarpfish4359 3 ปีที่แล้ว

    Doamne Ajuta 🙏🏻❤️

  • @alexbajenaru3487
    @alexbajenaru3487 9 ปีที่แล้ว +6

    imi place frumos

  • @danielflorin6924
    @danielflorin6924 8 ปีที่แล้ว +26

    vegheati ca nustiti cand va veni ceasul morti Dumnezeu sa odihneasca sufletele celo ce leau fost randuite aceste sfinte slujbe si sa îi așeze pe dînși în sanurile lui Avram

    • @w.a.prager8488
      @w.a.prager8488 4 ปีที่แล้ว +1

      ..k. I.
      O.
      .Kim.k mbb
      Nbmbnnbn mi. Mi. O..
      .o km k..mi. Nu mi. O
      O
      Mi k
      Mi n. O nu nkmmmlnnn..nl
      .
      Nb. Nbnn no nnn mii minuni nu obnb njonn onnnohoi n in în minte m

    • @cristilipan3325
      @cristilipan3325 4 ปีที่แล้ว +1

      Dumnezeu sai odihnească pe cei adormiti

    • @cristilipan3325
      @cristilipan3325 4 ปีที่แล้ว +1

      Sai odihnească Dumnezeu între Sfinți pe cei adormiti

  • @nechitasebi9468
    @nechitasebi9468 7 ปีที่แล้ว +5

    Foarte frumosss

  • @alinaiordache2908
    @alinaiordache2908 2 ปีที่แล้ว +1

    Raiul sa va manance dragi mei Parinti si Bunici Odihna Vesnica

  • @Anonim-yq7is
    @Anonim-yq7is 3 ปีที่แล้ว +4

    Ceata sfinților a aflat izvorul vieții și ușa Raiului; să aflu și eu calea prin pocăință: eu sunt oaia cea pierdută; cheamă-mă, Mântuitorul meu, și mă mântuiește.

  • @arthurarthur9267
    @arthurarthur9267 8 ปีที่แล้ว +6

    Magnific

  • @M33838
    @M33838 2 ปีที่แล้ว +1

    Ceata sfintilor a aflat izvorul vietii si usa raiului, sa aflu si eu calea spre pocainta eu sunt oaia cea pierduta, cheama ma Mantuitorule si ma mantuieste!
    ❤️🤍❤️🤍❤️

  • @acasandreigheorghe7632
    @acasandreigheorghe7632 3 ปีที่แล้ว

    Foarte frumos

  • @munteanucr892
    @munteanucr892 3 ปีที่แล้ว +1

    Ce voce ❤️

  • @zubcoandrian5951
    @zubcoandrian5951 8 ปีที่แล้ว +11

    numai acei care Si au dus crucea cu răbdare vor vi vrednici de împărăția cerurilor in rest ne amăgim fratilor. cine mai moare acum pentru credința sau cine si mai pune viața lui pentru aproapele sau . cei ce ati umblat pe calea cea dreaptă strimta si cu chinuri toți care in viața crucea ca jugul lați luat Si mie miaiti urmat cu credinta vedeti fratilor numai asa Si nu altfel degeaba ne înalță cu mintea Si cu inima daca nu avem astfel de fapte degeaba scriu asta ca sa va inbarbatez Si totodata sa aud si eu ca si eu sunt un ticălos Si si nu am nici un raspuns de dat in fata lui Dumnezeu numai mila lui ca faptele noastre lasă de dorit.. sa nu se întîmple ca cumva la înmormîntarea noastra sa ne cînte asa cîntări si osanale Ca nu cumva cu viata ticaloasa pentru care am traito sa facă nu spre bucuria îngerilor ci a dacilor Si de aci sa mergem in muncile cele vesnicie ale iadului. amintitiva de vedenia aceia care a avut o sfîntul Andrei el nebun pentru hristos cînd statea Si a vazut cum trecea un bogatan care urma sa fie înmormîntat care dusese o viata ticaloasa Si preoții ii cîntau aceste cîntări adică cu sfinții odihnește Hristoase, Si deasupra lor era o ceață de diavol care scuipa si isi băteau joc de ei Si spuneau, Sa nu aveti parte de împărăția cerurilor Si încă il mai numiți pe acest ticălos robul lui Dumnezeu nu stiti ca toata viața ticalosul acesta a facut voia noastra. am scris astea ca sa le aud chiar eu ticalosul andrei

    • @aurelboceanu7837
      @aurelboceanu7837 6 ปีที่แล้ว +1

      Zubco Andrian , frate slujbă de pomenire este datorie a noastră celor vii prin care ne rugăm pentru sufletele celor plecați dintre noi , în rest vedenia părintelui de care spui este judecata Lui Dumnezeu la care toți suntem supuși. ...!!!!

  • @hristeacristi2783
    @hristeacristi2783 6 ปีที่แล้ว +15

    Cu gândul la moarte se izbăvește tot omul de la rău!Vai de cei ce zic întunericului lumină,vai de cei ce mor în păcate grele,nespovediți curat,neîmpărtășiți cu preacuratele taine ale Sfintei Biserici Ortodoxe.Un DOMN,o CREDINȚĂ,un BOTEZ,în numele Tatălui și Fiului și Sfântului Duh!Pentru cei ce pier,semnul crucii nebunie este!La vremurile din urmă vor veni lupi vicleni îmbrăcați în haine de oaie,încercând să abată de la ADEVĂR,turma drept-credincioasă a lui HRISTOS,nu mergeți după ei,ei nu botează în numele Sfintei Treimi,nu cred în Maica Domnului și în Sfânta Cruce,semnul biruinței asupra diavolului!

    • @catalincata8824
      @catalincata8824 6 ปีที่แล้ว

      altu care crede in asa zisu dumnezeu daca chiar exista zi si mie dc acest dumnezeu nu vindeca copii de cancer sau nu ajuta femeile insarcinate care isi pierd sarcina sau dc nu le da un trai mai bun celor din uganda mali kenya congo etc. ia zi nu credeam ca dumnezeu vrea biserici luxoase si masini la preoți dar csf

    • @ioanoctavian7692
      @ioanoctavian7692 5 ปีที่แล้ว +1

      @@catalincata8824 Dacă nu credeți în Dumnezeu,de ce vizionati astfel de videoclipuri?

    • @filmeromanesti888
      @filmeromanesti888 5 ปีที่แล้ว

      Foarte simplu, Dumnezeu le testează oamenilor credința prin încercări, iar noi sa spunem Doamne îți mulțumesc pentru că încercările mele nu sunt așa de grele deși poate suntem mai păcătoși dacat omul cu pricina. Știu că este de un an întrebarea și azi ai primit răspunsul.Dumnezeu sa ne binecuvânteze, iar eu îți doresc tot binele din lume și credința puternica🙏🙏🙏

    • @soniac2156
      @soniac2156 4 ปีที่แล้ว

      @@catalincata8824 nu Dumnezeu a facut asta ci oamenii, bancherii care au bani de nu stiu ce sa faca cu ei, nu se mai satura de dobanzi cat mai mari si penalizari de intarziere, rockefeller, jp morgan, acestia nici macar nu sunt pomeniti in vreun top al celor mai bogati oameni din lume, cautati pe wikipedia despre rockeffeler si veti vedea ca avea in anii 1800 cat jumatate din pib-ul mondial... aceia sunt bani din dobanzi... bani luati de la.oameni, banii lumii.... de ce e lumea saraca si bolnava, uitati-va la bogati pe ce cheltuiesc banii... pe ce nimicuri... nu dati vina pe Dumnezeu, oamenii aleg rautatea

    • @CostinEllis
      @CostinEllis 2 ปีที่แล้ว

      @@catalincata8824 vezi mai târziu.

  • @alinamoraru5299
    @alinamoraru5299 3 ปีที่แล้ว +2

    Acum și tati al meu se nr printre cei adormiți !

  • @florentinaborceaflorentina6045
    @florentinaborceaflorentina6045 ปีที่แล้ว

    Doamne iartale pacatele celor decedati,dumitra tinca dinica costel lenuta Floarea anastasia elisabeta gligore ion tudorel mircea Mariuta radu sofia marin marita vasile neluta nicu ioana aurica dr suceanu anicuta mica Amin Amin Amin Amin Amin Amin Amin Amin Amin Amin Amin Amin Amin Amin Amin

  • @palfirobert8429
    @palfirobert8429 8 ปีที่แล้ว +3

    wau

  • @Dannutz801
    @Dannutz801 ปีที่แล้ว

    Nu pot sa spun decat: sărut mâna!

  • @danubareti3949
    @danubareti3949 5 ปีที่แล้ว +1

    Aliluia,Aliluia,Aliluia

  • @leonteistrate4812
    @leonteistrate4812 5 หลายเดือนก่อน

  • @arthurarthur9267
    @arthurarthur9267 8 ปีที่แล้ว +2

    pe acestia pe toti care canta mai exact pe calugarii ii stiu:arhim timotei aionei acum prahoveanu ca este episcop protosinghelii silvestru busica si chiril mihaly

  • @ursupaus
    @ursupaus ปีที่แล้ว

    Va rog scrieti SI textul , mulțumim, Doamne ajută

  • @valentindraghiceanu80
    @valentindraghiceanu80 3 ปีที่แล้ว

    3:00

  • @vranceanumarian2707
    @vranceanumarian2707 2 ปีที่แล้ว +1

    Bună

  • @edipanoiu2477
    @edipanoiu2477 5 ปีที่แล้ว

    La 1.oo

  • @leonteistrate6929
    @leonteistrate6929 3 ปีที่แล้ว +1

    Cine a compus aceasta cantare?!?! DE CE MA FACETI SA PLANG? NU EXISTA O CÂNTARE MAI POTRIVITA, ADORMITILOR ,,,.... Decât ASTA!!!

  • @marysumi5662
    @marysumi5662 5 ปีที่แล้ว +2

    Oare totii sunt apostoli Oare totii sunt prooroci Oare totii învățătorii ...Oare totii au putere sa sarvaseasca minunii

  • @valentindraghiceanu80
    @valentindraghiceanu80 3 ปีที่แล้ว

    3:40

  • @niciunul012
    @niciunul012 11 ปีที่แล้ว +19

    Moartea, moartea, moartea, moartea, moartea, moartea, moartea, moartea, moartea, moartea, moartea, moartea, moartea, moartea, moartea, moartea, moartea, moartea, moartea, moartea, moartea si Frica Lui Dumnezeu si nu mai cazi in pacat! Parintele Cleopa

  • @iusty96
    @iusty96 12 ปีที่แล้ว +1

    Este ison(izoritmic) incearca sa dai mai tare la boxe...

  • @dd1_uk901
    @dd1_uk901 6 ปีที่แล้ว

    Amin vlad

  • @cristinagarbis5072
    @cristinagarbis5072 2 ปีที่แล้ว

    AMIN🥲

  • @PaunoiuIulianDaniel-e5q
    @PaunoiuIulianDaniel-e5q 5 หลายเดือนก่อน

    Adormiti: Ion, Ionel, Mihaela, Nicolae-Stefan, Paraschiva-Emilia

  • @vranceanumarian2707
    @vranceanumarian2707 2 ปีที่แล้ว

    MARIAN

  • @cristiancaraza2718
    @cristiancaraza2718 6 ปีที่แล้ว +1

    Corul tronos

  • @edipanoiu2477
    @edipanoiu2477 5 ปีที่แล้ว

    0.50

  • @petru.dan89
    @petru.dan89 11 ปีที่แล้ว +2

    try contacting me, I have the text

  • @ValentinDanielGhiunghius
    @ValentinDanielGhiunghius 6 หลายเดือนก่อน

    🦅👨‍👩‍👧‍👦⛈️⛪️🙏📖🛸🕊🎁🎄

  • @manumoscaliuc847
    @manumoscaliuc847 4 ปีที่แล้ว

    🐑🐑🐑🐑🐑🐑🐑🐑🐑😢😢😢😢😢😢😢😢⏳

  • @palfirobert8429
    @palfirobert8429 8 ปีที่แล้ว +13

    Sant clopotar cam toata ziua la biserica dar asa voce rar!!!

  • @edipanoiu2477
    @edipanoiu2477 5 ปีที่แล้ว

    0.50

  • @edipanoiu2477
    @edipanoiu2477 5 ปีที่แล้ว

    0.50