Bine ca esti cu ei, Ionuț le ridici moralul, ca daca nu, pe Cornel il apuca frica nervii si tipa cit il tinea gura, Uite ceai, ce ai facut, Uite unde teai bagat,, bla bla, asa cu tine sinteti 3 muschetari veseli, numai bine si sa estit cu bine, asat e se intimpla orcui nu numai vouă, si ati mai fost si la mănăstire🙏🙏🙏dzu e cu voi, va pune la incercare, 🙏🙏va salut de aici din italia 💕💕💕💪💪💪
Atenție mare!!!! Ionuț Ghiță este un suspect a fost dat la Antena 1 2014 videochat căutați pe TH-cam Ionuț Ghiță sau pe google Ionuț Ghiță să vedeți istoria lui suspectă
@@cristianusportocalada4778 ce ați văzut voi la televizor despre Ionuț au fost totul regizat așa numai vorbiți degeaba de Ionuț că așa sunteți voi să birfiti fara niciun drept
Domnul Turcea merita toate aprecierile noastre!Un OM cum rar mai vezi !Mie nu imi vine sa cred cite lucruri stie sa faca si ce om gospodar este!As vrea sa stiu oare comunitatea de acolo nu sa gindit sa il puna primar?Ar face lucruri bune !👍🏿🙏🏼
Domnule Turcea va dat Dumnezeu toateharule bine sa bazat pesufletu dumneavoastră eu am71 de ani dar nu am văzut așa ceva va urmăresc de 6 luni mi-am petrecut pandemia vizitând că faceți la un loc cu cei de la căsuța din pădure multa sănătate judetul PH.🧙🏰⛪
Ionut Ghita ba frate, eu te-am apreciat de cand ai inceput sa apari in episoadele lor, initial am crezut ca e o gluma ce ii spune-ai lui cornel dar e ok frate, toate bune
Ba frate Ghiță eu nu ti vad rostul acum Tiberiu și Cornel ar trebui sa schimbe sloganul la căsuța din pădure cu la căsuța din pădure aveau casă trei pitici vine Ghiță și întreabă vreau să stau și eu aici!!???
Tot Respectul pt voi bãeții v ati chinuit sãrãcuți de voi Respect pt domnul Turcea ...Un om care rar mai întîlneşti in ziua de azi ..Gospodar ..Chiar acest domn e bun de primar ...comunitatea din sat ,gîndițivã! Bravo bãeți!👍❤🤝👏👏👏👏
Doamne ce om este domnul Turcea, ce noroc aveti de el,un om cu suflet minunat, un om gospodar cum mai rar exista,tot respectul pentru el,faceti si voi ceva pentru el,felicitari domnului Turcea
Sunteti datori vanduti la domnul Turcea! Un om cu mare suflet! A-r trebui sa-i intoarceti oferta! Va provoc sa-l ajutati macar o zi pe domnul Turcea, prin plantatiile lui, sau ma rog ce are nevoie sa faca!
Tot respectul pentru Domnul Tucea un mare ajutor! Bunul Dumnezeu să-i dea sănătate la întreaga Familie! Mult bine a făcut Domnul Tucea! Vă doresc distractie plăcută mai departe!
D-l Turcea face parte demult din comunitatea noastra,din familia noastra si nu prea mai cred ca are nevoie de promovare,doar eventual pentru abonatii noi care nu il cunosc inca...Odata descoperit,nu ai cum sa-i ratezi postarile dansului....
@@mihaiturcea Nu este cazul de multumiri,d-le Turcea,sincer o spun repetativ,pana la a nu dori sa va ridic osanale gratuite,fara sens si cred ca fanii dvs sunt de acord cu mine,sper...V-am descoperit,introdus prin Tiberiu si Cornel,normal... si mai departe ne-ati cucerit doar dvs,prin postarile dvs...prin ceea ce faceti,prin ceea ce realizati..Adica v-ati luat zborul pe YOU TUBE,dintr-o scanteie,dar in rest este munca dvs...Ma bucur ca am privilegiul ca sa va pot urmari activitatea!Eu nu sunt prea bisericos,dar cred ca nu este exagerat sa scriu ca Dumnezeu sa fie alaturi de dvs si familia dvs... MARE OM,MARE CARACTER!
Nu va platiti voi datoriile la domnul Turcea,in vecii vecilor!OM de mare valoare!Sunteti norocosi ca-l aveti de prieten.Oricum sunteti niste nebuni frumosi.Respectele mele la toti.
Sunteti cei mai tari ! Eu ma-m abonat la toate canalele famiiliei voastre va ador ! In special domnul turcia un om mai rar intalnit bravo lui pt ajutorul acordat , prietenul la nevoie se cunoaste a dat dovada bravo👍👍👌
Respect Domnului Turcea....îngerul vostru salvator ,prezent mereu când aveți nevoie..... deși este o persoană foarte ocupată, nu va zice niciodată NU....👏👏👏👏👏👏👏❤❤❤❤❤❤ Cineva acolo sus vă iubește...... Sănătate și numai bucurii să aveți..... Să ne încântați mereu cu videourile voastre 👏👏👏👏♥️♥️♥️♥️
Buna baieti...este primul si sper ultimul comentariu pe care o sa il las de acest gen...eu si sotul meu va urmarim inca de la inceputuri si ne sunteti foarte foarte dragi si ne schimbati starea de spirit...in schimb suntem dezamagiti si avem un gust amar de cand a aparut baiatul asta Ghita...este foarte enervant,va strica tot hazul pe care il aveti,nu vorbeste ce trebuie si cand trebuie....nu mai aveti aceeiasi continuitate si acelasi amuzament cand intervine el total pe langa subiect...nu mai incercati sa il faceti placut ca sunt foarte multi oameni care nu va mai urmaresc din cauza lui....si e pacat sa pierzi multi oameni pentru a castiga doar unul...noi continuam sa va urmarim din strainatate si sper sa va vedem doar pe voi doi..Sanatate multa si cat mai multe clipuri!!
Mai Baeti Domnul Turcea este că un Tata pentru voi sal ajutați și voi pe El cînd va avea nevoie este mare lucru să aveți așa un om de bun la Suflet Mă bucur Domnul Turcea sunteți un Om foarte bun aveți mila de Baetii ăștia sau necăjit foarte mult aici cu piatra ei se înhăma la toate sunteți de admirat mă bucur că a venit și vor remorcat de la drumul asta sunteți foarte necăjiți acum dar i fie bine luați exemplu de la El și da faceți și voi la fel Omul Bun la suflet nu te lasă în drum felicitări Domnului Turcea va scos la Liman
il urmaresc si pe domnul Turcea stiu ca e un om de nota 1000 dar a mai demostrato inca o data ! si stiu ca si voi o sa aveti grija ptr . gestul asta :) bafta in continuare
Ati vazut ce înseamnă mănăstirea?D,zeu va ajutat prin Dl Turcea ,respect maxim unui om de milioane .Si noi ne am rugat pt voi .Mare grija pe viitor ,nebuneii nostri .Sa i mulțumiți acestui minunat om toata viata voastră, contează enorm gestul lui.
Acum,ca ne-am reobisnuit cu postarile voastre zilnice,va dorim sa o tineti tot asa...Ochii pe ceas,sa vina ora 18..:-))) Salutari domnului Turcea care va este mereu alaturi! Mult succes si sanatate tuturor!
Doamne baeti sunteti nebuni as intrati prin padure cu masina dar ori cum sunteti geniali sa fiti sanatosi si domnul Turcea este un om de millione cu un suflet mare sanatate domnul Turcea
Pentru ce a facut domnul Mihai Turcea pentru voi. Ar trebui să mergeți o zi sal ajutati si pe el la treaba si o zi pe costel la ceva ce ar avea ei nevoie. Ca si costel va repara masina de fiecare dată
Domnul Turcea este omul cu inima mare tot respectul și toată stima iar voi sa îl ajutați când va avea nevoie toată aprecierea pentru voi cei trei Muschetari cu drag tanti Maria
Va salut dragii mei. Ma bucur ca prin toate peripetiile care ati trecut ati iesit invingatori.🥰🥰🥰❤❤❤🇺🇸🇺🇸🇺🇸🇺🇸🇺🇸🇺🇸 Va doresc mult succes.Multumim Domnului Tulcea ca a fost ajutorul potrivit. Dumnezeu sa va binecuvinteze.
Ar trebui sa ii faceti atata publicitate domnului Turcea, el chiar merita promovat din toate punctele de vedere... nu Ionut Ghita care a venit la voi "sa va ajute" sa isi faca cat mai multi abonati. Inteleg ca esti dator ca te-a ajutat in trecut dar nu vei reuși asa... ba mai mult, veți avea de pierdut
Din nefericire Costel nu prea primeste la fel de mult ajutor si nici respect din partea acestei lepre.....Costel e bun doar sa repare gratis la milogi....dar sa duca sa il ajute si pe el nu prea ai sa vezi
@@klauss9962 Ai dreptate ! Hai mai Tiberiu ,Cornel si chiar Ghita Costel are nevoie de ajutor la baie sau nu mai retin ce a spus ca are de lucru dar nu gaseste oameni sa-l ajute . faceti un troc ! el va repara masina si voi il ajutati cu ce are nevoie .
Costica Nistor la cat i-a ajutat pana acum trebuiau sa faca asta fara discutie,dar o sa le faca si de data asta masina si ei nu o sa ii dea macar o cheie la mana
@@klauss9962 Ar trebui sa iti sterg acest comentariu jignitor,dar te las in ura si mojicia ta,ca sa te citeasca si abonatii care-i sustin neconditionat...Daca ai observat,familia Sauca este foarte unita la bine si la greu,indiferent de generatie...La nevoie se ajuta imediat,fara a fi vorba de reciprocitati ulterioare..Tu ai o asemenea familie,sau comentezi doar din frustrare si ura?
E de necrezut, ce ati pățit, baietii nostri, aveți acolo sus o stea care va iubește, si prieteni multi care nu va lăsau acolo sa va manince Mistreața👍👍👍💕💕💕doamne ajuta, aveti grija de voi, baftă Tiberiu, Cornel si Ionuț cei trei mușchetari, veseli 💪👍👍👍
Chir mii milà De Ionut Gità, e un bàiat de nota 20 anni, degiaba il birfiti, ràutàciosilor, el asa se stàrue, sii chiar de triabà si ajutor. Bravo bàeti sunteti toti treii superbi.
Un proverb spunea Daca Prostia ar durea multi ar Urla! Uite ca unii URLA! Sa te mai si afisezi ...asta inseamana sa iesi ca Paduchele in frunte! ce glume ..sa te caci si sa povestesti despre asta.... sa incarci remorca si sa te astepti ca ...nu se va strica masina.. Dl Turcea este un om onorabil de la care chiar ar avea ce invata aceste triste personaje doua plus Cattel
DOMNUL TURCEA A FOST SALVAREA VOASTRA BAIETI. SA L RESPECTATI CA ESTE UM OM DE TE LEGI CU EL LA RANA. RAR MAI VEZI IN ZIUA DE AZI ASA . BAIETI AM RAS CU VOI SI PERIPETIILE PRIN CARE ATI TRECUT. VA DORESC O DUMINICA BINECUVANTATA!🤲🤲🤲🤲🤲❤❤❤🤗🤗🤗
Canal Ionut Ghita th-cam.com/users/IonutGhita
Sunteti cei mai tari...
Chiar daca nu in imprejurari tocmai fericite,ma bucur sa-l revad pe domnul Turcea alaturi de voi din nou!
Bine ca esti cu ei, Ionuț le ridici moralul, ca daca nu, pe Cornel il apuca frica nervii si tipa cit il tinea gura, Uite ceai, ce ai facut, Uite unde teai bagat,, bla bla, asa cu tine sinteti 3 muschetari veseli, numai bine si sa estit cu bine, asat e se intimpla orcui nu numai vouă, si ati mai fost si la mănăstire🙏🙏🙏dzu e cu voi, va pune la incercare, 🙏🙏va salut de aici din italia 💕💕💕💪💪💪
Atenție mare!!!! Ionuț Ghiță este un suspect a fost dat la Antena 1 2014 videochat căutați pe TH-cam Ionuț Ghiță sau pe google Ionuț Ghiță să vedeți istoria lui suspectă
@@cristianusportocalada4778 ce ați văzut voi la televizor despre Ionuț au fost totul regizat așa numai vorbiți degeaba de Ionuț că așa sunteți voi să birfiti fara niciun drept
Domnul Turcea merita toate aprecierile noastre!Un OM cum rar mai vezi !Mie nu imi vine sa cred cite lucruri stie sa faca si ce om gospodar este!As vrea sa stiu oare comunitatea de acolo nu sa gindit sa il puna primar?Ar face lucruri bune !👍🏿🙏🏼
Multe peripetii ati trait dar ati reusit sa ajungeti acasa.
Spor la munca baieti!
Bine punctat !!!
Poate dacă ar fi candidat ,l-ar fi ales ,dar nu se leagă la cap cu atâtea compromisuri ,omul vrea sa fie liniștit
Mariana Ciulpan Cândva poate o sa vrea,dar normal e alegerea dânsului ce vrea sa faca,dar oricum ar fi un primar de nota 10 cu felicitari!
@@kukykuky5905 chiar mai mult de nota zece
DOAMNE CE OM BUN SI SUFLETIST ESTE DOMNUL TURCEA. SĂ-I DEA DUMNEZEU SĂNĂTATE.
Mulțumesc ❤️
Domnule Turcea va dat Dumnezeu toateharule bine sa bazat pesufletu dumneavoastră eu am71 de ani dar nu am văzut așa ceva va urmăresc de 6 luni mi-am petrecut pandemia vizitând că faceți la un loc cu cei de la căsuța din pădure multa sănătate judetul PH.🧙🏰⛪
@@dominicabugan4231 multă sănătate 🌹❤️
Mulțumesc tuturor pentru cuvintele frumoase ❤❤❤
👍
Ionut Ghita ba frate, eu te-am apreciat de cand ai inceput sa apari in episoadele lor, initial am crezut ca e o gluma ce ii spune-ai lui cornel dar e ok frate, toate bune
Gita ❤️❤️❤️
Abea așteptăm Savad filmarea Tiberiu Cornel și Ionuț imi sinteti foarte dragi
Ba frate Ghiță eu nu ti vad rostul acum Tiberiu și Cornel ar trebui sa schimbe sloganul la căsuța din pădure cu la căsuța din pădure aveau casă trei pitici vine Ghiță și întreabă vreau să stau și eu aici!!???
Sa mergem toți acolo pe canal la dl turcea și săi dam o abonare ca merita acest om minunat .
eu sunt abonat
Si eu sunt abonat
Ce canal are?
Oho...demult si cu mare placere ii urmarim postarile dansului..:-)))
Eu sunt abonat de mult cei ce nu il cunosc nu stiu ce pierde retete super fara adaosuri false gen ghita
O vorbă înțeleaptă zisă de TIBERIU..Ce ne-am face noi fără MIHAI TURCEA??Câtă dreptate 👍👍👍😁Un mare LIKE PENTRU MIHAI TURCEA azi
Mulțumesc frumos
Lăsați 3sudest cu laudatori lor haideți pe canalul turcea pe costel si pavel pe multe alte canale care merită nu ghiță haimana lipitoare agatatoare
UN om intelept dom. TURCEA TOT RESPECTUL din Anglia va salut.
@@paulagiuroiu3667 mulțumesc frumos ❤️
Tot Respectul pt voi bãeții v ati chinuit sãrãcuți de voi
Respect pt domnul Turcea ...Un om care rar mai întîlneşti in ziua de azi ..Gospodar ..Chiar acest domn e bun de primar ...comunitatea din sat ,gîndițivã!
Bravo bãeți!👍❤🤝👏👏👏👏
Mulțumesc frumos
@@mihaiturcea poți fără
Dumnezeu sa i dea multa sanatate lui domnu Turcea ca va ajutat!
Doamne ce om este domnul Turcea, ce noroc aveti de el,un om cu suflet minunat, un om gospodar cum mai rar exista,tot respectul pentru el,faceti si voi ceva pentru el,felicitari domnului Turcea
Mulțumesc
Salutare băieți și mult respect domnului turcea un creștin adevărat multă sănătate
Sunteti datori vanduti la domnul Turcea! Un om cu mare suflet! A-r trebui sa-i intoarceti oferta! Va provoc sa-l ajutati macar o zi pe domnul Turcea, prin plantatiile lui, sau ma rog ce are nevoie sa faca!
Domnul Turcea este un om de nota 10 ,multa multa sanatate Domnule Turcea🙏
Lsa fraieri sa morasta merita!!!!
.
C.
Ce mult înseamnă un OM la nevoie! Domnul Turcea, jos pălăria!👍😘
Mulțumesc
Tot respectul pentru Domnul Tucea un mare ajutor! Bunul Dumnezeu să-i dea sănătate la întreaga Familie! Mult bine a făcut Domnul Tucea! Vă doresc distractie plăcută mai departe!
Mulțumesc
Sunteți bestiali, merita și dl Turcea o promovare, are o inimă de aur
D-l Turcea face parte demult din comunitatea noastra,din familia noastra si nu prea mai cred ca are nevoie de promovare,doar eventual pentru abonatii noi care nu il cunosc inca...Odata descoperit,nu ai cum sa-i ratezi postarile dansului....
@@cristianarad6637 mulțumesc frumos
@@mihaiturcea Nu este cazul de multumiri,d-le Turcea,sincer o spun repetativ,pana la a nu dori sa va ridic osanale gratuite,fara sens si cred ca fanii dvs sunt de acord cu mine,sper...V-am descoperit,introdus prin Tiberiu si Cornel,normal... si mai departe ne-ati cucerit doar dvs,prin postarile dvs...prin ceea ce faceti,prin ceea ce realizati..Adica v-ati luat zborul pe YOU TUBE,dintr-o scanteie,dar in rest este munca dvs...Ma bucur ca am privilegiul ca sa va pot urmari activitatea!Eu nu sunt prea bisericos,dar cred ca nu este exagerat sa scriu ca Dumnezeu sa fie alaturi de dvs si familia dvs...
MARE OM,MARE CARACTER!
@@cristianarad6637 frumos, n-am cuvinte, sunteți un mare domn.Tot respectul meu pentru tine.
@@lucianraut2071 Multumesc,asemenea!
Dumnezeu va ajutat și va trimis un înger păzitor în persoana dl-ui turcea , să îi de-a Dumnezeu sănătate , felicitări un om deosebit. 👏👏👏👏👍👍👍👍❤
Mulțumesc
Ce Mati facut SA rid sinteti tare comici glumeti super SA fiti sanatosi Dumnezeu SA va binecuninteze Doamne Ajuta Amín
Nu va platiti voi datoriile la domnul Turcea,in vecii vecilor!OM de mare valoare!Sunteti norocosi ca-l aveti de prieten.Oricum sunteti niste nebuni frumosi.Respectele mele la toti.
Mulțumesc
Sunteti cei mai tari ! Eu ma-m abonat la toate canalele famiiliei voastre va ador ! In special domnul turcia un om mai rar intalnit bravo lui pt ajutorul acordat , prietenul la nevoie se cunoaste a dat dovada bravo👍👍👌
Ce noroc aveti cu domnul Turcea, care este un om de milioane, mult respect la Toti!
Mulțumesc
Buna bine v-am regasit Domnul Turcea i un om de milioane merita tot respectul felicitări lui bravo trebuie munca să aveți o zi buna spor
Respect Domnului Turcea....îngerul vostru salvator ,prezent mereu când aveți nevoie..... deși este o persoană foarte ocupată, nu va zice niciodată NU....👏👏👏👏👏👏👏❤❤❤❤❤❤
Cineva acolo sus vă iubește......
Sănătate și numai bucurii să aveți..... Să ne încântați mereu cu videourile voastre 👏👏👏👏♥️♥️♥️♥️
Absolut corect!
Mulțumesc frumos
Buna baieti...este primul si sper ultimul comentariu pe care o sa il las de acest gen...eu si sotul meu va urmarim inca de la inceputuri si ne sunteti foarte foarte dragi si ne schimbati starea de spirit...in schimb suntem dezamagiti si avem un gust amar de cand a aparut baiatul asta Ghita...este foarte enervant,va strica tot hazul pe care il aveti,nu vorbeste ce trebuie si cand trebuie....nu mai aveti aceeiasi continuitate si acelasi amuzament cand intervine el total pe langa subiect...nu mai incercati sa il faceti placut ca sunt foarte multi oameni care nu va mai urmaresc din cauza lui....si e pacat sa pierzi multi oameni pentru a castiga doar unul...noi continuam sa va urmarim din strainatate si sper sa va vedem doar pe voi doi..Sanatate multa si cat mai multe clipuri!!
Mai rar un om ca domnu Turcea este un om de milioane.Merita tot respectul.
Mulțumesc frumos
Acest domn este un om extraordinar! Cred că știți la cine mă refer.
Domnul Turcea e un om deosebit , felicitări și tot respectul pentru acest om
Mai Baeti Domnul Turcea este că un Tata pentru voi sal ajutați și voi pe El cînd va avea nevoie este mare lucru să aveți așa un om de bun la Suflet Mă bucur Domnul Turcea sunteți un Om foarte bun aveți mila de Baetii ăștia sau necăjit foarte mult aici cu piatra ei se înhăma la toate sunteți de admirat mă bucur că a venit și vor remorcat de la drumul asta sunteți foarte necăjiți acum dar i fie bine luați exemplu de la El și da faceți și voi la fel Omul Bun la suflet nu te lasă în drum felicitări Domnului Turcea va scos la Liman
Domnul Turcea era bun de învățător. Va dați seama ce copii ar fi ieșit de pe mâna dumnealui. Un exemplu demn de urmat de către toți românii.
Forță o prietenie foarte adevărată respect maxim pentru domnul ce va remorcat 🎉
Tot Respectul Tiberiu și Cornel și Ionuț.
Multă Sănătate domnul Mihai Turcia , prietenul la nevoie se cunoaște . Felicităriiiiiiii .
Multă sănătate domnul Turce un adevărat om cu sufletul bun și mare
BRAVO DOMNU TURCEA!SUNTEȚI DE GAŞCĂ...
Sînteți fenomenali, chiar şi în situații dificile, aveți simțul umorului!Sănătate Dl.Turcea, că este un om bun, cu o inimă de aur!😘🥀🌻🤗😍
il urmaresc si pe domnul Turcea stiu ca e un om de nota 1000 dar a mai demostrato inca o data ! si stiu ca si voi o sa aveti grija ptr . gestul asta :) bafta in continuare
Ati vazut ce înseamnă mănăstirea?D,zeu va ajutat prin Dl Turcea ,respect maxim unui om de milioane .Si noi ne am rugat pt voi .Mare grija pe viitor ,nebuneii nostri .Sa i mulțumiți acestui minunat om toata viata voastră, contează enorm gestul lui.
Mulțumesc frumos
D-l MIHAI sunteți un om deosebit, mulțumim pentru ajutorul dat lui TIBERIU ȘI CORNEL să poată ajunge acasă. Domnul să vă BINECUVÎNTEZE și ocrotească.
Mulțumesc frumos ❤️ asemenea
O mie de ani să trăiască domnul Turcea 👍👍👍
Multă sănătate domnului Turcea și vouă băieți 🙏😊😘
Domnu Turcea , mare om mare caracter , toate felicitariile din lume !
Mulțumesc
Ați avut mare noroc băieți cu domnul Turcea un om de milioane și demn de tot respectul
Respect domnul Turcea! Prietenul la nevoie se cunoaște.
D-l Turcea,un om de milioane....!!!Omenia este o calitate a acestuia.
Mulțumesc frumos
Respect Domnului Turcea, un om cu suflet de aur
Un om gospodar ,dl Turcea ,cu muncă multă, sanatate
Respect pentru domnul Turcea! 👍👍👍
Doamne bine că ați ajuns Dumnezeu a fost cu voi Mulțumită domnului Mihai obosiți și flamînzi ok Felicitări PT Mihai ???
Tot Respectul domnului Turcea că va ajutat sa ii de-a bunul Dumnezeu multă multă sănătate ,tot respectul și vouă băieți 👌
Mulțumesc frumos
@@mihaiturcea Tot respectul
Multa stima si respect domnului Turcea
Ingerul pazitor domnu Turcea pentru voi!
Un om de nota 1000 domnul TURCEA domnul sa îl ajute
Acum,ca ne-am reobisnuit cu postarile voastre zilnice,va dorim sa o tineti tot asa...Ochii pe ceas,sa vina ora 18..:-)))
Salutari domnului Turcea care va este mereu alaturi!
Mult succes si sanatate tuturor!
Mulțumesc frumos ❤️ asemenea
Om excepțional
Dl
Turcea!
Respect maxim!
Învăța ți și voi de la dumnealui dar fără
Ghiță că ăsta oricum nu învață nimic nici cu chinuială!
Domnu Mihai merita tot respectul,jos pălăria.
Domnu Turce este un om deosebit cu suflet bun și milos respect
Respect,Domnului,Turcea.💖💖
Sunteti cei mai tari.
Sa fie sanatos Domnul Turcea, va ajuta la bine si la greu ...
Doamne baeti sunteti nebuni as intrati prin padure cu masina dar ori cum sunteti geniali sa fiti sanatosi si domnul Turcea este un om de millione cu un suflet mare sanatate domnul Turcea
Domnul Turcea este un om de cum altul nu-i
DOAMNE cîte peripeții Băieți noroc de Domnul Turcea
Să trăiască dl Turcea!
Mulțumesc
Respect din suflet pentru Domnul Turcea ! ! !
Pentru ce a facut domnul Mihai Turcea pentru voi. Ar trebui să mergeți o zi sal ajutati si pe el la treaba si o zi pe costel la ceva ce ar avea ei nevoie. Ca si costel va repara masina de fiecare dată
Mare noroc aveti cu Domnul Turcea, e un om de nota 10. Rar mai găsești asa oameni, doamne ajuta sa trăiască o mie de ani si el si voi.
Mulțumesc
RESPECT MAXIM DL. TURCEA SUNTEȚI UN OM DEOSEBIT!👏👏👏👏
Domnul Turcea este omul cu inima mare tot respectul și toată stima iar voi sa îl ajutați când va avea nevoie toată aprecierea pentru voi cei trei Muschetari cu drag tanti Maria
Va îmbrățișez cu drag
Tot respectul pentru Domnul Turce 🙏🙏🙏
Baieti sunteti fenomenali sanatate va doresc
Va salut dragii mei. Ma bucur ca prin toate peripetiile care ati trecut ati iesit invingatori.🥰🥰🥰❤❤❤🇺🇸🇺🇸🇺🇸🇺🇸🇺🇸🇺🇸
Va doresc mult succes.Multumim Domnului Tulcea ca a fost ajutorul potrivit.
Dumnezeu sa va binecuvinteze.
Mult respect pentru domnul Turcea!!!
Ar trebui sa ii faceti atata publicitate domnului Turcea, el chiar merita promovat din toate punctele de vedere... nu Ionut Ghita care a venit la voi "sa va ajute" sa isi faca cat mai multi abonati. Inteleg ca esti dator ca te-a ajutat in trecut dar nu vei reuși asa... ba mai mult, veți avea de pierdut
Esti multumit acum?
Mi se pare ca acum domnul Turcea le face reclama lor 🤔
Mulțumesc frumos
@@mariaion4207 😀😀😀😀😀
Wow băieți ..mare noroc cu așa om domnul Turcea 🙏🙏🙏🙏🙏✌️✌️
Respect domnul Tulcea...
Domnul Tulecea este un om de nota 1000
Felicitari!!
Doamne ajută că a venit Domnu Turcea👋ați scăpat și de data asta 👍👍👍👍👍
Câte peripeții...adrenalina... Sunteți minunați..👋👋👋👋👋👋👋👋👋👍👍👍👍👍👍👍👍👍👍👍👍👍💞💞💞💞💞💞💞💞💞💞💞💞
Mie mía placut reactia lu Costel lasa ca tot EU iti dau bani si pentru ambriaj. Fratele tot frate ramane . Respect
Din nefericire Costel nu prea primeste la fel de mult ajutor si nici respect din partea acestei lepre.....Costel e bun doar sa repare gratis la milogi....dar sa duca sa il ajute si pe el nu prea ai sa vezi
@@klauss9962 Ai dreptate ! Hai mai Tiberiu ,Cornel si chiar Ghita Costel are nevoie de ajutor la baie sau nu mai retin ce a spus ca are de lucru dar nu gaseste oameni sa-l ajute . faceti un troc ! el va repara masina si voi il ajutati cu ce are nevoie .
Costica Nistor la cat i-a ajutat pana acum trebuiau sa faca asta fara discutie,dar o sa le faca si de data asta masina si ei nu o sa ii dea macar o cheie la mana
@@klauss9962 Ar trebui sa iti sterg acest comentariu jignitor,dar te las in ura si mojicia ta,ca sa te citeasca si abonatii care-i sustin neconditionat...Daca ai observat,familia Sauca este foarte unita la bine si la greu,indiferent de generatie...La nevoie se ajuta imediat,fara a fi vorba de reciprocitati ulterioare..Tu ai o asemenea familie,sau comentezi doar din frustrare si ura?
@@costicanistor156 Aici ma vad nevoit sa accept ca ai dreptate,dar ei isi cunosc "bucataria interna"..E treaba lor familiala,la o adica...
Bravo pentru ajutorul dat de domnul turcea este un om forte bun
Offf dragu lu mama păi câte ai făcut tu cu mașina ta,ai cărat de toate cu ea cât să mai ducă !!!
Cei mai tari continuati tot asa
E de necrezut, ce ati pățit, baietii nostri, aveți acolo sus o stea care va iubește, si prieteni multi care nu va lăsau acolo sa va manince Mistreața👍👍👍💕💕💕doamne ajuta, aveti grija de voi, baftă Tiberiu, Cornel si Ionuț cei trei mușchetari, veseli 💪👍👍👍
Sunteti cei mai tari
Chir mii milà De Ionut Gità, e un bàiat de nota 20 anni, degiaba il birfiti, ràutàciosilor, el asa se stàrue, sii chiar de triabà si ajutor. Bravo bàeti sunteti toti treii superbi.
RESPECT PENTRU DOMNUL TURCEA UN GEST FRUMOS!
Mult respect,Tiberiu ,si Cornel.Felicitari.😘😘💖💖
Bravo băieți prin voi am cunoscut alte canale mai serioase .Este frumos că facetiy reclamă altora ,iar voi vă îngropați
Asta am zis și eu .
Tot respect pentru voi Tiberiu si Cornel +Ionut pe cat de muncitori sunteti tot asa sunteti de nebunia 😘😘
Sunteti cei mai tari
Bravo
Să VA rugati pentru domnu turcia CA VA ajitat este Un om de milipane
Aveți un noroc enorm cu domnul Turcu la un apel a venit sa va ajute!! Multă sănătate domnule Turcu!!! Și de voi am râs putin! Vă salut din Austria!!👌
SE NUMESTE TURCEA. DL. MIHAI TURCEA ... MARE OM.
@@florentinavoicu2960 Îmi cer scuze și lui domnul Mihai Turcea!☺️👍
Scuze,scuze am greșit Dl Turcea Mihai!
@@diaconuirina3600 Fiti linistità se ìntìmplà si eu gresesc din grabà... searà bunà.
PATROL 3.0 diesel, e cea mai bună masina! Motor mare, diesel, cuplu, putere si nu e foarte scump!
Adevărat! Patrolul e un tanc pe lângă Land Rover!
Cu conditia ca sa nu platesti tu impozitul ci parintii tai...:-)))
@@cristianarad6637 Stiu, e maricel, dar intr o situație ca aceasta trăgea 5 remorci, nu una. Dai un ban si esti sigur ca poti sa iesi de oriunde.
@@fanfifa4871 adevărat
@@alex_b4074 daca crezi asta cred că nu prea te pricepi în mașini
Să vă dea dumnezeu sanatate si fericire!
Domnul Turcea este un om care stie cum se pastreaza o masina nu asa cum face Tiberiu
Emil Turcea este un om de nota 10
Ce vă faceți voi fără dom Mihai 😆👏👏👏👏👏👏❤
SA va rugati mereu la Dumnezeu si mutumiti lui prietenu vostru Turcea
Un proverb spunea Daca Prostia ar durea multi ar Urla! Uite ca unii URLA!
Sa te mai si afisezi ...asta inseamana sa iesi ca Paduchele in frunte!
ce glume ..sa te caci si sa povestesti despre asta....
sa incarci remorca si sa te astepti ca ...nu se va strica masina..
Dl Turcea este un om onorabil de la care chiar ar avea ce invata aceste triste personaje doua plus Cattel
bravo.lui.un.om.cu.credinta.mare
RESPECT SUNT AL 2 CARE AM DAT LIKE AVEȚI TOT RESPECTUL MEU
Sa.i dea Dumnezeu sanatate dl Turcea...nebunilor......am stat cu inima cît un purice..ptiu drace
DOMNUL TURCEA A FOST SALVAREA VOASTRA BAIETI. SA L RESPECTATI CA ESTE UM OM DE TE LEGI CU EL LA RANA. RAR MAI VEZI IN ZIUA DE AZI ASA . BAIETI AM RAS CU VOI SI PERIPETIILE PRIN CARE ATI TRECUT. VA DORESC O DUMINICA BINECUVANTATA!🤲🤲🤲🤲🤲❤❤❤🤗🤗🤗
Daca va place ceea ce fac Tiberiu si Cornel, puteti incerca si canalul de youtube Sandu Gospodarul, are filmari asemanatoare pe canalul sau