D'ale pescuitului deltaic (II)

แชร์
ฝัง
  • เผยแพร่เมื่อ 7 ก.พ. 2024
  • La prima groapă pe Canalul 36 sau Canalul 35 după calculele ARBDD! - cu asta i-au păcălit și pe ăia de la Google Maps; deși chiar la intrare e ditamai semnul de navigație: pe care scrie 36, negru pe alb să vadă toată lumea. Canalul 35 este mai jos cu aproape o milă marină (1,852 km), mai exact, 1,3 km. În fine, așa e la noi.
    Am ieșit din nou la pescuit în speranța că voi prinde primul pește al anului 2024.
    Printre subiecte, e-factura la pescarii comerciali mi s-a părut cel mai interesant, mai ales că reprezentanții lor s-au dus cu jalba-n colic (proțap) la Ministerul Finanțelor. Acolo au depanat povestea tristă a pescuitului comercial care, în opinia domniilor lor, este un pescuit de subzistență deoarece nu este industrial. Din acest motiv nici nu fac braconaj, pentru că nu pescuiesc industrial, după cum afirmă.
    Să nu uităm să avem grijă de Deltă și să iubim natura!
    Cei care doresc să ne susțină activitățile pot redirecționa gratuit 3,5% din impozitul pe venit completând formularul aflat la adresa: formular230.ro/fundatia-la-po... , iar apoi acesta se trimite pe adresa de e-mail: laportiledeltei@gmail.com
    Donațiile și/sau sponsorizările se primesc pe numele Fundația La Porțile Deltei, CIF 13507928, str. Gloriei, nr. 51, Tulcea, în conturile:
    Lei - RO09BTRLRONCRT0227952502
    Euro - RO83BTRLEURCRT0227952501, ambele la Banca Transilvania
    PayPal - paypal.com/donate?hosted_button_id=BR3PG7BL2XE98
    Patreon - patreon.com/hoinarprindelta
    partener: www.tng-outdoor.ro/
  • กีฬา

ความคิดเห็น • 20

  • @valentinvieru7358
    @valentinvieru7358 5 หลายเดือนก่อน +7

    Permisele de turist gratuite se dau pentru elevi, studenţi, pensionari, veterani de război, foşti deţinuţi politici, persoane cu handicap, persoane fizice care au domiciliul în perimetrul rezervaţiei sau în localităţile limitrofe (localităţi care au terenul administrativ integral sau parţial în interiorul rezervaţiei). ARBDD ar putea face bani foarte usor si ar avea pentru decolmatari populari indiguiri etc daca in loc sa fugareasca pescarii recreativi ar aplica o taxa de campat pe zi. Plus binenteles amenzi drastice pentru gunoaie sau peste sub masura

  • @milianursu3222
    @milianursu3222 4 หลายเดือนก่อน +1

    Sănătate maximă, numai bucurii și putere de muncă vă doresc, cu multă stimă și profund respect vă salut!

    •  4 หลายเดือนก่อน

      Mulțumesc pentru aprecieri! Toate bune!

  • @herbertkiss6968
    @herbertkiss6968 5 หลายเดือนก่อน +2

    Super Video din Delta❤

  • @liuseagrigoriu1611
    @liuseagrigoriu1611 5 หลายเดือนก่อน +1

    Salutare! Foarte frumos filmat! Pisica are miros bun, a venit la friptura...Apusul de soare surprins este fantastic!

  • @adrianburdujan1340
    @adrianburdujan1340 4 หลายเดือนก่อน +1

    Periodna na Jurilovca si gheata la mal!😀 Iese soarele si pe strada voastra, asa cum spun lipovenii! Bravo, dom Ovidiu! De calitate materialul! Ce facem ,totusi, cu haosul asta imens din Arbdd!? Este o continua bataie de joc din partea acestor angajati, apropo de ce spui tu in titlu vis a vis de canalul 36😀! Sau 35...ca nici noi nu mai stim!? Si daca ar fi doar asta! Felicitari pentru fripturica! In week-end voi fi pe Prut!!!😉

    •  4 หลายเดือนก่อน

      Sănătate și mulțumesc!

  • @dorinz5103
    @dorinz5103 5 หลายเดือนก่อน +1

    Salutare și Respect 🤝

  • @laurentiualexandrescu7899
    @laurentiualexandrescu7899 4 หลายเดือนก่อน +1

    Respect ! 👍👍👍

    •  4 หลายเดือนก่อน

      Sănătate!

  • @marianadumitru8522
    @marianadumitru8522 5 หลายเดือนก่อน +1

    Salut Ovidiu!

  • @nicolaestanica4
    @nicolaestanica4 5 หลายเดือนก่อน +1

    Salutare Ovidiu.Verificat de mine cu deeperul,un plumb de 30g coboară un metru pe secundă.Dacă nu sar fi umblat cu prostii(evaziune fiscala)statul nu cred ca a fi nascocit e-factura.Legat de articol isi cam dau cu stingul in dreptul.Treci digul iti trebuie permis de turist(acces)in biosfera.Mare protie asa apar jdemii de pernise de la localnici si riverani ca sa nu iti iei amendă.Arbddhl ar trbui sa elibereze permise de pescuit cu toate taxele incluse(campare,auto,nautic),si bani rezultati folositi tot in arbdd.Sa auzim numai de bine.👍🍻

    •  4 หลายเดือนก่อน

      Mai verific încă o dată plumbul.

  • @user-vz5wv2qv6p
    @user-vz5wv2qv6p 5 หลายเดือนก่อน +2

    Domnule Ovidiu dar mai prinde si dumneata un peste sa vedem si noi 😊

    •  5 หลายเดือนก่อน +2

      ))) mă străduiesc

    • @user-vz5wv2qv6p
      @user-vz5wv2qv6p 5 หลายเดือนก่อน +3

      Atunci fir foarte ,foarte întins!!!

  • @alexandrudulmagiu
    @alexandrudulmagiu 5 หลายเดือนก่อน +1

    Salut ovidiu

    • @alexandrudulmagiu
      @alexandrudulmagiu 5 หลายเดือนก่อน +2

      Sunt Alex dela ponton vad ca nu prea mai e peste da trebuia sa dai la gumă din aia bine salut

    •  5 หลายเดือนก่อน +1

      Salut, Alex! E greu, dar mai scade apa, poate atunci..

    • @alexandrudulmagiu
      @alexandrudulmagiu 5 หลายเดือนก่อน +1

      Da adevarat