Am înțeles că acel B20 duce către tabloul 3, distanta 16m, iar acel RCBO b16 duce către tabloul 2, distanta 14m, ambele pe 3x4mmp. In T3 avem 1 B10 și 2 B16, iar în T2 avem 1 B10, un B16 pt aer condiționat și un alt B16 pentru un circuit de prize. Pai și sunt luate tot dintr-un B16 care este RCBO-ul din TG. Aici e ZERO selectivitate! Cel puțin așa era pe schema de pe mail.
Te salut. Ideile sunt bune, clema (Schrack) faza, nul, PE. La alegere TT, sau TNC-S(punte între clema N și PE) Asta dacă nu e tratat deja înainte de contor. Nu strica un spd T2 la 255V...(V T2) și de preferat separator cu LED... Numai bine
@@gmstudiogalati6843 Va salut. Modelul cu led are indicație optica de îndată ce se arde fuzibilul, cu fuzibilul(ars) prezent in soclu. Cred ca este nevoie de un minim consum pe circuitele finale ca să lumineze acel led...plus condițiile de mai sus.
Multumesc de prezentare, cred ca sunt 2 etape realizate de 2 persoane, daca era realizat din prima aveai loc dupa sina pt cei doi conductori rosii si nu faceai punte intre barele de jos.
Vă salut! Este corect absolut tot ceea ce a-ți observat. Am mai observat și eu că, în primul disjunctor de lângă RCD (partea cu separatorul), în partea de jos, a intrat și a ieșit cu câte două circuite. Nu mai vorbim de nerespectarea culorilor (maro, roșu, albastru). Reiese din start, căci omul nu a avut habar de minimum de regulă, în condițiile în care, dacă considerăm căci în acest TG ar fi trebuit să facă tratarea PEN-ului și divizarea acestuia, trebuia să monteze clema de distribuție (de care a-ți amintit) și de acolo să alimenteze și cel de'al doilea RCD și tot din aceea clemă, să ducă doi conductori de Nul către două bări de Nul și bara PE. În niciun caz disjunctoare P+N. Stimă și o zi faină să aveți!!
Da, am observat și eu, dar legea permite maxim doua circuite pe un disjunctor, deci e corect. Dar da, nu vorbim de culori și de disjunctoare 2P. Zi buna!
@@electricus24 Problema cu cele 2 circuite pe un MCB e ca din ce vad eu, sunt conductori de 1.5mm2, adica un curent suportat de 13.5A pe conductor.. in cazul in care avem in ex. de aici un MCB de 16A.. Cand va avea omul nostru un scurt pe unul dintre circuitele astea pe conductori de 1.5mm2, o sa sara conductorul, nu MCB-ul.. Ar fi oarecum corect daca cele 2 "circuite" sunt de fapt un singur circuit, cu cate doi conductori in paralel pe L si N. Orice cablu trebuie protejat in amonte de un magnetotermic de valoare mai mica decat valoarea curentului suportata de sectiunea cablului respectiv.. Indiferent ca avem 1, 2, sau 7 circuite pe un MCB, (incorect asa cum o fi.. ) acel MCB trebuie sa fie dimensionat corespunzator, sub curentul suportat de circuitul cu cel mai subtire conductor care pleaca din el.
Nu are ce cauta tratarea PEN-ului in TG al abonatului. Tratarea PEN-ului se face la intrarea in proprietate, in BMPM/T. Abonatului trebuie sa ise schimbe la intrarea in proprietate sistemul TN-C (PEN + L) in TN-S (PE + N + L)
Sigur că DA, aveți perfectă dreptate, numai că în cazul de față, nu suntem convinși căci tratarea PEN-ului a fost făcută în BMPM, iar dacă nu a fost făcută la limitata de proprietate trebuie făcută obligatoriu în tabloul abonatului. Stimă!!
Buna ziua. Am doua intrebari: 1 cand trebuie folosite disjunctoare monopolare si cant trebuie folosite disjunctoare bipolare? 2 daca tabloul se monteaza inainte de legarea la retea prin bransament a locuintei si se face tratarea PEN ului in tabloul cu sigurante si apoi vin cei de la Electrica si mai fac inca odata si ei tratarea PEN ului in BMP este ok? Ce se poate intampla?
1. Se folosesc doar disjunctoare monopolare, dar multi vor sa folosească bipolare sau 1P+N. Diferența dintre bipolara și 1P+N este că bipolarele ocupa doua module in tablou, iar 1P+N sunt acelea cu faza și nul dar de un și fur modul. Deci monopolare in sistemul nostru TN-C. 2. Daca faci tratarea și separarea PEN-ului in casa, nu are cum să îți mai facă Enel separarea in blocul de măsură, dar pot doar sa lege PEN-uk la pământ și să îl lase așa, fara să îl treacă prin vreun dispozitiv de protecție. Adică acolo se folosesc monopolare doar pe faza. PEN-ul nu se întrerupe. Sper că am fost de ajutor! :)
Salutare! Certat putin dar macar stiu ce am de facut ca sa fie bine. :) O precizare, nu sunt de meserie, nu eu am facut efectiv lucrarea, ci un electrician. Eu doar am achizitionat produsele din tablou. Urmeaza sa pun un releu Tracon de 40A sau de 63A in T.G. si sa "rearanjam'' totul. Multumesc mult, sincer este cel mai elaborat ajutor pe care l-am primit pana acum! Toata stima!
Aa, și ar mai fi o precizare. Daca tot pui releu Tracon îți recomand la 63A. Intri cu coloana de alimentare a casei într-un separator general (asta in TG, poate trebuie un tablou mai mare sau sa folosești monopolare pt spatiu), generalul sa fie de 40A, apoi intri in releu, iar din releu in clemele care vor duce la fiecare tablou in parte. Fiecare tablou va avea un alt general cu fuzibile de 25A. Sper că ai înțeles :)
@@electricus24 nu sunt "lezat" absolut deloc! Sunt doar uimit putin de cat timp ai alocat tu pentru situația mea. Asa pot sa aranjez lucrurile cum trebuie! 🤝 Perfecta și precizarea asta, voi lua releu de 63A! Mulțumesc încă o data!
@@gmstudiogalati6843 Am mai spus, am făcut acest canal cu scopul de a învăța oamenii și da, din pasiune. Evident că trebuie să îmi fac timp pentru asta! Avem și noi meseriași, dar nu toți au timp sa stea sa explice atattea detalii pe TH-cam și nici eu nu am timp mereu. Mulțumesc și eu pentru susținere!
Salut, "No Hate" dar nu poți să zici la oameni că pleci în amonte de separator să alimentezi altceva, asta ar însemna că, cablu folosit până la destinație e protejat de un C63 sau ce au pus ăia de la Enel... Și diametru la cablu se pune în baza căderii de tensiune printre altele. Protecțile sunt făcute să protejeze cablu nu aparatele.
Si totusi ce sa caute tratarea PEN-ului in TG al abonatului.. ? Tratarea PEN-ului se face exclusiv in BMPM/T, la granita dintre distribuitor si abonat..
@@electricus24 La noi e jale.. :| Si in TG faci daca nu ai norocul sa ai diferential in BMP.. Ce faci atunci, suni la distribuitor sa-ti schimbe cu MCB.. ? Pai mai bine suni si ii pui sa-si faca treaba cum era normal s-o faca de la inceput.. In mod legal si normal, din moment ce ai sectionat PEN-ul, deja nu mai este considerat PEN, ci N.. PEN-ul nu se sectioneaza.
@@Costinmusca Corect tot ce spui. Dar toți de la OD așa fac, improvizații și buleli. Și da, PEN-un nu se întrerupe pentru că devine N. Am mai spus asta de 10 ori. Dar cui sa ii spui? Ei lucrează de 30 de ani.
În mare parte ai dreptate dar nu te grăbi ! Da, nu s-au respectat culorile (poate nu a avut la momentul conectării). Firele roșii ce ies din diferențial alimentează pieptenul nu cel de-al doilea dif. care îl va schimba. De la împământarea din dreapta este o punte la cele din stânga. Funcțional nu sunt greșeli mari. Da, nu sunt de acord cu monopolarele. Mulți nu știu rolul disjunctoarelor. Trebuie folosit p+n. Cât despre "pen" de multe ori diferențialul nu suportă așa ceva. Dacă împământarea e bine făcută e bine folosită separat ! Apoi urmează mâna de lucru, aici se vede că cel care a lucrat nu are experiență sau nu-l interesează acest aspect. Frumos ar fi daca ai comenta pentru toți unul mai complex să vedem mai multe nereguli. Oricum clienții ar trebui să fie mult mai atenți în alegerea meseriașilor !
Daca muti nu știu rolul disjunctoarelor, fara supararez dvs sunteți unul din ei. Se folosesc monopolare in sistemul nostru și punct. Cel mai bine e sa secționezi nulul cat mai puțin pentru ca impedanța circuitului sa rămână cat mai mica. In rest, e corect ceea ce spuneți! O zi buna!
normativul I7 / 2011, se specifica la 5.3.4.0.3. În circuitele monofazate se prevăd dispozitive bipolare (2P sau 1P+N). În circuitele monofazate din locuinte (cu personal obisnuit) se prevăd întreruptoare bipolare cu protectie la suprasarcină si scurtcircuit cel putin pe conductorul de fază (1P+N). In teren, intalnim multi reprezentanti ai operatorului care nu sunt de acord cu folosirea sigurantelor 1P+N si ne cer sa le schimbam cu cele 1P motivand ca nu trenuie sa intrerupem nulul. Ori, atat timp cat de la BMPM vin spre abonat trei conductoare separate L, N si PE de ce este ilegal dupa parerea lor sa intrerupem nulul? Sunt sigur ca I7 /2011 nu se contrazice asa ca vor daca se poate sa aduceti dvs „lumina” in acest caz. Precizări: 1. În primul rând ar trebui să facem niște eforturi pentru a comunica într-un limbaj comun. Nu există siguranțe automate, ci întreruptoare automate (disjunctoare). Siguranțele nu pot fi decât fuzibile. Mai mult decât atât, nici despre întreruptoarele automate nu putem vorbi la modul general, deoarece există trei mari tipuri: MCB, MCCB și ACB - foarte diferite atât constructiv (standarde diferite), cât și funcțional. Comportamentul lor la suprasarcină și la scurtcircuit este principial același, însă la nivel de detaliu există diferențe semnificative. Tot în acest context semnalez că N înseamnă conductor neutru (nu nul sau nul de lucru), iar PE este denumit conductor de protecție (nu nul de protecție). 2. Strict pe subiect, orice discuție trebuie facă referire la schema de tratare a neutrului. E un subiect de maximă importanță de la care ar trebui să plece orice analiză serioasă despre dimensionarea instalațiilor electrice de joasă tensiune. A. În schema TT există următoarele funcțiuni ale aparatelor de protecție pentru N: PROTECȚIE LA SUPRASARCINĂ+PROTECȚIE LA SCURTCIRCUIT+ÎNTRERUPERE+SEPARARE (1P+N) Deoarece în instalațiile monofazate secțiunea neutrului este obligatoriu mai mare sau egală cu secțiunea fazei, protecția N este asigurată în mod implicit de elementele de protecție pentru conductorul de fază, adică microreleul termic încorporat în întreruptorul automat - pentru suprasarcină, respectiv microreleul electromagnetic încorporat în întreruptorul automat - pentru scurtcircuit; În plus, în caz de defect neutrul este întrerupt automat, deoarece contactele fazei și neutrului sunt solidare (ambii poli, de pe fază și de pe neutru, vor fi deconectați simultan - acesta este unul dintre marile avantaje ale utilizării întreruptoarelor automate în comparație cu siguranțele fuzibile). Conductorul prezintă în mod implicit și funcția de separare. Concluzie: în schema TT este necesar minimum întreruptor automat 1P+N. B1. În schema TN-S există următoarele funcțiuni necesare ale aparatelor de protecție pentru N: i. PROTECȚIE LA SUPRASARCINĂ+PROTECȚIE LA SCURTCIRCUIT+ÎNTRERUPERE+SEPARARE (1P+N) Discuție identică cu schema TT. B2. În schema TN-C nu este permisă întreruperea conductorului PEN, deoarece prioritară este funcția PE. C. În schema IT există următoarele funcțiuni ale aparatelor de protecție pentru N: PROTECȚIE LA SUPRASARCINĂ+PROTECȚIE LA SCURTCIRCUIT+ÎNTRERUPERE+SEPARARE (1P+N) Discuție identică cu schemele TT și TN-S. Soluția ce utilizează întreruptoare automate 2P (adică neutrul este protejat la suprasarcină și la scurtcircuit prin microrelee proprii, nu de cele dispuse pe conductorul de fază) este folosită în anumite condiții, și anume dacă întreruptorul protejează/comandă un număr de circuite finale omogene pentru care raportul calibrelor nu depășește 2 și care sunt protejate împotriva unui al doilea defect care s-ar putea produce în altă parte a instalației printr-un dispozitiv DDR de sensibilitate
@@adriangeaninoancea7172 Ai dreptate doar la partea aia in care spui că nu e siguranță, ci disjunctor/întreruptor, 💯%. In rest...e istorie. Nu e greșit totul, in mare parte ai dreptate. Dar eu te sfătuiesc să montezi 3P și să treci și PE-ul pe acolo. Fir-ar maica lui a dracului de normativ că voi vedeți doar partea aia, dați pagina să vedeți că se cere și DDR (probabil dvs. sunteți de acord cu el, dar doar ziceam), și mai scrie tot în sfântul i7 că nu are rost sa mai pui o protecție pe nul atâta timp cât o ai pe faza și ambele conductoare au aceeași secțiune. Eu nu sunt împotriva 1P + N, dar sunt aberații sa spui că nu se recomanda 1P. Sper sa nu te superi, eu nu spun că 1P + N sunt gresite, dar 1P e mult mai ok. Întreruperea in mai multe locuri a conductorului N aduce impedanța mai mare in sistem. Cine înțeleg bine, cine nu...sa monteze 1P + N atâta timp cât o face corect și conform...👍 Nu sa strigi că 1P nu e bun și că se montează doar 1P + N că scrie in normativ.
@@electricus24 la partea cu fir-ar maica lui a dracului de normativ…..și sfântul I7 ….este de înțeles …. Noi dezbăteam 1P+N nu DDR….si încă ceva foarte important…..”nu trebuie să existe instalație electrică fără protecție diferențială și împământare “…….ASTA SĂ fie CLAR…trebuie să fie obligatorie
Bună ziua.Cred ca greșiți cu neutru și împământarea ,sunt două lucruri diferite (care se comportă diferit ) neutru are un rol și împământarea altul…nu se pot amesteca(adică se pot…dar nu este corect)
Legarea PEN-ului la pământ e obligatorie și acolo separat în N și PE. Nul de lucru și nul d protecție. Ce vrei sa spui că nu se pot amesteca, dacă noi tot strigăm tare și sus că TN-C înseamnă exact pământ și neutru combinate?
Am înțeles că acel B20 duce către tabloul 3, distanta 16m, iar acel RCBO b16 duce către tabloul 2, distanta 14m, ambele pe 3x4mmp. In T3 avem 1 B10 și 2 B16, iar în T2 avem 1 B10, un B16 pt aer condiționat și un alt B16 pentru un circuit de prize. Pai și sunt luate tot dintr-un B16 care este RCBO-ul din TG. Aici e ZERO selectivitate!
Cel puțin așa era pe schema de pe mail.
Te salut.
Ideile sunt bune, clema (Schrack) faza, nul, PE.
La alegere TT, sau TNC-S(punte între clema N și PE) Asta dacă nu e tratat deja înainte de contor.
Nu strica un spd T2 la 255V...(V T2) și de preferat separator cu LED...
Numai bine
@@florind.5711 Nicio protecție în plus nu strica, dar eu zic că e de ajuns acel releu Tracon pe care vrea să îl monteze.
@@florind.5711 separatorul este cumparat mai demult, aduce ceva nou cel cu LED?
merci!
@@gmstudiogalati6843 Va salut.
Modelul cu led are indicație optica de îndată ce se arde fuzibilul, cu fuzibilul(ars) prezent in soclu. Cred ca este nevoie de un minim consum pe circuitele finale ca să lumineze acel led...plus condițiile de mai sus.
@@florind.5711 Ce model de separaor ar fi potrivit mai exact? AM inteles ca cel cu led dar care, 2P, 1P+N?
Merci!
Multumesc de prezentare, cred ca sunt 2 etape realizate de 2 persoane, daca era realizat din prima aveai loc dupa sina pt cei doi conductori rosii si nu faceai punte intre barele de jos.
E bine domnule ,Dorel lovește din nou ....😂
Vă salut! Este corect absolut tot ceea ce a-ți observat. Am mai observat și eu că, în primul disjunctor de lângă RCD (partea cu separatorul), în partea de jos, a intrat și a ieșit cu câte două circuite. Nu mai vorbim de nerespectarea culorilor (maro, roșu, albastru). Reiese din start, căci omul nu a avut habar de minimum de regulă, în condițiile în care, dacă considerăm căci în acest TG ar fi trebuit să facă tratarea PEN-ului și divizarea acestuia, trebuia să monteze clema de distribuție (de care a-ți amintit) și de acolo să alimenteze și cel de'al doilea RCD și tot din aceea clemă, să ducă doi conductori de Nul către două bări de Nul și bara PE. În niciun caz disjunctoare P+N.
Stimă și o zi faină să aveți!!
Da, am observat și eu, dar legea permite maxim doua circuite pe un disjunctor, deci e corect. Dar da, nu vorbim de culori și de disjunctoare 2P. Zi buna!
@@electricus24 Problema cu cele 2 circuite pe un MCB e ca din ce vad eu, sunt conductori de 1.5mm2, adica un curent suportat de 13.5A pe conductor.. in cazul in care avem in ex. de aici un MCB de 16A.. Cand va avea omul nostru un scurt pe unul dintre circuitele astea pe conductori de 1.5mm2, o sa sara conductorul, nu MCB-ul.. Ar fi oarecum corect daca cele 2 "circuite" sunt de fapt un singur circuit, cu cate doi conductori in paralel pe L si N. Orice cablu trebuie protejat in amonte de un magnetotermic de valoare mai mica decat valoarea curentului suportata de sectiunea cablului respectiv.. Indiferent ca avem 1, 2, sau 7 circuite pe un MCB, (incorect asa cum o fi.. ) acel MCB trebuie sa fie dimensionat corespunzator, sub curentul suportat de circuitul cu cel mai subtire conductor care pleaca din el.
Nu are ce cauta tratarea PEN-ului in TG al abonatului. Tratarea PEN-ului se face la intrarea in proprietate, in BMPM/T. Abonatului trebuie sa ise schimbe la intrarea in proprietate sistemul TN-C (PEN + L) in TN-S (PE + N + L)
Sigur că DA, aveți perfectă dreptate, numai că în cazul de față, nu suntem convinși căci tratarea PEN-ului a fost făcută în BMPM, iar dacă nu a fost făcută la limitata de proprietate trebuie făcută obligatoriu în tabloul abonatului.
Stimă!!
Buna ziua. Am doua intrebari:
1 cand trebuie folosite disjunctoare monopolare si cant trebuie folosite disjunctoare bipolare?
2 daca tabloul se monteaza inainte de legarea la retea prin bransament a locuintei si se face tratarea PEN ului in tabloul cu sigurante si apoi vin cei de la Electrica si mai fac inca odata si ei tratarea PEN ului in BMP este ok? Ce se poate intampla?
1. Se folosesc doar disjunctoare monopolare, dar multi vor sa folosească bipolare sau 1P+N. Diferența dintre bipolara și 1P+N este că bipolarele ocupa doua module in tablou, iar 1P+N sunt acelea cu faza și nul dar de un și fur modul. Deci monopolare in sistemul nostru TN-C.
2. Daca faci tratarea și separarea PEN-ului in casa, nu are cum să îți mai facă Enel separarea in blocul de măsură, dar pot doar sa lege PEN-uk la pământ și să îl lase așa, fara să îl treacă prin vreun dispozitiv de protecție. Adică acolo se folosesc monopolare doar pe faza. PEN-ul nu se întrerupe. Sper că am fost de ajutor! :)
Salut, ce e-mail ai? Vreu sa-ti trimit ceva in urmatoarele zile...
Salutare!
Certat putin dar macar stiu ce am de facut ca sa fie bine. :)
O precizare, nu sunt de meserie, nu eu am facut efectiv lucrarea, ci un electrician. Eu doar am achizitionat produsele din tablou.
Urmeaza sa pun un releu Tracon de 40A sau de 63A in T.G. si sa "rearanjam'' totul.
Multumesc mult, sincer este cel mai elaborat ajutor pe care l-am primit pana acum! Toata stima!
Am văzut mailul. Intra acolo și vezi explicatiile, e super simplu. Sper că nu te-ai simțit prea rău certat, eu incerc să învăț oamenii:)
Aa, și ar mai fi o precizare. Daca tot pui releu Tracon îți recomand la 63A. Intri cu coloana de alimentare a casei într-un separator general (asta in TG, poate trebuie un tablou mai mare sau sa folosești monopolare pt spatiu), generalul sa fie de 40A, apoi intri in releu, iar din releu in clemele care vor duce la fiecare tablou in parte. Fiecare tablou va avea un alt general cu fuzibile de 25A. Sper că ai înțeles :)
@@electricus24 nu sunt "lezat" absolut deloc! Sunt doar uimit putin de cat timp ai alocat tu pentru situația mea. Asa pot sa aranjez lucrurile cum trebuie! 🤝
Perfecta și precizarea asta, voi lua releu de 63A!
Mulțumesc încă o data!
@@gmstudiogalati6843 Am mai spus, am făcut acest canal cu scopul de a învăța oamenii și da, din pasiune. Evident că trebuie să îmi fac timp pentru asta! Avem și noi meseriași, dar nu toți au timp sa stea sa explice atattea detalii pe TH-cam și nici eu nu am timp mereu. Mulțumesc și eu pentru susținere!
nu are sonor?
Ba da.
Salut, "No Hate" dar nu poți să zici la oameni că pleci în amonte de separator să alimentezi altceva, asta ar însemna că, cablu folosit până la destinație e protejat de un C63 sau ce au pus ăia de la Enel... Și diametru la cablu se pune în baza căderii de tensiune printre altele. Protecțile sunt făcute să protejeze cablu nu aparatele.
👍👍
Si totusi ce sa caute tratarea PEN-ului in TG al abonatului.. ? Tratarea PEN-ului se face exclusiv in BMPM/T, la granita dintre distribuitor si abonat..
Se face și în tablou, sunt mai multe variante. Desigur, de preferat este cea pe care ați mentionat-o. Dar la noi ...
@@electricus24 La noi e jale.. :| Si in TG faci daca nu ai norocul sa ai diferential in BMP.. Ce faci atunci, suni la distribuitor sa-ti schimbe cu MCB.. ? Pai mai bine suni si ii pui sa-si faca treaba cum era normal s-o faca de la inceput.. In mod legal si normal, din moment ce ai sectionat PEN-ul, deja nu mai este considerat PEN, ci N.. PEN-ul nu se sectioneaza.
@@Costinmusca Corect tot ce spui. Dar toți de la OD așa fac, improvizații și buleli. Și da, PEN-un nu se întrerupe pentru că devine N. Am mai spus asta de 10 ori. Dar cui sa ii spui? Ei lucrează de 30 de ani.
De fapt tratarea PEN- lui se realizează în BMPT, BMPM.
Da, dar Enel nu știe ce e aia tratarea PEN-ului, din păcate...
@@electricus24 subscriu
@@electricus24 mai nou se numește Rețele Electrice Muntenia
@@original7844 Și-au schimbat doar numele. Profesionalismul.....a rămas același.
În mare parte ai dreptate dar nu te grăbi ! Da, nu s-au respectat culorile (poate nu a avut la momentul conectării). Firele roșii ce ies din diferențial alimentează pieptenul nu cel de-al doilea dif. care îl va schimba. De la împământarea din dreapta este o punte la cele din stânga. Funcțional nu sunt greșeli mari. Da, nu sunt de acord cu monopolarele. Mulți nu știu rolul disjunctoarelor. Trebuie folosit p+n. Cât despre "pen" de multe ori diferențialul nu suportă așa ceva. Dacă împământarea e bine făcută e bine folosită separat ! Apoi urmează mâna de lucru, aici se vede că cel care a lucrat nu are experiență sau nu-l interesează acest aspect. Frumos ar fi daca ai comenta pentru toți unul mai complex să vedem mai multe nereguli. Oricum clienții ar trebui să fie mult mai atenți în alegerea meseriașilor !
Daca muti nu știu rolul disjunctoarelor, fara supararez dvs sunteți unul din ei. Se folosesc monopolare in sistemul nostru și punct. Cel mai bine e sa secționezi nulul cat mai puțin pentru ca impedanța circuitului sa rămână cat mai mica. In rest, e corect ceea ce spuneți! O zi buna!
normativul I7 / 2011, se specifica la 5.3.4.0.3. În circuitele monofazate se prevăd dispozitive bipolare (2P sau 1P+N). În circuitele monofazate din locuinte (cu personal obisnuit) se prevăd întreruptoare bipolare cu protectie la suprasarcină si scurtcircuit cel putin pe conductorul de fază (1P+N). In teren, intalnim multi reprezentanti ai operatorului care nu sunt de acord cu folosirea sigurantelor 1P+N si ne cer sa le schimbam cu cele 1P motivand ca nu trenuie sa intrerupem nulul. Ori, atat timp cat de la BMPM vin spre abonat trei conductoare separate L, N si PE de ce este ilegal dupa parerea lor sa intrerupem nulul? Sunt sigur ca I7 /2011 nu se contrazice asa ca vor daca se poate sa aduceti dvs „lumina” in acest caz.
Precizări:
1. În primul rând ar trebui să facem niște eforturi pentru a comunica într-un limbaj comun. Nu există siguranțe automate, ci întreruptoare automate (disjunctoare). Siguranțele nu pot fi decât fuzibile. Mai mult decât atât, nici despre întreruptoarele automate nu putem vorbi la modul general, deoarece există trei mari tipuri: MCB, MCCB și ACB - foarte diferite atât constructiv (standarde diferite), cât și funcțional. Comportamentul lor la suprasarcină și la scurtcircuit este principial același, însă la nivel de detaliu există diferențe semnificative.
Tot în acest context semnalez că N înseamnă conductor neutru (nu nul sau nul de lucru), iar PE este denumit conductor de protecție (nu nul de protecție).
2. Strict pe subiect, orice discuție trebuie facă referire la schema de tratare a neutrului. E un subiect de maximă importanță de la care ar trebui să plece orice analiză serioasă despre dimensionarea instalațiilor electrice de joasă tensiune.
A. În schema TT există următoarele funcțiuni ale aparatelor de protecție pentru N:
PROTECȚIE LA SUPRASARCINĂ+PROTECȚIE LA SCURTCIRCUIT+ÎNTRERUPERE+SEPARARE (1P+N)
Deoarece în instalațiile monofazate secțiunea neutrului este obligatoriu mai mare sau egală cu secțiunea fazei, protecția N este asigurată în mod implicit de elementele de protecție pentru conductorul de fază, adică microreleul termic încorporat în întreruptorul automat - pentru suprasarcină, respectiv microreleul electromagnetic încorporat în întreruptorul automat - pentru scurtcircuit;
În plus, în caz de defect neutrul este întrerupt automat, deoarece contactele fazei și neutrului sunt solidare (ambii poli, de pe fază și de pe neutru, vor fi deconectați simultan - acesta este unul dintre marile avantaje ale utilizării întreruptoarelor automate în comparație cu siguranțele fuzibile). Conductorul prezintă în mod implicit și funcția de separare.
Concluzie: în schema TT este necesar minimum întreruptor automat 1P+N.
B1. În schema TN-S există următoarele funcțiuni necesare ale aparatelor de protecție pentru N:
i. PROTECȚIE LA SUPRASARCINĂ+PROTECȚIE LA SCURTCIRCUIT+ÎNTRERUPERE+SEPARARE (1P+N)
Discuție identică cu schema TT.
B2. În schema TN-C nu este permisă întreruperea conductorului PEN, deoarece prioritară este funcția PE.
C. În schema IT există următoarele funcțiuni ale aparatelor de protecție pentru N:
PROTECȚIE LA SUPRASARCINĂ+PROTECȚIE LA SCURTCIRCUIT+ÎNTRERUPERE+SEPARARE (1P+N)
Discuție identică cu schemele TT și TN-S.
Soluția ce utilizează întreruptoare automate 2P (adică neutrul este protejat la suprasarcină și la scurtcircuit prin microrelee proprii, nu de cele dispuse pe conductorul de fază) este folosită în anumite condiții, și anume dacă întreruptorul protejează/comandă un număr de circuite finale omogene pentru care raportul calibrelor nu depășește 2 și care sunt protejate împotriva unui al doilea defect care s-ar putea produce în altă parte a instalației printr-un dispozitiv DDR de sensibilitate
Ai dreptate@Danke
@@adriangeaninoancea7172 Ai dreptate doar la partea aia in care spui că nu e siguranță, ci disjunctor/întreruptor, 💯%. In rest...e istorie. Nu e greșit totul, in mare parte ai dreptate. Dar eu te sfătuiesc să montezi 3P și să treci și PE-ul pe acolo. Fir-ar maica lui a dracului de normativ că voi vedeți doar partea aia, dați pagina să vedeți că se cere și DDR (probabil dvs. sunteți de acord cu el, dar doar ziceam), și mai scrie tot în sfântul i7 că nu are rost sa mai pui o protecție pe nul atâta timp cât o ai pe faza și ambele conductoare au aceeași secțiune. Eu nu sunt împotriva 1P + N, dar sunt aberații sa spui că nu se recomanda 1P. Sper sa nu te superi, eu nu spun că 1P + N sunt gresite, dar 1P e mult mai ok. Întreruperea in mai multe locuri a conductorului N aduce impedanța mai mare in sistem. Cine înțeleg bine, cine nu...sa monteze 1P + N atâta timp cât o face corect și conform...👍 Nu sa strigi că 1P nu e bun și că se montează doar 1P + N că scrie in normativ.
@@electricus24 la partea cu fir-ar maica lui a dracului de normativ…..și sfântul I7 ….este de înțeles …. Noi dezbăteam 1P+N nu DDR….si încă ceva foarte important…..”nu trebuie să existe instalație electrică fără protecție diferențială și împământare “…….ASTA SĂ fie CLAR…trebuie să fie obligatorie
Bună ziua.Cred ca greșiți cu neutru și împământarea ,sunt două lucruri diferite (care se comportă diferit ) neutru are un rol și împământarea altul…nu se pot amesteca(adică se pot…dar nu este corect)
Legarea PEN-ului la pământ e obligatorie și acolo separat în N și PE. Nul de lucru și nul d protecție. Ce vrei sa spui că nu se pot amesteca, dacă noi tot strigăm tare și sus că TN-C înseamnă exact pământ și neutru combinate?
n-are sonor...
Ba da, dar trebuie să ieși și să intri iar, așa mai face TH-cam din când în când.