Slujim aici Sfânta Liturghie, cu speranța că o vom săvârși și în Împărăția Cerurilor. Nu ne sperie moartea, pentru că știm că este doar o trecere spre fericirea veșnică. Cel mai mare cadou este credința, pentru că ne scapă de tot răul și ne facilitează accesul la tot binele. Marea întrebare din viață este câtă suferință provocăm altora și câtă bucurie dăruim. De acest raport depinde viza noastră pentru viața veșnică. Nu este suficient să credem doar declarativ. Oamenii nefericiți sunt cei care nu cred că dragostea va dura pentru totdeauna. Cei care nu cred în nimic. Cei care împrăștie doar ură și dezbinare. Anonimii care atacă mereu Biserica, de dimineața până seara. Benjamin Constant scrie că sentimentul religios este singurul care trezește tot ce e nobil în om. Este singurul care ne determină să evităm viciul, să ne depășim limitele și să prețuim libertatea absolută. Este acel ceva extrem de delicat și de profund, fără de care nu putem ieși din tristețe și din nefericire. Este unicul care încurajează recunoștința față de orice formă de bunătate. Geoffrey Chaucer este poetul englez care crede (și nu se înșeală) că omul cucerește viața veșnică prin răbdare. În duh evanghelic, se va izbăvi cel ce va răbda până la final. Nu avem motive să ne pierdem răbdarea, deoarece nu suntem singuri nici un minut. Răbdarea începe atunci când se termină răbdarea. Este îndelungă-răbdare, nu puțină-răbdare. Este aliajul care nu permite sufletului să ruginească. Răbdarea este prima lecție care trebuie pusă în practică. Uneori trebuie exersată chiar un secol pe această planetă. Este un sonet, un cântec de luptă ce anunță biruința. Este încurajarea celor bolnavi și mângâierea celor singuri. Prin răbdare, omul pune în practică ceea ce îl învață Biserica și se va mântui. Acum nu se mai pune problema de a afla despre Dumnezeu, ci de a trăi cu El. Poate nu sunt timpuri prospere, dar suntem mai aproape de Dumnezeu. Asta e tot ce contează. Dumnezeu nu ne cere să renunțăm la nimic din ce ar fi în beneficiul nostru să păstrăm. Hristos nu vine la noi pentru că am fi perfecți, ci El vine la noi deoarece noi suntem ai Lui. Aşa cum scrie Sfântul Pavel (Romani 8, 28), Dumnezeu toate le lucrează spre binele celor ce Îl iubesc. A celor ce conştientizează faptul că se află într-o călătorie. A celor ce nu se îndoiesc că sunt ghidați, ca să nu se rătăcească. A celor ce sunt pe Cale. Toate sunt ale Tale (Deuteronom 10, 14)! Omul se teme că pierde ceva (loc de muncă, locuință, sănătate) care nu este al lui! Omul se bazează pe obiecte, în loc să își pună nădejdea în dragostea lui Dumnezeu. Turnul Babel nu îi conferă omului siguranță. De pedeapsă nu scapi ascunzându-te, ci cerându-ți iertare. Răbdarea înseamnă să pășești pe zăpadă și să nu lași urme. Cine se leagă de Frumos, acela se dezleagă de nefericire. Nimic nu s-a creat fără rost, zice sfântul Maxim. Tot ce pleacă de la Creator nu este fără chibzuință, nici fără rânduială, nici la întâmplare. Nici măcar fluturii nu zboară alandala! Domnului să ne logăm! Emanuele Levinas scria în 1980 că Dumnezeu ne ghidează irevocabil prin răbdare către bunătatea supremă, care este mai de preț față de orice altceva am putea primi vreodată.
Ce frumos, slavit fie Domnul ❤
una din cărțile mele favorite ❤️
🙏👑🌈♥️
Faceți o treaba minunata
Slujim aici Sfânta Liturghie, cu speranța că o vom săvârși și în Împărăția Cerurilor. Nu ne sperie moartea, pentru că știm că este doar o trecere spre fericirea veșnică. Cel mai mare cadou este credința, pentru că ne scapă de tot răul și ne facilitează accesul la tot binele.
Marea întrebare din viață este câtă suferință provocăm altora și câtă bucurie dăruim. De acest raport depinde viza noastră pentru viața veșnică. Nu este suficient să credem doar declarativ.
Oamenii nefericiți sunt cei care nu cred că dragostea va dura pentru totdeauna. Cei care nu cred în nimic. Cei care împrăștie doar ură și dezbinare. Anonimii care atacă mereu Biserica, de dimineața până seara.
Benjamin Constant scrie că sentimentul religios este singurul care trezește tot ce e nobil în om. Este singurul care ne determină să evităm viciul, să ne depășim limitele și să prețuim libertatea absolută. Este acel ceva extrem de delicat și de profund, fără de care nu putem ieși din tristețe și din nefericire. Este unicul care încurajează recunoștința față de orice formă de bunătate.
Geoffrey Chaucer este poetul englez care crede (și nu se înșeală) că omul cucerește viața veșnică prin răbdare. În duh evanghelic, se va izbăvi cel ce va răbda până la final. Nu avem motive să ne pierdem răbdarea, deoarece nu suntem singuri nici un minut. Răbdarea începe atunci când se termină răbdarea. Este îndelungă-răbdare, nu puțină-răbdare. Este aliajul care nu permite sufletului să ruginească.
Răbdarea este prima lecție care trebuie pusă în practică. Uneori trebuie exersată chiar un secol pe această planetă. Este un sonet, un cântec de luptă ce anunță biruința. Este încurajarea celor bolnavi și mângâierea celor singuri. Prin răbdare, omul pune în practică ceea ce îl învață Biserica și se va mântui.
Acum nu se mai pune problema de a afla despre Dumnezeu, ci de a trăi cu El. Poate nu sunt timpuri prospere, dar suntem mai aproape de Dumnezeu. Asta e tot ce contează. Dumnezeu nu ne cere să renunțăm la nimic din ce ar fi în beneficiul nostru să păstrăm.
Hristos nu vine la noi pentru că am fi perfecți, ci El vine la noi deoarece noi suntem ai Lui. Aşa cum scrie Sfântul Pavel (Romani 8, 28), Dumnezeu toate le lucrează spre binele celor ce Îl iubesc. A celor ce conştientizează faptul că se află într-o călătorie. A celor ce nu se îndoiesc că sunt ghidați, ca să nu se rătăcească. A celor ce sunt pe Cale.
Toate sunt ale Tale (Deuteronom 10, 14)! Omul se teme că pierde ceva (loc de muncă, locuință, sănătate) care nu este al lui! Omul se bazează pe obiecte, în loc să își pună nădejdea în dragostea lui Dumnezeu. Turnul Babel nu îi conferă omului siguranță. De pedeapsă nu scapi ascunzându-te, ci cerându-ți iertare.
Răbdarea înseamnă să pășești pe zăpadă și să nu lași urme. Cine se leagă de Frumos, acela se dezleagă de nefericire. Nimic nu s-a creat fără rost, zice sfântul Maxim. Tot ce pleacă de la Creator nu este fără chibzuință, nici fără rânduială, nici la întâmplare. Nici măcar fluturii nu zboară alandala! Domnului să ne logăm!
Emanuele Levinas scria în 1980 că Dumnezeu ne ghidează irevocabil prin răbdare către bunătatea supremă, care este mai de preț față de orice altceva am putea primi vreodată.