EXPLICATIV RECORDER. Trei soluții pentru stoparea furtului de lemn

แชร์
ฝัง
  • เผยแพร่เมื่อ 24 ม.ค. 2021
  • Aproximativ 20 de milioane de metri cubi de lemn se fură, anual, din pădurile României. În fața acestei probleme uriașe, politicienii au venit cu abordări populiste, anunțând că nu vor avea liniște până nu-i vor vedea încătușați pe hoții de lemn.
    Însă nu prinderea hoților este, de fapt, principala soluție, pentru că numărul acestora va continua să crească atâta vreme cât statul le lasă portițe legislative prin care se pot strecura nestingheriți în păduri, liberi să doboare arbori după bunul plac, cu complicitatea silvicultorilor.
    Principalul obiectiv ar trebui să fie modernizarea sistemului silvic prin implementarea unor tehnologii performante și prin impunerea unor reguli care nu mai pot fi ocolite de hoții de lemn. Aceste reguli ar putea fi preluate cu ușurință din practica altor țări europene, care le-au implementat cu mult înaintea noastră, având rezultate incontestabile.
    În acest material vă explicăm principalele slăbiciuni ale sistemului silvic din România și metodele prin care ar putea fi înlăturate.
    „Explicativ Recorder“ este un proiect susținut de UniCredit Bank.
    -----------------------------------
    Recorder este o publicație online construită de o echipă de jurnaliști în jurul acestor principii: jurnalism onest, făcut cu pasiune și pus în serviciul public. Puteți susține proiectul Recorder printr-o donație aici recorder.ro/sustine/ sau aici www.patreon.com/recorder
    Mai multe clipuri produse de noi sunt pe:
    site: www.recorder.ro
    pagina noastră de Facebook / myrecorder
    contul de Instagram / recorder.ro

ความคิดเห็น • 786

  • @sentimentbrusli9594
    @sentimentbrusli9594 3 ปีที่แล้ว +733

    Respect Recorder! Va implor sa continuati!

    • @alexandrum.5010
      @alexandrum.5010 3 ปีที่แล้ว +3

      Ok

    • @teodoratoader6332
      @teodoratoader6332 3 ปีที่แล้ว +24

      Trebuie sustinuti ca sa poata continua. Eu tocmai am devenit sustinator cu o suma lunara. Daca puteti, donati!

    • @vasilegrigore1042
      @vasilegrigore1042 3 ปีที่แล้ว +1

      @@teodoratoader6332 de cand a facut reportajul din care psd-ul a castigat alegerile nu-i mai sustin niste banditi toti nimic nu e pe bune in tara asta.

    • @Cantemir1
      @Cantemir1 3 ปีที่แล้ว +8

      @@vasilegrigore1042 Cred ca ai vazut alt "film" ! 🤦‍♂️😃

    • @mareaunire4011
      @mareaunire4011 3 ปีที่แล้ว +2

      @@teodoratoader6332 cat de limitat esti !

  • @Jinars.
    @Jinars. 3 ปีที่แล้ว +187

    Nu-mi place sa fiu pesimist, dar cred ca hotii de lemne se vor opri mai degraba cand n-o sa mai existe paduri decat cand o sa treaca la treaba autoritatile publice.

    • @HarfagreHarald
      @HarfagreHarald 3 ปีที่แล้ว +8

      Hoții de lemne care fură ca să vândă bușteni sau cherestea sunt puțini. Cei mai mulți fură ca să-și încălzească locuințele, iar pădurarii vând lemne de parcă ar fi pădurea lor. Când 3 milioane de gospodării n-or să mai aibă nevoie de lemne pentru încălzire, hoții de lemne se vor opri. Dacă nu vrei să instalezi gaz metan de grija încălzirii globale, ai să rămâi fără păduri și or să plece și oamenii din țară. În țări unde au cu ce-și încălzi casa fără să fure lemne din pădure.

    • @Coliend
      @Coliend 3 ปีที่แล้ว +11

      @@HarfagreHarald da padurile tarii dispar pentru ca fura tanti ileana si mos vasile din padure ca sa isi incalzeasca locuinta

    • @HarfagreHarald
      @HarfagreHarald 3 ปีที่แล้ว +3

      @@Coliend În România e nevoie de 3-4 milioane de camioane cu lemn de foc în fiecare iarnă, sunt 3 milioane de gospodării care se încălzesc cu lemne. 20 mil mc lemn, cât reiese din documentar că se fură, înseamnă cam 1 milion de camioane de lemne în fiecare an. Recorder susține că un sfert din cantitatea de asta de lemn se fură, pare o estimare credibilă. În rest, dacă te întreabă cineva, sarcasmul nu e o dovadă de inteligență, e o dovadă de proastă creștere.

    • @bablutu
      @bablutu 3 ปีที่แล้ว +1

      @@HarfagreHarald de ce mai avem nevoie și de lemne dacă vine încălzirea asta globala ;]

    • @liviumititelu7397
      @liviumititelu7397 3 ปีที่แล้ว +2

      Ba da , ei fac deja treaba.. ii pun cătușe lui mos Vasile ca l-au prins ca a luat niste lemne pentru ca murea de frig

  • @slowLiving82
    @slowLiving82 3 ปีที่แล้ว +71

    Asadar, in plina era digitala, cu o tara plina de ITsti, noi masuram cu ciocanelul si ruleta ... Probabil solutiile le stiu si ei dar NU VOR ssa le aplice!

    • @HarfagreHarald
      @HarfagreHarald 3 ปีที่แล้ว +2

      Nu contează cu ce-l măsori. Dacă o gospodărie are nevoie de minim 15-20 mc lemne de foc pentru fiecare iarnă, dar multe ajung și la 25-30 mc pentru fiecare iarnă, atunci 3 milioane de gospodării din RO vor avea nevoie de 60 - 75 milioane mc lemne de foc în fiecare iarnă. Asta înseamnă vreo 3-4 milioane de camioane cu lemne de foc în fiecare iarnă. De unde iei tot lemnul ăsta, îl aduci din Rusia?

    • @daniro9920
      @daniro9920 3 ปีที่แล้ว +2

      mama lor de rămași în urmă cu ciocane rudimentare ... dau-ar covidu în toată generația asta de comuniști să scăpăm o dată pt totdeauna de ciuma roșie

    • @foralexey87
      @foralexey87 3 ปีที่แล้ว +5

      @@HarfagreHarald adică ce vrei să spui,indirect, că oamenii care își încălzesc gospodăriile cu lemne sunt cei responsabili pentru defrișările masive? Te invit să gândești și tu puțin mai profund, la fel cum n-ai sugerat, și să vezi cu adevărat despre ce este vorba în reportajul de mai sus. Te ajut eu puțin: omul de rând, ce se încălzește cu lemne de foc, cumpără lemnele de la cineva(tăietor, transportator sau intermediar), nu merge să le taie ilegal din pădure. Deci ilegalitate se desfășoară in altă parte😉

    • @HarfagreHarald
      @HarfagreHarald 3 ปีที่แล้ว

      @@foralexey87 , nu știi despre ce vorbești. Omul de rând cumpără lemnul ori direct de la pădurar, ori de la cineva care îl fură din pădure în înțelegere cu pădurarul. Însă lemnul se taie din pădure fiindcă e reală nevoie de el. Dacă tu și cu hipsterimea de București vă considerați proprietarii lemnului din Suceava sau Maramureș și vreți să vă plătească localnicii tot felul de taxe aberante inventate de voi, astfel încât în București lemnul de foc ”legal” costă triplu față de cel din Suceava, e problema voastră. N-ai făcut nimic special pentru lemnul din Suceava sau Harghita, a crescut singur.

    • @foralexey87
      @foralexey87 3 ปีที่แล้ว +2

      @@HarfagreHarald prietene, am crescut în pădurile furate din Maramureș, deci știu foarte bine despre ce vorbesc, și înțeleg mult mai bine decât tine ce înseamnă să te încălzești cu lemn, drept dovadă răspunsul tău anterior, unde încurci mere cu pere și dai dintr-una într-alta. Ți-aș sugera să te informezi mai bine înainte să dai drumul la comentarii dar nu cred că ești o persoană care ia in considerare sugestiile altora și doar aș pierde timp...

  • @Bobster01
    @Bobster01 3 ปีที่แล้ว +88

    foarte tare , chiar va rog sa continuati , de astfel de presa este nevoie

    • @honos437
      @honos437 3 ปีที่แล้ว

      Doneaza daca chiar iti place, eu am facut asta, plus 10 lei nu este mult:)

  •  3 ปีที่แล้ว +6

    Va salut! Multumim pentru analiza asta informativa.
    La 6:25 aratati cadre dintr-o aplicatie de numarat si masurat busteni. Ca idee, acel soft e competitia mai noua a CountThings from Photos, aplicatia noastra de numarat din poze. Noi suntem un start-up din Brasov, pe piata de ceva timp. Oferim solutii de numarat si masurat automat in orice industrie, inclusiv a lemnului (busteni, scanduri, etc). Din pacate, desi solutiile noastre sunt adoptate pe piata internationala din Noua Zeelanda pana in Canada, local am primit tot timpul acelasi raspuns: "Romania nu e pregatita pentru tehnologizare".

    • @dpapuc71
      @dpapuc71 3 ปีที่แล้ว

      De la cine mai exact ati primit acel raspuns si cand ?!

    •  3 ปีที่แล้ว

      @@dpapuc71 De la majoritatea oamenilor cu care am avut discutii. Oeameni din diferite industrii, implicati in procese pe care le-am fi putut imbunatati.

  • @AlexJurj
    @AlexJurj 3 ปีที่แล้ว +61

    Doamne ajută să se implementeze cât mai repede. Sunt oameni capabili sa o facă. 🤗🌎🌱

    • @rarespopovici4402
      @rarespopovici4402 3 ปีที่แล้ว

      Pamantul e plat

    • @scatalin09
      @scatalin09 3 ปีที่แล้ว +1

      Da, da, oamenii de la PNL-USR-UDMR cu siguranta vor opri furatul. 😂 Frate, parca n-am stii despre cine si ce e vorba...

    • @forsurvive6804
      @forsurvive6804 2 ปีที่แล้ว

      @@scatalin09 iti dai seama ca aceleasi chestii se vor intampla, daca pana acum nu s a facut ordine si nu s a facut nimic nici nu se va face prea curand ca e prea multa mafie mana in mana cu toti .

  • @InvadersMustDie1918
    @InvadersMustDie1918 3 ปีที่แล้ว +220

    Din pacate, toata munca voastra titanica nu cred ca va duce la niciun rezultat.
    Toti sunt bagati in afacerea cu lemnele, de la drujbist, padurar, sofer pana la administratia locala, politie, partide, CJ, minister etc.
    Solutii stiu si ei ca sunt dar care ar mai fi miza daca? Si-ar taia craca de sub picioare daca s-ar implementa asa ceva.

    • @terralina1121
      @terralina1121 3 ปีที่แล้ว

      👍👍👍👍👍👍👍👍👍👍

    • @dragosini1
      @dragosini1 3 ปีที่แล้ว +2

      Toata lumea știe, nu pleacă nici un lemn din padure fara sa știe silviculturorul :)

    • @Scandura1997
      @Scandura1997 3 ปีที่แล้ว +3

      Bine zici...și nu doar în domeniu silvic. Toți când ajung într-o funcție trag de ciolan cât se poate.

    • @MrBoodyx
      @MrBoodyx 3 ปีที่แล้ว

      sigur nu ai dreptate, produce un rezultat garantat, fie el minor.

  • @santanacata10
    @santanacata10 3 ปีที่แล้ว +1

    Respect Recorder. Pentru soluțiile prezentate.

  • @petru-razvananiculaesei7256
    @petru-razvananiculaesei7256 3 ปีที่แล้ว +4

    Felicitări !
    Am sesizat , imediat ce am început să vă urmăresc , faptul că sunteți total diferiți de majoritatea așa zișilor jurnaliști independenți. Și am observat că de cele mai multe ori la probleme de acest gen ați venit cu tot felul de soluții inteligente .
    Este ușor să stai pe margine să scuipi semințe și să spui că cel din fața ta nu face nimic , dar voi ați demonstrat mereu că pentru o lume mai bună noi trebuie să fim schimbarea sau cel puțin să venim cu idei practice pentru schimbarea în bine a societății în care trăim .
    Sunteți de lăudat, vă spun cu toată sinceritatea . Țineți-o tot așa .
    Mult succes !

  • @danielilea2097
    @danielilea2097 3 ปีที่แล้ว +3

    Bravo
    Super reportajul , poate ar fi nevoie de un 10 August 🇷🇴 pe problema asta să își bage o data pentru totdeauna iluștri noștri cretini din clasa politică că sunt niște simpli gestionari ai unei firme care nu le aparține , România este a noastră nu a lor
    Doamne ajută sa se tragă mesajul pozitiv și sa se concretizeze ceva
    Bravo recorder , Salutari și respect la toată echipa 🇷🇴✌️

  • @magicseller3317
    @magicseller3317 3 ปีที่แล้ว +1

    Nu numai investigatii de calitate dar si solutii. Bravo, Ricorder!

  • @solomonadrian1365
    @solomonadrian1365 3 ปีที่แล้ว +127

    Am intrat doar sa doar like si share. Nu ma mai uit ca ma enervez degeaba.

    • @stefanvasile1293
      @stefanvasile1293 3 ปีที่แล้ว +8

      De data asta nu sunt motive de a te enerva prea tare :)

    • @cosmintripa3391
      @cosmintripa3391 3 ปีที่แล้ว +5

      Ai dreptate! Si eu ma enervez de fiecare documentar semnat Alex Nedea ! Imi dau si lacrimile la unele din ele, cand vad hotia, indolenta si subminarea viitorului Romaniei ! Poate ar fi cazul sa facem ceva.

    • @HarfagreHarald
      @HarfagreHarald 3 ปีที่แล้ว +1

      @@cosmintripa3391 Du-te să te iei la bătaie cu unul care are 4 copii mici acasă și are nevoie de 6-7 căruțe de lemne pentru toată iarna. Ce zici, te bagi? :) Tu ai nevastă și copii acasă? Sau la hipsteri nu se poartă, voi stați cu părinții până după 30 de ani și au ei grijă să fie mâncare și căldură în casă?

    • @capone233
      @capone233 3 ปีที่แล้ว +1

      @@HarfagreHarald Ce sa zic frate esti roman adevarat marca iliescu nu accepta alte sisteme mai bune care isi creeaza propriu lui sistem

    • @HarfagreHarald
      @HarfagreHarald 3 ปีที่แล้ว

      @@averagegigel1448 În medie, un camion cară lemn de foc pentru o familie.

  • @coserarucostel9212
    @coserarucostel9212 2 ปีที่แล้ว +1

    Wau,pare asa de simplu asa cum o " povestiti voi" dar din păcate scade progresiv pădurea ilegal din România.
    Respect pt muncă voastră! 👏✍👌💣

  • @ivanliviu7048
    @ivanliviu7048 3 ปีที่แล้ว +34

    Daca doriti cei de la recorder depuneti o petitie si sunt sigur ca minim 80% din cei care va urmaresc o sa depuna eforturi sa o semneze !!!

    • @alexandrudinca3080
      @alexandrudinca3080 3 ปีที่แล้ว +6

      Daca tu crezi ca se mai rezolva ceva cu petitii dupa ce s-a recurs la amenintari, hartuiri si chiar ai crime, esti naiv rau.

    • @flopetrica8713
      @flopetrica8713 3 ปีที่แล้ว +1

      Sau cu glonțul

    • @workshopcarmanualsuk
      @workshopcarmanualsuk ปีที่แล้ว

      @@alexandrudinca3080 domnu,merge si cu petitii atata timp cat sunt destui oameni,asta e important zic eu.Degeaba se aduna 1000 de oameni sa faca greva in fata parlamentului(nu o sa tina)dar daca sunt zeci de mii chiar sute,iti dai seama.

  • @JohnnyGeo21
    @JohnnyGeo21 3 ปีที่แล้ว +108

    Pãcat cã se distrug pãdurile, iar legile nu se aplicã ci se trece cu vederea... dacã ar fi fost legile aplicate, amenzi date sau arestati cred ca nu s-ar fi ajuns pana aici...

    • @HarfagreHarald
      @HarfagreHarald 3 ปีที่แล้ว +4

      În România, 3 milioane de gospodării se încălzesc cu lemne. Iar unele dintre acele gospodării chiar și gătesc cu lemne, deși e mai toxic decât fumatul. Nu cred că ți-ai instalat singur nici gaz metan, nici canalizare, nici metrou și nici tramvai. De câte ori un pădurar este atacat, înseamnă că a cerut pe căruța de lemne un preț prea mare. Pădurarii dau șpagă la angajare și cotizează mii de euro pe an la șefi, cum crezi că adună acei euro? La vârful Romsilva se adună milioane de euro anual, bani negri. Cum crezi că se adună? N-ai decât să Instalezi gaz metan peste tot și n-o să mai fie nevoie de încălzire cu lemne.

    • @represintctc
      @represintctc 3 ปีที่แล้ว +1

      normal ca nu se aplica ca sunt toti pe mana... partide , politie, hoti , toti sunt la fel.

  • @ciricreimond
    @ciricreimond 3 ปีที่แล้ว +29

    Sper că videoclipruile voastre ajung și acolo unde ar trebui, dacă nu o vom face noi auzit.
    Felicitările mele pentru toată muncă depusă !

  • @georgetudor1767
    @georgetudor1767 3 ปีที่แล้ว +16

    In concluzie, se poate dar nu se vrea..motto ul aceste tari, de altfel..

  • @AI-xt2rc
    @AI-xt2rc 3 ปีที่แล้ว +2

    Bravo Recorder!!!! Daca politicienii nu aplica trebuie sa mergem sa ii luam pe sus din case daca nu de politie atunci de noi oamenii care-i platim pe politisti.

  • @GamingMusicClean
    @GamingMusicClean 3 ปีที่แล้ว +2

    Uite ca se poate sa ne fie prezentate si solutii, nu doar mai multe intrebari si probleme prezentate cu "neputinta" asa cum ne sunt prezentate toate problemele de acest gen la televizor.
    Felicitari din nou Recorder.

  • @krysscd7314
    @krysscd7314 3 ปีที่แล้ว +29

    Va mulțumim ca va implicați și ca ne prezentați întotdeauna informații veridice și clare !

  • @aviatoru2000
    @aviatoru2000 3 ปีที่แล้ว +1

    Din punctul meu de vedere esti unul din cei mai buni reporteri si un roman adevarat. Bravo si iti multumesc pt munca pe care o faci..

  • @alexiafulga6094
    @alexiafulga6094 3 ปีที่แล้ว +50

    Ce treaba buna faceti, sunteti exceptionali! Sunt la liceu si tema plecarii din tara este foarte prezenta. Imi doresc foarte mult sa raman si voi imi dati sperante ca se poate face treaba buna si in Romania. Multumesc!

    • @alexandrum.5010
      @alexandrum.5010 3 ปีที่แล้ว +6

      Pleaca altfel esti prosta.

    • @andreivintilescu756
      @andreivintilescu756 3 ปีที่แล้ว +21

      @Alexandru M. E trist ca romanii au ajuns sa le spuna tot romanilor sa plece din tara. E jalnic ceea ce faci! Emani lipsa de speranță..

    • @alexandrum.5010
      @alexandrum.5010 3 ปีที่แล้ว +5

      @@andreivintilescu756 jalnic e sa editezi un comentariu format din doua propozitii. Cat despre discutie, este adevarul gol golut. Poti sa negi cat doresti. La revedere, o zi buna.

    • @andreivintilescu756
      @andreivintilescu756 3 ปีที่แล้ว +14

      @@alexandrum.5010 am editat comentariul pentru ca am raspuns din greseala Alexiei in loc sa ii raspund lui Alexandru. Imi pare rau sa o spun dar esti pur si simplu un frustrat pesimist

    • @diogenesthecynic1334
      @diogenesthecynic1334 3 ปีที่แล้ว +9

      Noi românii de acum , suntem mai dezbinați decat au fost triburile dacice de dinainte de Burebista. Degeaba suntem uniți sub tricolor dacă la sfârșitul zilei căutăm cum se na injuram si sa ne sa sabotam.

  • @sorincucean3307
    @sorincucean3307 3 ปีที่แล้ว +31

    Bravo Recorder, ati prezentat problemele/ solutionarea lor, doar sa fim ignorati total sa continuam defrisariile in ritmul asta (si prin ignoranti ma refer cei respunzatori).

    • @HarfagreHarald
      @HarfagreHarald 3 ปีที่แล้ว

      Toți ăștia de la Recorder ar trebui duși într-un sat de munte și ținuți acolo un an. Să-și taie singuri lemnuldin pădure pentru încălzit casa, să-l aducă singuri cu căruța de la pădure și să-și gătească mâncarea la foc de vreascuri și surcele. Cu ocazia asta or să înțeleagă de ce e nevoie de furat atâta lemn din pădure. Chiar ar fi frumos să-l vedem pe unul din ăștia de la Recorder susținând că el așa își crește copiii, făcând focul în fiecare dimineață, înainte de a-i îmbrăca pentru școală.

    • @vladblm
      @vladblm 3 ปีที่แล้ว

      @@HarfagreHarald serios? de aia zici tu ca se fura asa mult? pentru lemne de foc? Cam naiv, nu crezi?

    • @HarfagreHarald
      @HarfagreHarald 3 ปีที่แล้ว

      @@vladblm ca să înțelegi cum e cu lemnul de foc, vezi prețul pieței: în București te costă 400-450 de lei metrul cub și transportul te privește, îl plătești separat. Îți trebuie 15-20 mc lemn de foc pentru toată iarna, la o casă de 120 mp, dacă ai o centrală pe lemne ultramodernă, cu gazeificare. Dacă ai sobe, îți trebuie 25-30 mc pentru aceeași casă. În Suceava sau în Harghita, te costă 120-150 lei metrul cub, gata adus acasă de cei care îl fură din pădure. Ei obțin o doar o treime din bani pentru lemnul furat din pădure, dar tot pentru foc îl fură, asta e logica economică a furtului de lemne.

  • @zippo4222
    @zippo4222 3 ปีที่แล้ว +2

    Genial! un material care ar trebui sa ajunga si pe birourile lor!

    • @luminitapreda8664
      @luminitapreda8664 3 ปีที่แล้ว +1

      Zippo, pe birourile lor sunt batistute de la oengista ,,sexul vs barza" .

  • @roxanaroxi9147
    @roxanaroxi9147 3 ปีที่แล้ว +1

    Salutari din
    Mehedinti !!si aici ca in toata tara de fapt se fura lemnul "ca-n codru"si mai rau chiar...e groaznic ce se intimpla in tara asta ,masacru...🙋‍♀️👍👍👍👍👏🤝🏞🔎🆘️

  • @represintctc
    @represintctc 3 ปีที่แล้ว +11

    " Ca să intru mai adânc în problemă, Vreau un tribunal al poporului peste Curtea Supremă."

    • @HarfagreHarald
      @HarfagreHarald 3 ปีที่แล้ว

      o vacanță de 1 an, într-un sat de munte, la tăiat lemne în pădure toată iarna, nu vrei? Să vezi cum îți revii la realitate după o asemenea experiență și îți trece instant mânia proletară, comunist mic! :)

  • @viru5u
    @viru5u 3 ปีที่แล้ว +11

    Mă bucur din suflet ca nu renunțați la această luptă legată de tăierile ilegale. 👏👏👏

  • @costinmarin4164
    @costinmarin4164 3 ปีที่แล้ว +1

    Sunteți tari! Ne dați speranță!

  • @eduards1999
    @eduards1999 3 ปีที่แล้ว

    Nivelul de incredere si respect pe care il am pentru jurnalisti este atat de mic ca nu urmaresc nimic din ce tine de acest domeniu, cum nu ma duc nici la ghicitoare ca sa aflu ce o sa se intample cu mine in viitor! Dar cei de la Recorder, Dumnezeule, reusesc, cu brio, sa faca cinste acestei meserii pe care atatia o pangaresc cu nerusinare!

  • @domnicalastinca772
    @domnicalastinca772 3 ปีที่แล้ว +7

    Respect!!! Această implicare trebuie răsplătită cu respect. Bv.

    • @750Kviews
      @750Kviews 3 ปีที่แล้ว

      Daca aveti posibilitatea, susteneti pe patreon. Eu o fac doar cu 3 euro lunar. Nu e mult, dar e ceva :)

  • @beniaminmuresan384
    @beniaminmuresan384 3 ปีที่แล้ว +5

    Bravo recorder!Se poate implementa aceste metode de "supraveghere a pădurilor"dar nu se vrea pt că românul e învățat să fure cât de mult poate!Asta e realitatea!Sa speram pe viitor că cineva o sa stopeze defrișarea pădurilor din România!Like 👍 pt video!Respect

  • @flightmax3859
    @flightmax3859 3 ปีที่แล้ว +1

    Bravo! Dupa critici veniti si cu solutii constructive ! Respect !

  • @Cantemir1
    @Cantemir1 3 ปีที่แล้ว +6

    EXEMPLAR! Documentat si extrem de usor de inteles / aplicat ! Felicitari, Recorder! CONTINUATI!👍👍👍🏆🏆🏆

  • @djm7channel139
    @djm7channel139 3 ปีที่แล้ว +21

    Atentie la containerele incarcate cu lemn!

  • @e.c.e.
    @e.c.e. 3 ปีที่แล้ว +2

    Haideți sa dam share toți deodata, împreună, sa "bombardam" profilul președintelui cu acest documentar și sa le umplem pagina de Facebook lui si a ministrului mediului pana când nu o sa mai poată sa ne evite! Doar impreuna putem reuși!!!

    • @urban4493
      @urban4493 3 ปีที่แล้ว

      haideti sa ne strangem undeva si sa meditam la schimbare, pacea noastra se va uni cu pacea presedintelui si ai vom schimba inima,astfel va plange cu regret si va da legi drepte

    • @e.c.e.
      @e.c.e. 3 ปีที่แล้ว

      @@urban4493 😂😂 Yep, cam asta e vibe ul

  • @MihaiHategan
    @MihaiHategan 3 ปีที่แล้ว

    Foarte bun! Sunteti PROFESIONISTI!

  • @ananarcisabadauta1385
    @ananarcisabadauta1385 3 ปีที่แล้ว +1

    Vă felicit ! Faceți o treabă extraordinară ! 👍🏼🙏🏻👏🏻

  • @plaguedoctor9881
    @plaguedoctor9881 3 ปีที่แล้ว +5

    Felicitari pentru munca depusa si multumim pentru aceste informatii! Speram ca pe viitor sa se rezolve ceva cu ajutorul muncii voastre extraordinare.

  • @guiltazaour2871
    @guiltazaour2871 3 ปีที่แล้ว +48

    English subtitles please or at least a CC for YT. thanks

    • @matei-gabrielshelby3480
      @matei-gabrielshelby3480 3 ปีที่แล้ว +2

      Will make.

    • @s1os2s3
      @s1os2s3 3 ปีที่แล้ว +10

      The summary is that it presents problems and solutions to the problems. Many of the EU countries implemented the solutions presented in the video. Politicians instead promise they will handcuff and sent to jail those who steal. At this moment companies can still measure and cut their own trees and they will be able to do so untill 2025 when it will become illegal.
      I hope this gives you an idea what this video is talking about.

  • @geex23
    @geex23 3 ปีที่แล้ว +1

    Cel mai bun video vazut vreodata pentru stoparea furtului!!

  • @iblendallday
    @iblendallday 3 ปีที่แล้ว

    Mereu ma intorc pe acest canal cand simt nevoia sa imi cresc un pic tensiunea.trezitor ca o cafea

  • @pici24
    @pici24 2 ปีที่แล้ว

    Multumim pentru reportaj !!

  • @victorpaval01
    @victorpaval01 3 ปีที่แล้ว

    respect pentru tot ce faceti, bravo @Recorder !!!

  • @georgetebrean6934
    @georgetebrean6934 3 ปีที่แล้ว +1

    Cea mai mare problema e lipsa locurilor de munca alternative din zonele cu paduri. Pana ce oamenii care lucreaza pentru firmele ce exploateaza lemn, care sunt platiti cu minimul pe economie, multi neangajati, nu o sa primeasca alt job in schimb pentru a avea o sursa de venit cu care sa puna ceva pe masa la copii pot toti jurnalistii si ecologistii cu toti activistii civici sa faca cozi kilometrice sa sa opreasca camioanele si petie peste petitie, nu o sa se intample nimic.
    Daca in institutiile statului e mafia lemnului, pentru saracii oameni de acolo, acei pioni, taiatul lemnului reprezinta singura sursa de venit posibila.

  • @mihaicristea5983
    @mihaicristea5983 3 ปีที่แล้ว

    Felicitari ptr tot ce faceti

  • @TheTaretaretare
    @TheTaretaretare 3 ปีที่แล้ว

    Respect Recorder! E important sa stie fiecare ce se poate face! Ideile au picioare!

  • @ciprian6356
    @ciprian6356 3 ปีที่แล้ว +1

    Un clip cu adevarat important pentru viitorul padurilor Romaniei.

  • @adrianhelerea7190
    @adrianhelerea7190 3 ปีที่แล้ว +1

    Bravo! Felicitari!

  • @SiMpLeAl3x
    @SiMpLeAl3x 3 ปีที่แล้ว

    Felicitari tuturor pentru munca depusa! Asta inseamna sa fii reporter, nu aburelile de la tv si ce fac 95% dintre reporteri. Meserie pe cale de disparitie. Oricum, sunteti top! Keep up the good work!

  • @ionutvlad9379
    @ionutvlad9379 3 ปีที่แล้ว

    Bravo, sunteți foarte tari!

  • @alexandrurotaru7569
    @alexandrurotaru7569 3 ปีที่แล้ว

    Foarte frumos acest videoclip făcut de cei de la recorder explica în detaliu și în amanuntit tot cea ce trebuie sa știi și cum se pot remedia furtul de lemn de la noi din țară dar problema este următoarea trebuie să se vrea să se pună în aplicare tot cea ce au spus băieți

  • @changelog7825
    @changelog7825 3 ปีที่แล้ว +1

    Buna treaba Recorder !

  • @1923HaiRapid
    @1923HaiRapid 3 ปีที่แล้ว +5

    E nevoie de OUG pentru adoptarea solutiilor prezentate. Ne vaccinam si revenim in piata.

  • @gabrielpataki3894
    @gabrielpataki3894 3 ปีที่แล้ว +2

    Respect pentru ceea ce face-ti
    ..din pacate in Romania sunt foarte multi corupti la toate nivelele si sincer chiar si cu solutiile pe tava vor face ceea ce stiu ei mai bine....
    Trist.

  • @pancudaniel2230
    @pancudaniel2230 3 ปีที่แล้ว +1

    Imi doresc sa pot sa ajung sa va sponsorizez in fiecare luna cu o suma de bani. Cred in ceea ce faceti si cred ca la un moment dat vom taia cancerul de la radacina. Felicitari!

  • @marcusvanbishop8002
    @marcusvanbishop8002 3 ปีที่แล้ว +1

    E aproape de admirat cum o lege la care 99,9 % din populația țării nu are nimic de obiectat este necesară o perioadă de 5 ani pt implementare, însă orice lege/derogare/ordonanță de urgență care privește populația în mod direct și care în majoritatea cazurilor se lovește și de obiecția opiniei publice,ei bine trebuie implementata în cel mai scurt timp posibil...

  • @blakesmake
    @blakesmake 3 ปีที่แล้ว

    Felicitari Recorder, continuati va rog.

  • @cocojambo2330
    @cocojambo2330 3 ปีที่แล้ว

    Va multumesc pentru informatie

  • @grigore-mariusdobos
    @grigore-mariusdobos 3 ปีที่แล้ว +2

    Scurt si la obiect: am vazut, m-am uimit, am inteles ca se poate, deci am distribuit . Sper sa vada si cine trebuie. Continuati,oameni buni cu asemenea materiale.

  • @cosminogloocosy1154
    @cosminogloocosy1154 3 ปีที่แล้ว +1

    Tot respectul, Recorder!

  • @madalinabutnariu7297
    @madalinabutnariu7297 2 ปีที่แล้ว

    Bravo, Recorder!!!!

  • @MonsieurBlue
    @MonsieurBlue 2 ปีที่แล้ว

    👏🏻👏🏻👏🏻👏🏻👏🏻👏🏻👏🏻👏🏻👏🏻
    Felicitari!

  • @mihaiemilian5330
    @mihaiemilian5330 3 ปีที่แล้ว +16

    Mi-am luat mogulu' fix inainte sa vad clipul. I feel like you hooked me in again :)

  • @blackmatca6277
    @blackmatca6277 3 ปีที่แล้ว +3

    E incredibil într-o țară in care avem 27 de mii de biserici ai crede că respectăm creația divină, frumosul natura și bunătatea. Dar adevărul din stradă e că ne pisam pe el de rai si de hristos și de pădure și orice de valoare, asta mă doare mai mult decât pot spune în cuvinte. Care poate sa fie soluția? Când pe băncile școlilor 70 la sută din elevi ar taia si restul pădurilor pentru bani pentru mașini.

    • @EternityWowStaff
      @EternityWowStaff 3 ปีที่แล้ว +1

      Iti dau dreptate, la noi credinta e de fatada, mergi doar de Paste sa iei lumina in rest iti bati nevasta, injuri copiii, dai cu piciorul cainelui de pe strada, astia suntem vai de capul nostru de prosti dar ipocriti

  • @fechetezsolt1708
    @fechetezsolt1708 2 ปีที่แล้ว

    Tot respectul 🙏

  • @danielion7354
    @danielion7354 3 ปีที่แล้ว

    Felicitari!

  • @gbcismaru6529
    @gbcismaru6529 3 ปีที่แล้ว +3

    Daaa, au pus lupul paznic la oi. L-au pus ministru pe Barna ala de la UDMR. 😂 Nici nu era din zona aia, unde se taie în draci.😂

  • @tudorcosmin-andrei4203
    @tudorcosmin-andrei4203 3 ปีที่แล้ว

    Big like !
    You guys are awesome !
    🎩🎩👏🏼

  • @greenpowereco1238
    @greenpowereco1238 3 ปีที่แล้ว +1

    M-am săturat de documentare frumos aranjate, dar care nici pe departe să sperie monstrul din pădure..
    Până nu văd pe Holzindustrie și KORONSPAN în flăcări, n-am văzut nimic..
    Duminică am trecut prin Sebeș - Alba și m-am înfiorat când am văzut cum pufăie furnalele căcaților de la Kronoșpan..
    Îi doare pe ei în baston de documentarele, activismul și lamentările noastre de pe yt.
    Până au legea de partea lor, ei continuă masacrul cu acte-n regulă până la ultimul arbore..
    Doar noi îi putem opri cu braț puternic, nu din tastaturi.
    Mergem pe ei cu miile; proteste, după proteste, amenințări și așa ne apărăm ce este al nostru; până mai avem ce.
    Ps. Am dat un like pentru inițiativă. Este un lucru mic, într-o necunoscută atât de mare.. Succes !

  • @GodfatherMaxi
    @GodfatherMaxi 3 ปีที่แล้ว

    Foarte educativ și bun clipul.

  • @bestopinion9257
    @bestopinion9257 3 ปีที่แล้ว +13

    Furtul de lemn va fi stopat fara indoiala....
    ... pe cale naturala cand nu vor mai fi paduri. :)

  • @Alyn1989
    @Alyn1989 3 ปีที่แล้ว +1

    Bravo Recorder!!!

  • @theodormitea
    @theodormitea 3 ปีที่แล้ว

    Frumos reportaj!

  • @vioricatirpe5394
    @vioricatirpe5394 3 ปีที่แล้ว

    Bravo domnilor Jurnalisti de la Recorder !Avem noroc cu Dv ca aratati Mafia lemnului.Rusine domnilor Politicieni, stati in Parlamentul Romaniei sa luati salarile...

  • @nitemantube
    @nitemantube 3 ปีที่แล้ว

    Felicitari recorder. Va sustinem

  • @Spiv7
    @Spiv7 3 ปีที่แล้ว

    BRAVO !

  • @marian8813
    @marian8813 3 ปีที่แล้ว

    Felicitari! Inca un pas mic, dar important, spre normalitate.

  • @liutebogdan2360
    @liutebogdan2360 3 ปีที่แล้ว +1

    Foarte bune soluțiile. Haideți sa găsim noi, societatea civila, o alta soluție sa le putem aplica cât mai repede.

    • @alexandrum.5010
      @alexandrum.5010 3 ปีที่แล้ว

      Daaa, haideti! Sambata la 14, e bine??

  • @MrNewk27
    @MrNewk27 3 ปีที่แล้ว +214

    Mai trebuie sa treaca 100 de ani ca Romania sa ajunga o tara civilizata :)

    • @kanalf6889
      @kanalf6889 3 ปีที่แล้ว +39

      In 100 de ani nu or sa mai fie păduri

    • @MosNeagu1975
      @MosNeagu1975 3 ปีที่แล้ว +30

      Nu va fi niciodata o tara civilizata

    • @InvadersMustDie1918
      @InvadersMustDie1918 3 ปีที่แล้ว +32

      Peste 100 de ani nu vom ajunge tara civilizata, ci desertificata si depopulata.

    • @welly002
      @welly002 3 ปีที่แล้ว +7

      peste 100 de ani o sa murim toti

    • @1923HaiRapid
      @1923HaiRapid 3 ปีที่แล้ว +15

      Pesimismul duce la deznadejde. Mai bine luptam neincetat pana reusim! (poate mai devreme decat credem)

  • @vampadonut
    @vampadonut 2 ปีที่แล้ว

    Voi sunteti presa noastra, ceilalti sunt doar vorbe.
    Va felicit si va multumesc pentru efortul depus!

  • @SergheiMitre
    @SergheiMitre 3 ปีที่แล้ว +6

    Keep going!

  • @RunToTheHills999
    @RunToTheHills999 3 ปีที่แล้ว

    Faceti o treaba extraordinara

  • @horacescu
    @horacescu 3 ปีที่แล้ว

    Felicitari

  • @crashshow7919
    @crashshow7919 3 ปีที่แล้ว +1

    Cand ne vom trezi va fi deja prea tarziu. Ne vor pleca muntii la vale cu tot cu oameni si ne vom inneca in propriile noxe.

  • @gabriellehutu395
    @gabriellehutu395 3 ปีที่แล้ว

    Felicitări

  • @m.m.j.1808
    @m.m.j.1808 3 ปีที่แล้ว

    Un reportaj excelent! Ce frumos ar fi ca politicienii sa isi sape singuri gropile in loc sa pozeze cu lopata in mana (timp de 5 minute sau cat dureaza discursul lor) la fiecare impadurire.

    • @luminitapreda8664
      @luminitapreda8664 3 ปีที่แล้ว

      M.M.J. așa, bravo ție, plagiezi pe Maria-sa Vlad ! Ai uitat de slujba pentru morți făcută de vii ! Plagiază și tu până la capăt !

  • @bogdancostin253
    @bogdancostin253 3 ปีที่แล้ว

    Bravo!

  • @abalibanu
    @abalibanu 3 ปีที่แล้ว

    Multumesc!!

  • @alexsimion7190
    @alexsimion7190 3 ปีที่แล้ว +2

    Mă să dea dracii in Germania că aici am un coleg de muncă ce a picat cu trotineta electrică și pe lângă alte daune a dărâmat și un puiet de copac...2000€ amendă fără discuție, 2000€ oameni buni. Vă dați si voi singuri seama la ce amenzi se ajung daca lovești/dărâmi unul mare, sănătos. Pe când la noi se fură fara nicio jenă, mi-e rusine de noi unde am ajuns.

  • @Xtian86
    @Xtian86 3 ปีที่แล้ว +45

    Probabil dislike urile de la aceasta știre, vin din camera deputaților.

    • @alice.6732
      @alice.6732 3 ปีที่แล้ว +12

      Vin de la hoții si rudele hoților de păduri

    • @HarfagreHarald
      @HarfagreHarald 3 ปีที่แล้ว +1

      Nu locuiesc în România și nu folosesc încălzire cu lemne, n-am dat nici dislike, dar nici like. Ar fi grozav dacă ați începe să gândiți cu propria minte. Atât voi, cât și ăștia de la Recorder. Am scris și mai sus alte câteva comentarii, în rezumat: de unde luați cele 3-4 milioane de camioane cu lemne de foc, de care e nevoie în România în fiecare iarnă pentru cele 3 milioane de gospodării care se încălzesc cu lemne? Așa-i că vă e bine cu încălzire și gătit pe gaz metan și nu vă pasă cum se descurcă cei mai necăjiți decât voi?

    • @elenavoicu9155
      @elenavoicu9155 3 ปีที่แล้ว

      Și senat și MAFIOȚI și, și...uffff...că mulți mai sunt !!

    • @urban4493
      @urban4493 3 ปีที่แล้ว

      judeci !

  • @minciNashu
    @minciNashu 3 ปีที่แล้ว +8

    Atât timp cât profitul ajunge sus la partid, cine să implementeze?

    • @HarfagreHarald
      @HarfagreHarald 3 ปีที่แล้ว

      Corect! În sfârșit, un om care gândește.

  • @albert-stefanstancu4634
    @albert-stefanstancu4634 3 ปีที่แล้ว +1

    Genial!!! Genial! Voi dona pt recorder!

    • @urban4493
      @urban4493 3 ปีที่แล้ว

      inteleg emotia ta...ati da un sens in viata...

  • @onisimirimia5609
    @onisimirimia5609 3 ปีที่แล้ว

    Bravo Recorder!!! Problema e ca nu-i intereseaza pe cei de sus , isi pierd si ei spaga ce li se cuvine👍👍, zona Neamț , Harghita traseul Lacu Rosu unde nu au voie sa circule tiruri mai lungi de 9 m de anul trecut din vara au trecut sute de tiruri , controale 0

  • @01Sayko
    @01Sayko 3 ปีที่แล้ว +1

    Respect Recorder🎩🍷

  • @bogdan-vladjurca3003
    @bogdan-vladjurca3003 3 ปีที่แล้ว

    Bravo

  • @dan_teicu
    @dan_teicu 2 หลายเดือนก่อน

    Big up Recorder !

  • @mariusmau8598
    @mariusmau8598 3 ปีที่แล้ว

    felicitari

  • @caleapoetului
    @caleapoetului 3 ปีที่แล้ว

    Domnilor de la Records, sunt un viitor asistent social al României și am fost învățat că tot ce-i rău în fața noastră pleacă de la Lege! Voi într-un minut jumate ați văzut direct rezolvarea. Anume: Schimbarea Legislației privind tăierea de lemn!
    Mulțumesc pentru informație și sper că în viitor să colaborăm pentru a stopa anormalitățile României.

  • @VWTurboDieselTDI1.5_90CP
    @VWTurboDieselTDI1.5_90CP 3 ปีที่แล้ว

    Normal că în alte țări străine au rezolvat problema cu tăierea pădurii, când vin și cumpără din Romania tot lemnul de care are nevoie =)))). Doar nu în Romania se vinde lemnul asta. E o gluma reportajul asta...

  • @benassy69
    @benassy69 3 ปีที่แล้ว +1

    Bravo Recorder ! Sper doar sa va auda cine trebuie si sa actioneze in consecita.