Cum îngroapă Viktor Orban democrația în Ungaria

แชร์
ฝัง
  • เผยแพร่เมื่อ 2 มี.ค. 2022
  • A venit momentul să vorbim despre Viktor Orban. Îl știți voi, tipul ăla vecin cu noi care a reușit să ducă Ungaria pe noi culmi. Culmile autoritarismului, desigur.
    Oamenii ăștia care ghidează lucrurile în Ungaria chiar au reușit să facă ceva fără precedent. Au transformat o democrație cât de cât funcțională, dintr-un stat membru al Uniunii Europene, într-un regim hibrid, ceva care se zbate între dictatură și democrație. Acum lucrurile seamănă pe alocuri mai mult cu “democrația ghidată” a lui Putin decât cu o democrație liberală clasică, precum în Germania spre exemplu. Dar parcă toată ideea cu Uniunea Europeană e că era un club al democrațiilor, nu? E regula de bază, chestia minimală pe care oricine vrea să intre în UE trebuie să o îndeplinească. Toate statele care au intrat în UE, inclusiv Ungaria și România în anii 2000, trebuiau să fie democrații liberale, unde drepturile omului, statul de drept, separarea puterilor în stat sau libertatea presei erau toate chestii bifate. Pare deci imposibil să existe un stat în cadrul UE, care să nu respecte flagrant tocmai chestiile astea fundamentale, nu? Ei bine, vom vedea că din păcate nu a fost deloc așa. Pas cu pas, instituțiile și regulile democrației liberale din Ungaria au fost distruse, în timp ce Ungaria era membru UE, și chiar primea fonduri de la Bruxelles să se dezvolte. Ba mai mult, Ungaria a ajuns un simbol și un model de succes pentru cei care vor să devină sau sunt dușmanii democrației liberale, din interiorul UE, dar și din exteriorul ei.
    Situația războiului la zi: www.veridica.ro/
    Canal TH-cam Veridica: / veridicaro
    Cartea „Ungaria lui Orban” de Paul Lendvai:
    Cărturești bit.ly/3s44EAc 33 lei
    Libris bit.ly/3ubzkSx 31 lei
    Cartepedia bit.ly/3s2yHrV 33 lei
    eBook bit.ly/3ua4wSa 21 lei
    00:08:51:16 DORINȚA DE PUTERE ȘI LIPSA DE SCRUPULE
    00:21:06:06 VIRAJUL CĂTRE NAȚIONALISM
    00:29:06:09 DECONSTRUCȚIA DEMOCRAȚIEI. TRECEREA LA AUTORITARISM
    00:41:31:03 ALEGE-MĂ DOAR PE MINE
    00:47:46:19 FĂRĂ PRESĂ ȘI FĂRĂ PRESIUNE
    00:55:27:08 A FURAT DAR A ȘI FĂCUT
    01:05:52:12 ELIBERAREA DE LIBERALISM
    01:10:14:15 ORBAN SE IA LA TRÂNTĂ CU UE
    01:17:30:12 OPRIȚI-L PE SOROȘ
    01:26:07:15 SPERANȚELE SCHIMBĂRII ȘI LIMITELE LOR
    Muzică via TH-cam Audio Library
    A Hand In The Dark - Underbelly & Ty Mayer
    Black Mass - Brian Bolger
    Earth Appears - Brian Bolger
    Future Glider - Brian Bolger
    Nocturnally - Amulets
    Reset - VYEN
    Time's Up - Loopop
    Susține conținutul: / zaiafet
    ZaiaShop: www.zaiashop.ro
    Instagram: / zaiafet
    Facebook: / zaiafet
    Mail: horia.sarghi@gmail.com
    Aparatură Folosită:
    Cameră: bit.ly/2CRMfNB
    Obiectiv 1: bit.ly/2XroIwM
    Obiectiv 2: bit.ly/2KvvJqM

ความคิดเห็น • 1.4K

  • @edimihai3375
    @edimihai3375 2 ปีที่แล้ว +289

    Imi place ca de fiecare data cand apare un nou prezentator pe canal nu tindeti sa schimbati stilul materialului pe care il prezentati . Acele glumtițe foarte bine plasate sunt mereu acolo si se vede ca se depune foarte multa munca . Tot ce astept este ca acest canal sa creasca cat mai mult in audienta .

    • @KiLLuminati.
      @KiLLuminati. 2 ปีที่แล้ว +1

      eu am vazut decat 2 "prezentatori"

    • @magdaerikakotieschowetz9486
      @magdaerikakotieschowetz9486 2 ปีที่แล้ว +7

      @@KiLLuminati. Ez az egész VIDEÒ a paul lendvai (K) megrendelésére készült ! nagyon szomorú dolog,hogy ide jutnak "aljas" emberek ,akiket pénzért meglehetett venni,hogy egy ilyen HAZUG videót csináljanak !....

    • @KiLLuminati.
      @KiLLuminati. 2 ปีที่แล้ว

      @@magdaerikakotieschowetz9486 daca tu zici....

    • @mihaivisan9856
      @mihaivisan9856 2 ปีที่แล้ว +2

      @@magdaerikakotieschowetz9486 ce ai baut?

    • @luigimacsim8353
      @luigimacsim8353 2 ปีที่แล้ว +3

      @@magdaerikakotieschowetz9486 daca tot faci acuzatii, sa vedem dovezi

  • @evergreen1326
    @evergreen1326 2 ปีที่แล้ว +100

    Mulțumim enorm pentru munca depusă. Pentru toate updaturile și pentru informarea corectă și combaterea de fake news, în legătură, printre altele și cu Ucraina

  • @vasilerogojan4520
    @vasilerogojan4520 2 ปีที่แล้ว +104

    Ar fi interesant şi un video despre Turcia şi ce situaţie s-a conturat acolo de când cu Erdogan şi versiunea islamică a orbanismului şi putinismului.

    • @KREATOR-666
      @KREATOR-666 2 ปีที่แล้ว +2

      Când o sã plãteascã Soros, o sã fie si despre Turcia!

    • @vladimirvoinea4970
      @vladimirvoinea4970 2 ปีที่แล้ว +1

      Soros plătește și fără să știe...

    • @dabogabo
      @dabogabo 2 ปีที่แล้ว +1

      @@KREATOR-666 Ce-i bobita ? Esti disperat acum ca nu mai vine rubla de la Putin ?

    • @IaSaVedem
      @IaSaVedem 2 ปีที่แล้ว

      Cu toate valentele de dictator ale lui Erdogan, a realizat ca e mai bine sa o dea cu vestul. Pentru ca visul rus printre altele ar fi și sa controleze marea neagra cu strâmtoarile aferente.

  • @bogdanmoldovan1177
    @bogdanmoldovan1177 2 ปีที่แล้ว +125

    De când așteptam videoul pe tema asta:) Am ce ascultă mâine dimineață în drum spre școală. Câteva idei pentru eventuale clipuri viitoare: războiul din Iugoslavia și situația Kosovo, războiul din Bosnia și Herțegovina și în general disputele de genul asta din Balcani, regiunea Kashmir, și toate situația din Caucaz cu războaiele cecene și tot ce a fost și este pe acolo:)
    Totodată țin să vă felicit pentru munca extraordinară pe care o faceți aici pe canal, pentru conținutul de calitate pe care îl livrați constant și pentru subiectele tot mai "mature" pe care le abordați și modul în care v-ați dezvoltat și ați crescut o data cu canalul și cu noi, comunitatea.
    PS: abia așteapt și seria despre comunismul in Romania:)

    • @alexonita7749
      @alexonita7749 2 ปีที่แล้ว +11

      Sustin ideea 👍

    • @Costelcrl
      @Costelcrl 2 ปีที่แล้ว +1

      Fac pariu că nu o să facă niciodată despre Kosovo

    • @barbonesbarba833
      @barbonesbarba833 2 ปีที่แล้ว +1

      Trecutul e trecut prezentul și viitorul ne așteaptă vezi sa nu aluneci pe panta lui Putin sau ești acolo ?

    • @mihaidohinca3786
      @mihaidohinca3786 2 ปีที่แล้ว +1

      Noi suntem micuți în ce ar vrea reporterii și presa să vorbească

    • @cotorarodica252
      @cotorarodica252 2 ปีที่แล้ว +4

      @@barbonesbarba833 Daca nu cunoastem si nu intelegem trecutul riscam sa compromitem prezentul si viitorul.

  • @odetteclara7166
    @odetteclara7166 2 ปีที่แล้ว +4

    Documentat din ziarul stâng.

  • @minigamit
    @minigamit 2 ปีที่แล้ว +11

    Ce a slabit Zaiafet.

  • @valybuhac305
    @valybuhac305 2 ปีที่แล้ว +2

    Bună ziua și o zi frumoasa în continuare și multă sănătate aproape de cei dragi ce vă doriți !

  • @ericsandu9400
    @ericsandu9400 2 ปีที่แล้ว +19

    E bine să vezi că în România mai supraviețuiesc şi oameni pur şi simpu deştepți.
    Vă doresc mega succes ( şi lui Horică) !!!

  • @roll8ox
    @roll8ox 2 ปีที่แล้ว +7

    Dens, relevant și foarte bine structurat. Apreciez și că nu e tăiat degeaba atunci când vreo pronunțare provoacă dificultăți. Merci mult!

  • @sebit2874
    @sebit2874 2 ปีที่แล้ว +11

    Un subiect pe care-l asteptam de mai multa vreme de la voi, felicitari! Il voi vedea dupa ziua de munca, vinerea am de obicei cam cele mai grele zile de parca tot ce nu am reusit sa finalizam in cursul saptamanii, musai sa fie gata azi.
    Am tot respectul pentru maghiarii de la noi si din Ungaria si spun asta cunoscandu-i bine. Imi sunt vecini si ne vizitam destul de des. Sunt oameni cu mult bun simt, respectuosi si seriosi. Evident ca anumite subiecte istorice nu le atingem niciodata din respect reciproc. Cei de la noi au o atitudine mai degraba pro Orban, apreciindu-l pentru realizarile economice din Ungaria. Atragerea firmelor germane, infrastructura rutiera si aeriana, revigorarea sporturilor (mai putin fotbalul), negocierea preturilor la gaze, etc. Cei dinspre granita cu Austria insa sunt mai degraba nemultumiti. Au alte termene de comparatie si alte asteptari. Cu un nivel de trai ridicat, libertatile occidentale au devenit prioritare pentru ei. Sincer nu am sesizat ce-i nemultumeste, fiind gazduit ca si oaspete in tranzit, sejururi scurte si dese. Viteza la internet precara si promisiunea cablajelor subterane asteptate de multi ani nu cred ca tin de guvern, mai degraba de autoritatile locale. Asa ca abia astept sa vizualizez postarea voastra pentru a-mi face o idee realista. Mai ales in contextul actual cand atitudinea guvernului Orban fata de UE si Nato imi pare absolut duplicitara. Vehicularea ideii ca Ungaria ar fi Calul Troian plantat de Putin in UE si Nato imi pare prea mult. Cei care o cred, nu au habar de invazia din 1956 cand poporul maghiar si-a castigat un mare respect in lumea democrata si nu numai. Ganduri bune tuturor!

    • @karolybinda2466
      @karolybinda2466 2 ปีที่แล้ว

      0⁰0⁰⁰0⁰⁰

    • @androidalien2266
      @androidalien2266 2 ปีที่แล้ว

      Când o persoană întreabă ceva în românește îi răspunde cu "amabilitate": "nem to dom".

    • @fireart7808
      @fireart7808 9 หลายเดือนก่อน

      ​@@androidalien2266, ești complet pe langa subiect. Oltean sau regățean?🤔

  • @adriancatalin1229
    @adriancatalin1229 2 ปีที่แล้ว +20

    Mi se pare mie sau Orban, îngropând democrația, a reușit sa asigure funcționarea economiei iar oamenii parca n.au prea înghețat prin case iarna asta...sau ma insel in timp ce dârdâi ?

    • @iulianmihai9367
      @iulianmihai9367 2 ปีที่แล้ว +6

      Asa e ,frate,bine zis ...

    • @laszloeduard2020
      @laszloeduard2020 2 ปีที่แล้ว +8

      Sunt doar o grămadă de minciuni fabricate de agențiile lui Soros. Presa e liberă, Ungaria colaborează cu OLAF, Orbán a câștigat puterea prin alegeri libere pentru că pur și simplu populația îl votează. Politicile lui au adus stabilitate creștere economică record în Europa, sprijinul familiilor, energie ieftină. Doare rău pentru unii.

    • @zioezio7011
      @zioezio7011 2 ปีที่แล้ว +2

      Si nu vor ingheta nici in urmatorii 30 de ani ca ( noi toti ) ceilalti democrati !

  • @rolikoteles
    @rolikoteles 2 ปีที่แล้ว +193

    Un mare respect pentru munca depusă! Detaliile și punctualitatea mă uimesc. In Ungaria, oamenii și organizații care încearcă să educă oamenii în această temă, cum o faceți voi, nu prea au șanse mari din cauza sistemului. Eu personal cred că muți maghiari va urmăresc și poate vad situația puțin mai clar, sau dintr-un alt unghi. Daca citiți acest comentariu va propun sa faci și un episod cu demontarea superstițiilor, etichetărilor sau ura între cele două etnii.🙂

    • @horvatholga352
      @horvatholga352 2 ปีที่แล้ว +7

      Téged sem fognak elrabolni az agyadért...!!!

    • @HouseMixTech
      @HouseMixTech 2 ปีที่แล้ว +12

      Tudtam, hogy magyarországon minőségi emberek vannak Még hazánkban sincs jobb a helyzet, de a korrupció minden idők legmagasabb szintjén van. Gratulálunk a magyar testvéreknek!

    • @rolikoteles
      @rolikoteles 2 ปีที่แล้ว +2

      @@horvatholga352 fejtsd ki bővebben!🤗

    • @desus8505
      @desus8505 2 ปีที่แล้ว +9

      De ce ai merge Roli intr-un subiect atat de aiurea?. Aici canalul ne documenteaza cu tot ce se intampla "marsav"(sa zic asa) peste tot in lume, inclusiv la noi in tara. Eu zic, ca ar fi mai bine un episod despre bun simt, despre cum sa inveti- sa pierzi , despre munca in echipa.

    • @cucuveauazburatoare
      @cucuveauazburatoare 2 ปีที่แล้ว +4

      Da o fuga pana la Cluj sa vezi cum sta treaba.. stai de vba cu localnici din vremea lui funar si apoi cu cei de azi.. ca sa iti dai seama cat de usor se poate rezolva o problema etnica.. (nu e perfecta dar e foarte functionala)
      Cat despre proiectul "zaiafet" din moment ce o parte din finantarea acestui proiect vine din bani publici.. ( colaborarea cu TVR) Sigur ceea ce fac fac cum trebuie.. cat despre mine, sa-mi fie rusine pt bani ce nu i-am platit pt atati ani de continut de calitate gratuit.. acum e prea tarziu.. ravna curveasca cu statul s-a infaptuit !

  • @xyzxyz-zl1xp
    @xyzxyz-zl1xp 2 ปีที่แล้ว +11

    Dacă sunt atât de răi, cum de au fost votați de trei ori, cu două treimi, iar acum tot 2/3 au intenție de vot?

    • @kadajcristian7567
      @kadajcristian7567 2 ปีที่แล้ว

      pai unde este democaratia domnule , daca ei il vor pe orban ce este gresit , ca nu ne place noua , eeee tough luck zaiafet , asta cam inseamna democratie .

    • @robert123ro
      @robert123ro 2 ปีที่แล้ว

      VIktor Orban tocmai e pe care sa fie ales a 5-a oara. Se zvarcolesc in chinuri propagandistii mizerabili progresisti.

    • @sarpe6661
      @sarpe6661 2 ปีที่แล้ว +3

      Am scris peste 500 de cuvinte pe un text doc numai pt tine, da ma gandesc ca oricum nu intelegi sau doar esti propagandist.
      Raspunsu pe scurt e propaganda. Raspunsul pe larg il ai de la inceputul clipului pana pe la jumatatea clipului doar despre asta vorbeste.

    • @kadajcristian7567
      @kadajcristian7567 2 ปีที่แล้ว +3

      @@sarpe6661 așa este , când cineva nu vrea să aibă treabă cu comunitatea lgbtqyz este propagandist , eu cred exact invers , unde este democrația , sau ce se vrea sa fiim toti gay sau lesbi' nu domnule nu sunt propagandist sunt un om simplu satul de propaganda lgbtqyz

    • @sarpe6661
      @sarpe6661 2 ปีที่แล้ว +2

      @@kadajcristian7567 Cine a vorbit acl despre "lgbtqyz" arata putin respect totusi. Nu fac parte din comunitatea lor, si nici treaba cu nimeni. Dar daca incep sa fecundez crestinitatea in gura pentru mii se oameni omorati pe neveu pe motiv ca de ce nu si ca aveau par roscat , te superi.
      Aici se vorbea doar despre de ce au atatea voturi,simplu propaganda si nationalism. Doua chestii pe care oamenii de rand le inghit foarte usor.

  • @George-qy6wu
    @George-qy6wu 2 ปีที่แล้ว +42

    Ca om simplu ,pe mine mă interesează ce face politicul pentru comunitatea în care trăiesc.Dacă faci o paralelă între România și Ungaria ,ei sunt în fața noastră cu mult.Luptele pentru dominarea vieții politice și acapararea puterii le vezi peste tot . Important e ce faci după ce o câștigi iar Orban a ales să dezvolte Ungaria și să folosească spre interes propriu toate punctele slabe ale democrației.Faptul că a hotărât să dezvolte infrastructura a atras investitorii mari în industrie.Ungurii nu au vândut compania petrolieră națională (cum am făcut noi),au investit în turism, agricultura,etc.Nationalismul lor e de admirat,pașapoartele date celor de etnie maghiară care locuiesc în altă țară e un semn că țara ta te vrea ca parte activă a societății.Diaspora noastră nu era lăsată să voteze ,dacă vă aduceți aminte ,iar unii politicieni o blamau, că a părăsit România ,,fantastică" de parcă miliardele de euro care se întorc înapoi n-ar conta defel . În schimb noi suntem vai de noi :autostrăzi făcute la suprapreț și la calitate mediocră, realizate cu ani de întârziere,împrumuturi de zeci de miliarde care vor trebui plătite de urmașii urmașilor noștrii,turism făcut în batjocură,politicieni ipocriți și incompetenți dar,, creștini" ,care jură pe Biblie că vor face,, decât"bine României și ajunși pe funcții deturnează banii publici destinați dezvoltării către buzunarele proprii.Ardealul e mai dezvoltat datorită istoriei comune și aproprierii de Ungaria .Avem clădiri monumente istorice extraordinare datorită faptului că am fost parte din imperiul Austro-ungar.Sincer aș fi preferat un tip k Orban ,cu defectele lui , în schimbul unui slowmotion jucător de golf care ne-a educat două mandate de ne-a ieșit pe urechi.Johannis e slab , în afară de fizic și minte înceată ,nu excelează cu nimic.Până și țiganii unguri sunt mai curați și mai cu bun simț decât ai noștrii (culmea e că Budapesta nu se îneacă în fumul gros al cauciucurilor și al deșeurilor arse ilegal).

    • @MrPisti72
      @MrPisti72 2 ปีที่แล้ว +3

      Imi place talentul dvs cu care descrieti situatia.

    • @lorincmehesz
      @lorincmehesz 2 ปีที่แล้ว +3

      GEORGE multumesc pentru replica scrisa in locul meu ai scris:Nu am avut rabdare sa ascult tot !!

    • @robert123ro
      @robert123ro 2 ปีที่แล้ว +7

      Lasa ca al nostru e minunat, pentru ca nu e "nationalist" ca Orban, sa urmareasca interesul tarii sale si al cetatenilor ei. El spune "da" la orice vine de la UE.

    • @MrPisti72
      @MrPisti72 2 ปีที่แล้ว

      @@robert123ro Mda,insa acest "da" total nu poate fi platit/sustinut financiar din buzunarul romanului de rand.Ca rezultat o treime din populatie cauta sa se descurce in afara hotarelor

    • @robert123ro
      @robert123ro 2 ปีที่แล้ว +4

      @@MrPisti72 Uite ca se poate, si oricine nu e de acord e discreditat si numit "nationalist extremist si periculos". In timp ce tara e indatorata ca niciodata in istorie.

  • @vasilemihai4773
    @vasilemihai4773 2 ปีที่แล้ว +9

    Ati ajuns si pe grupurile mari al opoziției din Ungaria vă felicit ✌️cu subtitrarea in maghiară!!!!

  • @adrianazaharie5223
    @adrianazaharie5223 2 ปีที่แล้ว +5

    Bravo, Geminski!👍
    Succes!🙋

  • @mihaiboitasi6022
    @mihaiboitasi6022 2 ปีที่แล้ว +14

    inainte de a vorbi despre unguri haideti sa vedem diferentele intre ungaria si romania. au plafonat pretul motorinei si a benzinei la 1,2 eur ,salariu minim este mai mare decat in romania,infrastuctura este clar mult mai buna decat in romania. deci??

    • @stefan-kl8iy
      @stefan-kl8iy 2 ปีที่แล้ว

      ASA-I MIHAI,E DIFERENTA MARE INTRE ROMANIA SI UNGARIA ! ...NOI TOT TIGANI AM RAMAS,IN TIMP CE EI AU AJUNS APROAPE CA AUSTRIA ! NU-I NIMIC,DACA NE STRADUIM,AJUNGEM PE LA INDIA,CU BULIBASII NOSTRI !

    • @Babu17
      @Babu17 2 ปีที่แล้ว +2

      Deci uită-te la video și vorbești după.

    • @szabolacy7940
      @szabolacy7940 2 ปีที่แล้ว +1

      noi suntem ok sa fure 300+ . la ei macar fura maxim 30-40 . Deasta vrem noi "democrație" cand de fapt daca te uiți mai bine un pic şi România este condusa de aceleași partide si oameni din 89 . aceiași Mărie dar cu altă pălărie

    • @balintbarna1000
      @balintbarna1000 2 ปีที่แล้ว

      Sã numai vorbim de nivelul investitiilor germane din industria auto,sau cã numãrul angajatiilor cu carte de muncã la o populație efectiv prezentã în ungaria (circa 9mil) este de 4,5 mil, cam egalä cu a rumuniei care are o populație aproximativ dublã

    • @erio.hedrt.
      @erio.hedrt. ปีที่แล้ว

      Deci ia pretul ala fugi in Ungaria si baga-l in cur!

  • @mihailtoma1670
    @mihailtoma1670 2 ปีที่แล้ว +7

    Un video despre propaganda americana ar fi de văzut.....

    • @Zec1940
      @Zec1940 2 ปีที่แล้ว +1

      Probabil nu vor face pentru că după cum se vede din videoclipurile lor au o orientare liberală și pro-europeană, uneori chiar progresistă. Totuși, apreciez în continuare informațiile pe care le oferă.

  • @bogdanc105
    @bogdanc105 7 หลายเดือนก่อน +1

    Vad foarte multe asemănări în acest clip cu evenimente care se întâmplă în 2023 în România... 😢

    • @alex990ism
      @alex990ism 6 หลายเดือนก่อน

      din pacate

  • @fid29801
    @fid29801 2 ปีที่แล้ว +62

    Gata cu materialele de genul asta. E rețetar dyi de cum sa îți faci jocul politic dacă ești un ticălos fără scrupule. Știam câteva detalii, mai ales o parte din urmările deciziilor, dar e incredibil de detaliat acest material. Jos pălăria.

    • @danielaelisabeta7508
      @danielaelisabeta7508 2 ปีที่แล้ว

      Cu un ticălos bolşevic la cârma Ungariei , trebuie să fim cu ochii pe T ransil

  • @danutsandu4264
    @danutsandu4264 2 ปีที่แล้ว +30

    Faci un episod despre politica din ROMÂNIA👍😊😱

    • @KREATOR-666
      @KREATOR-666 2 ปีที่แล้ว +5

      Acest material e fãcut cu dedicatie!
      Vin alegeri in Ungaria 😜

    • @christianpresents6162
      @christianpresents6162 2 ปีที่แล้ว +1

      Acest episod este făcut pentru comandă, Lendvai Ildikó vin alegerile în Ungaria,ea este cine a plătit pentru acest video,😂😂😂 proști au uitat de Iliescu,Miron Cozma, Dragnea, și ce a zis Iohannis, că Putin a intrat în Ucraina ilegal, atât înțelege săracul,auzi ilegal!😂

    • @C.D.2342
      @C.D.2342 2 ปีที่แล้ว +1

      @@christianpresents6162 🤣🤣🤣...se scrie Johanis dar se citeste "caca gros"...

    • @christianpresents6162
      @christianpresents6162 2 ปีที่แล้ว +1

      @@C.D.2342 da da, mă doare în paișpe de Orbán Viktor, și de Ungaria, avem noi ale noastre,cu tot că sunt maghiar.

    • @ioncv5295
      @ioncv5295 2 ปีที่แล้ว

      ​@grbsgekqnT ebejskndg ggfggffg se scrie "​ grbsgekqnT ebejskndg ggfggffg" si se citeste romanache prost

  • @vasilerogojan4520
    @vasilerogojan4520 2 ปีที่แล้ว +8

    Ce trist să vezi cum un talent cu atâta potenţial a fost risipit din cauza schimbării convingerilor pentru a rămâne pe placul majorităţii populației.

  • @IosifBursuc
    @IosifBursuc 2 ปีที่แล้ว +22

    Democrația din Ungaria mi-ar plăcea să fie și la noi. Democrația la noi a fost înțeleasă greșit,multe partide care trăiesc pe spatele nostru care au vândut țara străinilor. La noi ce au făcut liberalii dacă tot îi ridicați în slăvi????

    • @Suflet-Hain
      @Suflet-Hain 2 ปีที่แล้ว +5

      Vezi că o să vină ceata de deștepți să te facă troll, pro rus, postac și alte minunății

    • @larabrand5787
      @larabrand5787 2 ปีที่แล้ว

      Realizez ca media acum e preocupata sa atace orice nationalist folosind cateva apelative de baza principale care sunt folosite poate pana si la nivel violent impotriva partii contrarii: nationalist in sine brusc a devenit un cuvant rau= comunist, pro rus sau putinist. Nationalismul nu inseamna comunism! Inseamna sa iti iubesti tara! Exact ce fac acum ukraineni, mor ptr. patria lor! Nu ptr. Europa. Aia e vrajala liderului sa fie ajutat. Aici vorbesc despre cetatenii de rand.

    • @threesixnine369six
      @threesixnine369six 2 ปีที่แล้ว

      Pai alte exemple de democratie nu mai sunt? Numai Ungaria totalitarista a lui Orban? 😂
      Ce a facut Orban in Ungaria e exact ce vor coruptii pe care ii urasti tu in Romania. Gargara nationalista paravan la coruptie.
      Liberalii in Romania nu au reusit sa faca mare lucru. Tot ce a fost dupa 89 a fost o lupta pentru putere fara culoare politica. Doar gargara. Dar liberalismul e cel care a adus revolutii si reforme in Europa (inclusiv Romania) de-a lungul a 300 de ani in plan filosofic, spiritual, politic, financiar, cultural, social, tot. Fara liberalism nu am avea structurile sociale moderne pe care le avem azi. Si nu vorbesc de neo-liberalismul economic, ala e doar o realitate a hypercapitalismului, vorbesc de liberalismul clasic, de inceputul epocii moderne.

  • @mariusmalene635
    @mariusmalene635 2 ปีที่แล้ว +2

    Foarte precis .
    Bravo !

  • @cristinacris9034
    @cristinacris9034 2 ปีที่แล้ว +35

    Îmi plac mult temele alese, sunt de actualitate, dar îmi e dor de un video cu temă științifică

    • @fyfyi6053
      @fyfyi6053 ปีที่แล้ว

      Bă ce tot îi aplaudați pe propagandiștii ăștia mă că ăsta nici nu știe cum îl cheamă cu buletinu-n față dacă-mi spune mie că Orban e dictator. Păi uniunea europeană ce e bă mămăligari americanizați bătuți de soartă.
      Îl face pe ăsta dictator că se opune legilor UE și dorește suveranitate?

  • @mihaiiuga8508
    @mihaiiuga8508 2 ปีที่แล้ว +16

    Interesant cât de mult ne-am sofisticat ca societăți.
    .... Constituția unei țări ar trebui să fie alcătuită cu mare claritate și acuratețe, reflectând valorile unei țări, stabilind drepturile și responsabilitățile cetățenilor, onorând excelența și condamnând superficialitatea și abuzul.
    Iar implementarea ei ar trebui să se facă de către persoane integre și competente .
    Însă, în contextul globalizării, se pierde identitatea națională , lucru care afectează inclusiv sfera juridică, iar oportunismul devine calea de urmat pentru tot mai mulți oameni din toate păturile sociale.
    Mă întreb ca simplu cetățean, dacă mai există vreo cale de normalizare a societății?!
    Cred că e foarte dificil de administrat o țară...
    Cred că e și mai greu de găsit soluții sănătoase pe termen lung.
    Mai cred că niciun sistem politic nu este absolut, de asta consider că nu se poate vorbi despre lucrurile acestea în termeni exclusiviști, ci doar utilizând un discernământ imparțial, altfel vom fi mereu dezechilibrați în afirmațiile noastre!
    ..... Sănătate la toată lumea!

    • @bigotutbigotescu4723
      @bigotutbigotescu4723 2 ปีที่แล้ว

      Mihai Iuga. Foarte bine spus ca globalizarea ''distruge'' identitati nationale, insa vechii hititi, elamiti, evrei, greci, egipteni, indieni, traci, goti, gali/celti, sarmati, slavi, vikingi, arabi, etiopieni, iliri sau fenicieni au disparut sau acei oameni au ''preluat' voit sau fortat alte culturi. Religia si rivalitatea dintre ''pagani''( paganus-cuvant ce vine de la locuitorii din mediul rural, unde noua religie a ajuns mai tarziu)si crestini, impartiti intre secte gnostice, evrei mesianici, apoi ortodocsi- catolici-protestanti rivali, uneori aliati, cu islamicii suniti, siitii, alaturi de sectele lor: aleviti sau bektashi au creat alte ''identitati''. Cum ungurii pana la Stefan cel Mare al lor, au trecut de la tengrinismul lor la crestinism, inca neimpartit si in mod oficial in cel grec si in cel latin. Acesti unguri puteau foarte bine sa fie ortodocsi, daca anumite personaje istorice ale lor castigau luptele duse pentru religia oficial.
      Da, de aceea avem civilizatie Occidentala, unde vienezul/barcelonezul/vancouverezul sau altii nu-s ''in stare'' sa taie o gaina, nu stiu sa mulga o vaca sau sa calareasca, dar nici obiceiurile traditionale cum ar fi nuntile traditionale, obiceiurile de felul botezarii copiilor, a inmormantarilor , d-astea. Aici, la prima vedere ar fi diferenta dintre oraseni si cei ,,de la tara''. Sau ca trebuie sa inchizi usa ca te trage curentul, femeia si barbatul au roluri diferite in societate etc. Si, apoi, mai exista ''culturi''. Cultura islamica(dar si altele care nu apar asa de des in fata) araba salafista, diferita de cea islamica central-asiatica/turcica; cultura chineza; cultura caucaziana sau a Polineziei. In aceste culturi, traditiile sunt un pic mai ''vii'' si-s prezente si in Taskhent, Kandahar sau Tuvalu. Aici, obiceiurile Occidentului sunt usor de respins: cum sa iubeasca un barbat alt barbat, fara ca unul dintre ei sa fie pre-adolescent si sa fie supus violului?; cum sa existe femei ministru sau presedinte? cum sa existe doctori barbati ginecologi? etc.
      Iar in tarile ''de granita'': centrul, estul Europei, Balcanii, Anatolia lumea e impartita. De aceea si credinta lui Putin ca ucrainienii ii vor primi armata cu flori, fete si baieti.
      Normalizarea societatii? Nu exista, pentru ca nu exista un sistem de valori universal, si nici n-ar trebui, pentru ca suntem animale mai evoluate, ce-i drept, si nu ce vom deveni peste vreo 200 de ani.
      Din ce ''simt'', nu esti un adept al efectului internationalismului asta cosmopolit.
      .......Sanatate fizica si psihica-usor prea ignorata.Scuze pentru acest ''eseu'. Asa scriu eu, mult si....prost/bun, depinde de cine-l citeste.

    • @mihaiiuga8508
      @mihaiiuga8508 2 ปีที่แล้ว +2

      @@bigotutbigotescu4723 Universaliile există, chiar dacă nu toți le cunosc/acceptă/împărtășesc.
      Iar legat de "eseul" dvs aș avea un singur comentariu: Nu realitatea modifică și interpretează/reinterpretează universaliile ci invers, adică realitatea ființează corect/autentic doar prin respectarea universaliilor și doar universaliile interpretează corect realitatea.
      Multă sănătate!

    • @androidalien2266
      @androidalien2266 2 ปีที่แล้ว

      Mihai, nu cumva te-a dat afara din televiziune? (adevărul, supără).

    • @mihaiiuga8508
      @mihaiiuga8508 2 ปีที่แล้ว +1

      @@androidalien2266 Salut. Nu....
      (Adevărul supără pentru că, odată cunoscut, cere schimbare!
      Rezistenta la schimbare înțeleg că e "apanajul" naturii umane, care nu se schimbă niciodată. Așa că m-am obișnuit să fiu "dat afară", chiar și de către cei mai apropiați sufletului meu.
      Chiar și eu sunt uneori în conflict direct cu mine însumi, din cauza adevărului.
      Deci aș fi îngăduitor cu semenii mei, însă fără a face concesii cu privire la adevăr.
      O zi bună!

    • @veniaminchira7740
      @veniaminchira7740 2 ปีที่แล้ว +1

      Foarte bine punctat, domnule Iuga.

  • @AquaTofana.
    @AquaTofana. 2 ปีที่แล้ว +2

    Super informativ si Imi place ca nu ati facut cut la partile in care se incurca putin. 🔥

  • @lajosbarabas680
    @lajosbarabas680 2 ปีที่แล้ว +8

    Lasă că hoții și lingăii, securiștii de la noi îs mai buni😂😂😂

    • @ateoram
      @ateoram 2 ปีที่แล้ว

      Propagandă globalistă! Nu trebuie băgat în seamă...

  • @schneiderslife7461
    @schneiderslife7461 2 ปีที่แล้ว +11

    Video-ul merita o subitrare in maghiara si viralizat. Multumim si spor in contiuare!

    • @robertburjan4132
      @robertburjan4132 2 ปีที่แล้ว +2

      ce rost are in afara sa vada si ei ce abereaza acest biped? 😂

    • @dyawr
      @dyawr ปีที่แล้ว +1

      Chiar *are* subtitrare in maghiara, am vazut!👍

  • @vladciobanu7480
    @vladciobanu7480 2 ปีที่แล้ว +6

    Felicitari petru primul clip! Foarte interesant si cuprinzator. Succes!

  • @Frujeliu
    @Frujeliu 2 ปีที่แล้ว +10

    Foarte interesant clip.
    Ar merge bine unul similar despre “caracatița” românească, dar cred ca e mult mai greu de deslușit.

    • @stefan-kl8iy
      @stefan-kl8iy 2 ปีที่แล้ว

      DACA S-AR FILMA IN ALB SI NEGRU,AR FI MULT MAI USOR DE DESLUSIT ! NU ?

    • @FriendlyCroock
      @FriendlyCroock ปีที่แล้ว +1

      America este inamicul prietene.
      Lasa Ungaria. Romanu' nu se impaca cu unguru' dar Ungaria nu reprezinta un pericol pentru omenire.

    • @FriendlyCroock
      @FriendlyCroock ปีที่แล้ว +2

      - Ungaria nu invadeaza tari

    • @FriendlyCroock
      @FriendlyCroock ปีที่แล้ว +2

      - nu bombardeaza civili

    • @FriendlyCroock
      @FriendlyCroock ปีที่แล้ว +2

      - nu schimba liderii alesi democratic prin alte tari, etc.

  • @0lifetrue0
    @0lifetrue0 2 ปีที่แล้ว +8

    Woooo!! A făcut Zaiafet video despre Orban!!!

  • @BiancaPopa
    @BiancaPopa 2 ปีที่แล้ว +9

    Fortza Geminski!!! 💪

  • @valeriuoancea1988
    @valeriuoancea1988 2 ปีที่แล้ว +7

    Bravo ! Nota 10 ! Pe când o așa analiza cu "rezultatele" lui Klaus al nostru ?!!

    • @KREATOR-666
      @KREATOR-666 2 ปีที่แล้ว +5

      Pãi nu te-ai prins? Când plãteste Soros 😜

    • @GolfAlh
      @GolfAlh 2 ปีที่แล้ว

      Pai ce să zică de Ficus? Că a urmărit cu atenție și îngrijorare PSD, până sa culcat in pat cu ei!

    • @zioezio7011
      @zioezio7011 2 ปีที่แล้ว

      Nu e voie !

  • @andreiivanescu-gliga6039
    @andreiivanescu-gliga6039 2 ปีที่แล้ว +1

    Fain, bravo!!

  • @iontocu8489
    @iontocu8489 2 ปีที่แล้ว +19

    As fi vrut să-mi vorbești despre Napoleon vreo 10 ore așa , ai pus limbricul asta in prim plan

    • @stefandinu6389
      @stefandinu6389 2 ปีที่แล้ว +4

      Motivul pentru care a facut-o este ca oricand se poate intampla si la noi asa ceva,sau ti se par romanii mai intregi la cap?

    • @iontocu8489
      @iontocu8489 2 ปีที่แล้ว +3

      @@stefandinu6389 chiar acum am terminat mini documentarul despre limbric.
      Și sunt profund impresionat de victoras , seamănă un pic cu Bombonel aka A. Nastase.
      Totuși Victoras a fost mai rezistent și mai canalie

    • @ienutapirvu48
      @ienutapirvu48 2 ปีที่แล้ว

      @@iontocu8489 Sa sperăm că o pățește la fel ca Bombonel

  • @leonardlaszlo8834
    @leonardlaszlo8834 2 ปีที่แล้ว +14

    Fidesz se citeste Fides in limba maghiara.

  • @VolDeMort.
    @VolDeMort. 2 ปีที่แล้ว +7

    Interesant subiect, dar eu tot vreau sa aflu ce făceau otomanii seara în sec 18 ....😂😂

  • @schiopughiorghe7640
    @schiopughiorghe7640 5 หลายเดือนก่อน +2

    Un om care stie ce vrea pentru tara lui

  • @mariusgheorghe512
    @mariusgheorghe512 2 ปีที่แล้ว +25

    Maestre, m-ai convins! Alexandru, Atilla, Napoleon și acum Victor-Cezar, ăsta?! Chiar e la "cestiune"! Bravos?!

    • @blablabla4383
      @blablabla4383 2 ปีที่แล้ว +1

      Ce?

    • @mariusgheorghe512
      @mariusgheorghe512 2 ปีที่แล้ว +1

      @@blablabla4383 Am scris "maestre"-substantivul, nu pronumele personal! Dacă vă numiți Maestre, nu dvs. m-am adresat, că nu vă cunosc! Sănătate, vă salut!

    • @alinadianapavel2394
      @alinadianapavel2394 2 ปีที่แล้ว +1

      Chiar nu se intelege ce vrea comentariu, partile frazei isi dau cu stangul in dreptul.
      Deci, zic si eu, ce?!

    • @mariusgheorghe512
      @mariusgheorghe512 2 ปีที่แล้ว

      @@alinadianapavel2394 D-nă,ingenuitatea este sublimă,dacă nu este perseverentă!Nu este opțional,ci nativ.

    • @Dunnoanickname
      @Dunnoanickname 2 ปีที่แล้ว +1

      Boss,aberezi.

  • @gabygoicea276
    @gabygoicea276 2 ปีที่แล้ว +6

    Așa am putea poveștii despre influența PiS in Polonia sau "semi -dictatura" lui Boiko Borisov în Bulgaria.

  • @BizMotor
    @BizMotor 2 ปีที่แล้ว +12

    Abia aștept un material la fel de bun despre conducerea noastră politică la vârf, de ex Băsescu și Ciolannis +PSD, pnl, iar și UDMR împotriva românilor timp de 2 ani de plandemuie

    • @robert123ro
      @robert123ro 2 ปีที่แล้ว +3

      Conducerea noastra e excelenta, nu e nationalista, nu urmareste interesul national, al tarii sau al cetatenilor, respecta ordinele date de UE, care ne vrea binele si plateste presa sa scrie numai de bine.

  • @lbarkasz
    @lbarkasz 2 ปีที่แล้ว +11

    *grabs popcorn*

    • @FlorinAugustin
      @FlorinAugustin 2 ปีที่แล้ว

      Eu am intrat pentru Ș.
      Dar am făcut pauză să bag de un popcorn.

  • @iulianabuda9454
    @iulianabuda9454 2 ปีที่แล้ว +4

    Io sunt româncă dar mai bine l-ați lasă pe Orban în pace și ați vedea de hanisul și harahatul vostru. Fiecare vorbiți orice doar să vă aflați în treaba. Orban merită aplauze pt ce o făcut pt țara lui. Nu se poate spune despre noi același lucru.

  • @blajflorin3412
    @blajflorin3412 2 ปีที่แล้ว +11

    Trebuie explicate aceste lucruri simple !

  • @mihaivale7170
    @mihaivale7170 2 ปีที่แล้ว +6

    Foarte bun video! Tot respectul!
    Voi ceilalti, va rog, intrati pe video-uri rusesti si scrieti (folositi google translate) comentarii cu informatii legate de ce se intampla in afara rusiei. Rusii de rand trebuie sa afle. Cautati video-uri pe youtube facute de rusi scrise in rusa, despre orice (nu cnteaza subiectul), care sa aiba cat mai multe vizualizari si comentarii. Postati informatiile in rusa si linkuri catre site-uri straine cu stiri, ca si comentariu la video dar si ca raspuns la comentariile cu cele mai multe reactii, sa le apara cat mai multora la clopotel acolo. Poate nu o sa creada oamenii din prima, dar macar isi pun intrebari. Nu postati prea multe la acelasi video sau acelasi comentariu mereu cu copy-paste, ca la un moment dat va blocheaza algoritmii TH-cam. Cel mai tare ii misca informatiile despre copii militari trimisi sa lupte in Ukraina fara sa stie de ce si contra cui (na... sunt copiii lor) si video-uri cu soldati prizonieri care isi suna parintii din rusia. Poate asa se aprinde o scanteie de revolutie (ca la noi in comunism, cu Europa Libera). In razboiul asta suntem cu totii, nebunul ala cu ai lui trebuie infundati si tre sa folosim orice mijloace posibile si CORECTE. Eu fac asta. Canalele oficiale de tv, radio si mare parte din social-media sunt blocate. TH-cam inca mai merge. Informatiile trebuie sa ajunga la rusii de rand.

    • @horvatholga352
      @horvatholga352 2 ปีที่แล้ว

      Mihai "draga"...Cred ca n-ai trecut de majorat..
      si te crezi desteptul satului.iar pe "rusii de rand"
      niste idioti..Indicatiile tale "sralucite" chiar ca sant
      de un "folos real"...

  • @adiadi5832
    @adiadi5832 2 ปีที่แล้ว +6

    despre democratia din canada nici o vorba?despre conturi inchise si alte maruntisuri?

    • @tlNCG
      @tlNCG 2 ปีที่แล้ว

      canada a inchis cateva conturi de instigatori care speriau si puneau saracii/imigrantii sa se revolte si sa profite de democratie. diferenta e ca tarile astea ca ungaria inchid toata presa ostila, nu cativa oameni, iar asta in situatia de pace, nu cand iti organizeaza sabotorii blocaj pe autostrada care sa impiedice aprovizionarea si sa destabilizeze statul (ceea ce se considera cam terorism) vezi ca in cartile lui dugin (ideologul rusilor dupa care se ia putin si scoala de spionaj/fake news rusa) se spun exact temele si punctele slabe ale democratiilor si cum sa se profite de ele. in ultimii ani au tot facut atacuri. blm/protestele covid / etc. toate astea sunt actiuni ruse si daca nu ma crezi te invit sa citesti dugin. ei profita ca la ei nu se poata sa faci actiuni de genul asta, pt ca esti imediat arestat si torturat, pana sa apuci sa le faci, asa ca fac ei in alte tari si apoi urla: ha, vedeti ca nu merge democratia ? haa, vedeti ca noi stim mai bine si suntem detinatorii adevarului? Dugin are vreo 10 carti scrise despre expansiunea Rusiei si slabirea vestului prin a folosi spioni si provoca miscari sociale. Uk tot ei au scos-o din UE. e punct in cartea lui dugin scrisa in 1999 - sa foloseasca un conflict etnic ca sa scoata uk din ue si sa slabeasca UE. au folosit migrantii (o parte din ei fiind din siria si fiind direct raspunzatori rusii, care i-au si pus sa mearga in europa). dupa ce migrantii au venit in europa, au facut in UE islamofobie si anti europenism si au scos uk din UE. tot englezoiu a ajuns sa urle ca e smecher si nu merita romanii si polonezii sa vina pe tara lui. fix schema asta cu dacii liberi si mandri, care merge pt orice popor.

  • @concertosunpalatableopinio2905
    @concertosunpalatableopinio2905 2 ปีที่แล้ว +23

    when he sais "ei bine, nu e deloc asa" you know shit is about to get real

  • @barnabalint2684
    @barnabalint2684 2 ปีที่แล้ว +24

    În acest stat autoritar sí dictatorial,multi cetãteni romani îsi cumpãra proprietãti în estul ungariei,sau aleg sä se trateze în cadrul sistemul sanitar maghiar, si atunci despre ce vorbim,cine te plãteste nu cumva,"Gyuri bá"-?

    • @zioezio7011
      @zioezio7011 2 ปีที่แล้ว

      👍👍👍👍👍
      era o intrebare retorica ,sau... ?
      pariez ca nu iti va raspunde !

  • @zaiafet
    @zaiafet  2 ปีที่แล้ว +27

    Situația războiului la zi: www.veridica.ro/
    Canal TH-cam Veridica: th-cam.com/users/VeridicaRO

  • @iamhatefield
    @iamhatefield 2 ปีที่แล้ว +4

    E amuzant cum democratia vine la pachet si cu mijloacele de a-si crea singura un obstesc sfarsit.

  • @akril4995
    @akril4995 2 ปีที่แล้ว +1

    Zaiafet,analiza ta e foarte buna,.Este nevoie ca Si romanii sa arate in felul lor ca nu Au ochii inchisi.Ca stiu cum Stau lucrurile.....

  • @cristisandu5189
    @cristisandu5189 2 ปีที่แล้ว +13

    Întrebarea mea - eu ungurul Cristi cum trăiesc în Ungaria, care e nivelul meu de confort material și psihic......e mai bun decât în România ?....atunci e clar că e mai bine în Ungaria și atunci politicile economico sociale sunt cere te.....greșesc ?

    • @dyawr
      @dyawr ปีที่แล้ว

      Gresesti. 😂🤦‍♀️

  • @danutsandu4264
    @danutsandu4264 2 ปีที่แล้ว +14

    Când va apărea episodul despre Iugoslavia👍😊😱

    • @octavianghergut3974
      @octavianghergut3974 2 ปีที่แล้ว +2

      Și eu îl aștept 😉

    • @Costelcrl
      @Costelcrl 2 ปีที่แล้ว +4

      Niciodată!Fac pariu!Nu ai propaganda?

    • @bogdan.ivan.
      @bogdan.ivan. 2 ปีที่แล้ว +4

      Repet: istoria e facuta de unii dupa propria-i ureche,aicei oameni nu vor sa mai cunoasca adevarata istorie si incearca
      sa ne umfle cu tot felu de subiecte propagandiste si sa ne innece in cultura lor murdara(vezi aici wowkee,lgbtqaz,gaysm s.a),
      rugati-va la Creator si Univers.
      Sanatate.

  • @mihaelabalan734
    @mihaelabalan734 2 ปีที่แล้ว

    Felicitări - este foarte frumilos sa te prezinți, ca de ce să ascult un glas -???, sănătate

  • @adsense5091
    @adsense5091 2 ปีที่แล้ว +10

    Am si eu o intrebare, chiar o rugaminte, daca sunteti profesionisti si neaserviti politic, privitor la acest subiect aratati si lucrurile pozitive facute de regimul Orban. In proncipiu sub o forma de comparatie cu patria noastra in ceea ce privesc preturile, increderea populatiei in institutii, gradul de civilizatie si cultura etc

    • @adsense5091
      @adsense5091 2 ปีที่แล้ว +2

      Asta ca sa ne aratati ca nu au fost finantate filmarile de grupuri de interese

    • @victorszabo594
      @victorszabo594 2 ปีที่แล้ว +1

      Sunt curios dacă data viitoare vor vorbi și despre Polonia, într-o asemeanea măsură cum au făcut-o despre Ungaria. Cert este că ideile au fost concepute clar spre un anumit public, fără dar și poate. Tot la fel de interesant este că populația ungariei este în majoritate 'într-un sunet' cu Viktor Orbán.

  • @__SickBoy__
    @__SickBoy__ 2 ปีที่แล้ว +5

    Excelent. P.S. Eu am dubla cetatenie, si stiu foarte bine ce-i poate pielea, si ce-a facut cu Ungaria.

  • @mihailagabrela8060
    @mihailagabrela8060 2 ปีที่แล้ว +3

    Buna.Reusiti sa faceti un macar rezumat Canada?Lidera nu este moarta cum se anuntase,a aparut in tribunal?

  • @liviuradu1790
    @liviuradu1790 2 ปีที่แล้ว

    Profesionist.
    Adevarat!
    Trist.

  • @corneliuscalin8113
    @corneliuscalin8113 2 ปีที่แล้ว +7

    Așa este bro...d-aia Ungaria este cu 100 de ani înaintea noastră....pachetele de măsuri luate de Orban & co au fost benefice pt popor...nu știu de unde ti-ai luat informațiile, dar te sfătuiesc să te duci puțin asa prin H...

    • @zioezio7011
      @zioezio7011 2 ปีที่แล้ว

      De la Bruxelles...

  • @DerDop
    @DerDop 2 ปีที่แล้ว +6

    Ăștia făceau mișto de noi că am schimbat tabăra, dar Orban e....

    • @shevi2000
      @shevi2000 2 ปีที่แล้ว +1

      e mai rau ca noi, mult mai rau, din pacate

  • @georgeionita7307
    @georgeionita7307 2 ปีที่แล้ว +5

    Vă amintiți vizitele lui Orban in Romania ? atunci nu am avut o traducere a discursului lui Orban in Covasna . A fost o reacție a presedintelui Iohanis : rușine UDMR .

    • @auraleca6001
      @auraleca6001 2 ปีที่แล้ว +4

      Trebuie sa avem relații bune cu vecinii, de respect reciproc și win-win. Unitate.

  • @valeriuoancea1988
    @valeriuoancea1988 2 ปีที่แล้ว +1

    Citind titlul am crezut ca e vorba.de " ungurul" nostru cel "dedat" la pahar ! Oricum felicitări pentru analiză ! Nota 10 !

  • @piedonev.4418
    @piedonev.4418 2 ปีที่แล้ว +21

    Orban este conducător adevărat 👍👍👍👍👍

    • @shevi2000
      @shevi2000 2 ปีที่แล้ว +6

      e un ipocrit si un manipulator

    • @piedonev.4418
      @piedonev.4418 2 ปีที่แล้ว +5

      @@shevi2000 vorbești aiurea

    • @piedonev.4418
      @piedonev.4418 2 ปีที่แล้ว +2

      @@shevi2000 mai ai și nume de ungur ești o rușine pt maghiari

    • @shevi2000
      @shevi2000 2 ปีที่แล้ว +7

      @@piedonev.4418 nu numai ca am nume de ungur, dar sunt ungur integral. Si mi-e rusine ca un om asemenea lui orban e de-asemenea ungur, dar si conducator. Sper sa realizezi candva ca orban e o ciuma pentru ungaria si pentru libertatea acestuia. Pana ramane tipu' la conducere, cetatenii o sa ramana sub o iluzie amara a democratiei si libertatii, sub un control complex.

    • @piedonev.4418
      @piedonev.4418 2 ปีที่แล้ว +4

      @@shevi2000 ești o rușine pt maghiari

  • @barnabalint2684
    @barnabalint2684 2 ปีที่แล้ว +3

    Acum cu criza din U(kk)kraina,Ungaria de demonstrát kkilor de lá UE,deosebirea dintre migranti sí refugiati sí modul în care trateazã probléma.în schimb ambasada ucrainei din Budapesta a ales sä multumeascã în"mód original" ajutorul umanitar"afirmând CA Ungaria va avea liniste stratégicã numai în mormânt.

  • @bogdan.ivan.
    @bogdan.ivan. 2 ปีที่แล้ว +13

    Super content,super lectie de istorie,super Zaiafet si Mihai.
    Intrebare este,in scolile sau emisiunile lor,se preda istoria Romaniei,
    cine din tara vecina face un clip depre noi,care din tarile vecine ar sarii cu capu' inainte ,
    cum am facut-o in '39 cu Polonia si in '22 cu Ucraina ca sa le ajutam refugiatii,cati dintre ei ne-ar primi cu flori si bratele deschise in
    gari si la granite.Istoria este facute de unii dupa propria-i ureche si nu vor sa mai vada adevarul trecutului......
    Poporul nostru si tarisoara asta a noastra este prea sufletista,inghitim asa tot si toate....
    Sanatate ,toate cele bune.

    • @irinaciurtin574
      @irinaciurtin574 2 ปีที่แล้ว +2

      Nu vedem grinda din ochii nostri dar cautam paiul din ochii vecinilor.pacat

  • @constantinnescu1564
    @constantinnescu1564 2 ปีที่แล้ว +4

    Frumos baiat, urata meserie. Si asculta aici, nu e de viitor. 😊

  • @Anonimul921
    @Anonimul921 2 ปีที่แล้ว +2

    👍👏

  • @eddiemitza2544
    @eddiemitza2544 2 ปีที่แล้ว +5

    Frate, asta e un fel de mini-Putin.

  • @Popa_Mihai
    @Popa_Mihai 2 ปีที่แล้ว +7

    Super tare!Poti sa faci despre de ce nu se intampla si in Romania la fel.Ce ne fereste pe noi

  • @StefunSoare
    @StefunSoare 2 ปีที่แล้ว +1

    Wow! ...

  • @johncage975
    @johncage975 2 ปีที่แล้ว

    salut. un link pt hanorac ? ms frum

  • @XYZ-on5pg
    @XYZ-on5pg 2 ปีที่แล้ว +31

    Când treceți prin Ungaria uitați-vă atent dacă găsiți ceva ..., ori ce ...la voia întâmplării sau în dezordine , faceți comparație cu România spre exemplu , ce contează este rezultatul, puteați menționa câteva cifre macroeconomice, date ale șomajului, masuri de sprijinire ale familiilor cu copii, tendințe ale natalității , performanța sistemului de învățământ și toate bineînțeles în comparație cu România cu care Bruxelles este prieten.

    • @stayhumble1234
      @stayhumble1234 2 ปีที่แล้ว +7

      Domnul Romeo va felicit ca vedeți astfel lucrurile, asta înseamnă sa te documentezi, sa te informezi nu doar sa inghiti tot ce zboară 👏Bravo

    • @mirality2464
      @mirality2464 2 ปีที่แล้ว +6

      Legat de cum arată Ungaria. Asta era și înainte de Orban. Cu cât înaintezi spre vest cu atât cerește gradul de civilizație. E o diferență și în Ungaria între orașele din vest și est. La fel în România.
      Adevărat cu măsurile populare legate de familie, pensionari, sport dar mai puțin învățământ. Dar în același timp a paralizat justiția, presa liberă, opoziția politică ..
      Au ajuns extremiști de dreapta să facă alianță cu comuniștii împotriva lui.

    • @dyawr
      @dyawr ปีที่แล้ว +1

      @@mirality2464 Exact... avantajul de dezvoltare al Ungariei tine mult de structura culturala a Europei centrale si de vest, din care Ungaria face parte (mai periferic asa) & care influenteaza mentalitatea si comportamentul societatii intr-un fel specific... si asta de secole incoace, nu de azi de ieri.
      Nu este corect sa atribuim avantajele acestea rezultate dintr-o pozitionare geopolitica mai favorabila, dictatorului Orban... si sincer, nici noi sa ne simtim mereu inferiori pt ca suntem inapoia Ungariei (sau a Europei de vest).
      Uitandu-ma la estimarile economice (reflectate inevitabil si in gradul de dezvoltare..) din perioada interbelica, am constatat ca lucrurile s-au asezat si *atunci* cam la fel cum sunt si *acum.* Europa central-vestica era cea mai puternica, impreuna cu tarile nordice. Apoi urma partea mai central-estica (din care facea parte si Ungaria), si la urma Europa de est si de sud-est... asa ca, lucrurile se duc in aceeasi tendinta istorica pana la urma & este foarte greu sa spargi o asemenea bariera culturala. (sa speram ca nu imposibil..)

    • @nkem-2194
      @nkem-2194 8 หลายเดือนก่อน

      Am fost domnule prin Ungaria saptamana trecuta, drumurile nationale sunt groaznice, mult mai dezastruoase decat in Romania. 😊

  • @Shmenuel
    @Shmenuel 2 ปีที่แล้ว +3

    👍👍👍

  • @neludiun702
    @neludiun702 2 ปีที่แล้ว +1

    Excelent.

  • @vladdunduc3202
    @vladdunduc3202 9 หลายเดือนก่อน +1

    FideSSSS! Cu s la sfârșit. Documentați-vă, înainte să-i criticați.

  • @lbarkasz
    @lbarkasz 2 ปีที่แล้ว +6

    o mica sugestie, daa tot ati depus atat efort in acest material, pe mine, vorbitor de lb maghiara, ma deranjeaza mult ca FIDESZ e pronuntat gresit, mai ales ca e mentionat de foarte multe ori, sz=s, s=ș , poate ca in viitor chestii similare se pot evita, probabil nu inseamna mult si nici nu reduce cu nimic valoarea acestui material, dar I couldn't let it slide :) felicitari

  • @szaboistvan044
    @szaboistvan044 2 ปีที่แล้ว +5

    Asa de destepti oameni sant in tara asta....
    Atit timp ne ocupam de altii ca nu avem timp de TARA NOASTRA ROMANIA

    • @ioncv5295
      @ioncv5295 2 ปีที่แล้ว

      asta e, romanachele inotdeauna l-a durut de paiu altora, nu de barna din ochiu lor (maro) 😂😂, noi stim la de toate dar suntem sclavii tuturor

  • @lenticapruteanu4970
    @lenticapruteanu4970 7 หลายเดือนก่อน

    Multumesc,fff.documentat ,esti o capacitate,dar spine si despre EPOPEEA ,lui Bassssescu,🎉❤❤😂😂😂😂🎉🎉

  • @darian1892
    @darian1892 2 ปีที่แล้ว

    🔝🔝🔝🔝🔝

  • @boandlkramer2539
    @boandlkramer2539 2 ปีที่แล้ว +20

    Nu tot ce zboara se mananca!
    Mi-as dori putin Orban in Germania!
    Suntem invadati de milioane de paraziti sociali,tot felul de banditi si criminali.De bande si clanuri de oriunde..cartiere unde statul nu mai are control....in loc sa cheltuim banii munciti de cei harnici si cinstiti ptr prosperitatea tarii...platim acesti paraziti.. Orban nu vrea Islamismus,Terorismul si banditismul in Ungaria...am toata intelegerea!!
    Noi cu surogatul acesta numit democratie ne-am autodistrus.. Nu ne vom mai putea reface!!
    Mi-as dori putin Orban in Germania ☝️👍☝️

    • @AnnaMariaAlbu13
      @AnnaMariaAlbu13 2 ปีที่แล้ว +7

      Asta pana ajungi sa fii tu refugiatul... Nu crezi ca poate unii nemti se uita la tine ca la un parazit social? Pana la urma chiar daca muncesti, ai luat munca unui neamt cinstit. De ce trebuie sa privim lucrurile doar dintr-o singura perspectiva?

    • @shevi2000
      @shevi2000 2 ปีที่แล้ว +2

      @@AnnaMariaAlbu13 foarte bine spus. Oamenii de genul lui comenteaza si arunca cu ura.. pana se invarte roata si ajung ei sa fie refugiati. Ca atunci ar plange in hohote si ar implora tuturor sa fie ajutat si primit, sa li se dea un job, ceva.

    • @shevi2000
      @shevi2000 2 ปีที่แล้ว

      @boandlkramer, frate, daca traiesti si lucrezi in Germania si nu in tara ta natala, scuze dar esti un parazit si tu, CONFORM propriei tale opinii :)

  • @adumitroaeianca4651
    @adumitroaeianca4651 2 ปีที่แล้ว +16

    Felicitări! V-as recomanda pentru un clip viitor situația din Belarus.

    • @sincanton8832
      @sincanton8832 2 ปีที่แล้ว +1

      th-cam.com/video/i9BWnKBhcag/w-d-xo.html

    • @cezarrosca3436
      @cezarrosca3436 2 ปีที่แล้ว +2

      au deja unul despre Lucasenko
      th-cam.com/video/i9BWnKBhcag/w-d-xo.html

  • @anadagau3335
    @anadagau3335 2 ปีที่แล้ว +1

    Felicitari!

  • @martinhorvath6553
    @martinhorvath6553 2 ปีที่แล้ว +2

    👍🥂😉

  • @chicken7576
    @chicken7576 2 ปีที่แล้ว +3

    Imi place cum ai păstrat unele greșeli

  • @fejerjanos7966
    @fejerjanos7966 2 ปีที่แล้ว +7

    Cred ca ar fi o idee geniala sa ii faceti subtitrare in limba maghiara! Asteptam de ceva vreme. Va multumesc.

    • @irinaciurtin574
      @irinaciurtin574 2 ปีที่แล้ว

      Nici jumate nu ar fi tradus correct.mai au multe de invatat

    • @cafta
      @cafta ปีที่แล้ว

      @@irinaciurtin574 poate sa o facă oricine are răbdare! Chiar și domnul cu commentul de mai sus doar ca e munca multa

  • @laurentiuudrea1743
    @laurentiuudrea1743 2 ปีที่แล้ว

    Bun clipul. Am observat ca ai avut multe locuri in care trebuia sa tai :)).

  • @FlorinAugustin
    @FlorinAugustin 2 ปีที่แล้ว +3

    Bine făcut. Lung, dar nici nu-i puțin de spus.
    Merci fain!

  • @RobertRG11
    @RobertRG11 2 ปีที่แล้ว +21

    Am urmărit clipul acum 2 zile... Ti-am dat dreptate, foarte complex!.. Dar 😅.. Pe toți ungurii cu care m-am intalnit zilele astea, si i-am intrebat de subiect. Mi-au raspuns ca Orban e cel mai bun politician al lor. A crescut țara economic, au putere de decizie, sunt vazuti bine internațional, etc.. Deci ca si concluzie lumea e foarte mulțumită cu Orban . Si 99% au spus ca ei nu vor pe alcineva.. Ce-a ce pare foarte ciudat 😅✌🏻

    • @GianniJohn
      @GianniJohn 2 ปีที่แล้ว +5

      Deci în concluzie, nu contează ce faci, cum faci. Important e să mulțumești oameni

    • @swinfeflue
      @swinfeflue 2 ปีที่แล้ว +5

      Si eu tot pe Orban il votez in Aprilie 😗

    • @sawyer303
      @sawyer303 2 ปีที่แล้ว +2

      @@swinfeflue Asta micu zice de orban din ungaria, nu de al nostru ludovic sau.. La noi in tara nu ai ce vota, dar totusi votam un pleb de fiecare data. Peace be with you me people!

    • @__SickBoy__
      @__SickBoy__ 2 ปีที่แล้ว

      Tara NU a crescut economic(imediat ii depasim, candva erau cu 10 ani in fata noastra), si nu, NU sunt bine vazuti international. Nici vorba. Erau, nu mai sunt.

    • @swinfeflue
      @swinfeflue 2 ปีที่แล้ว +4

      @@sawyer303 Eu vorbesc de Viktor Orban boss. Sunt maghiar

  • @Salamon_Zsolt
    @Salamon_Zsolt 2 ปีที่แล้ว +26

    Sunt multe lucruri nespuse aici. Pare un clip care arata doar o parte din tot ce se intampla in Ungaria. Probabil acest clip a fost sponzoriat de cei care sunt anti Orban. Sincer eu traiesc in Romania si sunt maghiar. Nici odata nu am votat pe nimeni(nu traiesc acolo nu am eu treaba cu alegerile de acolo). Dar daca ai vedea care sunt rivalii lui Orban, sunt convins ca si tu ai vota cu el.

    • @zolibalint1387
      @zolibalint1387 2 ปีที่แล้ว +9

      Si eu traiesc in Romania si sunt tot maghiar,dar cred ca zice foarte bine doar ca se pronunta Fides nu Fideș .

    • @mirality2464
      @mirality2464 2 ปีที่แล้ว +9

      Szia Zolt! Nu cred că e un clip sponsorizat. Argumente:
      1. Toate partidele politice din HU sunt unite împotriva FIDESZ. De la comuniști la extrema dreaptă și au ales un primar conservator drept lider. La fel cum au făcut la alegerile locale în Budapesta unde au câștigat primăria.
      2. Majoritatea politicienilor din EU (cu excepția Poloniei și a partidelor suveranitate) gândesc la fel despre Orban. FIDESZ a fost exclus din PPE. UDNMR nu :) Inclusiv președintele american Biden a spus despre Putin că este un autocrat.
      3. Am prieteni în Ungaria, români și unguri care mi-au povestit despre Orban și de ce-l votează chiar dacă nu-l simpatizează sau sunt de acord cu tot ce face.
      Eu personal nu sunt nici pro nici contra. Aș vrea ca Ungaria să fie la fel de prietenă cu România cum este cu Polonia și în special să fie anti Putin și anti Rusia.

    • @robert123ro
      @robert123ro 2 ปีที่แล้ว +3

      @@mirality2464 Toti sunt împotriva lui pentru ca Orban urmărește interesele cetățenilor Ungariei, nu agenda UE si "drepturile LBGT". Faptul ca Orban a interzis propaganda lgbt în scoli si sprijină familia si natalitatea, cat si faptul ca nu accepta absolut orice ordin dau birocrații de la Bruxelles, il face un "extremist ticălos", care trebuie discreditat si eliminat.

  • @hanneloreknoepper6798
    @hanneloreknoepper6798 2 ปีที่แล้ว +1

    Da asa e 👍

  • @sonne_117
    @sonne_117 2 ปีที่แล้ว

    M-am gandit la ce s-a intamplat la noi, am facut o paralela .. si mi-a cam iesit criteriul de paralelitate 😊!

  • @adriantoma9001
    @adriantoma9001 2 ปีที่แล้ว +4

    Te rog , dar te rog ! Nu mai pune pe altcineva sa prezinte .
    Ai ajuns cu acest canal de youtube la un nivel foarte frumos, si se datoreaza persoanei tale .

  • @claudiubobric
    @claudiubobric 2 ปีที่แล้ว +6

    Bravo băieți! Super!

  • @ArtVandalaythefirst
    @ArtVandalaythefirst 2 ปีที่แล้ว +1

    foarte buna analiza, felicitari! o mica observatie: nu mai pronuntati "Fideș", "sz" in maghiara- se pronunta "s".

  • @Daniel_Lav
    @Daniel_Lav 2 ปีที่แล้ว +2

    George Simion: taking notes

  • @C.D.2342
    @C.D.2342 2 ปีที่แล้ว +4

    Nu am auzit o singura realizare a lui Soros...deci?

  • @Nobody111
    @Nobody111 2 ปีที่แล้ว +12

    Am învățat multe și am deja o vârstă, felicitări pentru calitatea expunerii!

    • @pistipistikocsoladepisti9284
      @pistipistikocsoladepisti9284 2 ปีที่แล้ว

      Tu nu invata de la nerodul asta ,el e platit sa dezinformeze, Fa o excursie si sa vezi cum traiesc oamenii de rind acolo nu ca in Romania hotii .pensii speciale etc

    • @Nobody111
      @Nobody111 2 ปีที่แล้ว

      @@pistipistikocsoladepisti9284 marș acas.

  • @n3clar
    @n3clar 2 ปีที่แล้ว +1

    👌

  • @raducristianlascar4152
    @raducristianlascar4152 2 ปีที่แล้ว +1

    Foarte bun comentariu !