chiar dacă nu au anunțat fratii fratele Petrică are o biserica minunata de mai multi ani ascult mesajele dansului pe TH-cam și ce îmi place este ca în multe predici mai zâmbesc oamenii, mai descrețim lfruntile dar mesajul lui este bine înțeles ,fiți binecuvintati!!!!
Multumim pentru o astfel de emisiune! Avem probleme cu care ne confruntam si in biserici nu se gasesc solutii, nu se vorbeste, nu sunt oameni pregatiti sa faca fața la asemenea probleme.
Ce frumos si ce minune! Acest om, comoară îl descopăr "întâmplător " după mulți ani, la Alfa Omega . O vreme l-am căutat după imagine, că nu îmi aminteam numele! 🎉 Slavă Domnului! Minunat moment!❤
Multumim ca l-ati invitat si pe fr Petru. Un om lasat de Dumnezeu pentru aceste timpuri in care traim. Din nefericire majoritatea crestinilor stiu doar sa te trimita la Biblie, dar viata lor practica e la pamant. Vad deja in unele comentarii acesti crestini care inca nu au ajuns prin Valea Plangerii/necazuri/probleme/depresii ca sa si inteleaga la ce se refera fr Petru, sunt bebelusi spirituali/bolnavi spiritual si ei nici nu isi dau seama. Multumim Doamne ca ne trimiti si astfel de oameni si ne arati astfel ca inca ne iubesti, inca ne spui cum sa trecem peste ostacolele noi cu care ne intalnim si ne trimiti si oameni pregatiti si gata sa intre in aceasta lucrare atat de delicata, dar atat de necesara. Dumnezeu sa va inspire sa aveti invitati de la care sa invatam si sa crestem cu-adevarat in vremurile in care traim!
Deci e cea mai frumoasa emisiune ever! Tare mult imi place sa va ascult! Domnul Petrica Mihent e un crack,spectacular!Intr- o lume tot mai incruntata si stresata,el e mai mult decat binevenit❤
Pace dragilor, eu îl urmăresc pe fratele Petru Mihenț, de fiecare dată când am ocazia. L-am ascultat pentru prima dată la Ciresarii, Beiuș, Sfanta Treime Cluj, Sfânta Treime Londra,...etc. Zic, ca Domnul să vă binecuvânteze casa și planurile după voia Lui Dumnezeu.🙏🤗 Felicitări pentru podcast un invitat de valoare ❤
Un invitat super valoros!! Păcat ca voi ați vorbit mult prea mult, și ca l-ați intrerupt cu completări inutile. Va recomand sa puneți întrebări scurte și apoi sa lăsați invitatul sa vorbească.
Fratele Mihent, Domnul sa va dea biruinta si in proiectul acesta,sunteti o binecuvantare pentru noi, fiti vesnic binecuvantat ,alaturi de familia minunata ,pe care o aveti!
Foarte bine punctat la toate temele abordate. La tema învațamânt în şcoală şi chiar în biserică ați scos bine în evidență faptul că nu învățăm mare lucru în primul rând pentru a putea fi controlați . Aşa este şi din păcate nu prea cred că " revoluționarea" va avea loc pe scară largă ci doar izolat. De ce spun asta? Pentru că am ajuns la final de istorie şi în curând se va instaura noua ordine mondială şi unele țări chiar au declarat în timpul PLANDEMIEI că am intrat deja în această dictatură zic eu, pentru că asta se urmăreşte de fapt! Aceasta înseamna control total, printre altele şi cu ajutorul instrumentului central numit digitalizare care va pătrunde practic în aproape toate sferele vieții umane. Dumnezeu să ne călăuzească şi să ne conducă în primul rănd spre această libertate interioară în Christos fară de care libertatea exterioară nu este de mare folos! Mulțumim la Dumnezeu pentru oameni ca fratele Petru care conduc şi însoțesc oameni spre această libertate!
Domnul petrica trebuia sa fiti un bun muzician ca aveti timbru de bas Dumnezeu așteaptă sal slujiti si prin cintare Dumnezeu sa binecuvinteze toata fratietatea Amín
ATI AVUT SUBIECTE INTERESANTE .EU ASCULT PREDICILE FRATELUI MIHENT .UN OM INTELEPT ARE VALOARE SUCCESUL ESTE TRECATOR VALOAREA RAMANE PENTRU TOTDEAUNÄ .
In timp ce fratele Petrica M.ramane un frate simpatic,totusi atentie mare la faptul ca psihoterapia si psihoterapeutii nu pot fi alternativa Bisericii lui Hristos pentru "desavarsirea sfintilor".Biserica autentica este supranumita "spitalul sufletelor"... Starea necorespunzatoare a multor biserici de azi si crizele spirituale prin care trec ele nu ne indreptatesc sa credem ca abilitatile omenesti/scademice vor salva lucrurile ci restaurarea dupa modelul Scripturii a vietii de Biserica e voia lui Hristos - Capul . Consilierea e buna,dar e vorba de CONSILIERE BIBLICA ! Domnul sa aiba mila de noi si sa ne aduca la starea aceea de biserica vie si adevarata cu slujitori si pastori de suflete adevarati...!
Mulțumesc ca ne-ati scris. Avem 2 obiectii la ceea ce ati spus: 1. Nimeni nu a spus ca psihologia este ptr desavarsirea sfintilor,de lucrul acesta se ocupa fratii cu darurile de slujire. Cititi efeseni 4:11... 2. Nimeni nu a spus ca consilierea se face fara biblie. Cum ati ajuns la o asemenea concluzie?
Am ascultat cu atentie discutia.. Este o discutie "superficiala,postmoderna.." cum a ti numit o chiar voi spre final. Este evidenta sugerarea psihoterapiei ca solutie la problemele celor din biserica... Pentru asta observati doar proiectul fratelui cu "satul terapeutic" sau " manastirea evanghelica terapeutica" pt.tratarea crestinilor prin psihoterapie,ergoterapie si ceva...rugaciune.Nici o pomenire a conceptului CONSILIERE BIBLICA ...(iata ca nimeni nu a spus asta) Apoi urmariti raspunsul dat la min.56:00 - 57:00 in cazul problemelor de cuplu (divort emotional)... Raspuns : Noi la cabinet punem o intrebare (zice fratele P.M.) : "Cum v ati cunoscut voi ?" Daca mai exista ceva energie emotionala ,mai sunt sanse sa "resuscitam" ceva in relatia aceea. Nici o consiliere biblica,nici un apel la convertirea lor,la relatia lor personala cu Dumnezeu sau prezentarea Evangheliei (dupa caz).Poate ca fratele, face in fapt mai mult,dar din cat a spus nu e complet... La min.1:11:00 la intrebarea pusa - "Biserica ar putea face ceva in cazul unui divort iminent?" raspunsul e foarte "subtire" din punctul de vedere al citatelor si argumentelor biblice.(min.1:12:00 - 1:13:00). Apoi interpretarea versetului spus de pastorul respectiv din 2 Cor.5:17 (cu care probabil s a contrazis) e putin bizara..!! Innoirea este doar spirituala spunea,restul (a partii psihicului - sufleteasca) se sugereaza ca trebuie facuta prin psihoterapie in biserica...!! Spui ca "nimeni nu a spus ca..." Uite ca a spus ! daca asculti cu atentie. I mi spui sa citesc Efes4:11-12...dar eu tocmai de acolo am citat putin cand am comentat. Mirarea ar fi de ce nu a fost citat in cadrul discutiei !? Deci,atentionarea mea cred ca este justificata avand in vedere continutul podcastului de aici...in rest,nu tin sa am dreptate,doar ca i mi place "sa cercetez toate lucrurile"si sa vad ce e "vrednic de primit" ! Pace multa !
Dvs ati tras o concluzie pripita. Omul nu consiliaza doar crestini, deci cazul oferit de dansul nu exprima toate cazurile ,nici macar majoritatea. Dansul a prezentat o intrebare pusa,la cabinet,nu toate intrebarile. El a prezentat o intrebare,pe care o adresează chiar si pastorii la consilieri. E posibil ca dvs sa nu stiti asta. Alta chestiune: intrebarea nu e solutia. Ptr solutii e nevoie de multe răspunsuri, la multe întrebări, iar abia apoi se prezinta soluțiile. Solutiile se dau in stransa cooperare cu" clientul". Spre ex,musulmanul poate nu va accepta solutii biblice,iar atunci solutia,ptr el ,trebuie sa primească acordul,adica sa fie acceptata. Trebuie sa mai intelegeti ca într-o ora ,nu putem dezbate ,pe larg ,poate nici un caz,darămite solutiile. Doamne ajuta!
Ideile nu pot da naștere directă la convingeri! Indirect da! Adică, Ideile preluate, învățate de la un mentor sau de la mai mulți, ne duc spre luarea unor decizii, care ne duc la acțiune, ( și decizia de a nu acționa este tot o actiune) acțiunea ne duce la un anumit rezultat iar rezultatul sau experiența fie buna fie rea ne formează convingeri! De fapt convingerile nu sunt simple idei ci idei experențiale validate de către noi prin filtrul informațional și experențial ! Dacă vrei să îți schimbi convingerile, schimbă-ți mentorii!
Doar ideile preluate de la mentori nu si din alte surse pot deveni convingeri? Interesant! Si idea cu schimbarea mentorilor este interesanta. Pana Cand avem nevoie de mentori? Pavel spune ca este o vreme cand noi sa-I invata pe altii. Daca eu in a doua parte a vietii am nevoie sa fiu mentorat ceva nu a fost in regula cu viata mea, spune psihologul Erikson- vezi stadiile dezvoltarii de Erikson
Interesant... Insa, nu in toate sunt de acord. 😊 Eu am avut un tata abuziv, care ne-a si parasit, dar sotul meu este un gentleman, un om bland si bun, dedicat si minunat. Nu, nu m-am simtit atrasa niciodata de un om asemenea tatalui meu... 🤷♀️
Alegerile romantice au de-a face cu modul cum am fost tratati de primele noastre figuri de atasament( mama, tata etc) . Daca tata a fost violent este mare sansa sa-mi iau ca fata un asemenea partener sau opusul( unul pe care sa-l pot controla ca nu cumva sa mai experimentez tragedia traita in copilarie- si in acest caz alegerea mea “romantica” este determinata tot de dinamica relatiei cu figura de atasament parentala
PACEA DOMNULUI TUTUROR. DOAR PUTIN AM ASCULTAT LA INCEPUT. NU INTELEG,CUM SE POATE HOMOSEXUALII SA FIE IN BISERICILE EVANGHELICE.NU AU NICIUN ARGUMENT NICI BIBLIC,NICI LOGIC.CE FACEM CU BISEXUALII? MULTI SPUB CA DATORITĂ UNOR TRAUME. DAR NU ESTE ADEVĂRAT. AM ARGUMENTE BIBLICE. DOMNUL DUMNEZEU SA VA BINECUVÂNTEZE ÎMPREUNĂ CU INVITATUL DVS.DOMNUL DUMNEZEU SA NE BINECUVÂNTEZE PE FIECARE ÎMPREUNĂ CU FAMILIILE NOASTRE. EU NU PREA OUBESC GLUMELE,DAR DACA NU SUNT CU PROST GUST,SUNT BINEVENITE.
O sugestie: Titlul întodeauna ar trebuii să sugereze tema sau ideea centrală sau ideile principale despre care doriți să le dezbateți! Norma aceasta mult mai relevantă pentru atragerea publicului țintă interesat de acel subiect! Asta nu înseamnă că ce faceți voi este greșit, doar că nu este atât de relevantă cu subiectul sau subiectele dezvoltate în cadrul discuției amicale! Sa fiți binecuvântați de Domnul Isus!
Daca ati fost atent la inceputul prezentarii era vorba de o profetie primita in tinerete de catre prezentator, si care a devenit realitate dupa cativa ani prin “greseala” facuta de catre cel care l-a propus pentru ordinare.
mereu mi am pus întrebarea cum pot copiii fraților din biserica sa devină gay,ce i face sa isi schimbe gândirea atit de mult? mulțumesc pentru răspuns,cred totuși căci nu doar atmosfera din familie, cred ca și anturajul contează mult încă de mici prieteniile cu tot felul de copii din familii nesănătoase !
@gavrils950 va rugam in numele Domnului sa va opriți din a comenta rautatcios si jignitor la adresa celorlalți,din cel putin 2 motive: 1. Aici nu e locul unde sa vi se permita acest lucru. Contul acesta nu e ptr asa ceva. 2. Tipul acesta de comentarii nu sunt demne de unul care se numeste copil de Dumnezeu. Vorbesc aici si despre comentariile pe care le-am șters. Dati dovada de pocăință!!
Greseala cu ghilimelele de rigoare. Cred ca veti primi un raspuns la intrebarea dumneavoastra incercand sa raspundeti la intrebarea: Unde este Dumnezeu Cand sufar?
@@peterparker7176 sunt două lucruri total diferite.. Omul poate suferi cel puțin din două motive : datorită consecințelor faptelor lui, ori împlinind planul lui Dumnezeu. Important este să facem diferența..
@@nicoletaneagoe-oficial8672Unde este Dumnezeu Cand se fac greseli de tot felul, cand este prezent raul, cand erau evreii arsi in lagare de exterminare etc.? Si raspunzand you will get the answer.
@peterpaeker7176 Dumnezeu era in acelasi loc,unde a fost când a murit Fiul Sau,adica pe tron . Ptr cultura dvs,biblia spune ca răul a intrat in lume,in momentul in care ,omul,a ales sa nu mai asculte de Dumnezeu. Lucrurile rele ,de pe pamant ,ca ,boala ,necazul ,durerea ,moartea,etc sunt consecințele alegerilor umane. I hope you got the answer.
@@pelimbanoastra Of course God is in control. I just asked a rethorical question to the Lady, to make her think for herself ( there is a way of dealing with knowledge as to pretend that you don’t know the answer and answer to a question with a question). Thanks anyhow for introducing me to the neoprotestant way if thinking😉
Titlul, la fel ca multe dintre intrebări sunt muuuult sub nivelul la care se poate discuta cu intervievatul - o enciclopedie de om, un orator excelent, un om foarte priceput si autentic in ceea ce face - atât ca pastor cat si ca psihoterapeut
Fratele Mihenț este deosebit, Domnul Iisus nu face greșeli,așa a găsit cu cale să-l cheme la o lucrare minunată 🤗🙏 Domnul să-l binecuvânteze 🙏
chiar dacă nu au anunțat fratii fratele Petrică are o biserica minunata de mai multi ani ascult mesajele dansului pe TH-cam și ce îmi place este ca în multe predici mai zâmbesc oamenii, mai descrețim lfruntile dar mesajul lui este bine înțeles ,fiți binecuvintati!!!!
Multumim pentru o astfel de emisiune! Avem probleme cu care ne confruntam si in biserici nu se gasesc solutii, nu se vorbeste, nu sunt oameni pregatiti sa faca fața la asemenea probleme.
Fiti binecuvantati
Ce frumos si ce minune! Acest om, comoară îl descopăr "întâmplător " după mulți ani, la Alfa Omega . O vreme l-am căutat după imagine, că nu îmi aminteam numele! 🎉 Slavă Domnului! Minunat moment!❤
Multumim ca l-ati invitat si pe fr Petru. Un om lasat de Dumnezeu pentru aceste timpuri in care traim. Din nefericire majoritatea crestinilor stiu doar sa te trimita la Biblie, dar viata lor practica e la pamant. Vad deja in unele comentarii acesti crestini care inca nu au ajuns prin Valea Plangerii/necazuri/probleme/depresii ca sa si inteleaga la ce se refera fr Petru, sunt bebelusi spirituali/bolnavi spiritual si ei nici nu isi dau seama. Multumim Doamne ca ne trimiti si astfel de oameni si ne arati astfel ca inca ne iubesti, inca ne spui cum sa trecem peste ostacolele noi cu care ne intalnim si ne trimiti si oameni pregatiti si gata sa intre in aceasta lucrare atat de delicata, dar atat de necesara. Dumnezeu sa va inspire sa aveti invitati de la care sa invatam si sa crestem cu-adevarat in vremurile in care traim!
Deci e cea mai frumoasa emisiune ever! Tare mult imi place sa va ascult! Domnul Petrica Mihent e un crack,spectacular!Intr- o lume tot mai incruntata si stresata,el e mai mult decat binevenit❤
Pace dragilor, eu îl urmăresc pe fratele Petru Mihenț, de fiecare dată când am ocazia. L-am ascultat pentru prima dată la Ciresarii, Beiuș, Sfanta Treime Cluj, Sfânta Treime Londra,...etc. Zic, ca Domnul să vă binecuvânteze casa și planurile după voia Lui Dumnezeu.🙏🤗
Felicitări pentru podcast un invitat de valoare ❤
Un invitat super valoros!! Păcat ca voi ați vorbit mult prea mult, și ca l-ați intrerupt cu completări inutile.
Va recomand sa puneți întrebări scurte și apoi sa lăsați invitatul sa vorbească.
Domnul ISUS să vă Binecuvânteze cu Pacea ,cu Prezenta si calauzirea Duhului Sfânt si cu viață veșnică Amin !❤❤❤
Va mulțumesc pentru discutia frumoasa si constructiva!
Fr Petru este un om echilibrat,intelept, realist si cu mult umor. Un om de pretuit printre oameni.
Un invitat foarte special. Domnul Isus sa il Binecuvânteze❤
Fratele Mihent, Domnul sa va dea biruinta si in proiectul acesta,sunteti o binecuvantare pentru noi, fiti vesnic binecuvantat ,alaturi de familia minunata ,pe care o aveti!
Ce onoare sa fim contemporani cu acest om😊
Fii binecuvîntat scump pastor în Domnul.❤
Dumnezeu să vă binecuvânteze❤Lucruri frumoase din care putem învăța multe.
Va doresc din suflet,scump Frate Petru ,sa reusiti ,ma rog Domnului ptr acest Sat de vis . E MARE NEVOIE
WOW! Discuția as încadra o la capitolul : Așa DA . Restul sunt detalii...❤🤙🙏
Va multumim pentru subiectele abordate atit de transparent si pentru intelegerea vietii reale de fiecare zi in lumina Scripturii!
❤
Foarte bine punctat la toate temele abordate.
La tema învațamânt în şcoală şi chiar în biserică ați scos bine în evidență faptul că nu învățăm mare lucru în primul rând pentru a putea fi controlați .
Aşa este şi din păcate nu prea cred că " revoluționarea" va avea loc pe scară largă ci doar izolat.
De ce spun asta? Pentru că am ajuns la final de istorie şi în curând se va instaura noua ordine mondială şi unele țări chiar au declarat în timpul PLANDEMIEI că am intrat deja în această dictatură zic eu, pentru că asta se urmăreşte de fapt!
Aceasta înseamna control total, printre altele şi cu ajutorul instrumentului central numit digitalizare care va pătrunde practic în aproape toate sferele vieții umane.
Dumnezeu să ne călăuzească şi să ne conducă în primul rănd spre această libertate interioară în Christos fară de care libertatea exterioară nu este de mare folos!
Mulțumim la Dumnezeu pentru oameni ca fratele Petru care conduc şi însoțesc oameni spre această libertate!
Foarte foarte foarte tare podcastul! 👏👏👏👏👏👏👏👏👏👏👏👏👏👏👏
Domnul sa va binecuvanteze!
Fantastica prezentare! Sunt curios ce a citit fratele in legătura cu interpretarea lui Petru de a face o lume mai buna aici.
Dumnezeu sa va binecuvanteze pe toti !!!
Glorie Domnului !!! ❤❤❤
Dumnezeu sã vã Binecuvinteze,sunteți minunați!!! ❤ Isten Áldjon Gazdagon drága Péter testvér.Csodálatos megbeszélés volt🤗🙏🙏🙏
Foarte tare acest Podcast🤩
Domnul petrica trebuia sa fiti un bun muzician ca aveti timbru de bas Dumnezeu așteaptă sal slujiti si prin cintare Dumnezeu sa binecuvinteze toata fratietatea Amín
La 45 de ani a plecat cel de-al treilea copil la facultate, abia atunci ne-am trăit tinerețea, pe care nu am trăit-o, născând la 20 de ani ❤
Un om adevărat și sincer cu toți și cu el ansasi
Brilliant 👍
Foarte bună discuția!!!
Fii binecuvântat fr.Petru .Multe sfaturi și învățături ziditoare ms.
Dumnezeu sa va binecuvinteze la fiecare pas pe toți!
multumim ptr minunata intalnire
ATI AVUT SUBIECTE INTERESANTE .EU ASCULT PREDICILE FRATELUI MIHENT .UN OM INTELEPT ARE VALOARE SUCCESUL ESTE TRECATOR VALOAREA RAMANE PENTRU TOTDEAUNÄ .
Cred că prima dată ascult ca să disfrut accentul, cum ar zice Romañiolii, apoi o să fiu atenta și la ce zice.😂😂😂
Domnul sa va binecuvinteze!
In casa mea se ascultă Petru Mihenț și Vladimir Pustan
Fiti binecuvintati 🙏
😇🙏💖🤗🙌
Foarte bine punctat!
In timp ce fratele Petrica M.ramane un frate simpatic,totusi atentie mare la faptul ca psihoterapia si psihoterapeutii nu pot fi alternativa Bisericii lui Hristos pentru "desavarsirea sfintilor".Biserica autentica este supranumita "spitalul sufletelor"...
Starea necorespunzatoare a multor biserici de azi si crizele spirituale prin care trec ele nu ne indreptatesc sa credem ca abilitatile omenesti/scademice vor salva lucrurile ci restaurarea dupa modelul Scripturii a vietii de Biserica e voia lui Hristos - Capul .
Consilierea e buna,dar e vorba de CONSILIERE BIBLICA !
Domnul sa aiba mila de noi si sa ne aduca la starea aceea de biserica vie si adevarata cu slujitori si pastori de suflete adevarati...!
Mulțumesc ca ne-ati scris. Avem 2 obiectii la ceea ce ati spus:
1. Nimeni nu a spus ca psihologia este ptr desavarsirea sfintilor,de lucrul acesta se ocupa fratii cu darurile de slujire. Cititi efeseni 4:11...
2. Nimeni nu a spus ca consilierea se face fara biblie. Cum ati ajuns la o asemenea concluzie?
Am ascultat cu atentie discutia..
Este o discutie "superficiala,postmoderna.." cum a ti numit o chiar voi spre final.
Este evidenta sugerarea psihoterapiei ca solutie la problemele celor din biserica...
Pentru asta observati doar proiectul fratelui cu "satul terapeutic" sau " manastirea evanghelica terapeutica" pt.tratarea crestinilor prin psihoterapie,ergoterapie si ceva...rugaciune.Nici o pomenire a conceptului CONSILIERE BIBLICA ...(iata ca nimeni nu a spus asta)
Apoi urmariti raspunsul dat la min.56:00 - 57:00 in cazul problemelor de cuplu (divort emotional)...
Raspuns :
Noi la cabinet punem o intrebare (zice fratele P.M.) : "Cum v ati cunoscut voi ?"
Daca mai exista ceva energie emotionala ,mai sunt sanse sa "resuscitam" ceva in relatia aceea.
Nici o consiliere biblica,nici un apel la convertirea lor,la relatia lor personala cu Dumnezeu sau prezentarea Evangheliei (dupa caz).Poate ca fratele, face in fapt mai mult,dar din cat a spus nu e complet...
La min.1:11:00 la intrebarea pusa - "Biserica ar putea face ceva in cazul unui divort iminent?" raspunsul e foarte "subtire" din punctul de vedere al citatelor si argumentelor biblice.(min.1:12:00 - 1:13:00).
Apoi interpretarea versetului spus de pastorul respectiv din 2 Cor.5:17 (cu care probabil s a contrazis) e putin bizara..!! Innoirea este doar spirituala spunea,restul (a partii psihicului - sufleteasca) se sugereaza ca trebuie facuta prin psihoterapie in biserica...!!
Spui ca "nimeni nu a spus ca..." Uite ca a spus ! daca asculti cu atentie.
I mi spui sa citesc Efes4:11-12...dar eu tocmai de acolo am citat putin cand am comentat. Mirarea ar fi de ce nu a fost citat in cadrul discutiei !?
Deci,atentionarea mea cred ca este justificata avand in vedere continutul podcastului de aici...in rest,nu tin sa am dreptate,doar ca i mi place "sa cercetez toate lucrurile"si sa vad ce e "vrednic de primit" !
Pace multa !
Dvs ati tras o concluzie pripita.
Omul nu consiliaza doar crestini, deci cazul oferit de dansul nu exprima toate cazurile ,nici macar majoritatea.
Dansul a prezentat o intrebare pusa,la cabinet,nu toate intrebarile. El a prezentat o intrebare,pe care o adresează chiar si pastorii la consilieri. E posibil ca dvs sa nu stiti asta.
Alta chestiune: intrebarea nu e solutia. Ptr solutii e nevoie de multe răspunsuri, la multe întrebări, iar abia apoi se prezinta soluțiile.
Solutiile se dau in stransa cooperare cu" clientul". Spre ex,musulmanul poate nu va accepta solutii biblice,iar atunci solutia,ptr el ,trebuie sa primească acordul,adica sa fie acceptata.
Trebuie sa mai intelegeti ca într-o ora ,nu putem dezbate ,pe larg ,poate nici un caz,darămite solutiile.
Doamne ajuta!
👍🙏
Tot Domnul rezolvă toate problemele ... Dacă ai credință ...
Ideile nu pot da naștere directă la convingeri! Indirect da! Adică, Ideile preluate, învățate de la un mentor sau de la mai mulți, ne duc spre luarea unor decizii, care ne duc la acțiune, ( și decizia de a nu acționa este tot o actiune) acțiunea ne duce la un anumit rezultat iar rezultatul sau experiența fie buna fie rea ne formează convingeri!
De fapt convingerile nu sunt simple idei ci idei experențiale validate de către noi prin filtrul informațional și experențial !
Dacă vrei să îți schimbi convingerile, schimbă-ți mentorii!
Doar ideile preluate de la mentori nu si din alte surse pot deveni convingeri? Interesant! Si idea cu schimbarea mentorilor este interesanta. Pana Cand avem nevoie de mentori? Pavel spune ca este o vreme cand noi sa-I invata pe altii. Daca eu in a doua parte a vietii am nevoie sa fiu mentorat ceva nu a fost in regula cu viata mea, spune psihologul Erikson- vezi stadiile dezvoltarii de Erikson
Interesant... Insa, nu in toate sunt de acord. 😊 Eu am avut un tata abuziv, care ne-a si parasit, dar sotul meu este un gentleman, un om bland si bun, dedicat si minunat. Nu, nu m-am simtit atrasa niciodata de un om asemenea tatalui meu... 🤷♀️
Alegerile romantice au de-a face cu modul cum am fost tratati de primele noastre figuri de atasament( mama, tata etc) . Daca tata a fost violent este mare sansa sa-mi iau ca fata un asemenea partener sau opusul( unul pe care sa-l pot controla ca nu cumva sa mai experimentez tragedia traita in copilarie- si in acest caz alegerea mea “romantica” este determinata tot de dinamica relatiei cu figura de atasament parentala
Vorbește înțelept și ne explica clar teme pe care alți nu le înțeleg. Îmi place!!!
Standardul e Hristos ,toti trebuie Sa ne silim Sa ne asemanam cu El
A spus cineva in podcast ca este un alt standard?
@@peterparker7176🫡minunat podcast. Multumim pentru timpul si pentru invataturile Dvs. Multa binecuvintare. 🙏
PACEA DOMNULUI TUTUROR. DOAR PUTIN AM ASCULTAT LA INCEPUT. NU INTELEG,CUM SE POATE HOMOSEXUALII SA FIE IN BISERICILE EVANGHELICE.NU AU NICIUN ARGUMENT NICI BIBLIC,NICI LOGIC.CE FACEM CU BISEXUALII? MULTI SPUB CA DATORITĂ UNOR TRAUME. DAR NU ESTE ADEVĂRAT. AM ARGUMENTE BIBLICE. DOMNUL DUMNEZEU SA VA BINECUVÂNTEZE ÎMPREUNĂ CU INVITATUL DVS.DOMNUL DUMNEZEU SA NE BINECUVÂNTEZE PE FIECARE ÎMPREUNĂ CU FAMILIILE NOASTRE. EU NU PREA OUBESC GLUMELE,DAR DACA NU SUNT CU PROST GUST,SUNT BINEVENITE.
Unde sunteti in Spania???.Sa ajungem la biserica ,dorim 🙏🙏
Isten áldjon meg gazdagon Péter testvér.
Ajută...pentru ÎMPĂRĂȚIA DOMNULUI NOSTRU ISUS ...S AU MAI MULT TEORIE...
Vai! Vai! 🙉
O sugestie: Titlul întodeauna ar trebuii să sugereze tema sau ideea centrală sau ideile principale despre care doriți să le dezbateți! Norma aceasta mult mai relevantă pentru atragerea publicului țintă interesat de acel subiect!
Asta nu înseamnă că ce faceți voi este greșit, doar că nu este atât de relevantă cu subiectul sau subiectele dezvoltate în cadrul discuției amicale!
Sa fiți binecuvântați de Domnul Isus!
😅 cu f la Hu ppp 51:47 depv cu😅 sac copii k cu 0lg op😅 czuc cu cu v😅
Sunteți băieți buni....dar pune-ți prea multe întrebări...prea lungi.....și noi am vrea sa ascultam mai mult ,pe invitat.n-am intenția sa va supar
Puteţi demonstra Biblic că Dumnezeu cheamă în slujire "din greşeală".?Doctor da dar nu pastor.
Daca ati fost atent la inceputul prezentarii era vorba de o profetie primita in tinerete de catre prezentator, si care a devenit realitate dupa cativa ani prin “greseala” facuta de catre cel care l-a propus pentru ordinare.
Dumnezeu are și simțul umorului!
Nu exista.... din greșeală!
Mi se pare cam nepotrivit titlu pus la inceput......
A cím nagyon helyes.
pai e scris fara ghilimele, scris la repezeala; de graba l-au vomitat acolo, ca sa fie... . Din respect pt oaspete, ar putea sa il cizeleze otara asa.
Nu va înțelegem. Cum poate fi greșit, cand sunt cuvintele lui textuale. Ati ascultat marturia dânsului sau ati facut doar poza la titlu?
Ce ți se pare nepotrivit...?
@@ionut.dragoiu unde ai văzut tu in Scriptură, Dumnezeu cheamă din greșală ????????da satan
Bun pastor… daca din greșeală ….
mereu mi am pus întrebarea cum pot copiii fraților din biserica sa devină gay,ce i face sa isi schimbe gândirea atit de mult?
mulțumesc pentru răspuns,cred totuși căci nu doar atmosfera din familie, cred ca și anturajul contează mult încă de mici prieteniile cu tot felul de copii din familii nesănătoase !
Toti pastorii si preotii ar trebui sa fie si PSIHOTERAPEUTI.
Sau poate după mintea ta magicieni !! Sunt apăruți prin Olanda ........nu cumva ar trebui sa fie plini de Duhul Sfant???
@gavrils950 va rugam in numele Domnului sa va opriți din a comenta rautatcios si jignitor la adresa celorlalți,din cel putin 2 motive:
1. Aici nu e locul unde sa vi se permita acest lucru. Contul acesta nu e ptr asa ceva.
2. Tipul acesta de comentarii nu sunt demne de unul care se numeste copil de Dumnezeu.
Vorbesc aici si despre comentariile pe care le-am șters.
Dati dovada de pocăință!!
Proverbe 14v1
Se poate ajunge pastor din greșeală? Unde este Dumnezeu în toată această ecuație??
Greseala cu ghilimelele de rigoare. Cred ca veti primi un raspuns la intrebarea dumneavoastra incercand sa raspundeti la intrebarea: Unde este Dumnezeu Cand sufar?
@@peterparker7176 sunt două lucruri total diferite.. Omul poate suferi cel puțin din două motive : datorită consecințelor faptelor lui, ori împlinind planul lui Dumnezeu. Important este să facem diferența..
@@nicoletaneagoe-oficial8672Unde este Dumnezeu Cand se fac greseli de tot felul, cand este prezent raul, cand erau evreii arsi in lagare de exterminare etc.? Si raspunzand you will get the answer.
@peterpaeker7176 Dumnezeu era in acelasi loc,unde a fost când a murit Fiul Sau,adica pe tron .
Ptr cultura dvs,biblia spune ca răul a intrat in lume,in momentul in care ,omul,a ales sa nu mai asculte de Dumnezeu.
Lucrurile rele ,de pe pamant ,ca ,boala ,necazul ,durerea ,moartea,etc sunt consecințele alegerilor umane.
I hope you got the answer.
@@pelimbanoastra Of course God is in control. I just asked a rethorical question to the Lady, to make her think for herself ( there is a way of dealing with knowledge as to pretend that you don’t know the answer and answer to a question with a question). Thanks anyhow for introducing me to the neoprotestant way if thinking😉
Incet..pe loc si deloc.
Oare nu este muuuulta vorba si f.putine intrebari intelepte ,clare.....???!!
Atunci du-te la tacata sau leoni. Dumnezeu nu face nimic din greșeală. Înseamnă ca oameni te-au pus
A cím ironikus. Úgy tűnik, nem értetted meg.
@@IrenoMentira greseala in ghilimele prietene. Dumnezeu face totul dupa planul lui maret, chiar daca unora li se pare o intamplare
Foarte bine spus 🙏