Gamma si eta se pronunta g - φάλαγξγγος/falangos, exceptand de situatia unde e dublat de alta consoana guturala si devine "n" in pronuntie, iar eta - εἰρήνη/eirene se pronunta e, nu stiu de ce spuneti ca η ca se pronunta i si acel γ cum il pronuntati de asemenea gresit. Vorbiti de greaca veche sau neogreaca? Va sugerez sa consultati manualul de greaca biblica al pr. prof. dr. Constantin Georgescu, inainte de a mai posta astfel de "lectii", dar deja aveti doua greseli mari din prima lectie chiar de la alfabet
@@gabrielm6849 Am spus destul de limpede despre ce este vorba: Greaca Veche în contextul bisericesc. Ca rezultat, pronunția nu este nici cea reconstruită, nici cea erasmică, ci cea folosită în cultul Bisericii Ortodoxe. Sunt lingvist de formare, știu foarte bine ce variante fonologice există: 1) legat de Gamma, în partea a doua, aveți o afirmație eronată; gamma în forma dedublată, sau când precede o altă consoană, nu este [n], adică consoană nazală alveo-dentală, ci o consoană velară nazală, [ŋ]; în română [n] și [ŋ] sunt variante alofone, dar din punct de vedere fonetic, sunt distincte, motiv pentru care grecii au ales folosirea Gamma pentru [ŋ]; gamma [g] nu "devine [n]", pentru că limba greacă nu a avut vreo lege fonologică care să producă o astfel de schimbare; Legat de prima parte, schimbarea spre [ɣ] s-a produs încă din Antichitate (Teodorsson 1977:241-243), deja în epoca biblică nu mai era [g], iar în greaca atică, [g] și [ɣ] erau variante alofone cel mai probabil. 2) legat de Ēta, nu a fost niciodată [e]; [e] este pronunția lui Epsilon, iar cele două litere au fost în mod constant distincte: - În greaca homerică (adică veche ionică), și în greaca est-ionică Ēta avea o pronunție foarte deschisă, aproape de a, și era o vocală lungă, adică [æː] (ca "a" în engleză "apple", doar că lung, iar nu scurt); litera provine din fenicianul /ħēθ/, la fel ca și spiritus asper; - În greaca atică, are o pronunție mai închisă, dar totuși deschisă, adică [ɛː] distinct de combinația Epislon-Iota ει [eː] - În greaca comună (Κοινή Ηλληνική), după ce ει se închide spre [iː] (a se vedea transcrierile latine "Alexandrēā", respectiv ulterioriul "Alexandrīā"), Eta preia prin chain shift locul lui ει vechi, devenind [eː], dar nu s-a contopit cu Epsilon, ci Eta însuși prin perioada Antică Târzie a devenit [iː], afară de câteva dialecte Pronunția Bisericii Ortodoxe pentru greaca veche nu este cea neo-greacă, lucru care mulți îl greșesc (mai ales grecii de rând); Pronunția actuală provine probabil din epoca medievală târzie. Diferențele față de greaca modernă ar fi, de exemplu: - ια se pronunță tot timpul ca un hiat, iar niciodată ca un diftong deschis, spre deosebire de greaca modernă, unde tot timpul este pronunțat [i̯a] - μπ, ντ, γκ se pronunță [mb] [nd], [ŋɡ], și niciodată [b], [d], [g], precum în greaca modernă
În mod normal, pronunția „reuchiliniană”. Totuși, vă recomand să fiți atent la isometria limbii, pentru că greaca veche nu are aceeași isohronie, deoarece greaca veche este o limbă care este isomoraică, duratele sunt numărate în funcție de more (sub-unitatea silabei, o silabă lungă are două, una scurtă are o mora), în timp ce greaca modernă este isoaccentuală, unde duratele de timp sunt măsurate după accente. Dacă folosiți aceeași ritmică ca în greaca modernă, ar fi ca și cum ați vorbi ca o mitralieră; în special pentru grupurile consonantice și pentru vocalele lungi, veți strica pronunția clară. După, e foarte important accentul tonal, cu culmea accentului lejer decalată spre silaba următoare.
Salut! E exact ce învăț acum! Mai așteptăm și alte lecții! Sănătate și toate bune!
Mulțumesc mult! Tocmai am adăugat lecția numărul 2:
th-cam.com/video/nWKOvhgYkAM/w-d-xo.html
acum am dat de dumneavoastra. sper sa continuati lectiile, sunt interesante si transmise dezinvolt, cumva familiar. spor!
Gamma si eta se pronunta g - φάλαγξγγος/falangos, exceptand de situatia unde e dublat de alta consoana guturala si devine "n" in pronuntie, iar eta - εἰρήνη/eirene se pronunta e, nu stiu de ce spuneti ca η ca se pronunta i si acel γ cum il pronuntati de asemenea gresit.
Vorbiti de greaca veche sau neogreaca?
Va sugerez sa consultati manualul de greaca biblica al pr. prof. dr. Constantin Georgescu, inainte de a mai posta astfel de "lectii", dar deja aveti doua greseli mari din prima lectie chiar de la alfabet
@@gabrielm6849 Am spus destul de limpede despre ce este vorba: Greaca Veche în contextul bisericesc.
Ca rezultat, pronunția nu este nici cea reconstruită, nici cea erasmică, ci cea folosită în cultul Bisericii Ortodoxe.
Sunt lingvist de formare, știu foarte bine ce variante fonologice există:
1) legat de Gamma, în partea a doua, aveți o afirmație eronată; gamma în forma dedublată, sau când precede o altă consoană, nu este [n], adică consoană nazală alveo-dentală, ci o consoană velară nazală, [ŋ]; în română [n] și [ŋ] sunt variante alofone, dar din punct de vedere fonetic, sunt distincte, motiv pentru care grecii au ales folosirea Gamma pentru [ŋ]; gamma [g] nu "devine [n]", pentru că limba greacă nu a avut vreo lege fonologică care să producă o astfel de schimbare;
Legat de prima parte, schimbarea spre [ɣ] s-a produs încă din Antichitate (Teodorsson 1977:241-243), deja în epoca biblică nu mai era [g], iar în greaca atică, [g] și [ɣ] erau variante alofone cel mai probabil.
2) legat de Ēta, nu a fost niciodată [e]; [e] este pronunția lui Epsilon, iar cele două litere au fost în mod constant distincte:
- În greaca homerică (adică veche ionică), și în greaca est-ionică Ēta avea o pronunție foarte deschisă, aproape de a, și era o vocală lungă, adică [æː] (ca "a" în engleză "apple", doar că lung, iar nu scurt); litera provine din fenicianul /ħēθ/, la fel ca și spiritus asper;
- În greaca atică, are o pronunție mai închisă, dar totuși deschisă, adică [ɛː] distinct de combinația Epislon-Iota ει [eː]
- În greaca comună (Κοινή Ηλληνική), după ce ει se închide spre [iː] (a se vedea transcrierile latine "Alexandrēā", respectiv ulterioriul "Alexandrīā"), Eta preia prin chain shift locul lui ει vechi, devenind [eː], dar nu s-a contopit cu Epsilon, ci Eta însuși prin perioada Antică Târzie a devenit [iː], afară de câteva dialecte
Pronunția Bisericii Ortodoxe pentru greaca veche nu este cea neo-greacă, lucru care mulți îl greșesc (mai ales grecii de rând);
Pronunția actuală provine probabil din epoca medievală târzie.
Diferențele față de greaca modernă ar fi, de exemplu:
- ια se pronunță tot timpul ca un hiat, iar niciodată ca un diftong deschis, spre deosebire de greaca modernă, unde tot timpul este pronunțat [i̯a]
- μπ, ντ, γκ se pronunță [mb] [nd], [ŋɡ], și niciodată [b], [d], [g], precum în greaca modernă
Doamne ajuta ! In greaca veche ( bisericeasca ) se foloseste pronuntia reuchiliniana sau cea erasmica ?
În mod normal, pronunția „reuchiliniană”.
Totuși, vă recomand să fiți atent la isometria limbii, pentru că greaca veche nu are aceeași isohronie, deoarece greaca veche este o limbă care este isomoraică, duratele sunt numărate în funcție de more (sub-unitatea silabei, o silabă lungă are două, una scurtă are o mora), în timp ce greaca modernă este isoaccentuală, unde duratele de timp sunt măsurate după accente.
Dacă folosiți aceeași ritmică ca în greaca modernă, ar fi ca și cum ați vorbi ca o mitralieră; în special pentru grupurile consonantice și pentru vocalele lungi, veți strica pronunția clară.
După, e foarte important accentul tonal, cu culmea accentului lejer decalată spre silaba următoare.
Multumesc mult !