Mare păcat că tv.a râs de noi si ne.a luat plăcerea de a vedea talente autentice cu umorul real de necontestat ( fără porcării) umor care pe mine mă determina să mă uit mereu la MONSTRII ĂSTIA SACRI !!
scenariul, interpretarea excelenta a actorilor, scenografie. De luni de zile ma uitam la cateva episoade, zilnic. Spre surprinderea mea neplăcută, de câteva zile am constatat că ați introdus aceste râsete de prost gust
Nu știu cine a fost cu ideea asta, care imita acele râsete prostești din serialele americane. Chiar nu pot fi eliminate, ca să savuram această comedie de buna calitate?!
Dragă d-na Pintea, că filmulețe americane, seriale de slabă calitate, au introdus pasaje de râsete stupide, bune, poate, pentru persoane cu slab nivel intelectual, asta știam de ani de zile, dar este deranjant ca suntem și noi considerați "stupid people". As fi fost încântata, dacă ați fi fost de acord cu mine. Nu cred că este un argument potrivit, faptul că și americanii folosesc acest artificiu pentru a stimula umorul. Asta este! Îmi pare rău, că nu mă mai pot uita la serial, așa cum făceam zilnic, înainte de includerea secventelor de râs.
@@lianaichim8114 la Tranziții care e și el vechi e la fel. Eu nu vad o problema din asta. Sunt lucruri ce se întâmplă mereu și la toată lumea. Și nu e doar la seriale slabe ci la sitcom-uri și la scenete. Sa nu facem din tântar armăsar.
Foarte bune emisiunea foarte.....in primul rind ca nu sint vulgari nu sint cuvinte vulgare acesti actori deosebiti sint foarte talentati nu au nevoie de vulgar ca sa faca glumele
ba, chestia asta cu joghingul este fix ca la noi in Basarabia. Daca te pornesti cu jogingul prin sat, te faci rîma. Fiecare toarna de parca nu-i din butoiul sau, drept ca la centru si sud, mai mult se toarna vin.
I-am prins si la TVR , ce bucuros sunt ca-i pot revedea cand doresc eu.
Multumim inca o data! 👏🏻
Umor de calitate , interpretare de exceptie .
❤🎉❤
Tata-l si fiul sunt Super ,pustuul are talent apreciez " pe toti actorii au un omor deosebit ! Va apreciez ,va IUBESC " MULTUMESC "
Ce ma mai distram, cand ii vedeam, erau noi pt mine !👍
Sunteti cei mai buni actori!Va felicit !
Mersi
După ani si ani.....
Mare păcat că tv.a râs de noi si ne.a luat plăcerea de a vedea talente autentice cu umorul real de necontestat ( fără porcării) umor care pe mine mă determina să mă uit mereu la MONSTRII ĂSTIA SACRI !!
0000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000
Sunte-ți foarte tari felicitari.
PREA BUNI,PREA ORIGINALI.👏👏👏👏👏👏👏👏👏👏👏👏👏👏👏
Fccvvghhkkkhgczdffgghgfvvvfffggvvvvchuxxhxgzkhzjzjzjzjzuxuxjxdldkdkdkkehddjdjdjdjdidxcccccc😅😅😅😮😮😮bună 😂❤❤❤❤😂❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤
,,Mai beau o tuica, mai fac o facultate..!'' ha ha ha, geniali si de neuitat!
Și azi, a devenit realitate. 🤷🏼♀️
Santeti superi tari am râs cu lacrimi 😂😂😂😂😂
Doamne cât a mai râs f buni!!😄
⁸Bună ziua!Felicitări pentru interpretarea actorilor !🎉
Cel mai tare episod
Care episod prostule? Sunt mai multe
Sint cei mai tari.
Bravo, mimisor
Sunt de actualitate,sunt magnifici,primar ar fi adus un plus serialului Las Fierbinți .
Demențiali 💙💛❤
Sunt cei mai buni!
GE-NI-ALI!Si atat.
Geniali!
"Iote tot un prost ca tine, da' care are lap-top" !
Ha, ha, ha ...!!! Genial !
Bravo
Doamne! Am crezut că o să crap de ras.
Felicitari asf67
Felicitari actorilor,sunt f. buni !
Asa este,de acord.
@@asf6778 nu mai poti adauga ceva episoade cu ei? Sunt foarte buni. Plus ca am văzut fiecare episod de câte 20.25 ori.
Ati cerut părerea noastră despre acest serial deosebit de bine realizat, din toate punctele de vedere: scena
scenariul, interpretarea excelenta a actorilor, scenografie. De luni de zile ma uitam la cateva episoade, zilnic. Spre surprinderea mea neplăcută, de câteva zile am constatat că ați introdus aceste râsete de prost gust
Nu știu cine a fost cu ideea asta, care imita acele râsete prostești din serialele americane. Chiar nu pot fi eliminate, ca să savuram această comedie de buna calitate?!
@@lianaichim8114 astea sunt cam la orice serial de comedie si nu e doar la noi. La americani e la fel.
Dragă d-na Pintea, că filmulețe americane, seriale de slabă calitate, au introdus pasaje de râsete stupide, bune, poate, pentru persoane cu slab nivel intelectual, asta știam de ani de zile, dar este deranjant ca suntem și noi considerați "stupid people". As fi fost încântata, dacă ați fi fost de acord cu mine. Nu cred că este un argument potrivit, faptul că și americanii folosesc acest artificiu pentru a stimula umorul. Asta este! Îmi pare rău, că nu mă mai pot uita la serial, așa cum făceam zilnic, înainte de includerea secventelor de râs.
@@lianaichim8114 la Tranziții care e și el vechi e la fel. Eu nu vad o problema din asta. Sunt lucruri ce se întâmplă mereu și la toată lumea. Și nu e doar la seriale slabe ci la sitcom-uri și la scenete. Sa nu facem din tântar armăsar.
Buni!
Foarte bune emisiunea foarte.....in primul rind ca nu sint vulgari nu sint cuvinte vulgare acesti actori deosebiti sint foarte talentati nu au nevoie de vulgar ca sa faca glumele
E , mergea sa vedem si niste scene de ,,hâța-hâța" 😂😏😏😁😁👏👏👏☝️☝️☝️☝️
⁰bn
@@stefanrusanu6382 Te-n gura de obsedat
SALUT,DE MII DE ORINASCULT SI NU RENUNT NICIODATA ! REIAU DELA INCEPUT.SUPER UMOR ORIGINAL !.SUNTE-TI SUPER!.MULTUMESC ! MA BINEDISPUNE!
Acesta este umor adevărat nu ceea ce face Bendeac .. 👌👌
Qqqoqorqnoq
Qqaqpoqqqqqqrqqqqqqqqqqqqqqqqqqqqqaqqqqqqqqqaqqq
Da
👏👏👏
Comedie adevărata😂
Mult mai buni față de Las Fierbinți !
La Mizil 😂😂
Am venit si noi intr- un jogging pe la voi!@
Comedie adevarata nu copie pe nimeni nu ce fac astea la romanii au umor asta da comedie adevarata.
Joghing in capot
ba, chestia asta cu joghingul este fix ca la noi in Basarabia. Daca te pornesti cu jogingul prin sat, te faci rîma. Fiecare toarna de parca nu-i din butoiul sau, drept ca la centru si sud, mai mult se toarna vin.
uite,ma,ca cica exista umor de calitate si fara sa fie vulgari... uitandu-ma la "vedetele" de la standup,puteam sa jur ca nu.
Foarte tare.Super comedie.💟💟💟😂😁😃
😅😅❤❤❤
Din ce an este 1990
9:50 :))))
🤣3:58🤣
Ce episodul ăsta
Ce neamt,strica tot hazul acolo
😂
Î
Mai bine reparații tv
Mare prostie
,100😊polo .j 197h1964