INVESTIGAȚIE RECORDER. Operatiunea Balastul

แชร์
ฝัง
  • เผยแพร่เมื่อ 6 ธ.ค. 2022
  • Miile de șantiere deschise, în ultimii ani, pe tot teritoriul României, de la construcții private până la drumuri, poduri, stadioane și alte proiecte de infrastructură ale statului român au generat o cerere uriașă pentru una dintre cele mai importante materii prime din domeniul construcțiilor: balastul, adică nisipul amestecat cu pietriș. Acesta se folosește la fundația șoselelor, la fabricarea asfaltului și la obținerea betonului.
    Balastul se găsește în special pe lângă albiile râurilor și este, de fapt, o resursă naturală care aparține statului român. Teoretic, nu poate fi exploatată oricum și oricât, ci numai după reguli stricte care au grijă ca mediul să nu fie afectat. Prea mult balast scos din albia unui râu poate destabiliza malurile, provocând eroziuni, surpări și inundații.
    Însă cine să mai țină cont de toate acestea când exploatarea balastului a devenit o afacere de zeci de milioane de euro? În România au apărut sute de balastiere care folosesc tertipuri legislative pentru a ocoli normele de mediu, care sapă direct în albiile râurilor și care profită de pasivitatea autorităților.
    Am documentat acest fenomen întins la scară națională timp de mai multe luni, pe cuprinsul mai multor județe. În materialul video de mai jos puteți vedea ce am descoperit și cum a ajuns pescuitul un pretext pentru ocolirea normelor de mediu în afacerile cu balast.
    ---------------------------
    Recorder este o publicație online construită de o echipă de jurnaliști în jurul acestor principii: jurnalism onest, făcut cu pasiune și pus în serviciul public.
    Mai multe clipuri produse de noi sunt pe:
    site: www.recorder.ro
    pagina noastră de Facebook / myrecorder
    contul de Instagram / recorder.ro
    Ne puteți urmări și pe Telegram: t.me/redactia_recorder

ความคิดเห็น • 3K

  • @RecorderRomania
    @RecorderRomania  ปีที่แล้ว +954

    Conținutul nostru este gratuit, însă n-ar fi posibil fără oameni care plătesc pentru el. Salariile jurnaliștilor, deplasările în țară și toate celelalte cheltuieli necesare pentru funcționarea unei redacții sunt susținute din donațiile cititorilor. Ne poți susține aici: bit.ly/3QRzRkA. Pentru cei care dețin o firmă și vor să redirecționeze o parte din impozitul pe profit/venit (bit.ly/3HgOQ6d), statul român a introdus o nouă facilitate prin care se poate dona și retroactiv, pentru anul precedent. Detalii aici: bit.ly/3VCVmsx

    • @e1m1heretic49
      @e1m1heretic49 ปีที่แล้ว +4

      Si uite asa se imbogateste Comanescu.

    • @bilirubinu
      @bilirubinu ปีที่แล้ว

      greu ne facem bine, apucaturile comunist sovietice n au fost starpite niciodata la revolutie, clasa politica post emergenta n a schimbat niciodata foaia, doar poate ca la nivel central li s au mai ascutit limbile la nivel local sunt aceleasi vrajeli din 60 incoace. felicitari recorder ca de obicei ca ne triggeruiti de fiecare data, poate intr-o zi va fi ultima picatura si dupa pretul platit de ai nostrii cu sange pentru libertate, intr-o zi vom invata ce e necesar si plati pretul pentru revolutia de mentalitate.

    • @mikey369
      @mikey369 ปีที่แล้ว +25

      Ar merge facut un tricou cu faimosul "Aha..." sceptic al lui Alex.

    • @georgenicu2721
      @georgenicu2721 ปีที่แล้ว +14

      Abia așteptăm un nou reportaj... cei mai buni, felicitări Recorder!!🥰💪

    • @georgeVideograful
      @georgeVideograful ปีที่แล้ว

      Du-te la Cornet, pe valea Oltului.....
      Se exploatează de zeci de ani în albia Oltului!!!!
      Și dincolo în sat, în Racovița e un dezastru ecologic.....
      Aparține de comuna Racovița jud. Vâlcea!!!!!
      Râul din sat este distrus complet!
      Pe când eram eu copil acolo era plin de pește.....
      Acum un deșert!
      Vara râul dispare deoarece toată apa o folosește firma respectivă pt a "spăla" nisipul........

  • @popescucatalin-ioan3977
    @popescucatalin-ioan3977 ปีที่แล้ว +1675

    Prin acest comentariu vreau să vă îndrum pe cei ce aveți remușcări față de sistem să faceți ceea ce am făcut eu sunt unul dinte cei ce a ales să vorbească .
    Mi-am asumat, chit că eram filmat de acel individ ce ne amenința la orice pas, chit că venise și primarul apoi plecase.
    Felicitări recorder pentru reportaj!
    A fost o onoare

    • @giannigiovanni7793
      @giannigiovanni7793 ปีที่แล้ว +35

      Felicitari omu frumos!!!

    • @tanasovpetrut2673
      @tanasovpetrut2673 ปีที่แล้ว +18

      felicitari 👏

    • @bethrezeme
      @bethrezeme ปีที่แล้ว +18

      Tot respectul

    • @tonihood
      @tonihood ปีที่แล้ว +12

      Felicitări și ție!

    • @tictaciasi
      @tictaciasi ปีที่แล้ว +14

      Felicitări și viață liniștită îți doresc!

  • @semnifica
    @semnifica ปีที่แล้ว +1092

    "Avem o țară pe care o construim distrugând-o" 🔴 Plimbatul cu undița prin balastiere e foarte sugestiv... Un reportaj exceptional! 👏

    • @Charon1234
      @Charon1234 ปีที่แล้ว

      youtube.com/@comunitateaidentitara8517

    • @dantess29
      @dantess29 ปีที่แล้ว +13

      Iesi in strada,nu ajuta cu nimic comentariile

    • @panaele7165
      @panaele7165 ปีที่แล้ว +4

      Bine zis! @semnifica

    • @TheTerke
      @TheTerke ปีที่แล้ว +1

      @@dantess29 nici cu greva nu ajungi la nicaieri

    • @MrHaihui
      @MrHaihui ปีที่แล้ว

      Este evident ca totul este posibil doar cu voie de sus, de foarte sus, de sus de tot! Podul de la Gradistea, monument de arhitectura feroviara, a cazut exact din acest motiv. A platit/patit cineva ceva? Argesul e plin in continuare de... iazuri de peste!

  • @nnd18571
    @nnd18571 ปีที่แล้ว +16

    Multumim pentru curaj si dedicare!

  • @adrianb1684
    @adrianb1684 ปีที่แล้ว +16

    Va multumesc pentru aceste reportaje si pentru munca depusa !

  • @alexleca
    @alexleca ปีที่แล้ว +943

    Felicitari Recorder pentru jurnalismul investigativ de calitate! Sunteti printre putinii jurnalisti adevarati ramasi in Romania. Suntem mandri de voi!

    • @JRA8800
      @JRA8800 ปีที่แล้ว

      ramasi?

    • @alexleca
      @alexleca ปีที่แล้ว +1

      @@JRA8800 exact! RAMASI. Pentru ca restul au pus botul la maruntisul pe care il arunca in ei politicienii, partidele, organizatiile. Daca te uiti la stiri ai impresia ca Romania se gaseste in Paradis... pana iesi in strada si simti realitatea!

    • @JRA8800
      @JRA8800 ปีที่แล้ว +5

      @@alexleca cred ca m-ai inteles gresit😅 voiam sa ma refer la faptul ca nu cred ca a existat vreodata ceva similar Recorder, poate doar Romania te iubesc cu ceva indulgenta

    • @dumitruberbecaru4358
      @dumitruberbecaru4358 ปีที่แล้ว

      Ne ce ne mirăm că nu vrea alții să ne primească în Schengen corupția este la cote maxime în România.

    • @dantess29
      @dantess29 ปีที่แล้ว +5

      Felicitari,dar atata timp cat nu iesim in strada si nu facem nimic,suntem complicii hotilor ce ne conduc !

  • @UDRElectronics
    @UDRElectronics ปีที่แล้ว +19

    Mulțumim pt. ceea ce faceți !

  • @andreiasw1
    @andreiasw1 ปีที่แล้ว +23

    Nu ar fi rău să reveniti periodic la fiecare tema abordata. Trebuie sa existe și urmări..

    • @alpitu21
      @alpitu21 หลายเดือนก่อน +2

      Ei au fost acolo si au analziat, reportat si reclamat in timp ce tu ti-ai miscat mana de 80kg pe ecran sa dai play la un video.

  • @muntebogdan1179
    @muntebogdan1179 ปีที่แล้ว +846

    Ar fi superb daca si canalele de stiri ar face reportaje asa bine documentate ca cei de la Recorder.

    • @obyybo
      @obyybo ปีที่แล้ว +70

      da? cine detine canalele de stiri?

    • @revengeru
      @revengeru ปีที่แล้ว +63

      pai daca toate is platite de partide, cum dracu? a facut chiar recorder un reportaj pe tema asta

    • @muntebogdan1179
      @muntebogdan1179 ปีที่แล้ว +4

      Pai, stiu ca.s platite de partide multe dintre ele, am spus doar ca "ar fi" superb daca toate canalele de stiri chiar si.ar face treaba.

    • @Charon1234
      @Charon1234 ปีที่แล้ว

      youtube.com/@comunitateaidentitara8517

    • @danutraul1842
      @danutraul1842 ปีที่แล้ว +38

      Romania te iubesc , ProTV

  • @logoseq
    @logoseq ปีที่แล้ว +263

    Țara are foarte mare noroc de oameni ca voi. La cât mai multe reportaje de genul 💯

  • @bcebere
    @bcebere ปีที่แล้ว +1270

    Alex Nedea ar trebui investigat pentru cotrobăire de morminte, la cat de des se duce prin institutiile statului. Felicitari echipei pentru munca!

    • @poplaurentiu4148
      @poplaurentiu4148 ปีที่แล้ว +12

      La 27:27 se prezinta un pod afectat mi-as dori ca Recorder sa verifice si alte poduri asemanatoare sa stim sa le evitam..

    • @dantess29
      @dantess29 ปีที่แล้ว +22

      Iesi in strada,degeaba il feliciti daca nu faci nimic pt tara asta. Tu,eu,noi..

    • @BigFamilyFloarea
      @BigFamilyFloarea ปีที่แล้ว +3

      @@poplaurentiu4148 daca observi acel pod face legatura intre localitati probabil mari , pe unde crezi ca ai putea merge sa eviti podul si daca mai este vreunul pe acelasi curs de apa este in aceesi situatie logic, cu siguranta pe tot cursul acelui rau sunt zeci de poduri , nu stiu la ce te-ai gandit cand ai formulat aceasta propozitie, candeste ca sa ajungi dintr-un oras in altul sunt chiar si cate 2-3 rauri si nu ai alta varianta de a ajunge decat cu avionul eventual sau cu vreo anfibie sa treci prin apa 😉

    • @poplaurentiu4148
      @poplaurentiu4148 ปีที่แล้ว +5

      @@BigFamilyFloarea Cand se duce si arata la domnul ministru Tantos harta Romaniei unde se vad cu puncte rosii toate balastierele care ar trebui sa fie pescarii era foarte bine sa fie marcate si astfel de poduri care sunt evident afectate, sa stim in ce riscuri ne expunem toti care circulam pe ele.. daca stiu precis prefer sa ocolesc 100-200 -300 km in loc sa se prabuseasca podul in traversare si sa se intimple tragedia.. sanatate tie si familiei si incearca sa intelegi ingrijorarea mea, e foarte intemeiata chiar dupa aceasta vizualizare am realizat gravitatea insa furtul acesta e la nivelul intregii tari nu doar in acea zona deci mie clar dupa raspunsul ministrului care abia a aflat de aceste lucruri, ca este absolut imposibil de greu de facut o stopare imediata a tuturor sau o solutionare foarte rapida din partea autoritatilor care se vede clar ca sunt depasite din toate punctele de vedere : fara personal, fara interes fara realitatea din teren, coruptibile etc.. in final cine sufera noi sau ei ?

    • @lordul1654
      @lordul1654 ปีที่แล้ว

      🤣🤣🤣

  • @alinpopa4832
    @alinpopa4832 ปีที่แล้ว +5

    Un clip amuzant și înfiorător in același timp. Se pare ca echipa RECORDER a avut o “captură” interesantă. BRAVO !!!

  • @alex-it7uk
    @alex-it7uk ปีที่แล้ว +2

    Ce sa va mai zic.... fără cuvinte, sunteți cei mai tari..... felicitări pentru munca depusa pentru a demasca mafia din instituțiile romane, deși ii cam doare undeva pe cei de sus......

  • @s3rgiuDBest
    @s3rgiuDBest ปีที่แล้ว +17

    Mulțumim! Va rugam sa continuați sa ne deschideți ochii !

  • @nermu
    @nermu ปีที่แล้ว +79

    Discutia dintre politist si reprezentantii apelor romane mi se pare, la 7:10, in cele cateva secunde, reprezentativa pentru sistemul romanesc: E vina altuia, nu avem instrumentele, resursele, capacitatea sau nu stiu eu d-astea. O completa lipsa de initiativa, proactivitate si angajament in luarea unor masuri si gasirea unor solutii in conditiile date. Absolut mizerabil si in acelasi timp terifiant.

    • @cimpeanmd
      @cimpeanmd ปีที่แล้ว +2

      Nu prea ii duce capul la muncă, dar la plusuri "merge mintea la băiatu' "

    • @virgiltrml9776
      @virgiltrml9776 หลายเดือนก่อน

      ​@@cimpeanmdE mai mult decăt o simpla "muncă " ,e vorba de un rost

  • @SireneleInsuleiMako
    @SireneleInsuleiMako ปีที่แล้ว +3

    Ce reportaj bine făcut!!!!

  • @sorin.n
    @sorin.n ปีที่แล้ว +6

    Felicitari pt ceea ce faceti!

  • @sergiub6992
    @sergiub6992 ปีที่แล้ว +5

    Foarte reusit acest video, si partea cu lanseta e minunata. Felicitari.

  • @adrigv
    @adrigv ปีที่แล้ว +16

    Mi-au picat plombele, nici nu stiam ca exista asa ceva, incredibil!

  • @cornelpop6585
    @cornelpop6585 6 วันที่ผ่านมา

    Felicitări Alex Nedea și întregi echipei pentru curajul demonstrat 👏👏👏

  • @moghysorinel9883
    @moghysorinel9883 ปีที่แล้ว +2

    Avem nevoie de acesti oameni ca la recorder peste tot in tara ....multumim recorder...toata lumea trebuie sa faca asta sa duca peste ei sa-i traga la raspundere.

  • @mrbeardmTV
    @mrbeardmTV ปีที่แล้ว +57

    Cum a fugit escavatorul ala, zici ca este o scena din desene animate.
    Vai de noi fratilor =)))

  • @LensofAlex
    @LensofAlex ปีที่แล้ว +340

    Deja imi imaginam un final cu close-up pe Alex, pe un scaunel cu undita in mana in mijlocul unui crater, citandu-l pe Toma Caragiu "Nu-i bun locul" si un zoom out pt un plan larg. Bravo, baieti! Tineti-o tot asa!

  • @emilgligore7719
    @emilgligore7719 ปีที่แล้ว +7

    Incredibil! Aplauze pentru Recorder!

  • @ganalex98
    @ganalex98 ปีที่แล้ว +17

    Sper ca prin noi, cei care va urmarim sa se produca o mica schimbare in fiecare dintre noi. Suntem norocosi ca putem urmari munca voastra gratuit. Felicitari si multumim pentru existenta acestor reportaje.

  • @antoniovalentin2439
    @antoniovalentin2439 ปีที่แล้ว +16

    Nenea Nedea! !!!
    Respect şi mulțumim mult !!!!

  • @opusdei7777
    @opusdei7777 ปีที่แล้ว +25

    Multumesc Recorder! In 2024 poate lumea iese la vot ca sa nu mai sfarsim cu astfel de personaje primari.

    • @cristiandavod5088
      @cristiandavod5088 ปีที่แล้ว +2

      Fara PSD, PNL, UDMR. In toate reportajele facute de Recorder, complicii sunt oameni de la aceste partide.

    • @levyroth
      @levyroth ปีที่แล้ว +1

      Si pe cine plm votam? USR? Ca atat a mai ramas, iar aia sunt retarzi grav.

    • @cristiandavod5088
      @cristiandavod5088 ปีที่แล้ว

      @@levyroth Oricine in afara de astia care au iesit in evidenta prin furturi in reportajele lui Recorder, astia si-au format o mare claca de mafioti. Avem variante? USR, AUR, Alianta pt. Natiune sau nu stiu cum ii cheama. NU APP a lui Dragnea, NU Forta Dreapta a lui Orban care s-au separat de psd si pnl pt ca se bateau care sa fure mai mult.

  • @lilianamanea8325
    @lilianamanea8325 ปีที่แล้ว +10

    Felicitări pentru efort, curaj, munca susținută depusă.... e îngrozitor ce ne arătați

  • @danielgugu8119
    @danielgugu8119 ปีที่แล้ว +2

    Felicitari pentru acest material , sunteti cei mai tari !!!

  • @andreidobrota1400
    @andreidobrota1400 ปีที่แล้ว +150

    Amploarea cu care se fura in Romania uimeste de fiecare data. Bravo Recorder pt munca facuta!

  • @Modelist-ro
    @Modelist-ro ปีที่แล้ว +45

    Nu știi dacă să te uiți la clipurile astea, pentru că te interesează, sau să nu te uiți, ca să nu-ți crape cumva vreo venă de nervi, când vezi ce se întâmplă :(

  • @bogdancatana3588
    @bogdancatana3588 ปีที่แล้ว +14

    Apreciez enorm curajul de care dă dovadă echipa Recorder!
    Vă mulțumim!

    • @doinabotusan
      @doinabotusan ปีที่แล้ว

      Ceea ce face echipa Recorder trebuie să facem noi toți, de câte ori vedem că se petrec lucruri care sunt în afara legii și care atentează la securitatea noastră trebuie să luăm atitudine !

  • @MsLorenzo09
    @MsLorenzo09 ปีที่แล้ว +11

    Respect pentru voi Record si munca depusă, din pacate majoritatea suntem prea comozi, noi credem daca dăm un like sau comentariu se va schimba ceva in tara asta. O bataie de joc, ne plangem intr-una dar nu facem nimic. Ne meritam soarta.

  • @dancodrean01
    @dancodrean01 ปีที่แล้ว +18

    Rusine tuturor hotilor !!! Felicitari Recorder !

    • @levyroth
      @levyroth ปีที่แล้ว

      Lasa rusinea, avem nevoie de tzepe pe stadioane.

  • @viorelalex3227
    @viorelalex3227 ปีที่แล้ว +66

    De astăzi va susțin cu puțin lunar. Sunteți profesioniști. Nu sunt cuvinte de munca pe care o depuneți

  • @iojaandrei5949
    @iojaandrei5949 ปีที่แล้ว +2

    Alex Nedea la pescuit! Genial! Felicitari!

  • @yocimpy
    @yocimpy ปีที่แล้ว +9

    Alex, te admir si te respect foarte mult. nu te lasa descurajat de nimeni, esti cel mai curajos om pe care l-am vazut in tara asta. chiar daca poate nu se vede, ai castigat respectul foarte multor vizualizatori. si observ ca incepi sa fii foarte cunoscut. mergand pe premiza vreau o tara ca afara. ai puterea sa faci o tara ca afara. eu si multi altii suntem aici pentru tine, pentru Romania. respect

    • @virgiltrml9776
      @virgiltrml9776 หลายเดือนก่อน

      Doar că nu va putea realiza tot ce zici singur.

  • @herestesanalin4085
    @herestesanalin4085 ปีที่แล้ว +391

    Un material exceptional , de calibrul Recorder !! Multumesc ca existati . 🙏🏻

    • @PNino2009
      @PNino2009 ปีที่แล้ว +1

      Bine zis!!!

    • @AdrianCohorta
      @AdrianCohorta ปีที่แล้ว +1

      De unde stii? Ca n-ai apucat sa-l vezi inca 😂

    • @herestesanalin4085
      @herestesanalin4085 ปีที่แล้ว +1

      @@AdrianCohorta Ba de fapt am vazut 6 minute din reportaj cand am scris comentariul , si ca de obicei din partea lor , tot materialul a fost peste asteptari !! 👌🏻

    • @dantess29
      @dantess29 ปีที่แล้ว +1

      E exceptional,dar iesi in strada.Schimba ceva ..

  • @lilianapetrea2048
    @lilianapetrea2048 ปีที่แล้ว +12

    🤣🤣🤣Ce frumos când au venit de la direcții să constate, păi aceia erau oameni de birou nu de teren să constate. Astai romanica, neamul potrivit la locul bine plătit. Au venit și la mine să constate un teren, atenție, luna MAI, stuful era aproape 1,5 m înălțime și îl privea de la distanță că se murdarea pe sandale și-mi spune,, păi văd că aveți porumb acolo,, i-am spus în mai nu poate să fie porumbul așa mare și de mers nu a mers pentru că...... vă cred pe cuvânt,, rămâi uimit câte vezi și auzi. Dorel Petrea

  • @alin5109
    @alin5109 ปีที่แล้ว +8

    Felicitari Recorder!
    Ca intotdeauna, mai eficienti decat statul Roman

  • @macaiflorinmacai4305
    @macaiflorinmacai4305 ปีที่แล้ว +4

    Bravo Recorder felicitări pentru toate tipurile de investigați care le faceți

  • @alex.prodigy
    @alex.prodigy ปีที่แล้ว +36

    ce scoala au infractorii astia ... te sfideaza si te iua la misto fara pic de jena, ii doare undeva de ce este legal si ce nu ca oricum sunt mana-n mana cu autoritatile
    Felicitari recorder pentru reportaj , din pacate pe mine cel putin ma apuca toate durerile de cap la fiecare reportaj si o stare acuta de neputinta si revolta

  • @Lucas-Puiu
    @Lucas-Puiu ปีที่แล้ว +32

    Te rog frumos,fa un mic documentar și despre Daniel Bodnar care acum câteva zile a oprit un tir nou Volvo,plin cu lemne în Arad,cu politia de acolo,dar nu se știe provenienta lemnului...mașina ar trebui confiscata,dar nu sa confiscat,doar remorca și lemnu...e ok,asa?

  • @billionblitz7709
    @billionblitz7709 ปีที่แล้ว +2

    Sunteți singuri din România care arata adevărat fata a cum merg lucrurile în România, nu există alți și nici nu vor exista asa ca voi👏👏👏👏👏

  • @robertapetrei4820
    @robertapetrei4820 ปีที่แล้ว +1

    Felicitari Alex Nedea pentru investigatie!

  • @ionelmanole1599
    @ionelmanole1599 ปีที่แล้ว +10

    Felicitări băieților care au făcut investigațiile..bvo lor

  • @catalinvancea267
    @catalinvancea267 ปีที่แล้ว +15

    Excelenta investigație! Penibil ministrul mediului, care o sa facă “verificări”, după ce anul trecut o ținea sus și tare ca vrea sa interzică centralele de apartament și noi înghețam in case ca nu mergea termoficarea!!!

  • @emilpana3270
    @emilpana3270 ปีที่แล้ว +5

    Thanks!

  • @CatalinAdrian55
    @CatalinAdrian55 ปีที่แล้ว +1

    Sunteți Wowww Ce Informații Mi-ați Dezvăluit Despre Aceste Fime, Plus Conținutul Este Extraordinar Bravo Vouă Sa Continuați 👀👍

  • @ionutgeorgian3804
    @ionutgeorgian3804 ปีที่แล้ว +116

    Din acest reportaj vedem clar un om care se zbate să scoată adevărul la iveală! Acum întrebarea mea este: De ce programele tv nu preiau acest reportaj? De ce nu se mediatizează?
    Dacă face Culiță Sterp accident sau Selly dacă își lovește mașina, aceste lucruri sunt mediatizate!
    Felicitări Recorder!!!👏

    • @BasshunterAdrian08
      @BasshunterAdrian08 ปีที่แล้ว +12

      Pentru ca s-ar da singuri de gol, sunt toti implicati.

    • @vaseadascalu7311
      @vaseadascalu7311 ปีที่แล้ว +1

      Canalele de televiziune din Romanica sunt aservite politic.. oamenii satu gura casca si balesc la telenovele si oameni de nimic care sunt transformati in vedete peste noapte. In acest timp MAFIA politica isi vede linistita de treaba!!!
      Nu ne mai facem bine...

    • @cristiandavod5088
      @cristiandavod5088 ปีที่แล้ว +7

      Televiziunile sunt platite de partide ca sa taca. Poate ca Pro Tv prin "Romania te iubesc" mai face cate ceva, in rest ... ii lauda pe Iohannis, Ciuca, Ciolacu, pe Grindeanu de la Ministerul Transportului ca face acel pod de la Braila ☺

    • @ady-fly-online
      @ady-fly-online ปีที่แล้ว +3

      "Dacă face Culiță Sterp accident sau Selly dacă își lovește mașina, aceste lucruri sunt mediatizate!" ... păi ăsta-i nivelul majorității! Așa ceva face rating, se cere! De restul? După noi potopul!

    • @badboyhotshots7336
      @badboyhotshots7336 ปีที่แล้ว

      👍

  • @Doctorul
    @Doctorul ปีที่แล้ว +195

    s-a ajuns ca lumea de rea credință să ameninte sau să se înfricoșeze de @recorder. Lumea de buna credință le strânge mâna, ii îmbrățișează și îi invită la o cafea. Respect, maxim respect @recorder. ! Va pup și va îmbrățișez!!!!

    • @COSMINELSEN
      @COSMINELSEN ปีที่แล้ว +1

      Le trebuie CK si resetarea orelor pe caracter astora :))

    • @Doctorul
      @Doctorul ปีที่แล้ว

      @@COSMINELSEN respecttttttt

    • @gionipaduraru3806
      @gionipaduraru3806 ปีที่แล้ว

      Bravo spus 👍🙏👍

  • @adicobzaru5361
    @adicobzaru5361 ปีที่แล้ว +3

    Oare cat veti rezista asa, sanatosi ca reporteri ? Eu sper la cat mai mult si voi sa fiti scanteia de care are nevoie aceasta tara! Succes si toate cele bune !

  • @theneighbour
    @theneighbour ปีที่แล้ว +11

    Bravo baieti, tot asa!

  • @claudiubadeaa
    @claudiubadeaa ปีที่แล้ว +132

    Mulțumim pentru tot ceea ce faceti !
    Ca de fiecare data un reportaj/investigatie EXCEPTIONALA!!
    Scrieti istorie pe fiecare zi prin tot ce faceți!

  • @danifeldman8884
    @danifeldman8884 ปีที่แล้ว +9

    Felicitări Recorder!

  • @IgnisCorvus
    @IgnisCorvus ปีที่แล้ว +4

    Felicitari, speram si asteptam cu sufletul la gura un update daca se intampla ceva !
    La cat mai multe !!!
    Indrumati oamenii daca putem face ceva si noi !!

  • @victorstoentel3701
    @victorstoentel3701 ปีที่แล้ว +12

    Felicitări! De fiecare data când vad o astfel de investigație imi vine sa plec din țară 😔!

    • @omupaianjen243
      @omupaianjen243 ปีที่แล้ว

      Clanul politistilor producatori th-cam.com/video/iLzKkGT2e8s/w-d-xo.html

    • @cristiandavod5088
      @cristiandavod5088 ปีที่แล้ว +2

      Nu pleca, nu lasa Romania in urma, lupta pt ea. In primul rand e important votul in 2024, fara psd, pnl, udmr care in toate reportajele Recorder apar ca si complici aceste partide.

  • @roxanabarac
    @roxanabarac ปีที่แล้ว +46

    Felicitari celor ce nu s-au temut sa isi arate nemultumirea fata de aceste "lucrari", chiar fiind amenintati de tipicul" burtos", recent trezit la amiaza cu aere de "şefuleț" la el in curte....tipic!
    Felicitari Recorder, va urmaresc din strainatate, si ma doare inima cand vad cu cate nerusinare se vinde pamant din tara. Si majoritatea interdievatilor cum mint asa ironic, iar cand sunt"prinsi" au un tupeu nesimtit, in loc sa isi ceara iertare...tare trist!

    • @levyroth
      @levyroth ปีที่แล้ว

      Burtosii aia merita sa aiba accidente fara martori. Nicio pierdere pentru umanitate.

  • @edwin4338
    @edwin4338 ปีที่แล้ว +21

    Faceti pura istorie cu echipa voastra. Felicitari Recorder!!!

  • @samueltoma3149
    @samueltoma3149 ปีที่แล้ว +1

    Mi-as dori ca in Romania in locul manelelor sa existe mai multe reporaje de genul in trending, poate asa se schimba ceva si la noi in tara! Felicitari Recorder!

    • @_P.Anna_
      @_P.Anna_ ปีที่แล้ว

      Manelele tin de balcani..mie imi plac
      Orice muzica... Suntem un popor vesel cu umor
      Nu dauneaza manelele.

  • @horiacalin9587
    @horiacalin9587 ปีที่แล้ว +46

    Cei care au dat 'thumbs down' lucreaza la balastiere. Felicitari pentru video, sunteti incredibili

  • @FlorinArjocu
    @FlorinArjocu ปีที่แล้ว +8

    Mizerabil individul cu exploatarea. La fel sunt si cei doi intervievati la primarie. Update: si urmatorul primar, cel care a venit cu masina sa fie agent al hotilor. Sper sa primeasca multi ani cu executare toti.

  • @ana0260
    @ana0260 ปีที่แล้ว +4

    Am zis sa vad 10 minute din investigatie inainte sa inchid telefonul.
    Nu stiu cand au trecut 25 de minute.
    Alex si toata echipa sunteti magnifici! Excelent video.
    Ca de obicei, felicitari pentru tot curajul de a scoate la suprafata putin din mizeria tarii. Multimim pentru toate eforturile depuse in realizarea investigatiilor. 🙏🏼

  • @DanielsDaller
    @DanielsDaller 3 วันที่ผ่านมา

    Stima vouă faceți cele mai frumoase reportaje și cele mai reale ❤

  • @silviucosac3899
    @silviucosac3899 ปีที่แล้ว +234

    Nonsalanta cu care acesti functionari penibili conduc prin minciuni institutiile statului este incredibila. Am zis ca nu va mai urmaresc pentru ca sunteti prea buni in ceea ce faceti astfel ca dupa fiecare material am un sentiment de trezire launtrica dupa care raman cu o durere greu de depasit...simt ca am spus prea mult si nici asa nu ajunge. Nu stiu de unde va luati resursele pentru a continua o munca atat de istovitoare dar Felicitari! Voi toti cei din Recorder, sa ne traiti! Succes!

    • @paulcibotariu7459
      @paulcibotariu7459 ปีที่แล้ว +6

      A zis la început de unde-și ia resursele , pune mâna și donează nu te fă că nu știi .

    • @paulcibotariu7459
      @paulcibotariu7459 ปีที่แล้ว +6

      Nu putem plăti și poliția română să lucreze pentru cetățean ?

    • @dantess29
      @dantess29 ปีที่แล้ว +5

      iesi in strada,schimba ceva...

    • @silviucretu8677
      @silviucretu8677 ปีที่แล้ว +4

      ​​@@dantess29 Romanul curat e istovit. A ieșit în stradă și și a luat o de la jandarmi

    • @90iatros
      @90iatros ปีที่แล้ว +3

      Usr!

  • @mihai2180
    @mihai2180 ปีที่แล้ว +68

    Bravo, Recorder,ai apărut de nicăieri și ai devenit tot ce înseamnă jurnalism în România, felicitări!

    • @eosforfly
      @eosforfly ปีที่แล้ว

      citesc mesajele si ma minunez, nimeni nu zice ca aceste hotii se trag cu harul celor din PSD si PNL, ei fiind hotii supremi ai tarii. maii, voi invatati ceva din asemenea clipuri video?

  • @alexburca5116
    @alexburca5116 ปีที่แล้ว +1

    Felicitari, Recorder! Ar trebui ca toate televiziunile importante sa difuzeze secvente/mesajul central din acest documentar. Altfel, cumva se confirma ceea ce este mai mult decat evident, ca presa nu mai e demult independenta, partidele politice controland acest mecanism esential unei democratii solide...

  • @DorianMaxim
    @DorianMaxim ปีที่แล้ว +4

    Felicitari pentru munca depusa si calitatea materialului. Sunteti niste eroi.

  • @Meno-Sebastiano-Argenti
    @Meno-Sebastiano-Argenti ปีที่แล้ว +204

    Mulțumim Recorder pentru pentru investigațiile jurnalistice de calitate! Speram să se molipsească câti mai mulți jurnaliști

    • @TheDeCaesare
      @TheDeCaesare ปีที่แล้ว +2

      Care jurnalisti? Mai exista jurnalisti adevarati? Ii numeri pe degete.
      Din pacate munca acestor oameni este aproape in zadar. Spun aproape ca poate se va face ceva, dar deja cand totul va fi prea tarziu. Ati vazut podurile jumulite...
      Apropo chiar voiam sa atrag atentia ca in zona Tupilati, Neamt se produce acelasi fel de inegalitate. Surpriza, la finalul reportajului chiar a a parut acea zona. Stiti cine se ocupa cu acele balastiere care au nenorocit albia raului pe cativa km? Va spun tot eu: Aceeasi firma care s a ocupat cu padul care s a daramat dupa o luna de la constructie. Dar vedeti ca are alta denumire acuma. Se chema Stef edil, acum naiba stie cum se mai cheama. Este o increngatura cu Arsenie prefectul si altii mafioti, e plin... Oricum treaba cu podul este deja musamalizata. Ati mai auzit ceva de acel pod?
      Cine spunea ca nu mai au ce fura in Romania? Uite ca au.
      Pana nu va pune cineva in functiune planul regionalizarii nu se va schimba mare lucru In Romania. Totul a pornit gresit de la revolutie incoace. Aceiasi hoti, aceiasi securisti.

    • @dantess29
      @dantess29 ปีที่แล้ว

      Molipseste-te si tu si iesi in strada ,daca vrei sa ajuti cu ceva

    • @Meno-Sebastiano-Argenti
      @Meno-Sebastiano-Argenti ปีที่แล้ว +1

      @@dantess29 poate te molipsesti si tu sa donezi lunar pentru jurnalistii independenti

    • @alexandrumircea7458
      @alexandrumircea7458 ปีที่แล้ว

      Nu se molipsește nici dracu', din păcate, câtă vreme politicul bagă bani în presă pentru a pune capac pe anumite subiecte...
      Protestele de stradă au dispărut, deși avem atâtea motive să ieșim...

  • @mariapetrariu
    @mariapetrariu ปีที่แล้ว +1

    Multumim mult pentru aceasta imvestigatie!

  • @editnamelater482
    @editnamelater482 ปีที่แล้ว +1

    Echipa Recorder, voi o sa schimbati Romania! Bravo!

  • @Alexandru-fw2mq
    @Alexandru-fw2mq ปีที่แล้ว +81

    Mi-am hrănit ego-ul. Am donat pe site ul recorder dar și altor copii din medii defavorizate, nu mult, dar am donat! 🍀🙏Mulțumim!

    • @Charon1234
      @Charon1234 ปีที่แล้ว

      youtube.com/@comunitateaidentitara8517

    • @VladTheLycan
      @VladTheLycan ปีที่แล้ว +4

      Tocmai am donat inceput sa donez si eu 5 eur lunar. MERITA DIN PLIN

    • @dantess29
      @dantess29 ปีที่แล้ว

      Iesi in strada !

  • @kydlnw2023
    @kydlnw2023 ปีที่แล้ว +71

    Ce frumos au fost combinate scenele din "Operațiunea Monstru" cu Alex care prindea chiar monștri în flagrant. Ca întotdeauna, Recorder nu dezamăgește.

  • @floricaklein6666
    @floricaklein6666 ปีที่แล้ว +1

    Se vede clar ca si ministrul stie de toate neregulile,poate chiar are si el partea lui,in ztimp ce vorbeste nu se uita deloc la reporter iar asta fac oamenii nesinceri ca sa nu spun astfel.Deasemenea stim bine ce ,,specialistI,, sunt angajati la apele romane care nu stiu nici macar formula apei sau care este malul stang sau malul drept.Sa ne fereasca Dumneteu de inundatii!Felicitari Recorder!

  • @sergiudumea5520
    @sergiudumea5520 ปีที่แล้ว +3

    Jurnalism de calitate asa cum mare nevoie avem. Felicitari Recorder si multumim pentru ceea ce faceti!

  • @user-vv7zy7np9q
    @user-vv7zy7np9q ปีที่แล้ว +1

    Doamne ajuta ca inca mai exista oameni ca si dumneata.Toata stima si respectul.

    • @_P.Anna_
      @_P.Anna_ ปีที่แล้ว

      Dar nu este normal ca un reporter sa alerge prin praf pe coclauri dupa toti descreieratii iar marile vedete la tv sa nu prezinte nimic, facand misto si caterinca de 2 bani.

    • @_P.Anna_
      @_P.Anna_ ปีที่แล้ว

      Peste tot numai laturi si oamenii demni, saraci, romanii plang.

    • @user-vv7zy7np9q
      @user-vv7zy7np9q ปีที่แล้ว

      @@_P.Anna_ Aveti dreptate doar ca nu toti au așa un curaj ca cei de la Recorder.

    • @_P.Anna_
      @_P.Anna_ ปีที่แล้ว

      @@user-vv7zy7np9q si #ChristianSabbagh a facut multe pentru România si mai face

    • @_P.Anna_
      @_P.Anna_ ปีที่แล้ว

      @@user-vv7zy7np9q un domn il vrea pe Alex presedinte eu in locul lui #catalinmaruta

  • @emilferent23
    @emilferent23 ปีที่แล้ว +7

    Excellent material. Keep it up!

  • @anaoeSzUsoA2
    @anaoeSzUsoA2 ปีที่แล้ว +21

    Notificarea pentru clipul asta este exact ce aveam nevoie pentru o zi buna. Ia sa vedem ce avem noi aici... ce nenorociti au mai fost desconspirati

  • @Robi.sz87
    @Robi.sz87 ปีที่แล้ว

    Romani adevărați , respect Recorder🇹🇩🇹🇩🇹🇩!!!!si totuși nu se întâmpla nimic pentru ca toți sunt cumetrii.

  • @tomarazvan277
    @tomarazvan277 ปีที่แล้ว +1

    Nu avea emoții pentru ca e mână in mână cu poliția,cei de la poliție au deschis dosar penal doar de față cu voi pentru ca erau inregistrati video de voi,dupa ce a-ți plecat sigur dosarul penal a fost rupt.Felicitari sunteti numarul 1 in țară🥇🏅🏆.

  • @mircea_m5965
    @mircea_m5965 ปีที่แล้ว +10

    Mulțumim Recorder! Un reportaj superb, care sperăm să aibă din nou un impact care să aducă o schimbare în bine! Așteptăm un follow-up! Succes!

  • @teodorgheorghe8807
    @teodorgheorghe8807 ปีที่แล้ว +3

    In continuare, daca doar ne uitam la clipuri și felicitam reporterii, care merită toate laudele, sincere felicitări pentru efort și profesionalism, daca nu ieșim sa protestăm și să punem presiune, e fix entertainment...

  • @hoteaionut3475
    @hoteaionut3475 ปีที่แล้ว +1

    Sunteti ani lumina peste ce vedem la televizor,va multumim!

  • @florinpuscasu6795
    @florinpuscasu6795 8 หลายเดือนก่อน

    Unul dintre motivele pentru care Moldova este și v-a fi pentru totdeauna,cea mai defavorizată zona a țării..Acum cu scuzele de rigoare,dar cu așa personaje în funcție de conducere...cel puțin băiatul cu bluza roșie,ce sa mai...Succes recorder,băieți foarte bine informați și la subiect .

  • @MrEgo-sl3fp
    @MrEgo-sl3fp ปีที่แล้ว +19

    Ar fi apreciat si un update la un moment dat.. asta daca chiar o sa fie anchetati golanii astia. Si respect pentru documentarul asta; devin din ce in ce mai bine facute

  • @BestiaPerversaRau
    @BestiaPerversaRau ปีที่แล้ว +41

    Super treabă recorder!!! Anunțați data viitoare când mai mergeți la pescuit , că mai aduc și eu niste prieteni, ne luam undițele și facem ceva frumos 😂😂😂

  • @Lena-op7sp
    @Lena-op7sp ปีที่แล้ว +2

    FOARTE MULȚI DIN ROMÂNI, ȘI CHIAR ȘI NOI CETĂȚIENII R. MOLDOVE NE GÂNDIM UNEORI LA UNIRE: CĂ NE VA FI MAI BINE CU FRAȚII NOȘTRI ! DAR PRIVIND ACEASTĂ EMISIUNE , eu văd aceeași cortină care a fost la noi în R. Moldova până acum! Și mă gîndesc, că dacă nu ați făcut regulă în Țară până acum, apoi nu avem nici o garanție de dreptate, și că lupta cu hoția se va termina. Căci noi acum ne luptăm cu hoția noastră!

    • @_P.Anna_
      @_P.Anna_ ปีที่แล้ว

      😔🇲🇩🤍

  • @Andrei-qe4cw
    @Andrei-qe4cw ปีที่แล้ว +2

    Bravo!!!

  • @RataAlexandru
    @RataAlexandru ปีที่แล้ว +31

    Donatiile la Recorder, cea mai buna investitie!

  • @Sebastian-nk9lv
    @Sebastian-nk9lv ปีที่แล้ว +20

    Fabulos, puțin spus ! E primul material în care inserați și puțină regie. Mi-a plăcut MAXIM faza cu undița pe care o plimbai pe te miri unde :)
    În primă fază m-am enervat și după 10 min, eram croit să opresc video-ul pt că cu greu mai rezist la a-mi reconfirma a miliarda oară cât de cioflingari suntem. Ulterior am rezistat până la final.
    Dincolo de intriga unui nou tip de jmen (FELICITĂRI pt documentarea extraordinar de profesionistă) mi s-a părut la fel de sublimă analiza din subsidiar să-i zic așa, a incompetenței generalizate din instituțiile publice; toate. Stan și Bran, Familia Bundy, toate la un loc frate cu împiedicații ăia ( a se remarca în general și umflăturile exagerate ale burților la majoritatea dintre ei) care ba nu e treaba lui, ba e altu de vină, ba nu-s destui, ba n-au aplicații....alea cu downloadarea aplicației a fost sublimă.
    De fapt, aș putea renunța la TV în România asta...că ajunge TH-cam-ul cu materiale gen voi, Sabin Gherman de la Cluj ...la TV pierzi timpul (văzându-l pe nimeni-ul de Bode sau Rareș Bogdan cât de mirați sunt ei că nu intrăm în Schengen).
    Felicitări, dragilor Recorder !

    • @andreiduta1065
      @andreiduta1065 ปีที่แล้ว

      În unele instituții, lipsa de personal generează probleme mari, lipsa de resurse la fel.Sunt oameni care se implica dar ii depășește.Pentru ca de sus sunt coordonate foarte prost

  • @raresflorea6715
    @raresflorea6715 ปีที่แล้ว

    👏👏👏Bravo, ăsta este drumul pe care trebuie mers, deschideți ochi oamenilor și arătați-le că nu sunt singuri! Păstrați-vă onoarea prin independență!
    !RESPECT!

  • @Napoostoo
    @Napoostoo ปีที่แล้ว +1

    Felicitari! Un reportaj/ancheta, cum rar avem ocazia sa vedem.

  • @dimo97
    @dimo97 ปีที่แล้ว +5

    Here we go again. Felicitari Recorder!

  • @Anonimul921
    @Anonimul921 ปีที่แล้ว +23

    Vai de capul nostru! Felicitări pentru acest material! 👍👏👏👏

    • @Charon1234
      @Charon1234 ปีที่แล้ว

      youtube.com/@comunitateaidentitara8517

  • @cR3miNNal
    @cR3miNNal ปีที่แล้ว +1

    Felicitari Recorder.

  • @Mihai.Kv48
    @Mihai.Kv48 ปีที่แล้ว

    Nu sunt de vină austriecii ca nu suntem în Schengen, doar noi suntem de vină pt ce țară avem si cum ne furam unii pe altii! Trebuie sa scrii doar RECORDER și afli totul, ce dezastru e în România... respect Recorder pt tot ce faceți, totul la superlativ!

  • @adambogdan9902
    @adambogdan9902 ปีที่แล้ว +14

    Mai daca cand eram credeam in Superman si Batman,acum pot sa va vad pe voi ,cei care aduceti adevarul la suprafata,felicitari pentru inca o ancheta formidabila!

  • @djannyjack1380
    @djannyjack1380 ปีที่แล้ว +3

    Prea multi fac ce vreau cu tara asta. Respect pentru ceea ce faceti.

    • @_P.Anna_
      @_P.Anna_ ปีที่แล้ว

      Cu dani mocanu si culiță in tendinte cum ai vrea?
      Unu e arestat altu in control judiciar.
      Daca stiti cum sa ii fac sa dispara de pe youtube ajutati-ma

  • @sebastianpopovici7857
    @sebastianpopovici7857 ปีที่แล้ว +1

    Doamne ,nu am cuvinte, am o ura in suflet, si o scarba de oamenii astia, sa moara in flacariile iadului!!!

  • @mihaidelacaracal
    @mihaidelacaracal ปีที่แล้ว

    A veces pienso: entrar a TH-cam es perder el tiempo. Después encuentro canales como el tuyo y cambio de opinión. Excelente trabajo desenmascarando la corrupción y los entramados de este gran pero despreciado pais. Un gran fan de "Recorder" aunque no pueda escribir rumano como desearía. un gran saludo y a seguir investigando!