Sfinte Ierarh Spiridon, binecuvintează, casa mea, familia, și păzeștemă, de toți vrăjmași stiuti și neștiuți. Arată marea ta milostivire, către noi păcătoșii. Amin!🙏🙏🙏
Sfinte Ierarh Spiridon, roagă -te bunului Dumnezeu pentru noi păcătoșii și cea ( cel) dintâi eu! Amin! Să avem parte de rugăciunile sale.Cu ale sale rugăciuni, Doamne Iisuse Hristoase Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne pe noi și ne mântuiește! Amin 🙏🙏🙏
Domne miluieste si rogate pentru noi sfinte spiridone la bunul dumnezeu sa ne izbaveasca de cei ce fac strambatate dumnezeu sa ai bine cuvinteze si sa ai andeparteze si sa le dea tot binele din lumeameni❤❤❤
Slavă ție Sfinte Părinte Spiridon. Te rog să mă ajuți și pe mine SI familia mea sa avem sănătate, înțelepciune in tot ceea ce facem, să reușim să ducem la bun sfârșit tot ce am inceput, să reușim să recuperăm pierderea suferită datorita înșelăciunii pricinuite din prea mare încredere în cine nu a meritat că sa putem termina tot ce am inceput cu bună încredere și credința că Dumnezeu ajuta pe toți ce ii cer cu credință în suflet. Și eu cred că așa sunt și mă rog pentru ajutor grabnic pentru familia mea. Mulțumesc cu recunoștință infinită. Slăvit să fie numele tau. Binecuvântări Divine. Amin, amin, amin..❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤
Sfinte spiridone miluiestene si rogate lui dumnezeu ca sa descopere adevarul si sa putem milui si sa nu msi fim urmariti prin lucruri oculte si se dau sfinti si vin la ampartasanie cu lumanari de acasa miluieste domne ca toti santem zidirea ta cazuti pentru numele tau smeni❤❤❤
Doamne ajuta tuturor!
Sfinte Ierarh Spiridon, binecuvintează, casa mea, familia, și păzeștemă, de toți vrăjmași stiuti și neștiuți. Arată marea ta milostivire, către noi păcătoșii. Amin!🙏🙏🙏
Preasfinte Spiridon ajută-ne și ne păzește de toți vrăjmașii stiuți și neștiuți pe noi păcătoșii. Amin!
Sfinte Ierarh Spiridon, roagă -te bunului Dumnezeu pentru noi păcătoșii și cea ( cel) dintâi eu! Amin!
Să avem parte de rugăciunile sale.Cu ale sale rugăciuni, Doamne Iisuse Hristoase Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne pe noi și ne mântuiește! Amin 🙏🙏🙏
Domne miluieste si rogate pentru noi sfinte spiridone la bunul dumnezeu sa ne izbaveasca de cei ce fac strambatate dumnezeu sa ai bine cuvinteze si sa ai andeparteze si sa le dea tot binele din lumeameni❤❤❤
Doamne ajuta miluiește-ne pe noi păcătoși sfinte Spiridon amin !
Doamne ajută mă Sfinte Spiridon și dă mi sănătate ! Amin
Slavă ție Sfinte Părinte Spiridon. Te rog să mă ajuți și pe mine SI familia mea sa avem sănătate, înțelepciune in tot ceea ce facem, să reușim să ducem la bun sfârșit tot ce am inceput, să reușim să recuperăm pierderea suferită datorita înșelăciunii pricinuite din prea mare încredere în cine nu a meritat că sa putem termina tot ce am inceput cu bună încredere și credința că Dumnezeu ajuta pe toți ce ii cer cu credință în suflet. Și eu cred că așa sunt și mă rog pentru ajutor grabnic pentru familia mea. Mulțumesc cu recunoștință infinită. Slăvit să fie numele tau. Binecuvântări Divine. Amin, amin, amin..❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤
Doamne ajuta 🙏❤️🙏❤️🙏❤️
Sfinte Ierarh Spiridon roagă-te bunului Dumnezeu sa ne ajute și să ne miluiască pe noi păcătoșii. Amin ❤
Ajuta ma pe mine pacqtoasa ta Angelica...AMIN❤❤❤❤❤
Doamne ajută ne Sf Spiridon 🙏🙏🙏
Sfinte Ierarhe Spiridon, mare facator de minuni, miluieste-ne pe noi pacatosii!Amin!🙏🙏🙏
Sfinte Ierarh Spiridon miluiește-ne pe noi păcătoșii ,cu rugăciunile Tale!
Sfinte spiridone miluiestene si rogate lui dumnezeu ca sa descopere adevarul si sa putem milui si sa nu msi fim urmariti prin lucruri oculte si se dau sfinti si vin la ampartasanie cu lumanari de acasa miluieste domne ca toti santem zidirea ta cazuti pentru numele tau smeni❤❤❤
Sfinte te rog ocroteștene!!! AMIN.!!! 🙏🙏🙏
Sfinte Spiridon mare făcător de minuni ajutăne pe noi și familia mea!
Sfinte Ierarh Spiridon roagă-te bunului Dumnezeu sa ne ajute sa ne dea sănătate și bucurie .Amin ❤
Doamne ajuta ma,sfinte spiridon miluieste ma cu sanatate si binecuvantari😢❤😢
Doamne ajuta 😢
Sfinte Ierarh Spiridon ajută-ne pe noi pacatosii. Amin ❤
Doamne ajuta-ne! Amin Sf. Spiridon Roagă-te pentru noi🙏🙏🙏 păcătoși!
Sfinte Ierarh Spiridon ajută-mă dă-mi sănătate și miluiește-mă pe mine pacatoasa. Amin ❤
Sfinte Ierarh Spiridon ajută-mă și miluiește-mă pe mine pacatoasa. Amin ❤
Doamne ajuta ne,Sf Spiridon pentru noi păcătoșii
BINECUVINTEAZANE DOAMNE DUMNEZEULE MILUIESTENE CA IN MIINILE TELE IMI PUN SUFLETUL MEU SI INIMA MEA AMIN !...
Sfinte Spiridon, mare facator de minuni, ajuta-ne!
Sfinte Spiridon,mare făcător de minuni, ajută -ne pre noi păcătoșii!
Doamne Sfinte Spiridon iartă-mă de păcate și dă-mi sănătate, fericire, înțelegere și împliniri sufletești atât mie, familiei și copiilor mei.Amin
❤
Sfinte Ierarh Spiridon ajută-mă și miluiește-mă pe mine pacatoasa. Amin ❤