ba ce evolutie a avut codrea de la album la album cu flow din ce in ce mai bun iar de echo nici nu mai e cazul sa vorbim. fenomenal acesti 2 baieti simpli care rup orice tip de difuzor din care se aud
prinde bine stilul asta si faza cu datorii adunate toata e super tare ! pana acuma pot spune ca asta imi place foarte mult. stitul, ritmul si versurile top !
Titlul "Super Erori" al piesei trupei Bazooka poate fi interpretat ca o satiră la adresa celor doi membri ai trupei, Codrin și Echo, care se autoironizează prin acest termen. "Super erori" sugerează ideea unor oameni care, deși se autoidentifică cu un statut mai înalt sau idealizat, sunt în esență eșecuri. Acest concept de "eroi" care sunt, de fapt, "erori" poate reflecta o critică a visului de succes al tineretului sau o formă de autoevaluare sinceră. În acest context, piesa ar putea face aluzie și la piesa "Sunt un esec" a lui Codrin Bradea, care subliniază tematica auto-percepției ca eșec, dar și acceptarea acestuia.
N-ai un neuron in capul ala, motivul pentru care Georgescu nu e mentionat in piesa e acelasi pentru care de abia dupa alegeri au aparut striri despre el pe toate posturile de televiziune: nimeni nu se astepta sa iasa, de aia n-a interesat pe nimeni de el. La cum il stiu eu pe codrin, si il urmaresc de prin 2014-2015, mi-e greu sa cred ca ar vota cu cineva ca Georgescu, simpla mea parere.
Nu ma asteptam sa ascult album nou bazooka in seara asta
Aia zic❤❤❤❤
Io inca am impresia ca visez
the best night
Nici vecinii mei
Votati bazooka presedinte !
Codrin presedinte in zilele pare, Echo in impare, Damian in restu'!
Te susțin!
Mai bine ne fura un cunoscut decat un strain, votez!
ba ce evolutie a avut codrea de la album la album cu flow din ce in ce mai bun iar de echo nici nu mai e cazul sa vorbim. fenomenal acesti 2 baieti simpli care rup orice tip de difuzor din care se aud
I'm too early for this masterpiece
Nici nu m am așteptat, așa de puternic este albumul
Cand si-a luat echo vocea de trapper am crezut ca a intrat altcineva pe piesa =))). Genial transition
Cea mai hard de pe album
BAZOOKAAAA 🗣️
Bazooka pe scenă la vocea României în finală moment special.
Albumu asta ?! Pansament pentru toate !
prinde bine stilul asta si faza cu datorii adunate toata e super tare ! pana acuma pot spune ca asta imi place foarte mult. stitul, ritmul si versurile top !
dar ce avem noi aicea
ASAI
Ce avem noi aici
Are cele mai puține views dar e cea mai underrated
si cand ma gandeam ca numai am ce sa ascult de revelion , animalele astea 2 lovesc
LOVEște rău albumul
Asta ii oficial piesa mea preferata din repertoriul vostru. Respect.
Super dume, wow, rimele blană
Și colaborările? Ați făcut o capodoperă 🎉
Au scos regii album, mi sa transformat viata in paradis 🤩
Cea mai top melodie pana acum. Respect bazooka!
Super tare albumul ,ne vedem sambata la concert ❤
let them cook , they never dissapoint
Sunt fanul vostru nr1 😍😍😍😍
Stam la masa ca ... spartii 🗣
Sunteți siguri că ați făcut ce ați promis? Atunci unde e Elodia 2
fain sample-ul de pe "Jump Around"
E de pe Insane in the brain.Cypress Hill.✌️
Titlul "Super Erori" al piesei trupei Bazooka poate fi interpretat ca o satiră la adresa celor doi membri ai trupei, Codrin și Echo, care se autoironizează prin acest termen. "Super erori" sugerează ideea unor oameni care, deși se autoidentifică cu un statut mai înalt sau idealizat, sunt în esență eșecuri. Acest concept de "eroi" care sunt, de fapt, "erori" poate reflecta o critică a visului de succes al tineretului sau o formă de autoevaluare sinceră. În acest context, piesa ar putea face aluzie și la piesa "Sunt un esec" a lui Codrin Bradea, care subliniază tematica auto-percepției ca eșec, dar și acceptarea acestuia.
Îți mulțumesc tinere domn pentru aceste informații prețioase.
@mihaielisei1263 tot respectul, fie ca lumina noptii sa iti lumineze sufletul
varu meu, titlul e super eroRi
@@silviunebunya4967 au modificat, prima data era Super Eroi
@@silviunebunya4967Am modificat, cand au postat piesa se numea "Super Eroi"
absolute cinema
Notificare mea preferată :)))
Albumu ista e bomba🎉🎉😂
Suna a melodie care ar fi la radioul mașinilor din San Adreas
Votăm Bazooka
Bluza Bazooka m-a luat la bătaie că n-am pus-o pe mine în timp ce ascultam asta, ajutor!
Un masterpiece de piesa ici' 'sa
Favorita mea momentan
O vrem pe spotify baa
sunteti prea top ❤❤❤
ai de capu meu, iara sare youtubeu in sus❤🥵
Tare rău de tot 🎉🎉
Sper sa aud asta la concert Iasi 🤟🏻
"Valoarea voasta o poate ascunde rubla"
Aia zic maaaaa🔥
Blană !
ALBUMUUUU BAAAAAA🎉🎉🎉🎉
BAZOOKAAAAA🗣🗣
Ce numar e Bazooka pe buletinu' de vot?
Erorii nostri!
Cine mai e trist acuma album nou face BOOM💥
HAJIME NO IPPO MENTIONED🥳
yeahhhhhhhhh
votam bazooka
Top răuuuuuuuu
🎵 bazooka 🎵
Puneți albumul pe Spotify
🎵 BAZOOKAAAA 🎵
AU SCOS REGII ALBUMA MAMAMAMAAM
Piesa asta sună a CIA in 2005 👍🏻
Ce drecu ne căcăm pe noi atâta, votați Bazooka președinte
Blana hardcore🥴🥴
Coaie ce calumea ii albumu până acuma
BAZOOOOOOOOOKAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAA 🔥🔥🔥🔥🔥🔥🔥🔥🔥🔥🔥🔥🔥🔥🔥🔥
Ba ii mortal albumu si imaginile din video asta😂
Am si eu ce sa ascult acum XD
Noul album tatis 💪💪
Cand ai o zi proasta parca ii auzi glasul lui Codrin zicând "Bazookaaa" angelic
Perfect
bine rau piesa astaaaaaa
BAZOOOOKAAAAAAAAA
Puneti ba pe Spotify 😔
atâte hint-uri în piesă, hai Georgescu 💪🏽
N-ai un neuron in capul ala, motivul pentru care Georgescu nu e mentionat in piesa e acelasi pentru care de abia dupa alegeri au aparut striri despre el pe toate posturile de televiziune: nimeni nu se astepta sa iasa, de aia n-a interesat pe nimeni de el. La cum il stiu eu pe codrin, si il urmaresc de prin 2014-2015, mi-e greu sa cred ca ar vota cu cineva ca Georgescu, simpla mea parere.
@@Andrei-eu1uw altu care știe politică
@@0wazydacă nu era necunoscut acum 2 săptămâni era și el pe piesă, acum mars in pula mea cu politica ta de aici
Mie-mi place.
Offical TOP 10
Bazat!
BLANAOOO
Albumu coaie 👅😻
M am râs 😂
Ma doare mana
top
Bazokaaaaaaaa
Cheloo presedinte
Echo rămâi la vocea ta naturală, nu te murdării, ca restu căcaților
0:41 😮😮😮😮
VREM BAZOOKA LA PRESIDENTIE!!!😂
uuuuaaaauuuuuuu
Vai de mine așa de puternic îi încât trebuie sa ma lupt cu un urs
0:00 ce misto e
ador
Cine vede acest comentariu sa-i traiasca familia 1000 de ani
Vb frumos ca citeste ECHO
4 videoclipuri deodata?!
Ce se intampla?
Bro, imi da vibe de Mc Nebunu
Concert Sibiu când??
Cand mai postezi sambata cu satana?
❤❤❤❤
A patra oara in ziua 120 in care i cer la codrin boxeri bazooka
🔥🔥🔥🔥🔥🔥🔥🔥🔥🔥🔥
rupe piesa camioane
🔥🔥🔥
Excepțional mesaj muie pe toți din politică mă uns pe suflet să aud intr un final mai spune cineva ce trebuie
ALO
😮😮😮❄️
Te iubesc Codrin
1:20
Hai Mineru Baia Mare