Era-n amurg de seară, soarele spre-asfințit De trei zile pe Isus gloatele îl urmau Era-n apropiere de muntele Măslin Locul de rugăciune a Lui Isus iubit Isus vrând să se urce mai sus pe munte, sus Să 'nalțe-o rugăciune în adâncul nopții Privind în urmă gloata ce sta în jurul Lui Mulți fără de putere sorbeau Cuvântul Lui Atunci Isus îi cheamă pe ucenicii Săi Vă duceți în cetate să cumpărați ceva Dar unde să ne ducem și ce să cumpărăm Ca să hrănim poporul atât de numeros Atunci Isus întreabă: voi nu aveți ceva Cinci pâinișori sunt și parcă și doi pești Aceasta nu-i nimica la cinci mii de bărbați Fără copii și mame ce sunt doar de față Sunt foarte mici de tot în traistă l-un băiat Isus le spune-atuncea: aduceți-le-n 'coaci Spre cerul cel înalt, spre Domnul Dumnezeu Și-a îndreptat El vocea, rugându-se spre El Te rog, Tată din ceruri să binecuvintezi Aceste pâini și pești, mulțimea s-o hranești Să vad-această gloată că Tu ești Dumnezeu Și m-ai trimis în lume și Eu sunt Fiul Tău Atunci s-a deschis cerul cu binecuvântări Și s-a înmulțit hrana de mii, de mii de ori Iar Isus le vorbește: luați de vă hrăniți Veți merge în cetate de unde locuiți Mulțimea s-a hrănit, mâncare-a mai rămas Așa cum El lucrează, nimeni n-a mai lucrat Isus apoi pe munte mai sus El s-a urcat Și în tăcerea nopții în rugăciune-a stat
Fi MULT Binecuvîntat Frate Ștefan 🙏🙏cîntări vechi si pline de duhul sfînt 🙏🙏sa poți cînta spre slava lui DUMNEZEU si să ne aduci mîngîiere in suflet🙏🙏🙏🙏🙏🙌🙌🙌🙌🙌🙌❤❤❤❤❤❤❤❤
Laudat , Slavit si Glorificat sa fie Numele Domnului nostru Cel Sfant si Minunat in Veci de Veci . Domnul sa te binecuvinteze frate cu multa sanatate pe tine si familia ta . Cu mult drag .
Domnul sa va rasplateasca osteneala cu viața veșnica frate scump ,sa mai veniți la noi la Repedea ca f demult nu ați fost la noi in biserica, va așteptăm foarte frumoase cântări 🙏🙏🙏
Nu-i indicat sa alergi dupa oameni. DACA esti in legatura buna cu Dumnezeu si daca Domnul considera ca vrea sa-ti vorbeasca ceva prin el ti-a scoate in fata.....
versurile va rog !
Era-n amurg de seară, soarele spre-asfințit
De trei zile pe Isus gloatele îl urmau
Era-n apropiere de muntele Măslin
Locul de rugăciune a Lui Isus iubit
Isus vrând să se urce mai sus pe munte, sus
Să 'nalțe-o rugăciune în adâncul nopții
Privind în urmă gloata ce sta în jurul Lui
Mulți fără de putere sorbeau Cuvântul Lui
Atunci Isus îi cheamă pe ucenicii Săi
Vă duceți în cetate să cumpărați ceva
Dar unde să ne ducem și ce să cumpărăm
Ca să hrănim poporul atât de numeros
Atunci Isus întreabă: voi nu aveți ceva
Cinci pâinișori sunt și parcă și doi pești
Aceasta nu-i nimica la cinci mii de bărbați
Fără copii și mame ce sunt doar de față
Sunt foarte mici de tot în traistă l-un băiat
Isus le spune-atuncea: aduceți-le-n 'coaci
Spre cerul cel înalt, spre Domnul Dumnezeu
Și-a îndreptat El vocea, rugându-se spre El
Te rog, Tată din ceruri să binecuvintezi
Aceste pâini și pești, mulțimea s-o hranești
Să vad-această gloată că Tu ești Dumnezeu
Și m-ai trimis în lume și Eu sunt Fiul Tău
Atunci s-a deschis cerul cu binecuvântări
Și s-a înmulțit hrana de mii, de mii de ori
Iar Isus le vorbește: luați de vă hrăniți
Veți merge în cetate de unde locuiți
Mulțimea s-a hrănit, mâncare-a mai rămas
Așa cum El lucrează, nimeni n-a mai lucrat
Isus apoi pe munte mai sus El s-a urcat
Și în tăcerea nopții în rugăciune-a stat
@@micfam Fie Slava Domnului peste tine ,casa ta si toti cei dragi ai tai ce te inconjoara , si nu numai
Fi MULT Binecuvîntat Frate Ștefan 🙏🙏cîntări vechi si pline de duhul sfînt 🙏🙏sa poți cînta spre slava lui DUMNEZEU si să ne aduci mîngîiere in suflet🙏🙏🙏🙏🙏🙌🙌🙌🙌🙌🙌❤❤❤❤❤❤❤❤
Domnul Isus să-ți de-a putere
Dumnezeu să vă binecuvânteze cu multă sănătate și viață veșnică Amin!
Fii binecuvântat frate. ❤❤❤❤❤❤❤❤❤
ce frumos, ce simplu ,ce ziditor!! Fie- I Numele plin de Slava a Celui al carui Nume este Amin
Imi era atit de dor sa va mai aud cu o noua cintare
Domnu sa va binecuvinteze
Dumnezeu sa te binecuvinteze pe tine si casa ta!
Laudat , Slavit si Glorificat sa fie Numele Domnului nostru Cel Sfant si Minunat in Veci de Veci . Domnul sa te binecuvinteze frate cu multa sanatate pe tine si familia ta . Cu mult drag .
Dumnezeu să vă binecuvinteze!
Frumos
Domnul sa va binecuvânteze !
Dumnezeu să lase binecuvântarea Sa peste tine și casa ta.🙏
Halo Ana ești cumva din Știuca ?
Și numele tău de fată a fost Preala ?
D_ul sa te Binecuvinteze Cântări NATURALE AN DOMNU
Domnul sa va rasplateasca osteneala cu viața veșnica frate scump ,sa mai veniți la noi la Repedea ca f demult nu ați fost la noi in biserica, va așteptăm foarte frumoase cântări 🙏🙏🙏
🙏🙏
Versurile sant afișate este un semn acolo sus in dreapta
Si numele meu de fata a fost Bejera poate suntem neamuri .Eu locuiesc in Austria de 30 de ani
Frate Ștefan ,de unde sunteți?
Dud jud Arad
@@ileanarosus8530 acolo slujește în biserică? Nu de alta,dar aș vrea să merg într-o zi să l ascult pe real😇
Nu-i indicat sa alergi dupa oameni. DACA esti in legatura buna cu Dumnezeu si daca Domnul considera ca vrea sa-ti vorbeasca ceva prin el ti-a scoate in fata.....
Dumnezeu să vă binecuvinteze!