Am fost de de 3 ori. Oameni buni, e pământul sfânt, lipsit de zumzetul și grijile lumești. Cel mai tare m am izbit de liniștea ce te înconjoară. Pur și simplu vi alt om acasă! Cu toată dragostea va recomand ca măcar odată în viata sa mergeți acolo. Hristos a înviat!
Frumos reportaj! Acolo se simte asa pentru ca e multa rugaciune de noapte , neincetata! De am stii si noi sa impletim munca noastra cu rugsciunea neincetata❤
Sfântul Apostol Pavel ne învață că Hristos este Cap al Bisericii, iar Biserica întemeiată de El este trupul lui Hristos (Ef. l, 22-23). În alt loc Biserica este numită mireasa lui Hristos (II Cor. 11, 2), stâlpul și întărirea adevărului (I Tim. 3, 15), sau trupul tainic al Domnului. Sfinții Părinți, inspirați de Duhul-Sfânt, ne învață că mirele și mireasa, despre care se vorbește în Cântarea Cântărilor, sunt Hristos și Biserica. Și precum capul are un singur trup și mirele o singură mireasă, așa și Hristos are un singur trup și o singură mireasă, Biserica, numită și „mama noastră cea de obște”, care ne-a născut pe toți prin baia Sfântului Botez și prin celelalte Sfinte Taine. De aceea și Sfântul Ciprian spune: cine nu are Biserica de mamă, nu poate avea pe Dumnezeu de Tată. Deci, chiar dacă oamenii stăpâniți de mândrie și de neascultare s-au dezbinat între ei și s-au depărtat mai mult sau mai puțin de adevărata Biserică întemeiată de Hristos și de Sfinții Apostoli, formând mai multe „biserici”, confesiuni, culte și grupări creștine sectare, schismatice și anarhice, nu trebuie să credem că Biserica cea una s-a rupt în mai multe biserici. Biserica întemeiată de Hristos este dumnezeiască, este una, căci unul este și Hristos, întemeietorul ei, și este veșnică. Este un trup și un Duh, o Evanghelie și o Biserică; un Domn și o credință, un Botez, un Dumnezeu și Tatăl tuturor, Care este peste toale și prin toate și întru toți (Ef. 4, 4-6). Afară de Biserica întemeiată de Hristos nu este mântuire, pentru că nu este episcop, nici preoție, nici Sfintele Taine prin care primim harul mântuirii. Adevărul, care este Hristos, Crucea, Sfânta Evanghelie, harul mântuirii și urmașii Sfinților Apostoli, adică episcopii și preoții, se află numai în Biserică. Aici este Duhul Sfânt, Botezul, Sfânta Împărtășanie, Preoția, Sfânta Liturghie, bucuria vieții și mântuirea. Aici se află sfinții toți împreună cu Maica Domnului și însuși tronul nevăzut al Preasfintei Treimi. Cei care au ieșit din sânul Bisericii și s-au lepădat de Tainele ei, de păstorii ei rânduiți de Apostoli, de Cruce, de sfinți, de Sfânta Liturghie și de toate darurile Duhului Sfânt ce izvorăsc din Biserică, aceia s-au lepădat de harul mântuirii, căci au ieșit din corabia Bisericii și din staulul oilor lui Hristos, Mântuitorul și Păstorul nostru cel bun. Ei se pot mântui numai dacă se căiesc și revin în sânul Bisericii. Domnul nostru Iisus Hristos zice: Pe această piatră - a dreptei credințe - voi zidi Biserica Mea și porțile iadului nu o vor birui (Matei 16, 18). Porțile iadului sunt sectele creștine de tot felul care lovesc în unitatea și temelia Bisericii, dar nu o vor putea birui, căci la cârma ei este Însuși Hristos, Mântuitorul lumii. Pentru că Biserica ne unește cu Dumnezeu și pentru că în ea se află neîncetat Hristos, Mântuitorul nostru, și Sfântul Duh. De aceea Biserica nu greșește niciodată, fiind „stâlpul și temelia adevărului” (I Tim. 3, 15). Credem în Biserica lui Hristos, căci numai în ea ne putem boteza, pocăi și împărtăși cu Sfintele Taine. Numai în ea ne putem mântui. Nu este mântuire afară de Biserică, spune Sfântul Ciprian, pentru că Biserica, numită trupul tainic al lui Hristos, păstrează toate darurile mântuirii Biserica cea adevărată este Biserica Ortodoxă, pentru că ea singură are dreapta credință în Dumnezeu. Însuși cuvântul „Ortodoxie”, în limba greacă, înseamnă dreapta credință. Ea singură păstrează neschimbate, fără lipsuri și adăugiri, învățătura și rânduielile Domnului nostru Iisus Hristos, așa cum le-au propovăduit Sfinții Apostoli și cum le-au explicat și fixat în Simbolul de Credință Sfinții Părinți la Sinoadele ecumenice și locale din primele secole creștine, când toată creștinătatea era una și nedespărțit. De aceea numai în Biserica Ortodoxă se găsesc mijloace sigure de mântuire. Pentru că ea ne unește cu Dumnezeu și pentru că în ea se află neîncetat Hristos, Mântuitorul nostru, și Sfântul Duh. De aceea Biserica nu greșește niciodată, fiind „stâlpul și temelia adevărului” (I Tim. 3, 15). Credem în Biserica lui Hristos, căci numai în ea ne putem boteza, pocăi și împărtăși cu Sfintele Taine. Numai în ea ne putem mântui. Nu este mântuire afară de Biserică, spune Sfântul Ciprian, pentru că Biserica, numită trupul tainic al lui Hristos, păstrează toate darurile mântuirii. Biserica cea adevărată este Biserica Ortodoxă, pentru că ea singură are dreapta credință în Dumnezeu. Însuși cuvântul „Ortodoxie”, în limba greacă, înseamnă dreapta credință. Ea singură păstrează neschimbate, fără lipsuri și adăugiri, învățătura și rânduielile Domnului nostru Iisus Hristos, așa cum le-au propovăduit Sfinții Apostoli și cum le-au explicat și fixat în Simbolul de Credință Sfinții Părinți la Sinoadele ecumenice și locale din primele secole creștine, când toată creștinătatea era una și nedespărțită. Numai Biserica Ortodoxă păstrează învățătura de credință adevărată, întreagă și neschimbată, primită de la Sfinții Apostoli, cuprinsă în Crez sau Simbolul de Credință, așa cum l-au stabilit Sfinții Părinți în primele două Sinoade ecumenice din anii 325 și 381 de la Niceea și Constantinopol. Mai târziu, Biserica de Apus a modificat Crezul (prin adaosul Filioque) și s-a îndepărtat de la Tradiția comună a Sfinților Părinți, atât în ce privește viața sacramentală, cât și forma de conducere a Bisericii (Reforma protestantă și dogmele papale romano-catolice); - Slujbele în Biserica Ortodoxă sunt și ele recunoscute de toată lumea creștină ca cele mai mistice și mai conforme cu Tradiția Bisericii nedespărțite din primul mileniu. Asceza și postul nu au fost schimbate în Ortodoxie, așa cum s-a întâmplat la catolici și protestanți. În articolul 9 mărturisim că noi, creștinii, credem și întru una, sfântă, sobornicească și apostolească Biserică. O numim «una», pentru că Unul este Hristos, Capul și Întemeietorul ei, și nimeni nu poate să pună altă temelie Bisericii Sale, nici oamenii, nici îngerii. O numim «sfântă”, pentru că Biserica este trupul lui Hristos Care a iubit Biserica și S-a dat pe Sine pentru ea, ca s-o sfințească, curățind-o prin baia apei prin cuvânt… ca să fie sfântă și fără prihană… (Ef. 5, 23-27). Biserica lui Hristos este sfântă și pentru că în ea se află harul Duhului Sfânt, Sfânta Evanghelie, Crucea, icoanele, sfintele moaște, Sfântul și Marele Mir, prin care se pecetIuiește cel botezat cu pecetea harului Duhului Sfânt, precum și Sfânta Împărtășanie. Biserica este sfântă și pentru că aici se săvârșesc zilnic Sfânta Liturghie, se hirotonesc preoții, se împărtășesc credincioșii, se botează copiii și, aici, oamenii laudă neîncetat pe Dumnezeu împreună cu sfinții îngeri. În Biserică se află toate harurile mântuirii oamenilor. Biserica este numită „sobornicească”, adică universală, chemată să cuprindă toată lumea. Mântuitorul a poruncit Apostolilor: Mergeți, învățați toate neamurile… (Matei 28, 19). Biserica este sobornicească pentru că are plinătatea Adevărului și a darurilor mântuitoare ale lui Hristos. Biserica se numește și «apostolică», pentru că a fost organizată și răspândită în lume de Sfinții Apostoli, a căror învățătură neschimbată numai ortodocșii o păstrează până astăzi. De aceea numai în Biserica Ortodoxă se găsesc mijloace sigure de mântuire. Toți oamenii care sunt botezați în numele Preasfintei Treimi și păstrează neschimbată credința ortodoxă apostolică, atât drepți, cât și păcătoși, sunt membri ai Bisericii lui Hristos. Căci nu este om fără de păcat, iar Hristos Și-a dat viața pentru toți, că n-au trebuință cei sănătoși de doctor, ci cei bolnavi (Matei 9, 12). Numai cei ce se leapădă de Dumnezeu - ateii, ereticii, sectanții, schismaticii și sinucigașii care s-au rupt de Biserică - nu pot fi membri ai Bisericii și nu ne putem ruga niciodată pentru ei, atât cât sunt în viață, cât și după moarte. Numai dacă se pocăiesc sunt iertați și mântuiți. Însă Biserica lui Hristos are două feluri de membri: cerești și pământești. Sfinții și îngerii sunt membri ai Bisericii biruitoare din cer, căci au biruit pe diavolul și se află înaintea Preasfintei Treimi. Iar membrii Bisericii luptătoare de pe pământ sunt credincioșii dreptmăritori, care se luptă cu ispitele, cu patimile și cu diavolii pentru a dobândi viața veșnică. Cele două biserici formează una în Hristos, ca și membrii ei care împreună preamăresc pe Dumnezeu. Creștinii laudă pe sfinți și pe îngeri, iar cei din cer se roagă pentru mântuirea celor ce se luptă pe pământ, Iată ce mare este taina Bisericii creștine! Prototipul sau modelul veșnic al Bisericii lui Hristos este Însăși unitatea de nepătruns a Preasfintei Treimi. Căci unde este Dumnezeu, acolo este Biserica, acolo este unitatea sfinților, cu a îngerilor și a creștinilor. Acolo este harul Duhului Sfânt și veșnica fericire
Uite o lista cu întrebări la care protestanti nu știu să răspundă: 1. Unde scrie in Scriptura ca Scriptura trebuie sa fie singura autoritate? 2. Toate sau nu toate chipurile cioplite au fost interzise? 3. Mantuitorul a schimbat sau nu a schimbat porunca a 4-a? (nu ma refer la alta zi) 4. De ce Luter a scos din Biblie Cartile "apocrife"? 5. De ce nu faceti distinctie intre Canonul NT gata format si cel in curs de formare? 6. Unde scrie in Biblie ca botezul pruncilor nu este valid? unde scrie ca trebuie botezati EXCLUSIV adultii (respectiv, rebotezati cei botezati in pruncie)? 7. Daca botezul pruncilor nu este biblic, de ce Luter si reformatii totusi l-au pastrat pana astazi? (ex: luterani, presbiterieni, metodisti, anglicani etc) Daca Reforma a fost inspirata, cum credeti voi, putea oare fi imperfecta in punctele de baza? 8. Daca botezul pruncilor este o practica noua in istoria crestinatatii, cum sustineti voi, spuneti-ne cine si cand a introdus-o pentru prima data, precum si de ce nu a starnit tulburare in Biserica dupa felul ereziilor hristologice si trinitare? [08.01, 11:54] C. I. L: 1. Unde în NT scrie că cineva, mai ales după Învierea Domnului, a mai ţinut sâmbăta? 9. De ce Hristos "a încălcat" sâmbăta şi ce a vrut să arate cu asta? De ce trateaza pe ortodocsi deopotriva ca pe romano-catolici? 10. De se aduc ortodocsilor conta-argumentele destinate catolicismului apusean? 11. De ce se afirma cuvintele adresate caruiva personaj/e bibilic/e numaidecit au referinta si toti ceilalti? 12. De ce se afirma ca in Biblie nu este un inteles metafizic si trebuie citia mote-a-mote? 13. De ce se afirma ca nu trebuie studii speciale/pregatire pentru a studia Scriptura? 14. De se evanghelizeaza toti deolalta cu Bibilia, fiind considerata carte exoterica? 15. E etic, cel putin, a evangeliza o comunitate, tara deja crestina, chiar daca se afla inca in febra dupa foamea spirituala a comunismului? 16. Puteti sa aratati aceaisi continuitate istorico-confesionala din sec. I asa cum o fac greco- si romano-catolicii(cel putin)? 17. Aveti aceasi structura organizatorico-educativa ca si primii crestini? 18. Aveti curajul sa afirmati ca primii crestini faceau/ziceau/credeau exact ca dvs, nici mai mult, nici mai putin? 19. Cine este autorul redactorial al Bibiliei? 20. De ce primiti Biblia in forma si numarul de carti asa cum e acuma, fara a va intreba de ce altele nu sunt incluse/excluse? 21. "Cine va adauga [..] sau va scoate din cartea asta [..]" se refera la intreaga Biblie sau doar la Apocalipsa? 22. Cuvintul lui Dumnezeu se contine doar in Bibilie? 23. Este destula spre mintuire cunoastea doar a Cuvintului lui Dumnezeu din Biblie? 24. In general, mintuieste pe om cunoastea versetelor? 25. De ce operati cu versete selectiv, indragind cele cara va confirma pozitia si ignorind care ar fi la prima vedere contradictorii? Când a fost introdus botezul copiilor? De către cine? De ce (adică pe ce considerente)? 26. Cine sunt cei care au protestat împotriva unei astfel de "nelegiuri" şi care sunt scrierile lor, din perioada respectivă (unde am putea citi despre asta)? 27. Care este vârsta la care se pot boteza candidaţii? Cine stabileşte această vârstă şi pe ce criterii? În sec. II-III, când Apostolii nu mai erau, dar nici împăratul Constantin nu venise şi creştinismul era persecutat, simultan, în TOATE regiunile creştinate (fără excepţii) existau cel puţin două elemente moştenite de la Apostoli, pe care neoprotestanţii (de iehovişti nici nu mai zic) le resping: - Non sola Scriptura; - Existenţa ierarhiei bisericeşti sacramentale (aşa cum o are şi acum Biserica Ortodoxă). Cum se explică asta? Cum se raspunde la acest text biblic: "omul care din mindrie ,nu v-a asculta ,de PREOTUL pus acolo ca sa slujeasca Domnului Dumnezeului tau sau care nu va asculta de judecator ,omul acela sa fie pedepsit cu moartea. Sa scoti,astfel raul din mijlocul lui Israel" Deuteronom,17,12. Un nume a unui martir neoprotestant de la inceputul crestinatatii??? :ugeek: Aratatine si noua o biserica neoprotestranta de la inceputul crestinatatii. Datine si noua numele unui episcop neoprotestant de la inceputul crestinatatii. Datine si noua numele unui neoprotestant de la inceputul crestinatatii care a contribuit la alcatuirea Bibliei De ce protestantii si neoprotestantii nu se roaga cu rugaciunea Tatal Nostru lasat de Insusi Fiul Lui Dumnezeu ? Caci scrie in Sfanta Scriptura, de care ei nu se dezlipesc, spunand ca DOAR pe aceasta o iau in considerare. Se roaga oricum altfel dar nu cu Tatal Nostru. Poate se mai intalnesc exceptii la cei care au ramas cu obiceiul ortodox- dar asta in particular, nu la adunare. 2. Sa-mi spuna si mie un penticostal care sunt scrierile care sa certifice ca Darul vorbirii in limbi, dat initial apostolilor, a continuat pana la aparitia religiei Penticostale ? Caci ortodocsii , catolicii si orice alta religie nu a mai pomenit de primirea in continuare a Darului vorbirii in limbi, ci numai penticostalii din momentul in care s-au format ca religie - undeva in jurul sec XX. Si pt ca sectantii nu iau in considerare alte scrieri in afara de Biblie, ei au in cap doar versetul de la 1 Corinteni 13,8 unde spune ca Darul va inceta, dar nu spune cand. Ei nu mai asculta si alte voci, cum ar fi pe cea a Sf Ioan Gura de Aur, care spune ca Darul vorbirii in limbi era deja incetat cand predica el in sec IV (pt cuvantarea Sf Ioan Gura de Aur. Care este acea Evanghelie despre care vorbeste Ap Pavel in Galateni 1-8, caci in Sf Scriptura nu gasim nicaieri Evanghelia lui PAvel. Majoritatea curentelor şi aşa-ziselor biserici neo-protestante au aparut in sec.XVIII-XIX, cele protestante mai devreme, dupa anul 1200. Consideră ei că cei de dinaintea lor nu s-au mântuit? Chiar nici unul dupa apostoli Degeaba ziceţi că voi credeţi în Iisus Hristos dacă nu ţineţi cont de toate Cuvintele rostite de El şi alegeţi numai ce convine doctrinei voastre
La Înălţarea la Cer, Domnul Hristos oare a lăsat mai multe credinţe creştine pe pământ? Noi cunoaştem credinţa de la Ucenicii Domnului, de la Sfinţii Apostoli şi Evanghelişti. Aţi auzit cumva că unii apostoli erau ortodocşi, alţii catolici, alţii penticostali ? Nu, desigur. La început a fost o singură credinţă, o singură Biserică. O vreme toate au fost bune şi frumoase. Dar ce s-a întâmplat după aceea? Unii oameni, din mândrie, din îngâmfare, au răstălmăcit învăţătura sănătoasă primită de la Ucenicii Domnului, şi au adus unele interpretări, unele inovaţii în cult şi în dogmă. Însă Părinţii Bisericii din toată lumea creştină, călăuziţi de Duhul Sfânt, s-au strâns în Sinoade (Soboare, un fel de congrese internaţionale), unde au discutat problemele apărute şi au restabilit ordinea în Biserică, iar rătăciţii au căzut sub blestemul Bisericii. Au fost şapte asemenea Sinoade în decursul istoriei, la care au participat sfinţi mari (ex. Sf. Nicolae, Sf. Spiridon, Sf. Împărat Constantin cel Mare etc.) unde s-a stabilit cu exactitate cum trebuie să credem, ce trebuie să credem (Crezul), unde s-a demonstrat, uneori în chip minunat, că icoana şi crucea nu sunt idoli, că Sf. Duminică este ziua Domnului, ziua eliberării noastre din robia iadului, şi multe alte lucruri necesare cultului creştin. A mers aşa Biserica mult timp, cca. o mie de ani. In anul 1054 apare în Biserică Marea Schismă, adică o mare ruptură, o separare a părţii de răsărit a Bisericii (Bizanţ), de partea de apus (Roma), din cauza pretenţiei papilor din apus de a-şi exercita supremaţia asupra întregii Biserici creştine, ceea ce nu era în concordanţă cu hotărârile Sinoadelor Ecumenice, mai ales că Apusul făcuse unele modificări în dogmă (ex. Filioque la Crez). În cadrul bisericii apusene a apărut o altă ruptură când s-au desprins protestanţii (care au protestat din anumite motive împotriva papei). Din protestanţi s-au desprins alte grupări creştine, care şi-au făurit un cult după bunul lor plac, nemaipăstrând aproape nimic din cultul creştin stabilit la Cele Şapte Sinoade Ecumenice. Prin urmare unii ţin sâmbăta ca zi de odihnă; nu mai păstrează Sfintele Taine ale Bisericii; fug de cruce, de icoană, de tămâie; nu mai au sfinţi, nu mai au preoţie, nu mai au biserică. Unii au ajuns chiar să-i cunune pe homosexuali, să facă femei preoţi, şi multe alte rătăciri. După desprinderea de Biserica primară, toate celelalte culte şi confesiuni au făcut tot felul de modificări după poftele şi neputinţele oamenilor. Doar Biserica noastră Ortodoxă de Răsărit mai păstrează în totalitate predaniile şi tot ce ne-a fost lăsat de la Sfinţii Apostoli şi de la Sfinţii Părinţii noştri, care şi-au vărsat sângele, ca mucenici, pentru păstrarea neştirbită a sfinţeniei Bisericii Strămoşeşti. Ea este Biserica adevăratei slave (în greacă, ortho = corect, doxa = slavă) a lui Dumnezeu. Dumnezeu arată lumii că Biserica Ortodoxă este cea adevărată prin mai multe minuni, şi anume: 1.În fiecare an, la Ierusalim, în Biserica Sfântului Mormânt, numai şi numai la Paştele ortodox, coboară din Cer o lumină dumnezeiască (Sfânta Lumină), care aprinde vata ce este aşezată pe Sfântul Mormânt şi lumânările din mâinile credincioşilor. Această lumină nu este o lumină materială, căci la început, câteva minute nu frige. I-am văzut pe mulţi trecându-şi mâinile şi bărbile peste această flacără sfântă, fără să se ardă. Această minune o văd şi celelalte religii şi culte, dar nu vor sa vina la adevărata credinţă. 2. Ştim cu toţii că agheasma pe care o săvârşeşte preotul ortodox nu se strică. Pentru sfinţirea agheasmei preotul foloseşte busuioc şi cruce de argint sau lemn. Unii oameni au încercat să prepare şi ei agheasmă, procedând precum preotul, dar mare le-a fost mirarea când au văzut că „agheasma” lor s-a stricat, iar cea sfinţită de preot a rămas curată. 3. Creştinii care au dus o viaţă sfântă, sunt proslăviţi de Dumnezeu, căci după moarte trupurile lor, în multe cazuri, nu putrezesc şi sunt plăcut mirositoare si făcatoare de minuni. Luăm doar un singur exemplu de moaşte. Moaştele Sf. Cuvioase Parascheva de la Iaşi, la care vin mii de oameni. În fiecare an, de ziua ei (14 octombrie), i se schimbă veşmintele, şi încălţămintele i se gasesc tocite, roase. Explicaţia este ca Sfânta vine în ajutorul celor care se roaga cu credinţă şi nădejde către ea şi asfel îsi toceşte încălţămintele. 4. Sunt părinţi duhovniceşti ortodocşi plăcuţi Lui Dumnezeu, care au primit darul înainte-vederii şi care atunci când alergăm la dânşii deja ne conosc necazurile şi ştiu şi cum ne cheamă. 5. Aţi auzit, sau aţi văzut icoane ortodoxe care plâng cu lacrimi de sânge sau de mir. Uneori mirul care a izvorât din aceste icoane a depăşit cu mult greutatea icoanei. Şi sunt multe alte dovezi palpabile din care rezultă că Biserica Ortodoxă este Biserica lui Hristos. Le veţi afla dacă veţi veni mai des la biserică şi veţi citi mai multe cărţi ortodoxe şi nu toate prostiile de prin reviste şi ziare care fac reclamă păcatelor: desfrânării, violenţei, lăcomiei, lenei, luxului şi altor păcate. De ce sunt preoţii ortodocşi urmaşii Apostolilor ? Apostolii au primit Duhul Sfânt de la Domnul Hristos, iar aceştia, la rândul lor, au transmis harul, prin rugaciune şi punerea mâinilor(Fapte 6, 6) peste urmaşii lor, făcându-i episcopi, preoţi şi diaconi, până în zilele noastre. Aceasta se numeşte succesiune apostolică, sau altfel spus, continuitate. Cultele neoprotestante nu au această continuitate, fiindcă nu şi-a pus nimeni mâinile peste ei ca să-i facă pastori De ce trebuie să ne spovedim la preot şi nu direct Lui Dumnezeu ? Preotul, ca urmaş al Apostolilor, este instituit de Dumnezeu să facă acest lucru, căci Domnul nostru Iisus Hristos a dat puterea legării şi dezlegării păcatelor după Sfânta Sa Înviere, zicând către ucenicii săi: „Luaţi Duh Sfânt! Cărora veţi ierta păcatele, se vor ierta lor şi cărora le veţi ţine, vor fi ţinute!”(Ioan 20, 22-23) şi iarăşi a zis: “Oricâte veţi lega pe pământ vor fi legate şi în cer şi oricâte veţi dezlega pe pământ vor fi dezlegate şi în cer”.(Matei 18, 18). Deci numai prin Biserică se poate face iertarea păcatelor; numai Biserica are putere, prin preoţii şi episcopii săi, să lege şi să dezlege păcatele lumii. Să nu vă legaţi niciodată de vrednicia preotului, căci aici lucrează Harul Lui Dumnezeu. Preotul săvârşeşte numai partea văzută a lucrurilor iar Dumnezeu este Cel Care trimite Duhul Sfânt. Darurile Lui Dumnezeu nu atârnă de virtutea preoţească. Dacă trimiterea harului asupra credincioşilor ar fi atârnat de vrednicia preoţilor, atunci toţi creştinii care au preoţi nevrednici ar fi fost lipsiţi de el. Dar Dumnezeu trimite harul Său şi prin preoţii cei nevrednici, ca să nu rămâna păgubiţi cei ce însetează de mântuire. În mass-media se publică frecvent ştiri şi imagini care surprind anumite persoane în posturi imorale, adică în luare de mită, în beţie, în desfrânare sau în alte păcate. Cele mai savurate dezvăluiri, însă, sunt cele în care sunt implicate feţele bisericeşti. Da, şi oamenii Bisericii pot să păcătuiască, pentru că tot oameni sunt şi ei, şi mai ales pe ei îi ispitesc diavolii. Însă cei mai multi din ei sunt oameni morali, iar dacă un procent infim se abate de la morala creştină, aceasta nu înseamnă că tot sistemul e putred. Există oare pădure fără uscături? Există, oare, pe lumea aceasta vreo instituţie perfectă, cu oameni sută la sută morali? Indiferent de vrednicia preotului, serviciile pe care le face sunt valabile, aşa cum într-o instituţie oarecare, să zicem o primărie, dacă primarul este beţiv, desfrânat, hoţ sau cu alte păcate, oare un certificat sau un alt document pe care-l soliciţi primăriei, semnat şi parafat de către primar, nu este valabil? Ba este, indiferent de moralitatea primarului. Aşa este şi in plan bisericesc. Oricât de păcătos ar fi preotul, Taina săvârşita de el este mântuitoare pentru noi, pentru că el nu o savârşeşte cu puterea sa, ci cu puterea Harului Lui Dumnezeu, dată lui prin hirotonie. Şi să mai ţineţi cont că acum se duce o campanie foarte dură împotriva Bisericii Ortodoxe, prin denigrarea preoţilor şi călugărilor ortodocşi. Noi să urmăm calea moşilor şi strămoşilor noştri care au fost întotdeauna ortodocşi. Să citim cărţile sfinte ale Bisericii noastre, să ascultăm de slujitorii ei care ne conduc pe calea cea dreaptă, să ne alegem duhovnici iscusiţi care să ne îndrume conform Sfintelor Canoane ale Bisericii. Să nu ne luăm după învăţăturile greşite ale unor babe, ci numai după ceea ce ne învaţă Biserica. Fără astrologie, fără magie, fără horoscoape, fără vrăjitorie şi descântece, fără talismane, fără credinţe budiste în reîncarnare, fără filmele şi programele păcătoase de la televizor, fără cântece desfrânate, fără avorturi şi anticonceptionale, fără căsătorii de probă şi multe alte manifestări păgâneşti pe care le întâlnim în zilele noastre. Dacă veţi merge la biserică mai des, veţi afla mai multe.
Da . Alexandru Lăpușneanu domn al Moldovei sa făcut călugăr spre sfârșitul vieții dar cu interes . A omorât prea mulți boieri și sa călugărit ca să fie iertat de Dumnezeu .
Am fost de de 3 ori. Oameni buni, e pământul sfânt, lipsit de zumzetul și grijile lumești. Cel mai tare m am izbit de liniștea ce te înconjoară. Pur și simplu vi alt om acasă! Cu toată dragostea va recomand ca măcar odată în viata sa mergeți acolo. Hristos a înviat!
Doamne ajuta tuturor❤❤❤
Frumos reportaj! Acolo se simte asa pentru ca e multa rugaciune de noapte , neincetata! De am stii si noi sa impletim munca noastra cu rugsciunea neincetata❤
Sfântul Apostol Pavel ne învață că Hristos este Cap al Bisericii, iar Biserica întemeiată de El este trupul lui Hristos (Ef. l, 22-23). În alt loc Biserica este numită mireasa lui Hristos (II Cor. 11, 2), stâlpul și întărirea adevărului (I Tim. 3, 15), sau trupul tainic al Domnului. Sfinții Părinți, inspirați de Duhul-Sfânt, ne învață că mirele și mireasa, despre care se vorbește în Cântarea Cântărilor, sunt Hristos și Biserica. Și precum capul are un singur trup și mirele o singură mireasă, așa și Hristos are un singur trup și o singură mireasă, Biserica, numită și „mama noastră cea de obște”, care ne-a născut pe toți prin baia Sfântului Botez și prin celelalte Sfinte Taine. De aceea și Sfântul Ciprian spune: cine nu are Biserica de mamă, nu poate avea pe Dumnezeu de Tată.
Deci, chiar dacă oamenii stăpâniți de mândrie și de neascultare s-au dezbinat între ei și s-au depărtat mai mult sau mai puțin de adevărata Biserică întemeiată de Hristos și de Sfinții Apostoli, formând mai multe „biserici”, confesiuni, culte și grupări creștine sectare, schismatice și anarhice, nu trebuie să credem că Biserica cea una s-a rupt în mai multe biserici.
Biserica întemeiată de Hristos este dumnezeiască, este una, căci unul este și Hristos, întemeietorul ei, și este veșnică. Este un trup și un Duh, o Evanghelie și o Biserică; un Domn și o credință, un Botez, un Dumnezeu și Tatăl tuturor, Care este peste toale și prin toate și întru toți (Ef. 4, 4-6). Afară de Biserica întemeiată de Hristos nu este mântuire, pentru că nu este episcop, nici preoție, nici Sfintele Taine prin care primim harul mântuirii. Adevărul, care este Hristos, Crucea, Sfânta Evanghelie, harul mântuirii și urmașii Sfinților Apostoli, adică episcopii și preoții, se află numai în Biserică. Aici este Duhul Sfânt, Botezul, Sfânta Împărtășanie, Preoția, Sfânta Liturghie, bucuria vieții și mântuirea. Aici se află sfinții toți împreună cu Maica Domnului și însuși tronul nevăzut al Preasfintei Treimi.
Cei care au ieșit din sânul Bisericii și s-au lepădat de Tainele ei, de păstorii ei rânduiți de Apostoli, de Cruce, de sfinți, de Sfânta Liturghie și de toate darurile Duhului Sfânt ce izvorăsc din Biserică, aceia s-au lepădat de harul mântuirii, căci au ieșit din corabia Bisericii și din staulul oilor lui Hristos, Mântuitorul și Păstorul nostru cel bun. Ei se pot mântui numai dacă se căiesc și revin în sânul Bisericii. Domnul nostru Iisus Hristos zice: Pe această piatră - a dreptei credințe - voi zidi Biserica Mea și porțile iadului nu o vor birui (Matei 16, 18). Porțile iadului sunt sectele creștine de tot felul care lovesc în unitatea și temelia Bisericii, dar nu o vor putea birui, căci la cârma ei este Însuși Hristos, Mântuitorul lumii.
Pentru că Biserica ne unește cu Dumnezeu și pentru că în ea se află neîncetat Hristos, Mântuitorul nostru, și Sfântul Duh. De aceea Biserica nu greșește niciodată, fiind „stâlpul și temelia adevărului” (I Tim. 3, 15). Credem în Biserica lui Hristos, căci numai în ea ne putem boteza, pocăi și împărtăși cu Sfintele Taine. Numai în ea ne putem mântui. Nu este mântuire afară de Biserică, spune Sfântul Ciprian, pentru că Biserica, numită trupul tainic al lui Hristos, păstrează toate darurile mântuirii
Biserica cea adevărată este Biserica Ortodoxă, pentru că ea singură are dreapta credință în Dumnezeu. Însuși cuvântul „Ortodoxie”, în limba greacă, înseamnă dreapta credință. Ea singură păstrează neschimbate, fără lipsuri și adăugiri, învățătura și rânduielile Domnului nostru Iisus Hristos, așa cum le-au propovăduit Sfinții Apostoli și cum le-au explicat și fixat în Simbolul de Credință Sfinții Părinți la Sinoadele ecumenice și locale din primele secole creștine, când toată creștinătatea era una și nedespărțit.
De aceea numai în Biserica Ortodoxă se găsesc mijloace sigure de mântuire. Pentru că ea ne unește cu Dumnezeu și pentru că în ea se află neîncetat Hristos, Mântuitorul nostru, și Sfântul Duh. De aceea Biserica nu greșește niciodată, fiind „stâlpul și temelia adevărului” (I Tim. 3, 15). Credem în Biserica lui Hristos, căci numai în ea ne putem boteza, pocăi și împărtăși cu Sfintele Taine. Numai în ea ne putem mântui. Nu este mântuire afară de Biserică, spune Sfântul Ciprian, pentru că Biserica, numită trupul tainic al lui Hristos, păstrează toate darurile mântuirii.
Biserica cea adevărată este Biserica Ortodoxă, pentru că ea singură are dreapta credință în Dumnezeu. Însuși cuvântul „Ortodoxie”, în limba greacă, înseamnă dreapta credință. Ea singură păstrează neschimbate, fără lipsuri și adăugiri, învățătura și rânduielile Domnului nostru Iisus Hristos, așa cum le-au propovăduit Sfinții Apostoli și cum le-au explicat și fixat în Simbolul de Credință Sfinții Părinți la Sinoadele ecumenice și locale din primele secole creștine, când toată creștinătatea era una și nedespărțită. Numai Biserica Ortodoxă păstrează învățătura de credință adevărată, întreagă și neschimbată, primită de la Sfinții Apostoli, cuprinsă în Crez sau Simbolul de Credință, așa cum l-au stabilit Sfinții Părinți în primele două Sinoade ecumenice din anii 325 și 381 de la Niceea și Constantinopol. Mai târziu, Biserica de Apus a modificat Crezul (prin adaosul Filioque) și s-a îndepărtat de la Tradiția comună a Sfinților Părinți, atât în ce privește viața sacramentală, cât și forma de conducere a Bisericii (Reforma protestantă și dogmele papale romano-catolice);
- Slujbele în Biserica Ortodoxă sunt și ele recunoscute de toată lumea creștină ca cele mai mistice și mai conforme cu Tradiția Bisericii nedespărțite din primul mileniu. Asceza și postul nu au fost schimbate în Ortodoxie, așa cum s-a întâmplat la catolici și protestanți. În articolul 9 mărturisim că noi, creștinii, credem și întru una, sfântă, sobornicească și apostolească Biserică. O numim «una», pentru că Unul este Hristos, Capul și Întemeietorul ei, și nimeni nu poate să pună altă temelie Bisericii Sale, nici oamenii, nici îngerii. O numim «sfântă”, pentru că Biserica este trupul lui Hristos Care a iubit Biserica și S-a dat pe Sine pentru ea, ca s-o sfințească, curățind-o prin baia apei prin cuvânt… ca să fie sfântă și fără prihană… (Ef. 5, 23-27).
Biserica lui Hristos este sfântă și pentru că în ea se află harul Duhului Sfânt, Sfânta Evanghelie, Crucea, icoanele, sfintele moaște, Sfântul și Marele Mir, prin care se pecetIuiește cel botezat cu pecetea harului Duhului Sfânt, precum și Sfânta Împărtășanie.
Biserica este sfântă și pentru că aici se săvârșesc zilnic Sfânta Liturghie, se hirotonesc preoții, se împărtășesc credincioșii, se botează copiii și, aici, oamenii laudă neîncetat pe Dumnezeu împreună cu sfinții îngeri. În Biserică se află toate harurile mântuirii oamenilor.
Biserica este numită „sobornicească”, adică universală, chemată să cuprindă toată lumea. Mântuitorul a poruncit Apostolilor: Mergeți, învățați toate neamurile… (Matei 28, 19). Biserica este sobornicească pentru că are plinătatea Adevărului și a darurilor mântuitoare ale lui Hristos.
Biserica se numește și «apostolică», pentru că a fost organizată și răspândită în lume de Sfinții Apostoli, a căror învățătură neschimbată numai ortodocșii o păstrează până astăzi.
De aceea numai în Biserica Ortodoxă se găsesc mijloace sigure de mântuire. Toți oamenii care sunt botezați în numele Preasfintei Treimi și păstrează neschimbată credința ortodoxă apostolică, atât drepți, cât și păcătoși, sunt membri ai Bisericii lui Hristos. Căci nu este om fără de păcat, iar Hristos Și-a dat viața pentru toți, că n-au trebuință cei sănătoși de doctor, ci cei bolnavi (Matei 9, 12). Numai cei ce se leapădă de Dumnezeu - ateii, ereticii, sectanții, schismaticii și sinucigașii care s-au rupt de Biserică - nu pot fi membri ai Bisericii și nu ne putem ruga niciodată pentru ei, atât cât sunt în viață, cât și după moarte. Numai dacă se pocăiesc sunt iertați și mântuiți.
Însă Biserica lui Hristos are două feluri de membri: cerești și pământești. Sfinții și îngerii sunt membri ai Bisericii biruitoare din cer, căci au biruit pe diavolul și se află înaintea Preasfintei Treimi. Iar membrii Bisericii luptătoare de pe pământ sunt credincioșii dreptmăritori, care se luptă cu ispitele, cu patimile și cu diavolii pentru a dobândi viața veșnică. Cele două biserici formează una în Hristos, ca și membrii ei care împreună preamăresc pe Dumnezeu. Creștinii laudă pe sfinți și pe îngeri, iar cei din cer se roagă pentru mântuirea celor ce se luptă pe pământ, Iată ce mare este taina Bisericii creștine! Prototipul sau modelul veșnic al Bisericii lui Hristos este Însăși unitatea de nepătruns a Preasfintei Treimi. Căci unde este Dumnezeu, acolo este Biserica, acolo este unitatea sfinților, cu a îngerilor și a creștinilor. Acolo este harul Duhului Sfânt și veșnica fericire
Uite o lista cu întrebări la care protestanti nu știu să răspundă:
1. Unde scrie in Scriptura ca Scriptura trebuie sa fie singura autoritate?
2. Toate sau nu toate chipurile cioplite au fost interzise?
3. Mantuitorul a schimbat sau nu a schimbat porunca a 4-a? (nu ma refer la alta zi)
4. De ce Luter a scos din Biblie Cartile "apocrife"?
5. De ce nu faceti distinctie intre Canonul NT gata format si cel in curs de formare?
6. Unde scrie in Biblie ca botezul pruncilor nu este valid? unde scrie ca trebuie botezati EXCLUSIV adultii (respectiv, rebotezati cei botezati in pruncie)?
7. Daca botezul pruncilor nu este biblic, de ce Luter si reformatii totusi l-au pastrat pana astazi? (ex: luterani, presbiterieni, metodisti, anglicani etc) Daca Reforma a fost inspirata, cum credeti voi, putea oare fi imperfecta in punctele de baza?
8. Daca botezul pruncilor este o practica noua in istoria crestinatatii, cum sustineti voi, spuneti-ne cine si cand a introdus-o pentru prima data, precum si de ce nu a starnit tulburare in Biserica dupa felul ereziilor hristologice si trinitare?
[08.01, 11:54] C. I. L: 1. Unde în NT scrie că cineva, mai ales după Învierea Domnului, a mai ţinut sâmbăta?
9. De ce Hristos "a încălcat" sâmbăta şi ce a vrut să arate cu asta?
De ce trateaza pe ortodocsi deopotriva ca pe romano-catolici?
10. De se aduc ortodocsilor conta-argumentele destinate catolicismului apusean?
11. De ce se afirma cuvintele adresate caruiva personaj/e bibilic/e numaidecit au referinta si toti ceilalti?
12. De ce se afirma ca in Biblie nu este un inteles metafizic si trebuie citia mote-a-mote?
13. De ce se afirma ca nu trebuie studii speciale/pregatire pentru a studia Scriptura?
14. De se evanghelizeaza toti deolalta cu Bibilia, fiind considerata carte exoterica?
15. E etic, cel putin, a evangeliza o comunitate, tara deja crestina, chiar daca se afla inca in febra dupa foamea spirituala a comunismului?
16. Puteti sa aratati aceaisi continuitate istorico-confesionala din sec. I asa cum o fac greco- si romano-catolicii(cel putin)?
17. Aveti aceasi structura organizatorico-educativa ca si primii crestini?
18. Aveti curajul sa afirmati ca primii crestini faceau/ziceau/credeau exact ca dvs, nici mai mult, nici mai putin?
19. Cine este autorul redactorial al Bibiliei?
20. De ce primiti Biblia in forma si numarul de carti asa cum e acuma, fara a va intreba de ce altele nu sunt incluse/excluse?
21. "Cine va adauga [..] sau va scoate din cartea asta [..]" se refera la intreaga Biblie sau doar la Apocalipsa?
22. Cuvintul lui Dumnezeu se contine doar in Bibilie?
23. Este destula spre mintuire cunoastea doar a Cuvintului lui Dumnezeu din Biblie?
24. In general, mintuieste pe om cunoastea versetelor?
25. De ce operati cu versete selectiv, indragind cele cara va confirma pozitia si ignorind care ar fi la prima vedere contradictorii?
Când a fost introdus botezul copiilor? De către cine? De ce (adică pe ce considerente)?
26. Cine sunt cei care au protestat împotriva unei astfel de "nelegiuri" şi care sunt scrierile lor, din perioada respectivă (unde am putea citi despre asta)?
27. Care este vârsta la care se pot boteza candidaţii? Cine stabileşte această vârstă şi pe ce criterii?
În sec. II-III, când Apostolii nu mai erau, dar nici împăratul Constantin nu venise şi creştinismul era persecutat, simultan, în TOATE regiunile creştinate (fără excepţii) existau cel puţin două elemente moştenite de la Apostoli, pe care neoprotestanţii (de iehovişti nici nu mai zic) le resping:
- Non sola Scriptura;
- Existenţa ierarhiei bisericeşti sacramentale (aşa cum o are şi acum Biserica Ortodoxă).
Cum se explică asta?
Cum se raspunde la acest text biblic: "omul care din mindrie ,nu v-a asculta ,de PREOTUL pus acolo ca sa slujeasca Domnului Dumnezeului tau sau care nu va asculta de judecator ,omul acela sa fie pedepsit cu moartea. Sa scoti,astfel raul din mijlocul lui Israel" Deuteronom,17,12.
Un nume a unui martir neoprotestant de la inceputul crestinatatii??? :ugeek:
Aratatine si noua o biserica neoprotestranta de la inceputul crestinatatii.
Datine si noua numele unui episcop neoprotestant de la inceputul crestinatatii.
Datine si noua numele unui neoprotestant de la inceputul crestinatatii care a contribuit la alcatuirea Bibliei
De ce protestantii si neoprotestantii nu se roaga cu rugaciunea Tatal Nostru lasat de Insusi Fiul Lui Dumnezeu ? Caci scrie in Sfanta Scriptura, de care ei nu se dezlipesc, spunand ca DOAR pe aceasta o iau in considerare. Se roaga oricum altfel dar nu cu Tatal Nostru. Poate se mai intalnesc exceptii la cei care au ramas cu obiceiul ortodox- dar asta in particular, nu la adunare.
2. Sa-mi spuna si mie un penticostal care sunt scrierile care sa certifice ca Darul vorbirii in limbi, dat initial apostolilor, a continuat pana la aparitia religiei Penticostale ?
Caci ortodocsii , catolicii si orice alta religie nu a mai pomenit de primirea in continuare a Darului vorbirii in limbi, ci numai penticostalii din momentul in care s-au format ca religie - undeva in jurul sec XX. Si pt ca sectantii nu iau in considerare alte scrieri in afara de Biblie, ei au in cap doar versetul de la 1 Corinteni 13,8 unde spune ca Darul va inceta, dar nu spune cand. Ei nu mai asculta si alte voci, cum ar fi pe cea a Sf Ioan Gura de Aur, care spune ca Darul vorbirii in limbi era deja incetat cand predica el in sec IV (pt cuvantarea Sf Ioan Gura de Aur.
Care este acea Evanghelie despre care vorbeste Ap Pavel in Galateni 1-8, caci in Sf Scriptura nu gasim nicaieri Evanghelia lui PAvel.
Majoritatea curentelor şi aşa-ziselor biserici neo-protestante au aparut in sec.XVIII-XIX, cele protestante mai devreme, dupa anul 1200. Consideră ei că cei de dinaintea lor nu s-au mântuit? Chiar nici unul dupa apostoli
Degeaba ziceţi că voi credeţi în Iisus Hristos dacă nu ţineţi cont de toate Cuvintele rostite de El şi alegeţi numai ce convine doctrinei voastre
Unde se găsește documentarul integral?
😢😢😢 costa mult mai
La Înălţarea la Cer, Domnul Hristos oare a lăsat mai multe credinţe creştine pe pământ? Noi cunoaştem credinţa de la Ucenicii Domnului, de la Sfinţii Apostoli şi Evanghelişti. Aţi auzit cumva că unii apostoli erau ortodocşi, alţii catolici, alţii penticostali ? Nu, desigur. La început a fost o singură credinţă, o singură Biserică. O vreme toate au fost bune şi frumoase. Dar ce s-a întâmplat după aceea? Unii oameni, din mândrie, din îngâmfare, au răstălmăcit învăţătura sănătoasă primită de la Ucenicii Domnului, şi au adus unele interpretări, unele inovaţii în cult şi în dogmă. Însă Părinţii Bisericii din toată lumea creştină, călăuziţi de Duhul Sfânt, s-au strâns în Sinoade (Soboare, un fel de congrese internaţionale), unde au discutat problemele apărute şi au restabilit ordinea în Biserică, iar rătăciţii au căzut sub blestemul Bisericii. Au fost şapte asemenea Sinoade în decursul istoriei, la care au participat sfinţi mari (ex. Sf. Nicolae, Sf. Spiridon, Sf. Împărat Constantin cel Mare etc.) unde s-a stabilit cu exactitate cum trebuie să credem, ce trebuie să credem (Crezul), unde s-a demonstrat, uneori în chip minunat, că icoana şi crucea nu sunt idoli, că Sf. Duminică este ziua Domnului, ziua eliberării noastre din robia iadului, şi multe alte lucruri necesare cultului creştin. A mers aşa Biserica mult timp, cca. o mie de ani. In anul 1054 apare în Biserică Marea Schismă, adică o mare ruptură, o separare a părţii de răsărit a Bisericii (Bizanţ), de partea de apus (Roma), din cauza pretenţiei papilor din apus de a-şi exercita supremaţia asupra întregii Biserici creştine, ceea ce nu era în concordanţă cu hotărârile Sinoadelor Ecumenice, mai ales că Apusul făcuse unele modificări în dogmă (ex. Filioque la Crez). În cadrul bisericii apusene a apărut o altă ruptură când s-au desprins protestanţii (care au protestat din anumite motive împotriva papei). Din protestanţi s-au desprins alte grupări creştine, care şi-au făurit un cult după bunul lor plac, nemaipăstrând aproape nimic din cultul creştin stabilit la Cele Şapte Sinoade Ecumenice. Prin urmare unii ţin sâmbăta ca zi de odihnă; nu mai păstrează Sfintele Taine ale Bisericii; fug de cruce, de icoană, de tămâie; nu mai au sfinţi, nu mai au preoţie, nu mai au biserică. Unii au ajuns chiar să-i cunune pe homosexuali, să facă femei preoţi, şi multe alte rătăciri. După desprinderea de Biserica primară, toate celelalte culte şi confesiuni au făcut tot felul de modificări după poftele şi neputinţele oamenilor. Doar Biserica noastră Ortodoxă de Răsărit mai păstrează în totalitate predaniile şi tot ce ne-a fost lăsat de la Sfinţii Apostoli şi de la Sfinţii Părinţii noştri, care şi-au vărsat sângele, ca mucenici, pentru păstrarea neştirbită a sfinţeniei Bisericii Strămoşeşti. Ea este Biserica adevăratei slave (în greacă, ortho = corect, doxa = slavă) a lui Dumnezeu.
Dumnezeu arată lumii că Biserica Ortodoxă este cea adevărată prin mai multe minuni, şi anume: 1.În fiecare an, la Ierusalim, în Biserica Sfântului Mormânt, numai şi numai la Paştele ortodox, coboară din Cer o lumină dumnezeiască (Sfânta Lumină), care aprinde vata ce este aşezată pe Sfântul Mormânt şi lumânările din mâinile credincioşilor. Această lumină nu este o lumină materială, căci la început, câteva minute nu frige. I-am văzut pe mulţi trecându-şi mâinile şi bărbile peste această flacără sfântă, fără să se ardă. Această minune o văd şi celelalte religii şi culte, dar nu vor sa vina la adevărata credinţă. 2. Ştim cu toţii că agheasma pe care o săvârşeşte preotul ortodox nu se strică. Pentru sfinţirea agheasmei preotul foloseşte busuioc şi cruce de argint sau lemn. Unii oameni au încercat să prepare şi ei agheasmă, procedând precum preotul, dar mare le-a fost mirarea când au văzut că „agheasma” lor s-a stricat, iar cea sfinţită de preot a rămas curată. 3. Creştinii care au dus o viaţă sfântă, sunt proslăviţi de Dumnezeu, căci după moarte trupurile lor, în multe cazuri, nu putrezesc şi sunt plăcut mirositoare si făcatoare de minuni. Luăm doar un singur exemplu de moaşte. Moaştele Sf. Cuvioase Parascheva de la Iaşi, la care vin mii de oameni. În fiecare an, de ziua ei (14 octombrie), i se schimbă veşmintele, şi încălţămintele i se gasesc tocite, roase. Explicaţia este ca Sfânta vine în ajutorul celor care se roaga cu credinţă şi nădejde către ea şi asfel îsi toceşte încălţămintele. 4. Sunt părinţi duhovniceşti ortodocşi plăcuţi Lui Dumnezeu, care au primit darul înainte-vederii şi care atunci când alergăm la dânşii deja ne conosc necazurile şi ştiu şi cum ne cheamă. 5. Aţi auzit, sau aţi văzut icoane ortodoxe care plâng cu lacrimi de sânge sau de mir. Uneori mirul care a izvorât din aceste icoane a depăşit cu mult greutatea icoanei. Şi sunt multe alte dovezi palpabile din care rezultă că Biserica Ortodoxă este Biserica lui Hristos. Le veţi afla dacă veţi veni mai des la biserică şi veţi citi mai multe cărţi ortodoxe şi nu toate prostiile de prin reviste şi ziare care fac reclamă păcatelor: desfrânării, violenţei, lăcomiei, lenei, luxului şi altor păcate.
De ce sunt preoţii ortodocşi urmaşii Apostolilor ? Apostolii au primit Duhul Sfânt de la Domnul Hristos, iar aceştia, la rândul lor, au transmis harul, prin rugaciune şi punerea mâinilor(Fapte 6, 6) peste urmaşii lor, făcându-i episcopi, preoţi şi diaconi, până în zilele noastre. Aceasta se numeşte succesiune apostolică, sau altfel spus, continuitate. Cultele neoprotestante nu au această continuitate, fiindcă nu şi-a pus nimeni mâinile peste ei ca să-i facă pastori
De ce trebuie să ne spovedim la preot şi nu direct Lui Dumnezeu ? Preotul, ca urmaş al Apostolilor, este instituit de Dumnezeu să facă acest lucru, căci Domnul nostru Iisus Hristos a dat puterea legării şi dezlegării păcatelor după Sfânta Sa Înviere, zicând către ucenicii săi: „Luaţi Duh Sfânt! Cărora veţi ierta păcatele, se vor ierta lor şi cărora le veţi ţine, vor fi ţinute!”(Ioan 20, 22-23) şi iarăşi a zis: “Oricâte veţi lega pe pământ vor fi legate şi în cer şi oricâte veţi dezlega pe pământ vor fi dezlegate şi în cer”.(Matei 18, 18). Deci numai prin Biserică se poate face iertarea păcatelor; numai Biserica are putere, prin preoţii şi episcopii săi, să lege şi să dezlege păcatele lumii. Să nu vă legaţi niciodată de vrednicia preotului, căci aici lucrează Harul Lui Dumnezeu. Preotul săvârşeşte numai partea văzută a lucrurilor iar Dumnezeu este Cel Care trimite Duhul Sfânt. Darurile Lui Dumnezeu nu atârnă de virtutea preoţească. Dacă trimiterea harului asupra credincioşilor ar fi atârnat de vrednicia preoţilor, atunci toţi creştinii care au preoţi nevrednici ar fi fost lipsiţi de el. Dar Dumnezeu trimite harul Său şi prin preoţii cei nevrednici, ca să nu rămâna păgubiţi cei ce însetează de mântuire. În mass-media se publică frecvent ştiri şi imagini care surprind anumite persoane în posturi imorale, adică în luare de mită, în beţie, în desfrânare sau în alte păcate. Cele mai savurate dezvăluiri, însă, sunt cele în care sunt implicate feţele bisericeşti. Da, şi oamenii Bisericii pot să păcătuiască, pentru că tot oameni sunt şi ei, şi mai ales pe ei îi ispitesc diavolii. Însă cei mai multi din ei sunt oameni morali, iar dacă un procent infim se abate de la morala creştină, aceasta nu înseamnă că tot sistemul e putred. Există oare pădure fără uscături? Există, oare, pe lumea aceasta vreo instituţie perfectă, cu oameni sută la sută morali? Indiferent de vrednicia preotului, serviciile pe care le face sunt valabile, aşa cum într-o instituţie oarecare, să zicem o primărie, dacă primarul este beţiv, desfrânat, hoţ sau cu alte păcate, oare un certificat sau un alt document pe care-l soliciţi primăriei, semnat şi parafat de către primar, nu este valabil? Ba este, indiferent de moralitatea primarului. Aşa este şi in plan bisericesc. Oricât de păcătos ar fi preotul, Taina săvârşita de el este mântuitoare pentru noi, pentru că el nu o savârşeşte cu puterea sa, ci cu puterea Harului Lui Dumnezeu, dată lui prin hirotonie. Şi să mai ţineţi cont că acum se duce o campanie foarte dură împotriva Bisericii Ortodoxe, prin denigrarea preoţilor şi călugărilor ortodocşi. Noi să urmăm calea moşilor şi strămoşilor noştri care au fost întotdeauna ortodocşi. Să citim cărţile sfinte ale Bisericii noastre, să ascultăm de slujitorii ei care ne conduc pe calea cea dreaptă, să ne alegem duhovnici iscusiţi care să ne îndrume conform Sfintelor Canoane ale Bisericii. Să nu ne luăm după învăţăturile greşite ale unor babe, ci numai după ceea ce ne învaţă Biserica. Fără astrologie, fără magie, fără horoscoape, fără vrăjitorie şi descântece, fără talismane, fără credinţe budiste în reîncarnare, fără filmele şi programele păcătoase de la televizor, fără cântece desfrânate, fără avorturi şi anticonceptionale, fără căsătorii de probă şi multe alte manifestări păgâneşti pe care le întâlnim în zilele noastre. Dacă veţi merge la biserică mai des, veţi afla mai multe.
Da . Alexandru Lăpușneanu domn al Moldovei sa făcut călugăr spre sfârșitul vieții dar cu interes . A omorât prea mulți boieri și sa călugărit ca să fie iertat de Dumnezeu .
Catolicii au voie să meargă pe munte??
da, si catolicii sunt bineveniti
Da,dar nu au voie femeile
Nu toti dar hotii.
Mai de alco de gura😂
M as duce dar mi e frica sa nu l intalnesc pe teodosie si sa pacatuiesc.
😂😂😂😂