Efectiv, am scris 2 pagini jumate de cod și am compilat manual, sa zic asa, adică am luat tabloul și element cu element am verificat programul și mi-a ieșit 7, dar tot mi-e frica pentru ca am scris prea mult, intr-adevar am scrisul mai mare
La probela cu innisiparea nu e nevoie sa actualizam matricea cu minimul, nu afecteaza cu nimic rezultatul in exemplul tau ai spus ca daca de exemplu aveam 2 in loc de 5, si 3 devenea 4, si 2 trebuia sa devina 4, dar daca era 2 acolo, automat 3 nu mai lua valoarea 4 pentru ca era mai mare decat 2. practic daca doua valori sunt adiacente, iar una din ele e mai mica si ar trebui teoretic sa depinda de cea mai mare, cea mai mare nu mai are cum sa se schimbe deoarece are un minim adiacent
Bună! Ai putea explica criteriile de admitere la UBB Cluj? Am descarcat lista celor care au fost admiși anul trecut și erau 3 criterii cu note aferente, însă nu aveau cine știe ce legătură cu media de admitere.
Buna! Am trecut in clasa a 11a si incerc sa ma pregatesc pentru OJI. Deja am trecut prin backtracking si greedy cu ajutorul video urilor tale, dar ma intrebam daca ai putea sa continui seria si cu restul materiei (programare dinamica, grafuri, arbori etc) As fi extrem de recunoscator, m-ai ajutat enorm deja!!
Poți face un video in care ne arați cum să configuram vs code pentru a scrie cod in limb. C++. Am făcut două tutoriale și mi-a dat niște erori ciudate care nu trebuia să apară. Mulțumesc!
salut pe site-ul zece la info exista o problema rezolvata in care ati fololosit i++, parerea mea personala este ca ati pierdut 12 secunde, un sfat va dau folositi DOAR!!!! ++i, o zi minunata cu mult spor la probleme de pe info arena!!!!!!!
La subiectul 3 problema 2 nu trebuia neaparat actualizat elementul curent cu minimul, nu schimba cu nimic raspunsul, da mi te rog exemplu de o matrice care nu verifica fara instructiunea aia, poate gresesc eu. Mersi, ai rezolvat subiectele extrem de repede, te au pus si pe edu:))
La S3, problema 3 nu trebuia si un ok initializat cu 0 ca sa se opreasca fisierul din momentul in care se repeta valoarea maxima a intervalului sau este depasita? Pentru eficienta din punct de vedere al timpului
Desi teoretic pare mai eficient daca il opresc, din punct de vedere practic, complexitatea ramane liniara si nu face diferenta ca ai oprit sau nu. Oricum e punctaj maxim, dar cu siguranta ai facut foarte bine ca ai oprit.
REZOLVAREA: #include using namespace std; /* SI: 1) C 2) D 3) A 4) B 5) C SII: 1) a. 56 = 2 * 2 * 2 * 7 => SE AFISEAZA 4 b. 11, 13 c. #include using namespace std; int main(){ int n, k, i; cin >> n; i = 2, k = 0; while(i > a){ if(x
La pseudocod daca am uitat sa scriu executa la primul cat timp si la a doua structura repetitiva am scris daca n%i=0 atunci repeta pe acelasi rand, e okay?
Buna! Am o intrebare, crezi ca mi se scade din punctaj la II.1 d) daca nu am scris si conditia (daca n%i=0) inainte de structura repetitiva pe care trebuia sa o inlocuim?
Eu din neatentie am facut la sub3 la 2 prin bordare, si am pus in loc de linia 0 si col 0 m si n -1 dar eu eram tot cu gandu la 0... Mana mi-o scris total altceva fata de ce gandeam si... Cred ca 0,5 se cam duc, restu la fel ca tine :)
Mai ajutat foarte mult sa inteleg informatica. Sper ca peste 3 ani sa imi pot verifica solutiile de la bac dupa un video de al tau ca acesta.
Subiectu 3 chiar a fost greu,mai ales de inteles 2-ul
Sincer si mie mi-o dat putin de gandit sub3 ex 2 da o mers dupa ce am citit de 3 ori problema:)
Efectiv, am scris 2 pagini jumate de cod și am compilat manual, sa zic asa, adică am luat tabloul și element cu element am verificat programul și mi-a ieșit 7, dar tot mi-e frica pentru ca am scris prea mult, intr-adevar am scrisul mai mare
La probela cu innisiparea nu e nevoie sa actualizam matricea cu minimul, nu afecteaza cu nimic rezultatul
in exemplul tau ai spus ca daca de exemplu aveam 2 in loc de 5, si 3 devenea 4, si 2 trebuia sa devina 4, dar daca era 2 acolo, automat 3 nu mai lua valoarea 4 pentru ca era mai mare decat 2.
practic daca doua valori sunt adiacente, iar una din ele e mai mica si ar trebui teoretic sa depinda de cea mai mare, cea mai mare nu mai are cum sa se schimbe deoarece are un minim adiacent
Bună! Ai putea explica criteriile de admitere la UBB Cluj? Am descarcat lista celor care au fost admiși anul trecut și erau 3 criterii cu note aferente, însă nu aveau cine știe ce legătură cu media de admitere.
Eu cred ca voi lua 10! Mi am verificat acasa programele si toate sunt corecte, a fost un bac usor chiar si s3 a fost accesibil
Asa e. Felicitari!
Mersi! Si multumim de rezolvare !
Update ! Am luat 10 :))
Eu la sub 3, II. Am bordat matricea si dupa am comparat
Buna! Am trecut in clasa a 11a si incerc sa ma pregatesc pentru OJI. Deja am trecut prin backtracking si greedy cu ajutorul video urilor tale, dar ma intrebam daca ai putea sa continui seria si cu restul materiei (programare dinamica, grafuri, arbori etc) As fi extrem de recunoscator, m-ai ajutat enorm deja!!
La subiectul II, ex. 3, am scris apostrofuri în loc de ghilimele la "2022". S-a dus nota 10😭
19:15 aici am zis "pana cand n%i 0" , nu mai stiam cum se pune "diferit" in pseudocod, este ok ?
Nu imi vine sa cred ca am rezolvat exact la fel ca tine:) ma rog am gresit a doua grila din neatentie dar in rest e identic:)
Felicitari!
Poți face un video in care ne arați cum să configuram vs code pentru a scrie cod in limb. C++. Am făcut două tutoriale și mi-a dat niște erori ciudate care nu trebuia să apară.
Mulțumesc!
salut pe site-ul zece la info exista o problema rezolvata in care ati fololosit i++, parerea mea personala este ca ati pierdut 12 secunde, un sfat va dau folositi DOAR!!!! ++i, o zi minunata cu mult spor la probleme de pe info arena!!!!!!!
o afirmatie corecta, eu folosesc numai ++i cand fac probleme pe info arena
La subiectul 3 problema 2 nu trebuia neaparat actualizat elementul curent cu minimul, nu schimba cu nimic raspunsul, da mi te rog exemplu de o matrice care nu verifica fara instructiunea aia, poate gresesc eu. Mersi, ai rezolvat subiectele extrem de repede, te au pus si pe edu:))
Am vazut. Mersi mult! Vin imediat cu un exemplu pe care nu functioneaza
Videoclipul tău m-a ajutat foarte mult să înțeleg informatică , dar am o problemă majora. Nu ai folosit PASCAL!
Salut,nu vei mai posta nimic pt pregatire pt admitere?
Poti te rog sa continui serie de c++ pentru liceu?
Dada
La S3, problema 3 nu trebuia si un ok initializat cu 0 ca sa se opreasca fisierul din momentul in care se repeta valoarea maxima a intervalului sau este depasita? Pentru eficienta din punct de vedere al timpului
Desi teoretic pare mai eficient daca il opresc, din punct de vedere practic, complexitatea ramane liniara si nu face diferenta ca ai oprit sau nu. Oricum e punctaj maxim, dar cu siguranta ai facut foarte bine ca ai oprit.
Cat mi se scade dacă nu am tratat la SIII problema 2, cazurile cand verific in afara matricei?
Nu stiu, probabil 0.3-0.4
salut,cand vei face probleme de la oji 2022 clasa 9a?
salut unde este postata rezolvarea ?
Cand o sa faci un Q&A?
Voi face curand
REZOLVAREA:
#include
using namespace std;
/*
SI:
1) C
2) D
3) A
4) B
5) C
SII:
1)
a. 56 = 2 * 2 * 2 * 7 => SE AFISEAZA 4
b. 11, 13
c. #include
using namespace std;
int main(){
int n, k, i;
cin >> n;
i = 2, k = 0;
while(i > a){
if(x
La pseudocod daca am uitat sa scriu executa la primul cat timp si la a doua structura repetitiva am scris daca n%i=0 atunci repeta pe acelasi rand, e okay?
Foarte rapid :)
La s3 ex 1 nu era "(long &n)"? Zicea ca e pana la 10⁹.
10^9 intra in int 😁
@@ZeceLaExamene ah, da, de la 2 miliarde incolo e cu long
Am luat 9.70 din cauza problemei 2, greu de inteles, enuntul nu foarte explicit
Buna! Am o intrebare, crezi ca mi se scade din punctaj la II.1 d) daca nu am scris si conditia (daca n%i=0) inainte de structura repetitiva pe care trebuia sa o inlocuim?
clar, pai daca la tine daca ti-ar da un numar prim prima oara, ti s-ar duce totul, pentru ca iti intra in "repeta ... pana cand" si nu trebuie.
Iti ia 0.2
@@ovvyovvy4532 da, mi-am dat seama de asta dupa ce m-am gandit putin
@@ZeceLaExamenepff, as fi luat 10 daca nu greseam asta.. mersi ca mi-ai spus
@@andreea6564 Felicitari!
cate puncte pierd daca ca prostu la III 1 am facut cu int si return nu void(int&n) ?
Vreo 2-3
Salut! E corect la Sub 3 ex 3 daca am pus o conditie prin care nu se mai citeste din fisier daca a-ul il depaseste pe y?
Da, e mai mult decat corect 🤩
Daca la subprogram am trecut toate cifrele intr un vector ,am transformat din 22 in 20 , si apoi am transferat in n prin n=n*10+v[ i ] ; , e corect?
Dada
Buna, daca la sub 2, ex 3 imi spune sa scriu o secventa, dar eu am scris defapt tot codul, de la #include pana la return 0; imi poate scadea?
si eu am aceeasi intrebare
Si eu la fel am facut :(
E foarte discutabil. E posibil sa nu vi se scada nimic. Depinde de corector. Eu nu as scadea...
Sunt sanse maricele sa vi se puncteze maxim
Am inteles, multumesc frumos!
salut! la matrice am bordat cu 11 matricea pentru a nu mai verifica daca ies din ea. e corect?
Dada
acolo scrie la s1 22/20 nu 20/20
Te joci pe calculator?
Nu
Diploma-i doar o hartiiieeee
😂😂😂😂
Eu din neatentie am facut la sub3 la 2 prin bordare, si am pus in loc de linia 0 si col 0 m si n -1 dar eu eram tot cu gandu la 0... Mana mi-o scris total altceva fata de ce gandeam si... Cred ca 0,5 se cam duc, restu la fel ca tine :)
Conteaza ce stii, nu nota din bac, felicitari! 🤩
@@ZeceLaExamene Intr-adevar... dar no, ii doar asa un sentiment de moment ca ti-ai stricat munca ca sa zic asa, din nimic :))
Iau mai puțin decât în simulare bine baaa
😪
@@ZeceLaExamene presupun că punctează pe declarare variabile, antet subprogram și alte chestii la S3?
@@Gabriel-nn6ms sigur ca da
Sa vedem cum o sa fie bacu din 2025 :)))
Am gresit 2 grile...In rest am facut bine
Felicitari! 🤩
E gresit daca puneam la subiectul 2 ex 1 d : for(;n%i ==0; k++)
{n = n /i;}
bineintels, in pseudocod
Da, pentru ca voia structura repetitiva cu test final
greu subprogramu
@Andrew's Stuff ma refer la Sub 3 ex 1. , nu la acela de la sub2 :)
buna faci pregatire in particular pentru admitere la ubb?
Salutare! Da, scrie-mi in privat pe ig