POWERSTUDIO
POWERSTUDIO
  • 141
  • 283 491
Povestea mea
1}PRIVESC SPRE CER SPRE CUNUNĂ
CE-N DAR CURÂND O VOI PRIMI
IE LA ISUS CE-N TOTDEAUNA
MI-A FOST TOVARĂȘ ÎN SUSPIN
=refrenul=
Privesc spre ceruri răsplătirea
Atâtor lacrimi ce s-au scurs
/:Suspinele cu care adesea:\
/:În fața Domnului m-au dus:\
2}CĂCI AM LUPTAT SĂ STAU PE CALE
CHIAR DACĂ AM FOST DISPREȚUIT
CÂND PIETRELE LOVEAU CU JALE
PRIVEAM CA ȘTEFAN FERICIT
=refrenul=
Și dacă spinii de pe frunte
Mi-au aplecat privirea-n jos
/:Ieu m-am luptat să merg-nainte:\
/:Căci ținta mea era Hristos:\
3}MĂ ÎNTREBAM ATÂTEA ZILE
ATÂTEA JERTFE, ATÂTA POST
CUM A PUTUT UN FIR SUBȚIRE
SĂ RUPĂ LEGĂTURI CE-AU FOST
=refrenul=
Când am luptat piatră cu piatră
Să pun pe altarul strălucit
/:Ai mei prieteni de altă dată:\
/:Au dărâmat ce am zidit:\
4}ÎNPINSA-M CU ÎN-FLĂCĂRARE
LA CARUL DOMNULUI CU DRAG
AM VRUT SA-JUT A LUI CHEMARE
LA OAMENI CARE NU-S ÎMPĂCAȚI
=refrenul=
Însă am privit cu atâta jale
Când ne-am văzut îndoctrinați
/:De-atâtea forme, atâtea dogme:\
/:Și semenii ne sunt uitați:\
5}DIN TEMPLU AM FOST DAT AFARĂ
DEȘI N-AM FOST UN NEGUSTOR
PURTAT-AM HAINA DE OCARĂ
DE DRAGUL CRUCII LUI HRISTOS
=refrenul=
Plângeam cu lacrime amare
Mi-se părea cerul închis
/:Dar Domnul meu ce-l sfânt și mare:\
/:La pieptul lui cu drag ma strâns:\
6}NU-I MULT DE CÂND ACELE ZILE
CU VIAȚA MEA IEU LE-AM TRĂIT
AU MAI RĂMAS SEMNE DE CUIE
ÎN LOCUL CARE AM FOST LOVIT
=refrenul=
Dar vreau să uit că împărăția
Cu voi vreau să o moștenesc
/:Isus mi-e îmi va da cununa:\
/:Cu voi vreau să sărbătoresc:\
มุมมอง: 62

วีดีโอ

Lasati duhul sfant sa lucreze
มุมมอง 57วันที่ผ่านมา
1..Pentru noi s-a ivit mântuirea Pentru noi Cel de Sus a murit Pentru noi s-a ivit izbăvirea Pentru noi Cel de Sus S-a jertfit REFRENUL Lăsaţi Duhul Sfânt să lucreze, Să ne elibereze de blestem şi păcat Lăsaţi pe pământ fericirea Dragostea şi unirea Ce Isus ne-a lăsat 2..Cu Isus vom zbura către stele Cu Isus spre o lume de vis Cu Isus trec ispitele grele Cu Isus vom zbura-n paradis 3..Te-aştept...
Te aude cerul cand spui da
มุมมอง 9314 วันที่ผ่านมา
Te aude cerul cand spui da
Cand nu mai poti tu poate el 2025
มุมมอง 9421 วันที่ผ่านมา
Cand nu mai poti tu poate el 2025
Cand ma simt al nimanui 2025
มุมมอง 16621 วันที่ผ่านมา
Cand ma simt al nimanui 2025
Bari si ti mila
มุมมอง 86หลายเดือนก่อน
Bari si ti mila
Omule ai spus negresit
มุมมอง 167หลายเดือนก่อน
Omule ai spus negresit
Numai mana ta Isuse
มุมมอง 175หลายเดือนก่อน
1..Înalță-mă la cer Medicule Suprem Tu știi a mea grea boală Ce mă apasă iară..2.X Numai mâna Ta, Isuse Numai mâna Ta, Isuse Numai mâna Ta, Isuse Doar ea mă poate vindeca 2..Am fost la un spital Și doctorii mi-au spus Tu ești bolnavă tare Și nu am ce să-ți fac..2.X 3..Și cum stăteam în pat Eram îngrijorat Un glas am auzit Isus te-a vindecat..2.X
Nui usor sa spui ca Pavel
มุมมอง 172หลายเดือนก่อน
1..Nu-i ușor să spui ca Pavel Mi-am sfârșit călătoria Mă așteaptă o cunună Mă așteaptă veșnicia Nu-i ușor dar se merită Să-i slujim cu dăruire /:Căci la capăt ne așteaptă:\ /:O frumoasă moștenire:\ 2..De-ai vedea ce ne așteaptă Când ne vom întoarce acasă Vei vedea Ierusalimul Pregătit ca o mireasă N-ai mai sta de loc pe gânduri N-ai mai sta pe la răscruci /:Ai porni înspre Golgota:\ /:Pe unde-a...
Isus ie al meu pastor
มุมมอง 229หลายเดือนก่อน
1..ISUS IE A-L MEU PĂSTOR IE A-L MEU PĂSTOR IE A-L MEU MÂNTUITOR MĂ ȚINE CU MÂNA S-A EL CU MÂNA S-A LUI I-AM DAT VIAȚA MEA ÷refrenul÷ Isuse ieu te măresc Isuse ieu te slujesc Doamne ieu te preamăresc Doamne ție m-am predat Și acuma ieu sunt salvat Și acuma ieu sunt salvat 2..ISUSE SÂNGELE TĂU DOAMNE SÂNGELE TĂU A SPĂLAT PĂCATUL MEU CÂND PE GOLGOTA AI DOAMNE TU AI STAT SUS PE CRUCE ATÂRNAT 3..DO...
Camd esti trist si apasat de durere
มุมมอง 2622 หลายเดือนก่อน
1..Când eşti trist şi-apãsat de durere Ieşti bãtut şi hulit de duşmani /:Fã şi tu ce-a fãcut şi Domnul Isus:\ /:Când iera în grãdina Ghețismani:\ 2..Când nu poţi sã învingi ispititorul Şi te-avânţi cu putere-n valul lor /:Fã şi tu ce-a fãcut Petru pe mare:\ /:Când striga la Isus dupã ajutor:\ 3..Când puterea ta astãzi slãbeşte Şi ieşti gata sã cazi la pãmânt /:Fã şi tu ce-au fãcut cei din Niniv...
Daca plangi si rana ta te doare
มุมมอง 1822 หลายเดือนก่อน
1..Dacă strigi şi rana ta te doare Strigă şi tu ca la scăldătoare Strigă neîncetat în rugăciune Căci Isus are milă de tine refrenul Chiar de vei striga de ani de zile Isus se va îndura astăzi de tine Strigă către Domnul neîncetat El pune balsam pe rana ta 2..Dacă strigi bolnav din drumul tău Strigă ca şi orbul Bartimeu Strigă neîncetat în rugăciune Căci Isus are milă de tine 3..Dacă strigi şi-n...
Si a fost un om odata
มุมมอง 4412 หลายเดือนก่อน
Negative creștine Doina
Mo romale
มุมมอง 6453 หลายเดือนก่อน
Negativ nou Slauco
Doamne Dumnezeule
มุมมอง 2643 หลายเดือนก่อน
Doamne Dumnezeule Negative creștine cu versuri Fiți binecuvântați
Nam pe nimeni pe pamant
มุมมอง 3355 หลายเดือนก่อน
Nam pe nimeni pe pamant
Iti multumesc din inima
มุมมอง 2948 หลายเดือนก่อน
Iti multumesc din inima
Stau adeseori pe ganduri si primesc
มุมมอง 2709 หลายเดือนก่อน
Stau adeseori pe ganduri si primesc
Evanghelia ne arată căci el va veni
มุมมอง 35710 หลายเดือนก่อน
Evanghelia ne arată căci el va veni
De gemete ma simt secat
มุมมอง 71511 หลายเดือนก่อน
De gemete ma simt secat
Doar tu doar tu 2024
มุมมอง 257ปีที่แล้ว
Doar tu doar tu 2024
POCAIESTE-TE POCAIESTE-TE
มุมมอง 659ปีที่แล้ว
POCAIESTE-TE POCAIESTE-TE
Tiam greșit
มุมมอง 394ปีที่แล้ว
Tiam greșit
Cand un frate iti greșește
มุมมอง 520ปีที่แล้ว
Cand un frate iti greșește
Omul cand este bolnav
มุมมอง 2.3Kปีที่แล้ว
Omul cand este bolnav
Cand doctori te dau acasa
มุมมอง 4.6Kปีที่แล้ว
Cand doctori te dau acasa
Cine spune ca iubeste
มุมมอง 815ปีที่แล้ว
Cine spune ca iubeste
Pregătește-te Mireasă
มุมมอง 1.2Kปีที่แล้ว
Pregătește-te Mireasă
creatorule salvatorule
มุมมอง 900ปีที่แล้ว
creatorule salvatorule
Cat ar fi drumu de mare
มุมมอง 1.4Kปีที่แล้ว
Cat ar fi drumu de mare

ความคิดเห็น

  • @GabordavidGabor
    @GabordavidGabor 27 วันที่ผ่านมา

    𝑉𝑎 𝑔𝑜𝑟 𝑠𝑎 𝑝𝑢𝑛𝑒𝑡𝑖 𝑠𝑖 𝑛𝑒𝑔𝑎𝑡𝑖𝑣𝑢𝑙🙏🏻🙏🏻

  • @GabordavidGabor
    @GabordavidGabor หลายเดือนก่อน

    𝐷𝑢𝑚𝑛𝑒𝑧𝑒𝑢 𝑠𝑎 𝑣𝑎 𝑏𝑖𝑛𝑒𝑐𝑢𝑣𝑖𝑛𝑡𝑒𝑧𝑒 𝑐𝑒 𝑚𝑢𝑧𝑖𝑐 𝑐𝑢 ℎ𝑎𝑟

  • @CostinDaniela-hs1gx
    @CostinDaniela-hs1gx หลายเดือนก่อน

    Fi binecuvântat🎉❤

  • @CostinDaniela-hs1gx
    @CostinDaniela-hs1gx หลายเดือนก่อน

    Fi binecuvântat🎉❤

  • @elenastan5266
    @elenastan5266 หลายเดือนก่อน

    Supeerrrr

  • @DorinaBerche
    @DorinaBerche หลายเดือนก่อน

    Pune te rog fr. Umos si negative de fata Domnul sate binecuvinteze

  • @Sorinmihai123
    @Sorinmihai123 หลายเดือนก่อน

    De ce nu încerci sa Faci Negativul, Domnul Medic Special,, Gabi Lunca al Canta

  • @elenastan5266
    @elenastan5266 หลายเดือนก่อน

    Te rog frumos sa faci si pe ton de fata

  • @cosminciurar7459
    @cosminciurar7459 2 หลายเดือนก่อน

    Cine o canta fratele meu ?domnu sa te bine cuvinteze

  • @Sorinmihai123
    @Sorinmihai123 2 หลายเดือนก่อน

    POWER STUDIO ești Cel mai Tare dacă poți să Faci și Negativul asta ,GAbi LUNCA DOMNU-I MEDIC SPECIAL

  • @elenastan5266
    @elenastan5266 2 หลายเดือนก่อน

    Te rog frumos sa faci si pe ton de fata te rog mult

    • @DorinaBerche
      @DorinaBerche หลายเดือนก่อน

      Vrem te rog și pe ton de fatà

  • @ionelaabrudan9465
    @ionelaabrudan9465 2 หลายเดือนก่อน

    ❤Slava domnului pentru negative

  • @EmilDumitru-m1k
    @EmilDumitru-m1k 2 หลายเดือนก่อน

    Dumnezeu sa te binecuvinteze

  • @CostinDaniela-hs1gx
    @CostinDaniela-hs1gx 2 หลายเดือนก่อน

    Amin Amin

  • @ionelaabrudan9465
    @ionelaabrudan9465 2 หลายเดือนก่อน

    Slavă domnului ❤

  • @marinelales9473
    @marinelales9473 3 หลายเดือนก่อน

    Dumnezeu sã te binecuvinteze frate Amin

    • @powerstudio8839
      @powerstudio8839 2 หลายเดือนก่อน

      Și pe dumneavoastră

  • @cosminciurar7459
    @cosminciurar7459 3 หลายเดือนก่อน

    Fa te rog si doina aia nouă alu slauco, si era un om bogat, domnu sa te bine cuvinteze frate scump ❤

    • @powerstudio8839
      @powerstudio8839 2 หลายเดือนก่อน

      Pune un link dacă poti

    • @powerstudio8839
      @powerstudio8839 2 หลายเดือนก่อน

      Abonează-te și o să-ți apară notificare, îl pregătesc cu ajutorul lui Dumnezeu😇🙏👼

    • @cosminciurar7459
      @cosminciurar7459 2 หลายเดือนก่อน

      @@powerstudio8839 sunt deja abonat frate scump

    • @powerstudio8839
      @powerstudio8839 2 หลายเดือนก่อน

      @@cosminciurar7459 bun acuma lucrez la versuri,

    • @cosminciurar7459
      @cosminciurar7459 2 หลายเดือนก่อน

      @@powerstudio8839 domnu sa te bine cuvinteze frate scump

  • @elenasfait8799
    @elenasfait8799 3 หลายเดือนก่อน

    Marian dumitru niku borosoii ioan vasile hozoii vasile George acasa fetitele mele rici niki cuibusi hulpus marian rici de wales gaureni hotii de copii stradali acasa fetitele mele urgent niki cuibusi hulpus marian boros ioan borati amarati hoti de copii pe fata pamantului conti tiby musico viorica cuibus nicu acasa boschetara de fomisti fara soarta putori caca pe tine pisi acasa urgent fetitele mele hotii lumi de copii stradalii fara soarta viorica mocian boros ioan aurelian vitan musicoo se deschid useless pt voii gherla

  • @budeanuvasile1856
    @budeanuvasile1856 4 หลายเดือนก่อน

    Domnul Isus sa va binecuvanteze!Puteti sa le faceti si pe ton de fata?Multumesc.

  • @ElenaBeghean-zp9iw
    @ElenaBeghean-zp9iw 5 หลายเดือนก่อน

    ❤sora Cornelia terog în numele domnului nostru Isus Hristos fă-o negativ domnul sate bine cuvinteze suflet drag amin

  • @DanielaCostin-k5v
    @DanielaCostin-k5v 5 หลายเดือนก่อน

    Amin amin

  • @MagineanVioleta
    @MagineanVioleta 6 หลายเดือนก่อน

    🙏🙏🙏🙏🙏

  • @boscorrodica
    @boscorrodica 6 หลายเดือนก่อน

    Dumnezeu să vă binecuvânteze cu multe binecuvântări cerești și pământești ❤ frate te rog frumos dacă poți să faci negativ după cântecul fratelui Harap(; La tine cad azi la picioare )dacă poți Domnul Iisus să vă răsplătească

  • @ElenaBeghean-zp9iw
    @ElenaBeghean-zp9iw 6 หลายเดือนก่อน

    Sora Cornelia din toată inima te rog sa o pui negativ te rog frumos domnul sate ocrotească cu o voce cereasca îți iubesc cântările fi bine cuvintata în domnul amin

  • @sergiumarginean928
    @sergiumarginean928 7 หลายเดือนก่อน

    Domnul sa te binecuvinteze. MINUNAT ❤. EL SA TE RĂSPLĂTEASCĂ

  • @petricacurieru9672
    @petricacurieru9672 7 หลายเดือนก่อน

    Domnu.sava Binecuvinteze

  • @lacatusioan225
    @lacatusioan225 7 หลายเดือนก่อน

    Pace frate Florin fă niște fundaluri doină

  • @nataliabojan722
    @nataliabojan722 7 หลายเดือนก่อน

    Fă negativul cu vioara strigă către Domnul - te rog frumos

  • @DanielaCostin-k5v
    @DanielaCostin-k5v 8 หลายเดือนก่อน

    Fi binecuvântat ❤❤

  • @cosminciurar7459
    @cosminciurar7459 8 หลายเดือนก่อน

    Poți sa faci mai multe negative cu fratele Slauco frate scump?

    • @powerstudio8839
      @powerstudio8839 8 หลายเดือนก่อน

      Am negative de la Slauco,, am pus din ele

    • @cosminciurar7459
      @cosminciurar7459 8 หลายเดือนก่อน

      @@powerstudio8839 poți să postezi doine vechi negativ

    • @powerstudio8839
      @powerstudio8839 8 หลายเดือนก่อน

      @@cosminciurar7459 hai pe Facebook și după în privat,, facebook.com/profile.php?id=100084105880820

    • @powerstudio8839
      @powerstudio8839 8 หลายเดือนก่อน

      @@cosminciurar7459 Moldovan Florin Mihai

  • @DanielaCostin-k5v
    @DanielaCostin-k5v 9 หลายเดือนก่อน

    Slavă Domnului ❤❤

  • @DanielaCostin-k5v
    @DanielaCostin-k5v 9 หลายเดือนก่อน

    Slavă Domnului ❤

  • @DanielaCostin-k5v
    @DanielaCostin-k5v 9 หลายเดือนก่อน

    Slavă Domnului ❤

  • @mariajinga7842
    @mariajinga7842 9 หลายเดือนก่อน

    ❤❤❤

  • @marinmarin3278
    @marinmarin3278 10 หลายเดือนก่อน

    O ascult și simt cercetarea lu Dumnezeu Dumnezeu sa va Binecuvanteze cu viața eterna pentru Negativ foarte reușit

  • @vasiledoroftei-zi1qo
    @vasiledoroftei-zi1qo 10 หลายเดือนก่อน

    Asai acestea cuvinte pline de putere se inplinesc in zilele noastre fiti binecuvintat de Domnul Isus cu toata familia Amin. 🙏🙏😔

  • @valericaciuflea7976
    @valericaciuflea7976 11 หลายเดือนก่อน

    Mai scoate frate negativ din repertoriul lui Ovidiu Liteanu

  • @valericaciuflea7976
    @valericaciuflea7976 11 หลายเดือนก่อน

    Mai scoate frate negativ din repertoriul lui Ovidiu Liteanu

  • @valericaciuflea7976
    @valericaciuflea7976 11 หลายเดือนก่อน

    Mai scoate frate negativ din repertoriul lui Ovidiu Liteanu

  • @Onisimff13
    @Onisimff13 ปีที่แล้ว

    Amin😢😢😢😢😢

  • @ionflorentina1393
    @ionflorentina1393 ปีที่แล้ว

    Mărire Domnului Isus Hristos .

  • @amaliadana3892
    @amaliadana3892 ปีที่แล้ว

    Fraților în numele Domnului vă rog să-mi spuneți cine cântă această cantare și vă rog să faceți negativul pe timpii mai lungi vă rog frumos

  • @SavuAngela-lj1rt
    @SavuAngela-lj1rt ปีที่แล้ว

    Domnului sate.bine cuvinteze frate

  • @lacatusioan225
    @lacatusioan225 ปีที่แล้ว

    Domnul Iisus să te❤❤❤❤ fratele

  • @fratepetrica-jc6fo
    @fratepetrica-jc6fo ปีที่แล้ว

    Domnu sate Binecuvinteze

  • @copidedomnum-qq6mq
    @copidedomnum-qq6mq ปีที่แล้ว

    negativ din lume de la muzica din lume fieti un pic de lume fata de domnul

  • @AdrianFracasAndrei
    @AdrianFracasAndrei ปีที่แล้ว

    4:04

  • @danielmance
    @danielmance ปีที่แล้ว

    Vă DAU eu negativele Originale, dacă vă interesează pe "GRATIS" în Numele Domnului..!💥✝️👍

    • @OvidiuArdelean-k7o
      @OvidiuArdelean-k7o ปีที่แล้ว

      Doresc eu negativul la această cântare

    • @adinaghiz6255
      @adinaghiz6255 ปีที่แล้ว

      Și eu doresc negativul de la această cântare

    • @adinaghiz6255
      @adinaghiz6255 ปีที่แล้ว

      @danielmance

    • @IsusesteDomnul
      @IsusesteDomnul 11 หลายเดือนก่อน

      Daca ai acest negativ punel pe TH-cam te rog

  • @racoltamaria9230
    @racoltamaria9230 ปีที่แล้ว

    Domnul sa te binecvinteze scoate si un negativ

  • @elenabegean4766
    @elenabegean4766 ปีที่แล้ว

    Domnul sa te bine cuvinteze soră cornelia terog din toată inima puneo negativ