Cartile Bune Vorbesc
Cartile Bune Vorbesc
  • 532
  • 127 047
Puterea Sufletului | Antologie - Carl Gustav Jung - Capitolul 15 | Volumul 4 [AudioBook]
►Interpret Razvan G.
►Urmareste urmatoarele capitole: th-cam.com/play/PLcd7Y-aCJdZTKkzgW0mWwKirbWAwVYuVD.html
Carl Gustav Jung (n. 26 iulie 1875, Keswil, cantonul Thurgau, Elveția - d. 6 iunie 1961, Küsnacht, Elveția) a fost medic, psiholog și psihiatru elvețian, fondatorul psihologiei analitice.
A făcut studii de medicină generală și psihiatrie la Basel, a fost profesor la Facultatea de Medicină din Zürich și medic-șef la clinica psihiatrică universitară Burgholzli. Este cu precădere interesat de psihoterapia clinică și, concomitent, de cercetarea experimentală și teoretică. Între 1907 și 1912 colaborează intens cu Freud, acesta având o influență decisivă asupra lui Jung. Este atras în special de cercetările acestuia legate de isterie și de vise. Ruptura cu Freud este marcată de apariția lucrării Wandlungen und Symbole der Libido (1912), în care Jung încearcă o lărgire a orizontului de interpretare freudian și o implicită critică a acestuia. Această ruptură îl va duce la elaborarea unui sistem propriu de interpretare psihanalitică, axat pe reintroducerea culturii ca dimensiune fundamentală a omului și pe un ansamblu de concepte noi, deduse din experiența clinică.
Între 1921 și 1938 întreprinde călătorii de studii în Africa de nord, în lumea arabă, la indienii pueblo din Arizona și India.
În 1935 este ales președinte al „Societății elvețiene pentru psihologie și domeniile conexe“.
În 1944 se creează la Basel catedra de „psihologie medicală“ al cărei titular este Jung. În 1948, la Zūrich, se înființează institutul Carl Gustav Jung, iar in 1958 „Societatea internațională de psihologie analitică“, având drept temă teoriile jungiene. Își petrece ultimii ani de viață la Bollingen, lângă Zūrich, unde își redactează memoriile. La câteva luni după moartea lui apare Erinnerungen, Träume, Gedanken (Amintiri, vise, reflecții) consemnate și editate de Aniela Jaffe.
#puterea #sufletului #jung #germana #tradus #audiobook
มุมมอง: 585

วีดีโอ

Puterea Sufletului | Antologie - Carl Gustav Jung - Capitolul 14 | Volumul 4 [AudioBook]
มุมมอง 284ปีที่แล้ว
►Interpret Razvan G. ►Urmareste urmatoarele capitole: th-cam.com/play/PLcd7Y-aCJdZTKkzgW0mWwKirbWAwVYuVD.html Carl Gustav Jung (n. 26 iulie 1875, Keswil, cantonul Thurgau, Elveția - d. 6 iunie 1961, Küsnacht, Elveția) a fost medic, psiholog și psihiatru elvețian, fondatorul psihologiei analitice. A făcut studii de medicină generală și psihiatrie la Basel, a fost profesor la Facultatea de Medici...
Puterea Sufletului | Antologie - Carl Gustav Jung - Capitolul 13 | Volumul 4 [AudioBook]
มุมมอง 285ปีที่แล้ว
►Interpret Razvan G. ►Urmareste urmatoarele capitole: th-cam.com/play/PLcd7Y-aCJdZTKkzgW0mWwKirbWAwVYuVD.html Carl Gustav Jung (n. 26 iulie 1875, Keswil, cantonul Thurgau, Elveția - d. 6 iunie 1961, Küsnacht, Elveția) a fost medic, psiholog și psihiatru elvețian, fondatorul psihologiei analitice. A făcut studii de medicină generală și psihiatrie la Basel, a fost profesor la Facultatea de Medici...
Puterea Sufletului | Antologie - Carl Gustav Jung - Capitolul 12 | Volumul 4 [AudioBook]
มุมมอง 277ปีที่แล้ว
►Interpret Razvan G. ►Urmareste urmatoarele capitole: th-cam.com/play/PLcd7Y-aCJdZTKkzgW0mWwKirbWAwVYuVD.html Carl Gustav Jung (n. 26 iulie 1875, Keswil, cantonul Thurgau, Elveția - d. 6 iunie 1961, Küsnacht, Elveția) a fost medic, psiholog și psihiatru elvețian, fondatorul psihologiei analitice. A făcut studii de medicină generală și psihiatrie la Basel, a fost profesor la Facultatea de Medici...
Puterea Sufletului | Antologie - Carl Gustav Jung - Capitolul 11 | Volumul 4 [AudioBook]
มุมมอง 358ปีที่แล้ว
►Interpret Razvan G. ►Urmareste urmatoarele capitole: th-cam.com/play/PLcd7Y-aCJdZTKkzgW0mWwKirbWAwVYuVD.html Carl Gustav Jung (n. 26 iulie 1875, Keswil, cantonul Thurgau, Elveția - d. 6 iunie 1961, Küsnacht, Elveția) a fost medic, psiholog și psihiatru elvețian, fondatorul psihologiei analitice. A făcut studii de medicină generală și psihiatrie la Basel, a fost profesor la Facultatea de Medici...
Puterea Sufletului | Antologie - Carl Gustav Jung - Capitolul 10 | Volumul 4 [AudioBook]
มุมมอง 295ปีที่แล้ว
►Interpret Razvan G. ►Urmareste urmatoarele capitole: th-cam.com/play/PLcd7Y-aCJdZTKkzgW0mWwKirbWAwVYuVD.html Carl Gustav Jung (n. 26 iulie 1875, Keswil, cantonul Thurgau, Elveția - d. 6 iunie 1961, Küsnacht, Elveția) a fost medic, psiholog și psihiatru elvețian, fondatorul psihologiei analitice. A făcut studii de medicină generală și psihiatrie la Basel, a fost profesor la Facultatea de Medici...
Puterea Sufletului | Antologie - Carl Gustav Jung - Capitolul 9 | Volumul 4 [AudioBook]
มุมมอง 290ปีที่แล้ว
►Interpret Razvan G. ►Urmareste urmatoarele capitole: th-cam.com/play/PLcd7Y-aCJdZTKkzgW0mWwKirbWAwVYuVD.html Carl Gustav Jung (n. 26 iulie 1875, Keswil, cantonul Thurgau, Elveția - d. 6 iunie 1961, Küsnacht, Elveția) a fost medic, psiholog și psihiatru elvețian, fondatorul psihologiei analitice. A făcut studii de medicină generală și psihiatrie la Basel, a fost profesor la Facultatea de Medici...
Puterea Sufletului | Antologie - Carl Gustav Jung - Capitolul 8 | Volumul 4 [AudioBook]
มุมมอง 295ปีที่แล้ว
►Interpret Razvan G. ►Urmareste urmatoarele capitole: th-cam.com/play/PLcd7Y-aCJdZTKkzgW0mWwKirbWAwVYuVD.html Carl Gustav Jung (n. 26 iulie 1875, Keswil, cantonul Thurgau, Elveția - d. 6 iunie 1961, Küsnacht, Elveția) a fost medic, psiholog și psihiatru elvețian, fondatorul psihologiei analitice. A făcut studii de medicină generală și psihiatrie la Basel, a fost profesor la Facultatea de Medici...
Puterea Sufletului | Antologie - Carl Gustav Jung - Capitolul 7 | Volumul 4 [AudioBook]
มุมมอง 298ปีที่แล้ว
►Interpret Razvan G. ►Urmareste urmatoarele capitole: th-cam.com/play/PLcd7Y-aCJdZTKkzgW0mWwKirbWAwVYuVD.html Carl Gustav Jung (n. 26 iulie 1875, Keswil, cantonul Thurgau, Elveția - d. 6 iunie 1961, Küsnacht, Elveția) a fost medic, psiholog și psihiatru elvețian, fondatorul psihologiei analitice. A făcut studii de medicină generală și psihiatrie la Basel, a fost profesor la Facultatea de Medici...
Puterea Sufletului | Antologie - Carl Gustav Jung - Capitolul 6 | Volumul 4 [AudioBook]
มุมมอง 292ปีที่แล้ว
►Interpret Razvan G. ►Urmareste urmatoarele capitole: th-cam.com/play/PLcd7Y-aCJdZTKkzgW0mWwKirbWAwVYuVD.html Carl Gustav Jung (n. 26 iulie 1875, Keswil, cantonul Thurgau, Elveția - d. 6 iunie 1961, Küsnacht, Elveția) a fost medic, psiholog și psihiatru elvețian, fondatorul psihologiei analitice. A făcut studii de medicină generală și psihiatrie la Basel, a fost profesor la Facultatea de Medici...
Puterea Sufletului | Antologie - Carl Gustav Jung - Capitolul 5 | Volumul 4 [AudioBook]
มุมมอง 389ปีที่แล้ว
►Interpret Razvan G. ►Urmareste urmatoarele capitole: th-cam.com/play/PLcd7Y-aCJdZTKkzgW0mWwKirbWAwVYuVD.html Carl Gustav Jung (n. 26 iulie 1875, Keswil, cantonul Thurgau, Elveția - d. 6 iunie 1961, Küsnacht, Elveția) a fost medic, psiholog și psihiatru elvețian, fondatorul psihologiei analitice. A făcut studii de medicină generală și psihiatrie la Basel, a fost profesor la Facultatea de Medici...
Puterea Sufletului | Antologie - Carl Gustav Jung - Capitolul 4 | Volumul 4 [AudioBook]
มุมมอง 510ปีที่แล้ว
►Interpret Razvan G. ►Urmareste urmatoarele capitole: th-cam.com/play/PLcd7Y-aCJdZTKkzgW0mWwKirbWAwVYuVD.html Carl Gustav Jung (n. 26 iulie 1875, Keswil, cantonul Thurgau, Elveția - d. 6 iunie 1961, Küsnacht, Elveția) a fost medic, psiholog și psihiatru elvețian, fondatorul psihologiei analitice. A făcut studii de medicină generală și psihiatrie la Basel, a fost profesor la Facultatea de Medici...
Puterea Sufletului | Antologie - Carl Gustav Jung - Capitolul 3 | Volumul 4 [AudioBook]
มุมมอง 341ปีที่แล้ว
►Interpret Razvan G. ►Urmareste urmatoarele capitole: th-cam.com/play/PLcd7Y-aCJdZTKkzgW0mWwKirbWAwVYuVD.html Carl Gustav Jung (n. 26 iulie 1875, Keswil, cantonul Thurgau, Elveția - d. 6 iunie 1961, Küsnacht, Elveția) a fost medic, psiholog și psihiatru elvețian, fondatorul psihologiei analitice. A făcut studii de medicină generală și psihiatrie la Basel, a fost profesor la Facultatea de Medici...
Puterea Sufletului | Antologie - Carl Gustav Jung - Capitolul 2 | Volumul 4 [AudioBook]
มุมมอง 448ปีที่แล้ว
►Interpret Razvan G. ►Urmareste urmatoarele capitole: th-cam.com/play/PLcd7Y-aCJdZTKkzgW0mWwKirbWAwVYuVD.html Carl Gustav Jung (n. 26 iulie 1875, Keswil, cantonul Thurgau, Elveția - d. 6 iunie 1961, Küsnacht, Elveția) a fost medic, psiholog și psihiatru elvețian, fondatorul psihologiei analitice. A făcut studii de medicină generală și psihiatrie la Basel, a fost profesor la Facultatea de Medici...
Puterea Sufletului | Antologie - Carl Gustav Jung - Capitolul 1 | Volumul 4 [AudioBook]
มุมมอง 768ปีที่แล้ว
►Interpret Razvan G. ►Urmareste urmatoarele capitole: th-cam.com/play/PLcd7Y-aCJdZTKkzgW0mWwKirbWAwVYuVD.html Carl Gustav Jung (n. 26 iulie 1875, Keswil, cantonul Thurgau, Elveția - d. 6 iunie 1961, Küsnacht, Elveția) a fost medic, psiholog și psihiatru elvețian, fondatorul psihologiei analitice. A făcut studii de medicină generală și psihiatrie la Basel, a fost profesor la Facultatea de Medici...
Puterea Sufletului | Antologie - Carl Gustav Jung - Capitolul 29 | Volumul 3 [AudioBook]
มุมมอง 160ปีที่แล้ว

Puterea Sufletului | Antologie - Carl Gustav Jung - Capitolul 28 | Volumul 3 [AudioBook]
มุมมอง 171ปีที่แล้ว
Puterea Sufletului | Antologie - Carl Gustav Jung - Capitolul 28 | Volumul 3 [AudioBook]
Puterea Sufletului | Antologie - Carl Gustav Jung - Capitolul 27 | Volumul 3 [AudioBook]
มุมมอง 160ปีที่แล้ว
Puterea Sufletului | Antologie - Carl Gustav Jung - Capitolul 27 | Volumul 3 [AudioBook]
Puterea Sufletului | Antologie - Carl Gustav Jung - Capitolul 26 | Volumul 3 [AudioBook]
มุมมอง 164ปีที่แล้ว
Puterea Sufletului | Antologie - Carl Gustav Jung - Capitolul 26 | Volumul 3 [AudioBook]
Introducere In Psihanaliza - Capitolul 99 - Sigmund Freud [AudioBook]
มุมมอง 2632 ปีที่แล้ว
Introducere In Psihanaliza - Capitolul 99 - Sigmund Freud [AudioBook]
Introducere In Psihanaliza - Capitolul 98 - Sigmund Freud [AudioBook]
มุมมอง 1392 ปีที่แล้ว
Introducere In Psihanaliza - Capitolul 98 - Sigmund Freud [AudioBook]
Introducere In Psihanaliza - Capitolul 97 - Sigmund Freud [AudioBook]
มุมมอง 932 ปีที่แล้ว
Introducere In Psihanaliza - Capitolul 97 - Sigmund Freud [AudioBook]
Introducere In Psihanaliza - Capitolul 96 - Sigmund Freud [AudioBook]
มุมมอง 1212 ปีที่แล้ว
Introducere In Psihanaliza - Capitolul 96 - Sigmund Freud [AudioBook]
Puterea Sufletului | Antologie - Carl Gustav Jung - Capitolul 25 | Volumul 3 [AudioBook]
มุมมอง 1142 ปีที่แล้ว
Puterea Sufletului | Antologie - Carl Gustav Jung - Capitolul 25 | Volumul 3 [AudioBook]
Puterea Sufletului | Antologie - Carl Gustav Jung - Capitolul 24 | Volumul 3 [AudioBook]
มุมมอง 1082 ปีที่แล้ว
Puterea Sufletului | Antologie - Carl Gustav Jung - Capitolul 24 | Volumul 3 [AudioBook]
Puterea Sufletului | Antologie - Carl Gustav Jung - Capitolul 23 | Volumul 3 [AudioBook]
มุมมอง 1252 ปีที่แล้ว
Puterea Sufletului | Antologie - Carl Gustav Jung - Capitolul 23 | Volumul 3 [AudioBook]
Introducere In Psihanaliza - Capitolul 95 - Sigmund Freud [AudioBook]
มุมมอง 1312 ปีที่แล้ว
Introducere In Psihanaliza - Capitolul 95 - Sigmund Freud [AudioBook]
Puterea Sufletului | Antologie - Carl Gustav Jung - Capitolul 22 | Volumul 3 [AudioBook]
มุมมอง 1042 ปีที่แล้ว
Puterea Sufletului | Antologie - Carl Gustav Jung - Capitolul 22 | Volumul 3 [AudioBook]
Puterea Sufletului | Antologie - Carl Gustav Jung - Capitolul 21 | Volumul 3 [AudioBook]
มุมมอง 1052 ปีที่แล้ว
Puterea Sufletului | Antologie - Carl Gustav Jung - Capitolul 21 | Volumul 3 [AudioBook]
Introducere In Psihanaliza - Capitolul 94 - Sigmund Freud [AudioBook]
มุมมอง 952 ปีที่แล้ว
Introducere In Psihanaliza - Capitolul 94 - Sigmund Freud [AudioBook]

ความคิดเห็น

  • @celmaidinpadurebaiat
    @celmaidinpadurebaiat 9 วันที่ผ่านมา

    veltanșaung, cu accent pe al doilea a, dar nu e nicio problemă. treabă bună. mulțumesc.

  • @user-mr3em4pe5k
    @user-mr3em4pe5k 10 วันที่ผ่านมา

    Pt ca vb rar cu o voce frumoasa bland, dar daca asculti pe viteza de 2 nu se mai aude asa.. Decat ca devine funny

  • @fotobizar
    @fotobizar 13 วันที่ผ่านมา

    Mulțumesc

  • @Omicronthewiperofyouknow...
    @Omicronthewiperofyouknow... หลายเดือนก่อน

    De curiozitate... Freud zicea că inconştientul trebuie analizat. Dar Freud lua cocaină. Care sunt şansele ca Freud să fi crezut că inconştientul trebuie analizat pentru că era paranoic?

  • @Manuelleunam47
    @Manuelleunam47 2 หลายเดือนก่อน

    Bald Abi 😢😮😊

  •  2 หลายเดือนก่อน

    O minte iluminată un om genial mulțumesc mult pt video

  • @p1x3l56
    @p1x3l56 2 หลายเดือนก่อน

    7:58 ❤

  • @elena-251
    @elena-251 2 หลายเดือนก่อน

    Mulțumesc

  • @marianaenache8913
    @marianaenache8913 3 หลายเดือนก่อน

    Domnule,de unde citești ?

  • @angelicadraghiceanu3613
    @angelicadraghiceanu3613 3 หลายเดือนก่อน

    👋👋👋👋👋👋Multumesc !

  • @angelicadraghiceanu3613
    @angelicadraghiceanu3613 3 หลายเดือนก่อน

    Multumesc, foarte frumos ati lecturat, v-ati rastit putin la bietul Jung la inceput, dar a fost o placere sa va ascult pana la sfarsit. Ma-m abonat si sper sa mai gasesc asemenea carti citite de dumneavoastra !!

  • @p1x3l56
    @p1x3l56 3 หลายเดือนก่อน

  • @user-fi1ri3li7y
    @user-fi1ri3li7y 3 หลายเดือนก่อน

    ❤❤❤❤❤pune remunerație plz 😊. chiar meriți

  • @aicielunachannel
    @aicielunachannel 4 หลายเดือนก่อน

    Continuarea?

  • @user-zr9xe3bs2c
    @user-zr9xe3bs2c 4 หลายเดือนก่อน

    va rog frumos nu mai fiti nesimtiti. in 10 minute ati bagat 1000 de reclame. terminati!

  • @p1x3l56
    @p1x3l56 4 หลายเดือนก่อน

    Copleşitor❤

  • @user-ow4sr4di2e
    @user-ow4sr4di2e 5 หลายเดือนก่อน

    Shah

  • @DSD007
    @DSD007 5 หลายเดือนก่อน

    Foarte bună explicația, chiar dacă este greu de urmărit

  • @C9865G
    @C9865G 6 หลายเดือนก่อน

    Este un real disconfort auditiv în momentul propuntarii numelui Jung ....

  • @Lilian_Postolache_14
    @Lilian_Postolache_14 ปีที่แล้ว

    Și capitolul 9?

    • @Ash_Unbeloved
      @Ash_Unbeloved 20 วันที่ผ่านมา

      Poti gasi cartea in format pdf pe google

  • @dodudoru4359
    @dodudoru4359 ปีที่แล้ว

    Domnul vă va pedepsei! Veți vedea , și să vă aduceți aminte.

  • @dodudoru4359
    @dodudoru4359 ปีที่แล้ว

    Domnul să aibă milă de voi. Biblia e adevărul, căutatil pe Domnul Isus din toată inima și îl veți găsi

  • @dodudoru4359
    @dodudoru4359 ปีที่แล้ว

    Cartea diavolului! Tu care ai citit, o astfel de carte , cum nu ți-a fost frică să o citești?

  • @ancaprundeanu1425
    @ancaprundeanu1425 ปีที่แล้ว

    Vă rog să citiți mai repede...

  • @ancaprundeanu1425
    @ancaprundeanu1425 ปีที่แล้ว

    Bună cartea. Ați putea, vă rog, să citiți cartea înainte, să nu fie la prima vedere? Mulțumesc.

  • @elevatorminy9365
    @elevatorminy9365 ปีที่แล้ว

    Cu e ați înregistrat? Nu de alta da nu înțeleg nimica

  • @petroneladudulac328
    @petroneladudulac328 ปีที่แล้ว

    Multumesc🙏

  • @petroneladudulac328
    @petroneladudulac328 ปีที่แล้ว

    Mulțumesc🙏

  • @IamMarsYoutube
    @IamMarsYoutube ปีที่แล้ว

    Aveti o voce care prinde la public daca v-ati expune ceva mai mult pe platforma cred ca si succesul va fi mai mare

  • @ema.nuela4
    @ema.nuela4 ปีที่แล้ว

    Multumim!!

  • @IamMarsYoutube
    @IamMarsYoutube ปีที่แล้ว

    Cartile sunt dintre cele mai alese

  • @IamMarsYoutube
    @IamMarsYoutube ปีที่แล้ว

    De ce s-a oprit seria?

  • @IamMarsYoutube
    @IamMarsYoutube ปีที่แล้ว

    A fost mai scuta seria asta? Doar 9 clipuri?

  • @p1x3l56
    @p1x3l56 ปีที่แล้ว

  • @IamMarsYoutube
    @IamMarsYoutube 2 ปีที่แล้ว

    O sa publicati audio si cartile negre ale lui jung? Intreb doar😀 sunt extrem de multumit de puterea sufletului. Nu cred ca o sa aveti mare audienta aici dar pentru putinii ascultatori e aur!

    • @cartilebunevorbesc2136
      @cartilebunevorbesc2136 2 ปีที่แล้ว

      Multumim pentru apreciere ! Cu siguranță pe viitor vor apărea si alte carti ale lui Jung.

  • @teodorul9280
    @teodorul9280 2 ปีที่แล้ว

    Multumiti-i domnului Moise pentru prezenta mea pe acest canal :) si nu numai a mea aparent

  • @alfredflorin4419
    @alfredflorin4419 2 ปีที่แล้ว

    Omule, iti multumesc enorm!

  • @BociortAdrianIoan
    @BociortAdrianIoan 2 ปีที่แล้ว

    dar nu e toată (((

    • @cartilebunevorbesc2136
      @cartilebunevorbesc2136 ปีที่แล้ว

      Multumim pentru raspuns. Episoade noi vor aparea curand. Pana atunci va invitam sa urmariti alte carti audio prezente pe canalul nostru

  • @fineasplescan6122
    @fineasplescan6122 2 ปีที่แล้ว

    buna. este si continoareea?

  • @richarddornauer5609
    @richarddornauer5609 2 ปีที่แล้ว

    si restul?🙂

  • @lucianbocanescu6269
    @lucianbocanescu6269 2 ปีที่แล้ว

    Lectură, puțin spus, jalnică mai degrabă de analfabet. Insuportabil!!!

  • @ionmaria2888
    @ionmaria2888 2 ปีที่แล้ว

    Mulțumesc!

  • @ionmaria2888
    @ionmaria2888 2 ปีที่แล้ว

    Taxil este o figură, nu este o lectura agreabila, nu mă interesează. El este cel care a scris "Biblia hazlie" .Taxil a fost când preot când răspopit.Din ce carte este?

  • @ionmaria2888
    @ionmaria2888 2 ปีที่แล้ว

    O carte care a influențat mult, Marx a fost folosit în fel și chip, de la marxismul rus la neoraxismul userist de la noi..

  • @ana-mariacatrinaru4464
    @ana-mariacatrinaru4464 2 ปีที่แล้ว

    💯

  • @ana-mariacatrinaru4464
    @ana-mariacatrinaru4464 2 ปีที่แล้ว

    👍👍👍

  • @ana-mariacatrinaru4464
    @ana-mariacatrinaru4464 2 ปีที่แล้ว

    👍

  • @ana-mariacatrinaru4464
    @ana-mariacatrinaru4464 2 ปีที่แล้ว

    👍👍👍

  • @ana-mariacatrinaru4464
    @ana-mariacatrinaru4464 2 ปีที่แล้ว

    💯💯💯

  • @ionmaria2888
    @ionmaria2888 2 ปีที่แล้ว

    O capodoperă SF..