Voluntariat FC Rapid 1923
Voluntariat FC Rapid 1923
  • 69
  • 98 376
Din dragoste pentru Rapid 🫶🏻
Pasiunea pentru Rapid nu are limite.
Fie că susținem echipa din tribune sau din fața televizorului, timp de 90 de minute, inimile noastre bat la unison, iar cântecele care răsună în tot stadionul sunt armele care împing jucătorii să câștige lupta din teren.
Dar, înaintea oricărui spectacol de pe gazon, e nevoie de multe ore de muncă pentru ca totul să arate impecabil. De aceea, noi, voluntarii Rapidului, ne reunim cât de devreme putem și punem osul la treabă, alături de celelalte părți implicate în organizarea meciurilor.
Ne vedeți la acces, în parcare, cărând bannere sau fluturând steaguri. Unii dintre noi fac poze, ajută majoretele sau aduc un zâmbet pe fețele micilor rapidiști care intră pe gazon la pauză. Pe alții nu-i vedeți muncind pentru că se ocupă de acreditări sau de diverse documente, se asigură că întreaga echipă de organizare primește apă și că sălile unde ne desfășurăm activitatea sunt aranjate corespunzător.
E multă muncă în spate, iar acest filmuleț arată doar o frântură din ce presupune organizarea unui meci de fotbal din perspectiva unui voluntar.
Odată cu trecerea timpului, au crescut nevoile clubului și nevoie voastre, iar noi facem tot posibilul să îndeplinim și chiar să depășim așteptările, din dragoste pentru cea mai frumoasă echipă de fotbal din univers. 🫶🏻
#EchipaDinSpateleEchipei #VoluntariiRapidului
มุมมอง: 775

วีดีโอ

RAPID 4 x 4! Am zdrobit fcsb-ul și am scris ISTORIE pe Arena Națională! #zidemeci
มุมมอง 5K5 หลายเดือนก่อน
Ce seară minunată! Ce nebunie de meci! Ce spectacol! Și ce pagină de istorie am scris noi, toți giuleștenii, în cartea de aur a Rapidului! Pentru o seară - una de povestit nepoților -, casa noastră a fost Arena Națională. Mai întâi am doborăt un record istoric, bifând cea mai mare asistență din postura de gazdă, peste 40.000 de oameni, am lovit de 4 ori echipa din Berceni! 4 e noua cifră magică...
Momentele frumoase care ne aduc împreună
มุมมอง 1685 หลายเดือนก่อน
Meciul Rapid - Hermannstadt a fost încă un prilej pentru noi, rapidiștii, să fim împreună, alături de echipa noastră de suflet. Băieții ne-au răsplătit devotamentul cu o victorie frumoasă, cele două goluri marcate de Krasniqi și Rrahmani, purtându-ne pe toți pe culmile fericirii. Aioani a fost și el prezent la datorie, astfel că am scăpat cu poarta intactă în ambele reprize, bifând încă un meci...
Fericirea în alb și vișiniu | Spectacol de neuitat în Giulești
มุมมอง 1.3K6 หลายเดือนก่อน
Pentru toti cei care au sufletul alb-vișiniu, fiecare meci al Rapidului e o amintire de pus în ramă,. Presărată de momente de neuitat a fost și partida Rapid - Oțelul de săptămâna trecută când Giuleștiul a găzduit un spectacol grandios pe gazon, dar și în tribune unde torțele au încălzit atmosfera deja încărcată cu setea de victorie a băieților noștri. Chiar dacă am condus cu 2-0 la pauză după ...
Ultima victorie în tricoul Rapidului pentru Horațiu Moldovan
มุมมอง 2.1K7 หลายเดือนก่อน
Despărțirile sunt grele, însă fac parte din viață. La meciul Rapid - FCU Craiova 1948 ne-am luat rămas bun de la Horațiu Moldovan care a făcut pasul spre unul dintre granzii Europei, Atletico de Madrid. Horațiu a fost alături de Rapid încă din liga secundă, iar împreună am adunat o mulțime de amintiri de povestit nepoților. Ultimul meci pentru el în alb-vișiniu nu face excepție, echipa noastră ...
Interviu de senzație cu Nea Gică | Viața mea o împart alături de voluntarii Rapidului!
มุมมอง 1.9K8 หลายเดือนก่อน
După dezamăgirea trăită la meciul de acasă cu Voluntari, rămânem cu momentele frumoase peetrecute înainte de startul meciului și în pauză. Dar ce s-a întâmplat după finalul meciului puțină lume știe: nea Gică ne-a oferit un interviu pe care vă invităm să-l... savurați!
EPISOD SPECIAL | Moș Nicolae a venit în Giulești!
มุมมอง 2738 หลายเดือนก่อน
Da, Moș Nicolae chiar a venit în Giulești! Pentru sute, poate chiar mii de copii nevoiași, care vor primi darurile oferite de Moșu’. Din păcate, el nu a adus și o calificare mai departe în Cupa României. Dar noi, oamenii mari, putem suporta eșecul ăsta. Avem forța de a merge înainte, indiferent de vreme și de vremuri. În schimb, speranța multor copii năpăstuiți de soartă poate sta într-un ursul...
VLOG #zidemeci | Căpitanul României este RAPIDIST!
มุมมอง 4128 หลายเดือนก่อน
Meciul cu Universitatea Cluj, cel mai vechi duel din istoria campionatului României, a adus din nou multă lume pe Giulești, în ciuda frigului. Dar asta nu mai e o supriză. Noutatea e că la meci au participat și câțiva dintre jucătorii care au câștigat Campionatul Mondial la minifotbal. Printre ei, căpitanul Mircea Popa, care e rapidist de mic. Campionul nostru ne-a acordat un interviu în care a...
RECITALUL RAPIDIȘTILOR | Interviu de colecție cu DELIRIC despre RAPID! #zidemeci
มุมมอง 5K9 หลายเดือนก่อน
Seara meciului cu Universitatea Craiova a fost una realmente perfectă! Victorie cu 2-0 a Rapidului nostru drag, interviu de colecție cu rapperul Deliric și multe alte momente demne de o sărbătoare rapidistă. Vă invităm să urmăriți cele mai tari imagini de la meciul cu numărul 8 de acasă. Abia așteptăm să ne revedem în Giulești! Hai, Rapid!
TGV-ul Rapid, "nașul" CFR-ului! Fotbal și atmosferă cu iz de TITLU în Giulești! #zidemeci
มุมมอง 2.6K10 หลายเดือนก่อน
Am petrecut o nouă seară de poveste pe magicul Giulești! Fericire a fost și înainte de meci, când cei de la Digi ne-au "invitat" să dansăm ca la o mare sărbătoare, prevestind parcă euforia de după finalul partidei. Liviu, unul dintre cei peste 100 de voluntari, a anunțat că se va muta chiar la Cluj, promițând tototdată că se va întoarce din nou și din nou acasă, în Giulești. Înainte de plecare,...
Cerere în căsătorie și demonstrație de fotbal cu Dinamo pe Giulești! Vlog #zidemeci
มุมมอง 2.4K11 หลายเดือนก่อน
Ca să vadă lumea toată dragoste adevărată! Așa putem caracteriza episodul 5 din vlogul #zidemeci. Prin versul unui cântec iubit de toată suflarea rapidistă. Iar dragostea adevărată s-a remarcat atât înainte de meci, printr-o cerere în căsătorie, cât și din minutul 1 până la finalul derby-ului cu "câinii" din Ștefan cel Mare. Alex și Ștefana au venit tocmai din Iași pentru a susține Rapidul. Îns...
🎤 De vorbă cu rapidiștii | Jucătorul preferat din istoria Rapidului
มุมมอง 71511 หลายเดือนก่อน
🎤 De vorbă cu rapidiștii | Jucătorul preferat din istoria Rapidului
Ce meci, ce victorie! Momente speciale cu Papeau, Emmers și Borza în prim-plan! Vlog #zidemeci
มุมมอง 1.9Kปีที่แล้ว
Ce meci, ce victorie! Momente speciale cu Papeau, Emmers și Borza în prim-plan! Vlog #zidemeci
🎤 De vorbă cu rapidiștii | Cum vă simțiți când veniți pe Giulești?
มุมมอง 562ปีที่แล้ว
🎤 De vorbă cu rapidiștii | Cum vă simțiți când veniți pe Giulești?
Legendarul Mircea Lucescu s-a întors în Templul din Giulești! 🎬 Vlog #ZIDEMECI
มุมมอง 928ปีที่แล้ว
Legendarul Mircea Lucescu s-a întors în Templul din Giulești! 🎬 Vlog #ZIDEMECI
🎤 De vorbă cu rapidiștii | Cel mai frumos moment trăit pe noul stadion Giulești
มุมมอง 774ปีที่แล้ว
🎤 De vorbă cu rapidiștii | Cel mai frumos moment trăit pe noul stadion Giulești
Încă o seară NEBUNĂ pe Giulești! Ioniță și Herea cântă cu voluntarii Rapidului! 🎬 Vlog #ZIDEMECI
มุมมอง 2.6Kปีที่แล้ว
Încă o seară NEBUNĂ pe Giulești! Ioniță și Herea cântă cu voluntarii Rapidului! 🎬 Vlog #ZIDEMECI
Ne-am întors ACASĂ! Cîrjan a făcut cunoștință cu voluntarii Rapidului! 🎬 Vlog #ZIDEMECI
มุมมอง 2.3Kปีที่แล้ว
Ne-am întors ACASĂ! Cîrjan a făcut cunoștință cu voluntarii Rapidului! 🎬 Vlog #ZIDEMECI
EMOȚIILE VOLUNTARILOR ÎN ZIUA CENTENARULUI 💯🤍
มุมมอง 2.7Kปีที่แล้ว
EMOȚIILE VOLUNTARILOR ÎN ZIUA CENTENARULUI 💯🤍
Centenarul Rapidului - 100 de ani de poveste alb-vișinie || #VlogCentenar
มุมมอง 4.8Kปีที่แล้ว
Centenarul Rapidului - 100 de ani de poveste alb-vișinie || #VlogCentenar
1 iunie alb-vișiniu
มุมมอง 173ปีที่แล้ว
1 iunie alb-vișiniu
Spectacol în tribune, spectacol pe gazon 🎬 Vlog #ZIDEMECI (Rapid - CFR Cluj 3:1)
มุมมอง 1.8Kปีที่แล้ว
Spectacol în tribune, spectacol pe gazon 🎬 Vlog #ZIDEMECI (Rapid - CFR Cluj 3:1)
Pentru noi GIULEȘTIU-i RAI, pentru alții UN INFERN! 🎬 Vlog #ZIDEMECI (Rapid - FCSB 1:0)
มุมมอง 1.9Kปีที่แล้ว
Pentru noi GIULEȘTIU-i RAI, pentru alții UN INFERN! 🎬 Vlog #ZIDEMECI (Rapid - FCSB 1:0)
Magia și Magicienii Giuleștiului! 🎬 Vlog #Zidemeci | Episodul 16 | Rapid-Farul 1-1
มุมมอง 2.6Kปีที่แล้ว
Magia și Magicienii Giuleștiului! 🎬 Vlog #Zidemeci | Episodul 16 | Rapid-Farul 1-1
Povești în alb-vișiniu 🎙️ | Ep. 1 | Primul lider de galerie: Mache 🇱🇻
มุมมอง 938ปีที่แล้ว
Povești în alb-vișiniu 🎙️ | Ep. 1 | Primul lider de galerie: Mache 🇱🇻
Legendele revin ACASĂ! Vlog #ZiDeMeci | Episodul 15 | Rapid-Hermannstadt 0-1
มุมมอง 788ปีที่แล้ว
Legendele revin ACASĂ! Vlog #ZiDeMeci | Episodul 15 | Rapid-Hermannstadt 0-1
La mulți ani, Programul de Voluntariat FC Rapid 1923!
มุมมอง 295ปีที่แล้ว
La mulți ani, Programul de Voluntariat FC Rapid 1923!
Emoție și bucurie ca-n Giulești... 🎬 Vlog #ZIDEMECI (Rapid - Chindia 2:0)
มุมมอง 1.2Kปีที่แล้ว
Emoție și bucurie ca-n Giulești... 🎬 Vlog #ZIDEMECI (Rapid - Chindia 2:0)
Voluntarii Rapidului vs Vedete #Fotbaluldemarti
มุมมอง 512ปีที่แล้ว
Voluntarii Rapidului vs Vedete #Fotbaluldemarti

ความคิดเห็น

  • @virgilmarica9114
    @virgilmarica9114 หลายเดือนก่อน

    Forz rapid 😊😊😊❤😊

  • @remusktms2275
    @remusktms2275 2 หลายเดือนก่อน

    Să ne băgăm pula-n familia voastră de cioroi ❤️💙

  • @Vlad-yi6oo
    @Vlad-yi6oo 3 หลายเดือนก่อน

    Între timp am luat campionatul iar voi ați ajuns pe locul 6.

  • @user-in9bm8um3h
    @user-in9bm8um3h 4 หลายเดือนก่อน

    Muie rapid și Muie Dinamo București. forță staua fcsbe ❤

  • @andreidobrin89
    @andreidobrin89 4 หลายเดือนก่อน

    De ce nu faceți asociație căreia sa ii donăm?

  • @maritzianoo
    @maritzianoo 4 หลายเดือนก่อน

    Vrem mascota la meciurile de acasa, un vultur musculos care sa interactioneze cu copii. Am un mesaj pentru Paul Iacob, Daca TU nu ti-ai facut treaba si ai valsat ca o balerina la al 2-lea gol, lasa-i pe cei acreditati sa isi faca treaba, nu sunt sacul tau de box cand ai nervi pentru ca nu mai stii cine esti pe teren. Rusine Paul Iacob, ar trebui sa te mai odihnesti un pic pe banca pentru ca ti s-a urcat la cap!

  • @mike4775
    @mike4775 5 หลายเดือนก่อน

    Frumos, mulțumim !

  • @jayjayrb1947
    @jayjayrb1947 5 หลายเดือนก่อน

    Președintele CS Rapid, Bogdan Vasiliu: ”CS Rapid nu este organizatorul meciurilor de fotbal. Noi predăm stadionul celor de la FC Rapid și mai departe este răspunderea lor de ce se întîmplă în timpul partidelor. N-am fost chemat la audieri, și nimeni altcineva din cadrul CS Rapid nu a fost. E logic, noi nu avem treabă cu organizarea meciurilor de fotbal. FC Rapid este chiriașă pe stadionul Giulești”. FC R nu e Rapid. Rapid a murit in 2016.

  • @DAVDaniel
    @DAVDaniel 5 หลายเดือนก่อน

    Crimimal BONUS-ul de lansfarsit 😂😂 👌

  • @andreidanielb
    @andreidanielb 5 หลายเดือนก่อน

    Felicitari voluntarilor si multumim pentru video!!

  • @alberttanase5803
    @alberttanase5803 5 หลายเดือนก่อน

    HAI RAPIDUL 🇱🇻🔥❤️

  • @bogdanspics
    @bogdanspics 5 หลายเดือนก่อน

    Programul asta de voluntariat dovedeste ca aceasta conducere este una mare si chiar face din Rapid un proiect cum asteptam de mult timp. In sfarsit suntem o echipa de nivel European! In curand sunt sigur ca vom demonstra si prin rezultate

  • @MariusBurlacu-ct1yc
    @MariusBurlacu-ct1yc 5 หลายเดือนก่อน

    Ati baut bravo voua,dar hai nu va mai cacati atat pe voi ca Pute de la o posta

  • @Celce09
    @Celce09 5 หลายเดือนก่อน

    I-am spart pe spurcați… Totul acum este să o tina tot așa și în playoff!!!

  • @user-dm2tr4ow1x
    @user-dm2tr4ow1x 5 หลายเดือนก่อน

    Felicitări, Hai Rapid.am castigat o lupta dar nu si războiul.Concentrare la maximum pentru meciurile care ne pot aduce titlul.Avem lot.

  • @adriandemidov1299
    @adriandemidov1299 5 หลายเดือนก่อน

    ❤️❤️❤️❤️

  • @alexss1021
    @alexss1021 5 หลายเดือนก่อน

    Bravo!!! Sunteti foarte simpatici

  • @cipriancarp3377
    @cipriancarp3377 5 หลายเดือนก่อน

    a fost o atmosfera senzationala si ce e imbucurator - au fost foarte multi copii la meci <3 <3 <3 si noua generatie de suporteri stie toate melodiile, sare si tipa la fel ca noi ceilalti :)

  • @sabinpicurici6469
    @sabinpicurici6469 5 หลายเดือนก่อน

    Parca ați luat campionatul ce va mai bucurați!"TOAMNA SE NUMĂRĂ BOBOCII"

  • @maebbamaebba8715
    @maebbamaebba8715 5 หลายเดือนก่อน

    bravo pustiule ..felicitari

  • @cutez0r
    @cutez0r 5 หลายเดือนก่อน

    Bravo! Un meci superb intr-o atmosfera de top!

  • @Danicolumban
    @Danicolumban 5 หลายเดือนก่อน

    Felicitări tuturor👏🏼👏🏼 FZR❤️🇱🇻

  • @b0gdaN1923
    @b0gdaN1923 5 หลายเดือนก่อน

    O treabă perfectă încă odată a voluntarilor și felicitări "noului crainic "Hai Rapid ,familia Rapid peste tot acasă .succes în continuare

  • @sorinungureanu84
    @sorinungureanu84 5 หลายเดือนก่อน

    Felicitări tuturor voluntarilor!

  • @Denisytfzr
    @Denisytfzr 5 หลายเดือนก่อน

    Atmosfera din peluza Rapidului a fost SENZAȚIONALĂ🇱🇻❤️

  • @jayjayrb1947
    @jayjayrb1947 5 หลายเดือนก่อน

    Ce titlu #4 visezi, la o echipa infiintata in 2017? FC R nu e rapid. Rapid a murit in 2016.

    • @BaiatBun92
      @BaiatBun92 5 หลายเดือนก่อน

      Rapid de acum deține sigla și istoria vechiului Rapid, deci nu știe nimeni despre ce vorbești. Dacă vrei sa aduci argumente în joc ar trebui sa menționezi faptul ca FCSB nu e Steaua, dovada ca nu au voie sa folosească nimic ce tine de echipa militarilor.

    • @alextnk
      @alextnk 5 หลายเดือนก่อน

      Plus că a mai și platit din datoriile restante ale Rapidului... Însă ce sa ceri unei oi 🐑🐑🐑, că la ei, la sc fcsb zcsb wcsb srl, se aplica și zicala ,,hotul striga hoții", au echipă înființată în nu știu ce an și e un fel de clona a lui steaua bucuresti echipa armatei.

    • @mateigabriel3755
      @mateigabriel3755 5 หลายเดือนก่อน

      Păcat că trăiește mă ta

    • @alextnk
      @alextnk 5 หลายเดือนก่อน

      @@mateigabriel3755 si inca cum, 4 case retrasa in Cipru, pensia e pensie si mai imi si face mofturile la orice ora vreau, La tine sa inteleg ca nu :(. asta e ... mortii tai :)))

    • @Celce09
      @Celce09 5 หลายเดือนก่อน

      Ești cam timpit

  • @user-gh7jg6do7k
    @user-gh7jg6do7k 5 หลายเดือนก่อน

    Aveți grija ca vin cupele europene sa nu faceți și voi ca fcsb 2003 meciuri de groaza lumii și sa va faceți de ras

  • @adrianblaj889
    @adrianblaj889 5 หลายเดือนก่อน

    Ce faini sunteti! Felicitari tuturor 🥰

  • @antonhristo6082
    @antonhristo6082 5 หลายเดือนก่อน

    SUPEEER !!! 👏🏻👏🏻👏🏻👏🏻👏🏻👍🏻

  • @jepcar213
    @jepcar213 5 หลายเดือนก่อน

    Super content ca de obicei ❤ Keep up the good work!

  • @ladislaufazakas8980
    @ladislaufazakas8980 5 หลายเดือนก่อน

    Multumim pt filmari 🤗

  • @cornelpervescu4316
    @cornelpervescu4316 6 หลายเดือนก่อน

    🇱🇻🇱🇻🇱🇻💪🇱🇻🇱🇻🇱🇻

  • @cornelpervescu4316
    @cornelpervescu4316 6 หลายเดือนก่อน

    RAPIDISTELE noastre frumoase si deștepte 🇱🇻🥰🇱🇻

  • @Constantin_Cel_Cenzurat
    @Constantin_Cel_Cenzurat 6 หลายเดือนก่อน

    Burmaz cel mai taree❤❤

  • @Lolahisjustbetter
    @Lolahisjustbetter 6 หลายเดือนก่อน

    Who's that

    • @voluntariat.fcrapid1923
      @voluntariat.fcrapid1923 6 หลายเดือนก่อน

      Borisav Burmaz, football player at Rapid Bucharest. 🤍🇱🇻

    • @pc2959
      @pc2959 6 หลายเดือนก่อน

      Burmaz ❤❤❤

  • @LEOunicul
    @LEOunicul 6 หลายเดือนก่อน

    🇱🇻🇱🇻🇱🇻❤🇱🇻🇱🇻🇱🇻 Felicitări .Hai Rapid 🇱🇻❤🇱🇻

  • @irinelivan7591
    @irinelivan7591 6 หลายเดือนก่อน

    Bravo Rapid! FZR! 🇱🇻🏆

  • @vector6717
    @vector6717 6 หลายเดือนก่อน

    Super!

  • @CatalinFZR
    @CatalinFZR 7 หลายเดือนก่อน

    13:56 cele mai frumoase fete 🥰😍🤩!!!

  • @irinelivan7591
    @irinelivan7591 7 หลายเดือนก่อน

    ❤🇱🇻

  • @ionutstorm8945
    @ionutstorm8945 7 หลายเดือนก่อน

    Cel mai Frumos 🎉 Vlog ! Sonorizarea perfectă plus Interviurile cu Fanii ! Bravo! Aleee Alee Alee oooooooo zi și noapte pentru Rapid noi vom Cânta ❤

  • @b0gdaN1923
    @b0gdaN1923 7 หลายเดือนก่อน

    Unul dintre cele mai reusite video ,progres mare ,FELICITARI, Hai Rapid .Impreuna suntem de inclintit🇱🇻🇱🇻

  • @user-wn6wn4bv6z
    @user-wn6wn4bv6z 7 หลายเดือนก่อน

    De departe cea mai frumoasă galerie,sunt fan Craiova,dar nu pot să fiu ipocrit sa nu recunosc un adevăr.

  • @cutez0r
    @cutez0r 7 หลายเดือนก่อน

    Foarte frumos! FZR 💪

  • @fiarevechi729
    @fiarevechi729 8 หลายเดือนก่อน

    sa traiestii Nea Gica. Să-ți dea Dumnezeu sănătate!!!

  • @bolocan_fotbal
    @bolocan_fotbal 8 หลายเดือนก่อน

    foarte mișto materialul, gg!❤

  • @adicristian354
    @adicristian354 8 หลายเดือนก่อน

    rapidul nu are antrenor

  • @Momogiulesti1
    @Momogiulesti1 8 หลายเดือนก่อน

    Felicitari!!!

  • @IULIAN160161
    @IULIAN160161 9 หลายเดือนก่อน

    Totul la superlativ, echipa, antrenorul, stadionul, galeria, voluntarii! Ale Rapid, ale!!!