วีดีโอ

Frumos liniste 😂

Incoscienti!!!!!

“Nicolae Popa s-a născut la data de 13 august 1919, în satul Târpești din comuna Petricani (județul Neamț), într-o familie dăruită cu har. Urmează între anii 1934-1938 "Școala de cântăreți bisericești" din orașul Piatra Neamț, unde pe atunci era director preotul Constantin Matasă (arheolog amator - fondatorul Muzeului de Istorie din Piatra Neamț), cel care probabil îl va inspira mai târziu. În anul 1937 face primele sondaje arheologice în satul Târpești. Se înscrie voluntar în armată în 1938 și ia parte la cel de al II-lea război mondial pentru ca în august 1944 să fie rănit și lăsat la vatră. A fost arestat și condamnat pe motive politice în perioada 1952-1957, din cauza apartenenței sale la Partidul Țărănesc și a faptului că a susținut rezistența împotriva comunismului bolșevic. Eliberat din închisoare, va fi consemnat cu domiciliu forțat în satul natal. În anul 1958 sunt începute cercetările arheologice în zona Petricani. Între anii 1961-1965 se realizează primele săpături arheologice de amploare în satul Târpești - "Râpa lui Bodai", conduse de prof. dr. Vladimir Dumitrescu de la Institutul de Arheologie din București. În aceeași perioadă are loc și debutul lui Neculai Popa ca sculptor naiv. Capurile de daci și romani create de acesta de-a lungul timpului vor face furori și în exteriorul țării, mai ales prin stilul abordat, asemănător cu cel al statuilor din Insula Paștelui. Începând cu această perioada va participa la numeroase expoziții personale, de grup, zonale și naționale, concursuri de artă naivă și festivaluri de folclor, din țară și străinătate. Din anul 1972 încep să vină primele grupuri de turiști străini care vor să viziteze casa creatorului din Târpești, lucrările sale și obiectele tradiționale adunate în cadrul colecțiilor muzeului, organizat de el în localitate. (acest lucru se datorează și unor documentare difuzate în afara țării, documentare ce vizau activitatea meșterului). În anul 1976 este inaugurată o noua clădire a colecțiilor muzeului. Meșterul Nicolae Popa este, la ora actuală, mai cunoscut în afara granițelor României, decât în țară. Lucrări ale sale au fost expuse în mari orașe ale lumii, despre ele scriind Michel Fortin, Raymond Charles (prof. univ. dr. la Sorbona), Samuel Glotz, Sandra și Scott Windeart etc. .Meșterul Nicolae Popa a murit la 20 octombrie 2010, la venerabila vârstă de 91 de ani. Intrarea Muzeului N. Popa din Târpeşti Nicolae Popa este și un mare iubitor de creație folclorică orală, și de aceea a încercat s-o culeagă de pe meleagurile natale și s-o transmită mai departe. În acest sens a publicat în anul 1998, sub forma unei monografii versificate a satului Târpești, o prezentare a numeroase și diverse obiceiuri legate de momente semnificative din viața obștii. Lucrarea are titlul: LUMEA SATULUI - datini și obiceiuri pierdute; Târpeștii de altădată (1998), Nicolae Popa readuce în lumină tradițiile ocazionate de șezători și clăci, baluri și jocuri populare din zile de rând și sărbători, plecarea recruților în armată, logodnă, nuntă sau înmormântare. Alte lucrări publicate de el: Cartea vieții mele - roman autobiografic - în versuri (1996); Din lumea văzută și nevăzută - cugetări, întâmplări și snoave - în proză (2002); De la lume adunate - altfel de întâmplări, povestiri, glume și strigături - în versuri (2006). Expoziții personale 1965 - Bacău, București; 1967 - Piatra Neamț, București; 1970 - Pitești; 1971 - Piatra Neamț, București, Curtea de Argeș; 1972-1973 - Iași; 1977 - Piatra Neamț; 1982 - București, Mamaia; 1983 - Constanța, Slănic Moldova; 1984 - Mangalia Expoziții colective pe plan internațional 1969 - Bratislava; 1971 - Italia, Polonia; 1972 - Iugoslavia, Franța; 1973 - Elveția; 1974 - R.F.G., Argentina, S.U.A., Mexic; 1975 - Belgia, Germania; 1976 - Olanda, Mongolia, China, U.R.S.S; 1978 - Suedia, Franța, Japonia, S.U.A.; 1980 - Canada, S.U.A., Cehoslovacia, Bulgaria; 1982 - Italia; 1983 - S.U.A. etc.” Sursa: Wiki

Nicolae Popa s-a născut la data de 13 august 1919, în satul Târpești din comuna Petricani (județul Neamț), într-o familie dăruită cu har. Urmează între anii 1934-1938 "Școala de cântăreți bisericești" din orașul Piatra Neamț, unde pe atunci era director preotul Constantin Matasă (arheolog amator - fondatorul Muzeului de Istorie din Piatra Neamț), cel care probabil îl va inspira mai târziu. În anul 1937 face primele sondaje arheologice în satul Târpești. Se înscrie voluntar în armată în 1938 și ia parte la cel de al II-lea război mondial pentru ca în august 1944 să fie rănit și lăsat la vatră. A fost arestat și condamnat pe motive politice în perioada 1952-1957, din cauza apartenenței sale la Partidul Țărănesc și a faptului că a susținut rezistența împotriva comunismului bolșevic. Eliberat din închisoare, va fi consemnat cu domiciliu forțat în satul natal. În anul 1958 sunt începute cercetările arheologice în zona Petricani. Între anii 1961-1965 se realizează primele săpături arheologice de amploare în satul Târpești - "Râpa lui Bodai", conduse de prof. dr. Vladimir Dumitrescu de la Institutul de Arheologie din București. În aceeași perioadă are loc și debutul lui Neculai Popa ca sculptor naiv. Capurile de daci și romani create de acesta de-a lungul timpului vor face furori și în exteriorul țării, mai ales prin stilul abordat, asemănător cu cel al statuilor din Insula Paștelui. Începând cu această perioada va participa la numeroase expoziții personale, de grup, zonale și naționale, concursuri de artă naivă și festivaluri de folclor, din țară și străinătate. Din anul 1972 încep să vină primele grupuri de turiști străini care vor să viziteze casa creatorului din Târpești, lucrările sale și obiectele tradiționale adunate în cadrul colecțiilor muzeului, organizat de el în localitate. (acest lucru se datorează și unor documentare difuzate în afara țării, documentare ce vizau activitatea meșterului). În anul 1976 este inaugurată o noua clădire a colecțiilor muzeului. Meșterul Nicolae Popa este, la ora actuală, mai cunoscut în afara granițelor României, decât în țară. Lucrări ale sale au fost expuse în mari orașe ale lumii, despre ele scriind Michel Fortin, Raymond Charles (prof. univ. dr. la Sorbona), Samuel Glotz, Sandra și Scott Windeart etc. .[necesită citare] Meșterul Nicolae Popa a murit la 20 octombrie 2010, la venerabila vârstă de 91 de ani. Bibliografie modificare Intrarea Muzeului N. Popa din Târpeşti Nicolae Popa este și un mare iubitor de creație folclorică orală, și de aceea a încercat s-o culeagă de pe meleagurile natale și s-o transmită mai departe. În acest sens a publicat în anul 1998, sub forma unei monografii versificate a satului Târpești, o prezentare a numeroase și diverse obiceiuri legate de momente semnificative din viața obștii. Lucrarea are titlul: LUMEA SATULUI - datini și obiceiuri pierdute; Târpeștii de altădată (1998), Nicolae Popa readuce în lumină tradițiile ocazionate de șezători și clăci, baluri și jocuri populare din zile de rând și sărbători, plecarea recruților în armată, logodnă, nuntă sau înmormântare. Alte lucrări publicate de el: Cartea vieții mele - roman autobiografic - în versuri (1996); Din lumea văzută și nevăzută - cugetări, întâmplări și snoave - în proză (2002); De la lume adunate - altfel de întâmplări, povestiri, glume și strigături - în versuri (2006). Expoziții personale modificare 1965 - Bacău, București; 1967 - Piatra Neamț, București; 1970 - Pitești; 1971 - Piatra Neamț, București, Curtea de Argeș; 1972-1973 - Iași; 1977 - Piatra Neamț; 1982 - București, Mamaia; 1983 - Constanța, Slănic Moldova; 1984 - Mangalia Expoziții colective pe plan internațional modificare 1969 - Bratislava; 1971 - Italia, Polonia; 1972 - Iugoslavia, Franța; 1973 - Elveția; 1974 - R.F.G., Argentina, S.U.A., Mexic; 1975 - Belgia, Germania; 1976 - Olanda, Mongolia, China, U.R.S.S; 1978 - Suedia, Franța, Japonia, S.U.A.; 1980 - Canada, S.U.A., Cehoslovacia, Bulgaria; 1982 - Italia; 1983 - S.U.A. etc.

Trebuia sa cante si Roxen, parca?

Super

Frumos

❤ 😂 😅 ❤ Hai cu Garofiţa ... cîntată de Gică Petrescu.

Placuta calatorie

De la piata Romana se merge pina in piata Victoriei sint exact 3 statii de autobuz.ce ai vrut sa demonstrezi cu acest filmulet???

Frumuseţe.

“Din punct de vedere strict tehnic sau, mă rog, statistic, lucrurile ar sta în felul următor. Fragmente din povestea noastră a însemnat ultima premieră a Teatrului Tineretului din Piatra Neamț din stagiunea 2023-2024 și cea din urmă din directoratul (întrerupt) de șapte ani (de fapt, la numai șapte ani, în loc de opt) al regizoarei Gianina Cărbunariu. Spectacolul constituie cea de-a doua parte din proiectul internațional de cursă lungă Unlock the City, prima fiind Aici. Melancolia, pe un text scris de Daniel Chirilă și regizat de Irina Moscu, proiect la care Teatrul Tineretului este participant. Alături de instituții similare din Anvers, Barcelona și Milano. Din punct de vedere documentar este important de reținut că Bogdan Zamfir, de profesie actor, de câțiva ani stabilit în Franța (se va vedea ceva mai încolo că statutul și experiența lui de expat au contat în conceperea și concretizarea producției), a scris ceea ce se cheamă un text comisionat care trebuia să aibă drept punct de plecare realitatea că, în ultimii 30 de ani, orașul Piatra Neamț ar fi pierdut aproximativ 30.000 de locuitori. 30.000 de oameni care au pus în practică acel pasaj din Declarația universală a drepturilor omului ce spune că oricine are dreptul de a părăsi orice țară, inclusiv propria lui țară în căutarea fericirii. De a pleca atunci când vrea și de a se întoarce tot în funcție de voința proprie. Numai că plecarea, indubitabil un inalienabil drept individual, nu reprezintă întotdeauna eminamente o problemă strict personală. Ea se cuvine să pună pe gânduri comunitatea, decidenții din fruntea acesteia, cu atât mai mult cu cât cea mai consistentă parte a celor ce se hotărăsc să plece fac parte din generația tânără. Și tot din motive documentare, este de reținut că tot Bogdan Zamfir a pus în scenă textul respectiv, în scenografia atent gândită a Irinei Moscu, cu importanta contribuție a lui Cristian Niculescu care a asigurat lighting designul, soud designul și video-designul, cu cea a lui Costi Baciu cel ce a creat o extrem de utilă instalație LED. Așa se face că vedem și noi, proiectate pe mari panouri, nu doar un film despre istoria recentă a Teatrului, despre oamenii ce i-au conferit identitate, despre cele două volume ale desenelor lui Dan Perjovschi care au fost șterse de cei care pleacă din dorința artistului, ci și imagini din muzeu, dintr-o imensă bibliotecă, din oraș și din Teatru, Și mai vedem și chipurile unor oameni ce au făcut istoria orașului. Îi vedem în poze, dar mai ales cu ajutorul și prin intermediul neprețuit al actorilor Cristina Ciulei, Cătalina Eșanu, Gina Gulai, Maria Hibovski, Andrei Merchea Zapotoțki, Elena Popa. Care au interpretat preț de o oră și jumătate personaje de diferite vârste. Tineri de azi care se întreabă, în jurul unui foc de tabără, ce să facă, să rămână sau să plece și dintre care cei mai mulți și cei mai valoroși aleg- hélas!- a doua variantă. Părinții lor care le vor -cum altfel?- binele, binele însemnând în primul rând o meserie bănoasă practicată aici sau afară. Artiști sau intelectuali, asemenea lui Victor Brauner sau Jacques Hérold, ambii născuți în Piatra Neamț, pe care o istorie cel puțin neprietenoasă i-a determinat să plece ori precum Gheorghe Teodorescu Kirileanu pe care aceeași istorie l-a făcut să se încăpățâneze să rămână. Ori asemenea actriței bolnave de cancer, numită convențional Patricia Duvăz, căreia, în anii ’80 ai secolului trecut, cenzura întruchipată de o tovarășa cu munci de răspundere i-a amputat un monolog în care exact despre o istorie neprietenoasă și relele acesteia era vorba. Ca și despre dreptul de a gândi și a simți cu capul și cu sufletul propriu. Or, de aici, de la cine și ce sunt personajele ce își fac apariția în spectacol, de la ce gândesc, ce spun, ce au pățit sau au trăit ele, de la felul în care își rememorează ori le este rememorată existența începe partea cu adevărat valoroasă a spectacolului nemțean. Nu cred nici că textul lui Bogdan Zamfir, nici că spectacolul prilejuit de el ar fi tocmai fără cusur. Există laconisme lesne detectabile, există căderi de tensiune, intervin uneori goluri de aer. Numai că, de data asta, cel puțin de data asta, nu aceste mici, poate inerente, sigur reparabile defecte contează. Importantă este emoția. Sunt mai mult ca sigur că, de multă vreme, nu mi s-a întâmplat să mă simt atât de emoționat într-o sală de teatru ca la spectacolul Fragmente din povestea noastră,. Tinerii aceia pe care, la începutul reprezentației, i-am văzut nonconformiști, zgomotoși, plonjând nepăsători pe skate-uri, înzestrați cu hanorace și glugi, unii chiar în geci de piele, merg după aceea la muzeul ce concentrează istoria orașului și a comunității, la biblioteca numită G. T. Kirileanu. Și, în fine, merg la Teatru. Și la Dealul Pietricica.Acesta din urmă personificat, însuflețit și jucat amuzant și înțelept de Gina Gulai. Tot atâtea instituții și locuri cheie ale orașului, ale comunității. Așa se întâlnesc ei cu istoria, cu memoria. Mai întâi cu muzeul în care se află un autoportret al lui Victor Brauner și care le amintește că, în urmă cu exact o sută de ani, în anul de grație 1924, o atitudine ostilă i-a determinat pe cel ce va deveni un foarte mare artist și pe prietenul acestuia, Jacques Hérold, să ia drumul străinătății. Pe urmă cu biblioteca creată cu gândul de a fi în folosul și în slujba comunității și menținută așa în viață de Gheorghe Kirileanu și sacrificiul acestuia, în pofida agresivilor culturnici comuniști din anii ‘50 și care au cam rămas la fel și în anii ’80, când introduceau în Teatru autofinanțarea și recurgeau la cenzurarea textelor. Atitudini ce s-au perpetuat și în anii 2020 când, din poziția de ordonatori principali de credite, culturnicii de astăzi socotesc că ar avea drept de viață și de moarte nu doar asupra bugetului pe care îl amputează când vrea pixul lor fiindcă despre minte și suflet nici măcar nu poate fi vorba, ci și asupra misiunii și repertoriului Teatrului. Și, Doamne!, cum să nu te emoționeze dilema tragică a lui Brauner, interpretat în travesti de Elena Popa? Sau demnitatea și simplitatea lui Kirileanu, excelent jucat de Andrei Merchea Zapotoțki (e atâta umanitate, simplitate, demnitate în compunerea acestui rol!), Kirileanu fiind un intelectual, un om al cărții care îi înfruntă calm și hotărât, neacceptând nici o concesie, pe zgomotoșii trimiși ai partidului, bine jucați de Gina Gulai și Cătălina Eșanu? Cum să nu îți dea emoții eroismul actriței pentru care teatrul merită până și sacrificarea ultimelor picături de viață, eroism adus pe scenă de interpretarea de excepție a aceleiași Elenei Popa (o actriță de mare caibru pe care Gianina Cărbunariu a adus-o acasă, la ea, la Piatra) și făcut să învingă zeci de ani mai târziu, atunci când monologul socotit odinioară subversiv și supus cenzurii devine, în fine, public grație vocii tinerei actrițe jucate de Maria Hibovski? Cum să nu tresari când auzi că Alina pleacă, Radu pleacă, Vlad pleacă, însă Ana, Ana Enache, minunat jucată de foarte tânăra actriță Cristina Ciulei, rămâne. Rămâne, trece peste voința părinților și altruișți, și egoiști, absolvă Secția de Istoria Artei, se întoarce în orașul natal, îl cunoaște pe Tudor (doar unul dintre rolurile în care lasă o foarte bună impresie Florin Hrițcu, iar Florin Hrițcu a avut în vremea din urmă șansa unor importante roluri, șansă pe care a valorificat-o pe deplin) și îl duce cu ea la Teatru. Teatrul, înțeles ca loc suprem de memorie, loc în care ai șansa de a-ți pune întrebări și care câteodată te ajută chiar și să le găsești acestora răspunsuri. A pune întrebări, a le afla unora răspunsuri posibile, a-ți ajuta concetățenii să rămână oameni și a nu cădea în capcana metamorfozării în simpli umani a fost, la urma urmei, esența celor șapte ani ai mandatului de director al regizoarei și scriitoarei Gianina Cărbunariu. Unii au înțeles-o, au urmat-o, alții i-au pus nenumărate piedici. Spectacolul acesta, ultimul din cariera de manager a artistei, spectacol primit cu o vibrantă empatie de publicul nemțean, a dovedit că Gianina Cărbunariu a învins. Că încăpățânarea ei a dat roade. Că și din ea așa s-a zămislit, povestea lor, adică a actorilor, a oamenilor din Teatru. Așa s-a zămislit, așa s-a scurs povestea ei, a directoarei ce se numără acum și ea printre cei care pleacă. Și așa s-a petrecut chiar și povestea noastră. A noastră, a spectatorilor ce i-am urmărit și le-am fost artiștilor martori. Spectatori ce trebuie să rămânem pe mai departe astfel. Teatrul Tineretului din Piatra Neamț FRAGMENTE DIN POVESTEA NOASTRĂ Textul și regia: Bogdan Zamfir Scenografia: Irina Moscu Lighting design, sound design, video design: Cristian Niculescu Instalație LED: Costi Baciu Asistență de regie: Ioana Conțea Cu: Cristina Ciulei, Cătălina Eșanu,Gina Gulai, Maria Hibovski, Florin Hrițcu, Andrei Merchea-Zapotoțki, Elena Popa” sursa: Contributors - Mircea Morariu

Teatrul Tineretului anunță Premiera spectacolului FRAGMENTE DIN POVESTEA NOASTRĂ, text și regie semnate de Bogdan Zamfir, vineri, 5 iulie, de la ora 19:00, în Sala Mare. FRAGMENTE DIN POVESTEA NOASTRĂ reunește prezentul și trecutul unui oraș. Personaje și evenimente de ieri și de azi intră în dialog și spun o poveste despre noi: despre provocările relației părinți-copii; despre personalități din Piatra Neamț prea puțin cunoscute publicului larg; despre părinți care pleacă la muncă în străinătate și tineri care, adesea, le calcă pe urme; și despre Ana, care alege să rămână și vrea să facă o schimbare. Câți dintre noi avem puterea să mergem în sens invers față de mulțime? O poveste universală care pornește de la orașul nostru. BOGDAN ZAMFIR este un actor român de teatru și film, regizor și autor dramatic. Locuiește la Bruxelles și lucrează în spațiul francofon (Belgia și Franța). A colaborat ca actor cu regizorul francez Joël Pommerat, dar șicu regizori precum Christophe Sermet sau Christine Delmotte-Weber.În România, a colaborat cu regizoarea Gianina Cărbunariu și cineastul Radu Jude. În paralel cu activitatea de actor, dezvoltă proiecte ca autor și regizor de teatru. În procesul său de creație, evenimente din realitatea imediată sunt deconstruite și re-asamblate într-un cadru de tip ficțiune-document astfel încât granițele dintre real și teatral să fie cât mai fluide. Spectacolul face parte din proiectul UNLOCK THE CITY!, finanțat prin Programul Europa Creativă 2021-2027. Acest proiect este dezvoltat de o rețea internațională de teatre, academii și universități, care creează un context de reflecție asupra modului în care artele performative, asociate cu cercetarea științifică, pot contribui la regândirea peisajului din orașele postpandemice. În perioada 2023-2025, 4 orașe (Anvers, Barcelona, Milano, Piatra Neamț) sunt implicate într-un amplu program care cuprinde activități de cercetare, cursuri educaționale și crearea a 12 producții teatrale semnate de către 10 artiști europeni, invitați să examineze conceptul de „limită” în context urban. Cele trei spectacolele produse de Teatrul Tineretului Piatra Neamț în cadrul proiectului sunt semnate de artiștii: Irina Moscu, Bogdan Zamfir, Daniel Chirilă. Partenerii proiectului sunt: Piccolo Teatro di Milano - Teatro D’europa (Milano, Italia), Teatre Lliure (Barcelona, Spania), Teatrul Tineretului (Piatra Neamț, România), Toneelhuis (Antwerpen/Anvers, Belgia), The Academy of Performing Arts in Prague (Praga, Cehia), Østfold University College - Norwegian Theatre Academy (Fredrikstad, Norvegia), Politecnico di Milano (Milano, Italia). FRAGMENTE DIN POVESTEA NOASTRĂ text și regie: Bogdan Zamfir scenografia: Irina Moscu lighting design, sound design, video design: Cristian Niculescu instalație led: Costi Baciu cu: Cristina Ciulei, Cătălina Eșanu, Gina Gulai, Maria Hibovski, Florin Hrițcu, Andrei Merchea-Zapotoțki, Elena Popa asistentă de regie: Ioana Gonțea +12 Durata: 1h 35 min

Superb

Foarte frumos.Doamne ajută ne pe noi păcătoșii.❤❤

Eu am trecut pin spate la fân😊😊😊😊😊😊

Frumos

de vis

Draguta manastire

Se pare că de 100 de ani, aici în zonă și-au găsit refugiul români de rit vechi. Au devenit o comunitate închisă și au apărut din nefericire deviații, malformații, handicapati . Câteva date: Mănăstirea Brădițel se găsește pe Dealul Brădițel, deal împădurit situat la 25 km de Târgu Neamț (prin Grumăzești), cât și de Piatra Neamț (prin Bodești). Istoria monahismului la Brădițel începe în 1925 când aici se retrag călugări rămași pe stil vechi după ce, cu un an înainte Biserica Ortodoxă Română adoptase noul calendar și alte „inovații”. În anii 1927-1930 ei construiesc aici un mic paraclis de lemn care, împreună cu chiliile, va fi dărâmat în 1936 de orânduirea potrivnică stiliștilor. Maica Macaria Samoilă, închinoviată la Mănăstirea Văratec, rămânând credincioasă vechiului calendar, este nevoită 20 de ani (1927-1947) să pribegească prin pădurile Neamțului, timp în care a fost și arestată, bătută, umilită. În anul 1947 schimonahia Macaria este numită stareță la Mănăstirea Brădițel, în anul următor începând construcția primei biserici, construită din chirpici și lemn. În lipsa tuturor autorizațiilor, biserica nou făcută nu a avut inițial turnuri cu cruci. În anii 1956-1958 s-au făcut reparații și modificări fiind adusă la o formă adecvată. Această biserică va fi sfințită în secret în 1978. Cutremurul din 1977 și ploile abundente din primăvara anului 1988 au afectat grav biserica, impunând construcția unei biserici noi, solide, din piatră și cărămidă. În lipsa autorizațiilor, măicuțele încep totuși lucrările în luna mai 1988 sub conducerea stareței Maria Gheorghe. Noua biserică din piatră se construiește împrejurull celei vechi. La vreo trei săptămâni, după ridicarea parțială a zidurilor, sosesc autoritățile pentru a le demola și atunci intervine un moment dramatic: stareța adună măicuțele care se prind de mână în jurul bisericii zicând: „«Omorâți-ne pe noi, să cădem sub ziduri și pe urmă stricați biserica”. Impresionați, muncitorii refuză să se apuce de demolare. Se primește dispoziție de la București ca zidurile să nu fie demolate, iar mănăstirea primește o amendă mare. Lucrările totuși continuă, la sfârșitul lui august 1988 fiind demolată vechea biserică rămasă în interior. Sfințirea noii (actualei) biserici s-a făcut pe 31 iulie 1995 de către IPS Mitropolit Vlasie în fruntea soborului Bisericii Ortodoxe de Stil Vechi. Mânăstirea „Brădiţel” are hramul mare ,,Acoperământul Maicii Domnului” şi hramul mic „Izvorul Tămăduirii”. Biserica actuală are formă de cruce, cu fundaţie din piatră şi beton, cu arcade şi bolţi din cărămidă. Doar catapeteasma și stranele sunt făcute de meseriași, iar restul, de la pictură, până la dantelăria din lemn lucrată mărunt, reprezintă priceperea și truda de mulți ani a măicuțelor. Obştea mânăstirii numără peste 100 de maici şi surori, conduse din 1990 de stareța Varvara Blaga după rânduielile şi Canoanele Sfinţilor Părinţi şi după Tipicul Sfântului Sava. În mânăstire există ateliere de pictură, sculptură, tricotaj, ţesut, croitorie. Sursa principală de întreţinere o constituie cultivarea pământului şi creşterea animalelor.” sursa: Lucian Ionescu

Super

Ale cui sunt bărcile de sute de mii de euro?

Frumoase nimfe!

Salitarile mele!

Extraordinara priveliste

Frumos

Frumos

👍👍👍👍👍👍

Superb

Cântă f frumos!

Viteză mare pe bicicletă!

Traseu frumos!

Super

❤❤❤❤❤❤❤❤❤😮😮😮😮😮😮😮😮❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤

Placuta muzica

Super tare! 👍👍👍

Foarte frumos! 👍👍👍

Superbe locuri!👍

Frumos spectacol

Ceva locuri de pescuit

Cireșe amare, Vișine, corcodușe, mere, pastrăvi!

Poiana și brazii înalți de poveste!

Frumos!

Hinduși sau budiști?

Distractie la maxim

Niciodată nu va câștiga România nici în 2070 😂😂 scurt schimbați strategia ca așa o să rămâneți toată viața

Naționala de fotbal a României a fost eliminată de Olanda în faza optimilor de finală la EURO 2024, scor 3-0. Dar meciul s-a încheiat cu suporterii salutându-i pe jucători, care le-au întors gestul, mergînd să-i salute și petrecând minute emoționante împreună.

😂 DU-TE IANIS DU-TE. 😂 , CUM SCĂPĂM DE TINE ?! BĂ , TU EȘTI MAI RĂU CA. RĂIA. ! ! !

Super show

E placut cu bicicleta