Bunătatea morală implică armonia sufletului individual. Omul se apropie de perfecțiune în măsura în care ochii spiritului său sunt mereu deschiși către lumina interioară și întreaga sa natură acționează spontan în conformitate cu voința divină. Ascultarea de legea morală este echivocă sau lipsită de valoare în măsura în care depinde de orice motiv extrinsec. Virtutea, pentru a fi autentică, trebuie să fie efluxul absolut spontan al personajului, nu o simplă deghizare a speranțelor de recompensă și a fricii de pedeapsă.