วีดีโอ

Frumoasă, cu simțuri care ard!

Felicitări!💯💯💯👏🙂🍀☀️

Felicitări! Frumos!

❤❤

🤲❤

❤❤❤❤

Motto: ”(...)Lumea-n sine rămâne un problem înlăuntrul căruia se rătăcește câte-o rază slabă, câte o fulgerătură, pe care cugetătorul adânc o-ncremenește pe hârtie, pe care citind-o, se naște în păreții capului tău acea rezonanță lungă, care face că vezi într-adevăr că lume și viață sunt un vis.” (MIHAI EMINESCU) ”DE CE REGINA NOPȚILOR” - MIHAI EMINESCU De ce regina nopților E tristă-ntotdeauna? Au nu știți voi că mii de ani Sunt azi de când moare luna? Că cerul mândru și deschis Ce stelele-și așterne Nu e și el decât un vis Al liniștei eterne? Că [prin] a haosului văi Plutind în voia sorții, Revarsă-asupra lumii-ntregi Durerea și farmecul morții? Un farmec dulce și adânc Pătrunde-atât de tare De ce ridică înspre ea Seninele valuri de mare. De-nalță ochii înspre ea Din umbra dulce mirii, Căci au simțit adânc în vis Că moartea e sora iubirii. Că tot ce naște-n univers Aceea și declină De-ar înceta totul din mers S-ar naște lumină..., lumină! Mulțumesc! 🙂🤔❤❤❤👏👸🕊🌝🌌🎵🎶📖

❤

La ❤ ajunge!!

👍👍👍👍👍👍👍👍👍👍👍👍👍👍👍👍👍👍👍👍

👍👍👍👍👍👍👍👍👍👍👍👍👍👍👍👍👍👍👍👍👍👍

👍👍👍👍👍👍👍👍👍👍👍👍👍👍👍👍👍👍👍👍👍👍

👍👍👍👍👍👍👍👍👍👍👍👍👍👍👍👍👍👍👍👍👍

Frumos!🌻🌻🌻🍂🍂🍁💯👏☀️🍀

♾️×💯×💯×💯×💯×💯×💯×💯👏Felicitari!🍀☀️

Viață,ce frumoasă ești!😢

Ieri am terminat strugurii de cules ❤😊

❤❤🫂

“Toamna surâzi îngăduitor pe toate cărările. Toamna toţi oameni încap laolaltă.” (Lucian Blaga) Toate frumusețile toamnei, au fost create pentru a ne încânta și a ne bucura sufletul. Încă avem parte de un spectacol desăvârșit, plin de magie, de culori pastelate și arome îmbietoare. Mereu alta, toamna ne încântă și ne invită ca o adevărată Doamnă sensibilă și fermecătoare, să dansăm împreună cu ea valsul acestei vieți tumultoase... Zâmbesc... Respir adânc și trăiesc magia acestei clipe oferite cu generozitate de mâna divină a Poetului. Viaţa e frumoasă şi lină în fiecare anotimp al vieţii şi al inimii! Toamnă lină și plină de poezie vă doresc, acum și mereu! Mulțumesc! 🙂❤❤❤👏🕊🍁🍂🎵🎶📖

Este❤

❤❤❤❤

🍁🎩🍁

⭐🎩

MINUNATĂ 🎶 melodie 🎶 😢❤🎉Mulțumesc!!!!!!!!!❤

O melodie deosebită!

Motto : ”Cuvântul ascunde o inimă prin care curge sufletul”. ”CUVINTE” - UMBERTO SABA Cuvinte, În care inima omului se oglindea Goală, surprinsă, la început, Un colţ caut pe lume, o oază Ca să vă şterg cu lacrimile mele De minciuna care vă orbeşte. Împreună cu amintirile de spaimă Muntele vostru s-ar topi ca zăpada Sub semnul soarelui... Mulțumesc! 🙂🤔❤❤❤👏🎵🎶📖

Cum oare a stiut Eminescu ca aurorele boreale vor fi vibile in Romania 🇷🇴 🤔

O melodie superbă! Cum ar fi cantata si poezia “Eu fara tine” de Adrian Paunescu

Motto: ”Poezia este dimineaţa omenirii, istoria sentimentelor înălţătoare, îndemnul permanent către bine şi adevăr”. (EUSEBIU CAMILAR) ”Poezia vine din cultură și se alătură ei. Ilustrul gânditor și om de știință JOHANN WOLFGANG VON GOETHE ne spune că «poezia este un dar al lumii și al popoarelor, iar nu moștenirea particulară a unor oameni subțiri și cultivați. Ea aruncă asupra lumii o privire senină și fericită și în ochii ei se limpezește ceea ce este încâlcit pentru restul muritorilor; ea știe să netezească drumurile, fiindcă cercetează labirintul de sus și nu se lasă prinsă în el. Scopul eminent al oricărei poezii este descrierea moravurilor, a caracterelor, a pasiunilor, pe scurt a omului interior. Da, poezia provine dintr-o sferă superioară. Se poate afla în ea o mare, temeinică și experimentată inteligență, o simțire adâncă și delicată, o voință minunată, o activitate pasionată, cele mai alese din însușirile care pot fi lăudate într-un om cultivat și plin de spirit: toate acestea nu alcătuiesc însă un poet. Adevărata poezie se manifestă prin faptul că, întocmai ca o evanghelie profană, știe să ne elibereze, prin seninătatea lăuntrică și prin tihna exterioară, de apăsările pământești. Ea ne înalță în regiunile superioare împreună cu balastul ce ne împovărează și ne arată cum vede o pasăre confuzele labirinturi de pe pământ». Marele romancier MIGUEL DE CERVANTES, simbolul literaturii spaniole opina că poezia «... e asemeni unei tinere și neasemuite domnițe, pe care alte domnițe au grijă s-o împodobească necontenit, și acestea sunt celelalte științe: toate o slujesc și toate se înalță slujind-o; dar această gingașă domniță nu poate fi atinsă de oricine, nici coborâtă în ulițe, nici arătată pe la colțurile piețelor sau palatelor; și e de-o alcătuire atât de deosebită, încât cine știe să se poarte cu ea o va preschimba în aurul cel mai curat și mai neprețuit». Toți bărbații supuși au făcut-o cu pioșenie. Intrușii au fost respinși; deși tentația curtenirii e mare. Fiindcă ea, Poezia, cum ne încredințează MIGUEL DE CERVANTES: «... e o domniță nespus de frumoasă și de neprihănită, cinstită, discretă, isteață, purtându-se întotdeauna cu cea mai aleasă cuviință, prietena singurătății, căreia izvoarele îi țin tovărășie și pe care pajiștile și copacii o mângâie, iar florile o înveselesc și care tuturor celor care o cunosc, le aduce învățături și desfătare». Răsplata poeziei bine făcute, parafrazându-l pe TADEUSZ KOTARBINSKI, este infinit sporită și mai ales spiritual, mai ales uman. Poezia este frumosul ce-și deschide genele să sărute lumea. Tot MIGUEL DE CERVANTES adaugă: «Uneori poezia se înalță cântând fapte umile». După judecata ilustrului scriitor francez VOLTAIRE: «Nu există adevărată poezie fără mare înțelepciune». Da! Cum cred că nici o mare înțelepciune nu e lipsită de un fior al poeziei, al muzei interioare. Cum ne spune eruditul filozof francez, în «Remarques sur les Pensées», BLAISE PASCAL: «Poezia este elocvență armonioasă», iar obiectul ei constă în: a zugrăvi cu vigoare, claritate, delicatețe și armonie». Evident, prin definiție, poezia e o formă de judecată pornită din simț și concentrată în metaforă. Ea este, cum citim în «Dicționarul filozofic» al ironicului filozof VOLTAIRE: «...muzica sufletului, și, îndeosebi, a sufletelor mari și sensibile»; ea este, cum puțin exagerat se exprimă el: «... mai cu seamă câmpul exagerării». În adevăr, poetul pune ceva în prelungirea realității, acest adaos este farmecul lui imprimat versului. Filozoful idealist NICOLAI HARTMANN apreciază că «Poezia trebuie să deschidă cititorului o bucată de lume. Sau chiar numai o bucată de viață omenească. Căci, în definitiv, este modul de a fi al omului, acesta, de a trăi ca făptură deschisă lumii; dar deschiderea aceasta este pentru om o sarcină, fiecare trebuie întâi să și-o cucerească. Chiar și cel cu experiență nu are de obicei deschidere asupra lumii decât în măsura în care se întinde nevoia sa practică de cunoaștere a vieții și a oamenilor. Dincolo de aceasta, lumea îi este de obicei închisă. Aici trebuie să intervină poezia, să ne deschidă domenii întregi de viață care ne erau impracticabile. (...) Ciudat este tocmai că aceasta nu duce la o îndepărtare de viața reală, că, dimpotrivă, de la această creație plutind în nereal conduc firele unei determinații infinit de fine înapoi în viața reală, și anume în viața de stil mare, în viața istorică». «Din relația între viață, fantezie și configurarea unei opere decurg toate însușirile generale ale poeziei. Astfel, poezia ne dezvăluie sensul vieții. Cu ochii marelui poet, descoperim valoarea și corelațiile faptelor omenești. La temelia creației poetice stă deci trăirea personală, înțelegerea unor realități străine, lărgirea și adâncirea experienței prin idei. Punctul de pornire al creației poetice este întotdeauna experiența de viață, ca trăire personală sau ca înțelegere a altor oameni, contemporani sau din trecut, ca și a evenimentelor în cadrul cărora aceștia au acționat împreună. Fiecare din nenumăratele situații de viață prin care trece poetul poate fi considerată în sens psihologic, ca o trăire: o relație cu rădăcini mai adânci față de poezia lui poate apărea numai în cazul acelor momente ale existenței sale, care îi dezvăluie o singură trăsătură a vieții». Poezia unui popor este simbolul durerii și frumuseții vieții sale. «O țară care nu știe să-și apere poeții va fi învinsă sau va supraviețui lamentabil la coada altor națiuni, fiindcă poezia e sângele unui popor care curge subteran prin veacuri și îl face nepieritor» este convingerea scriitorului MARIN PREDA. Enciclopedistul om de cultură, MIHNEA GHIORGHIU, ne avertizează: «De mii de ani, publicul iubește poezia, și istoria demonstrează că lumea nu se poate dispensa de arta poetului» și că: «Refuzul începe numai atunci și acolo unde rămâne de văzut dacă poezia slujește la ceva și la ce anume». Da, fiindcă poezia mare, adică cea adevărată, e o torță oferită fiecărui individ. Marea majoritate profită de ea, alții, încercând a o stinge repede, bâjbâie, dar nu multă vreme. Ea servește oricând și nu la ceva, ci la ceva măreț. Nu-mi pune întrebări pe teritoriul Poeziei: risc să pronunț doar exclamații - adică tăcere…” (Sursă: ”UN ÎNGER DE LUMINĂ”) Mulțumesc! 🙂🤔❤❤❤👏🧚‍♀🌹☀🌈👑🎵🎶📖

💯Felicitări!

Toamna este anotimpul meu preferat, frumoasă melodie!❤

Motto: ”Pentru a vedea, aprindeți-vă inima! Când inima este înflăcărată, ea poate înțelege mai bine natura.” (VICTOR HUGO) ”Inima îți stă mai aproape decât mintea și în timp ce inima îți dă de lucru, mintea știe să se ajute singură; cele ce stau deci în legătură cu inima v-au apărut totdeauna ca lucruri de căpetenie ale vieții. Dacă sunteți în poziția în care inima vă vorbește, ascultați. Dar puneți și întrebări astfel încât veți ști exact în ce direcție vă ghidează. Oferiți-vă timp pentru a asculta și medita asupra lucrurilor pe care inima le are de spus. Nu este dificil. Avem nevoie să stăm liniștiți și să ne gândim la felul cum anumiți oameni și lucruri ne fac să ne simțim. Apoi puneți întrebări și căutați în inima voastră. A așteptat atât de mult timp pentru a vă ghida spre cel mai înalt bine al vostru. Și inimile voastre vor să fie recunoscute. Inima voastră are interesul vostru «la inimă», pentru că este inima voastră. Dacă simțiți că nu o puteți crede, și dacă credeți în Putere Superioară, știți că Puterea Superioară este în inima voastră? Așa că puteți avea încredere în Puterea voastră Superioară? Inima voastră este plină de atât de multă pasiune și iubire că ea vrea să se exprime în felul în care aduce bucurie în viața voastră. O puteți crede și în această încredere, deveniți mai puternici pentru a vă lua responsabilitatea de a co-crea viața pe care ați ales-o fără a renunța la putere și a vă simți fără ajutor și speranță. Credeți în voi și să știți că există un plan pentru viața voastră numai dacă ascultați de chemarea inimii voastre. Mai mult inima pământului rezonează cu inima noastră pentru că reprezintă viața. Și dacă viața ar fi distribuită uniform pe pământ, aceasta ar însemna că inima s-ar afla chiar în centrul pământului. Dar viața este distribuită după planul Creatorului Universului, așa că nu știm exact unde se află inima.... doar o simțim când trăim viața în toată splendoarea ei! Ochii care privesc frumusețea o creează. Inima care simte frumusețea o transmite. Mintea care gândește binele îl înmulțește. Să ai o inimă care să nu devină niciodată aspră, un calm care niciodată să nu obosească și o atingere care niciodată să nu rănească!” (Sursă: ”UN ÎNGER DE LUMINĂ”) Mulțumesc pentru acest videoclip minunat! 🙂❤❤❤👏🕊🌹🎵🎶📖

Ce voce dulce! 🎵🎼🎶🎸🎤💖👌

❤

❤

În modul vechi soarele sună, Cu sferi surori se-ntrece-n cânt Şi calea lui în veci prescrisă Şi-o împlineşte-n mers tunând Faţa-i la îngeri dă tărie Deşi nu ştim al lui temei, Faptele nenţeles de-nalte Mândre-s ca-n ziua cea dintăi Iute, iuţime nenţeleasă Pământu-nvârte-a lui comori Ziua ca raiul luminoasă O schimbă noaptea cu fiori. .

😁😍🎵👍👍👍🌟🌈👋🕊🕊🕊Frumoasă melodie

👍👍👍👍👍👍👍👍👍👍👍👍👍👍👍👍👍👍👍👍👍

👍👍👍👍👍👍👍👍👍👍👍👍👍👍👍👍👍👍👍👍👍

Pulbere, pulbere, Mâna e negură, mâna e pulbere, Trupul e pulbere, sticlă și pulbere, Vântul zăpezilor, lacrimă tulbure. Iată, deasupra apelor ninge, Flori amorțite plăjile lasă, Flacăra cerului mi se prelinge Dinspre halouri de nebuloasă. Iată, în pârgul sânului țese Zale de purpură ultima cale. O, cât de palide ierburi culese Peste talazuri, peste rafale. Dinspre nisipuri, umbre, risipă, Dinspre mirare, zbatere crudă - Trupul întâielor freamăte țipă, Cerul, penultimul, încă asudă. O, și în spatele lui și în spatele Focului alb, pâlpâiri sublime, Spre adâncimea unde palate Dorm, unde dorm transparent heruvimele. O, unde fulgerul pipăie liniște, Lemnul își cerne noaptea deșartă Și unde pulberea se face miriște Și unde stelele sunt veghe moartă. Unde își ține focul tăriile, Ploaia fierbinte și-mpărățiile. Unde își ține focul tăriile, Ploaia fierbinte și-mpărățiile. =

❤

. Lumineze stelele, Plângă râurile, Nori-n cer călătorească, Neamurile-mbătrânească Şi pădurile să crească - Numai eu voi rămânea, Gândurile la o stea, Ce au fost odat-a mea: Căci a fost şi nu mai este. Dulce gură de poveste Ziua cine mi-o zâmbi, Noaptea cine-o povesti? .

. Atât de dulce eşti, nebuno, Că le eşti dragă tuturor, Cunosc femei ce după ochii Şi după zâmbetul tău mor. Femei frumoase şi copile Te-ar îndrăgi, te-ar săruta. Tu ai iubirea tuturora - Şi numai eu iubirea ta. Un farmec blând de fericire Tu răspândeşti oriunde-i sta - Eşti fericirea tuturora Şi eu sunt fericirea ta. De râzi, se desprimăvărează, Învie totul unde-i sta, Căci tu eşti viaţa tuturora Şi numai eu viaţa ta. De dragul tău şi flori şi oameni Şi stele să trăiască vor. Pe mine mă iubeşti tu numai Şi numai eu doresc să mor. .

Motto: ” De-ai fi aici, te-aş pupa! Dar aşa să pup în vânt? Căci tu eşti începutul şi sfârşitul vieţii mele, cu tine se-ncepe şi se-ncheie gândul meu”. (MIHAI EMINESCU) ”CE S-ALEGEA DE DOI NEBUNI, IUBITO” - MIHAI EMINESCU [variantă] Ce s-alegea de doi nebuni, iubito, De ne-ntâlneam de mult şi nu pierdeam O tinereţă, care-am risipit-o? De dragul tău de mult înnebuneam, Sau că muream de-atâta fericire, Dar numai sara vieţii n-ajungeam. Era de zgomot plină, de-nflorire, Iar ochii tăi cei tineri de copil M-ar fi ţinut de-a pururea-n uimire. Iar graiul tău când blând şi când ostil Făcea singurătatea-mi zgomotoasă, Cum e cu zgomot luna lui April. Şi în necazul tău şi mai frumoasă Te cuprindeam, să nu te mai retragi, Să-mi plângi la piept la dragoste geloasă. Şi ne-am fi fost atât, atât de dragi... Ca o crăiasă mi-ai fi fost cu toane, Eu lacom de-al tău farmec ca un pagi. Dar azi, loviţi de ale sorţii goane, Viaţa-mi pare-un istovit isvor Şi plină de-ale toamnei reci icoane. A noastre visuri cad pe rând şi mor Precum în vânt rotiri de frunze-uscate... Statornic nu-i decât al nostru-amor... Renunţ silit la el căci nu se poate, Şi lungi iluzii, ca un înţelept, Naintea mea le văd căzând pe toate. Nu cer nimic, nimic nu mai aştept Şi nici întreb la ce o mai simţesc Sărmana inimă bătând în piept. La ce? Ca viaţa mea s-o risipesc Într-o-ndelungă, tristă văduvire, Lipsită de al tău chip dumnezeiesc: Să-l cat în veci, să nu fii nicăire. Mulțumesc! 🙂🤔❤❤❤👏🎵🎶📖

Motto : “Totul e mărginit, durerea nu.” (MIHAI EMINESCU) “Ce e amorul? E un lung Prilej pentru durere, Căci mii de lacrimi nu-i ajung Și tot mai multe cere.” (MIHAI EMINESCU - ”CE E AMORUL ?”) “Și-apoi ce-i amorul? Visu-i și părere, Haina strălucită pusă pe durere.” (MIHAI EMINESCU - CARE-O FI ÎN LUME…) Mulțumesc! 🙂❤❤❤👏🎵🎶📖

Când luna prin nouri pe lume veghează, Când fiece undă se-mbracă c-o rază, Când cântă al somnului ginii nătângi - Tu tremuri şi plângi. Când luna aruncă o pală lumină Prin merii în floare-nşiraţi în grădină, La trunchiul unuia pe tine te-aştept - Visând de deştept. Când soarele arde şi ceru-i văpaie, Pe-a lacului valuri profunde bălaie, Pe-o barcă împinsă de valuri ce merg - La tine alerg. Când vântul e-o taină, când frunza e mută, Misterul surâde prin lumea tăcută, Culeg pe-a ta frunte sublime visărei - Pe ochi sărutări. Amorul îşi moaie aripile-i stinse, Tu-nchizi surâzândă lungi genele-ţi plânse, Şi fruntea mea pală pe pieptu-ţi aşezi, - Surâzi şi veghezi. Nebună copilă, ce-amesteci plăcerea Cu lacrimi pe care le naşte durerea, Nebună copilă cu-amorul ceresc, - O, cât te iubesc!

și n altă poezie poetul ia rol de dumnezeu si zice: ,,vino, lumea ta o lasă..."❤

Motto: ”Cerul visează stele, pământul amoriu.” (MIHAI EMINESCU) ”DOI AŞTRI” - MIHAI EMINESCU Am văzut doi aştri Strălucind albaştri Sub o frunte-n vis M-a-necat seninul, Când privii divinul, Blândul lor surâs. Şi mi-am zis în mine: «Înger cu lumine De-un adânc noroc... Din a vieţii tale Înflorită cale Cum nu stai în loc?» Mulțumesc!🙂❤❤❤🎵🎶📖

Departe sunt de tine și singur lângă foc, Petrec în minte viața-mi lipsită de noroc, Optzeci de ani îmi pare în lume c-am trăit, Că sunt bătrân ca iarna, că tu vei fi murit. Aducerile-aminte pe suflet cad în picuri, Redeșteptând în față-mi trecutele nimicuri; Cu degetele-i vântul lovește în ferești, Se toarce-n gându-mi firul duioaselor povești, Ș-atuncea dinainte-mi prin ceață parcă treci, Cu ochii mari în lacrimi, cu mâni subțiri și reci; Cu brațele-amândouă de gâtul meu te-anini Și parc-ai vrea a-mi spune ceva… apoi suspini… Eu strâng la piept averea-mi de-amor și frumuseți, În sărutări unim noi sărmanele vieți… O! glasul amintirii rămâie pururi mut, Să uit pe veci norocul ce-o clipă l-am avut, Să uit, cum dup-o clipă din brațele-mi te-ai smult… Voi fi bătrân și singur, vei fi murit de mult! =

Un adevărat elogiu adus iubirii!